ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4739/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10 iulie 2009, reclamanta

SC G. SRL Drobeta Turnu-Severin a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal

de constatare din 09 aprilie 2009 privind proiectul RR „Rețea de televiziune prin

cablu G.T. și a deciziei nr. CA-35864 din 09 iunie 2009, acte întocmite de pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței - Direcția Control și Verificare Utilizare

Fonduri Comunitare.

Reclamanta a solicitat

de asemenea ca, urmare anulării celor două acte administrative întocmite de pârât

să fie exonerată de plata sumei de 37.088,24 euro, reprezentând echivalentul sumei

de 158.997,61 RON, din care suma de 127.174,08 RON către bugetul Uniunii Europene,

suma de 31.793,53 RON către bugetul aferent cofinanțării și 30 RON comision bancar.

În motivarea acțiunii,

s-a invocat prescripția dreptului autorității competente în gestionarea fondurilor

comunitare de a stabili obligația de plată după împlinirea termenului de 5 ani prevăzut

de art. 11 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului

nr. 79/2003.

Cu privire la fondul cauzei,

reclamanta a arătat că prin actele contestate s-a reținut eronat că la data semnării

contractului de grant - 21 decembrie 2000, reprezentantul său a dat o declarație

nereală cu privire la inexistența datoriilor societății la bugetul de stat.

Prin sentința nr. 513

din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea, a anulat procesul-verbal din 09 aprilie 2009 și decizia

nr. CA -35.864 din 09 iunie 2009, obligând pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli

de judecată în sumă de 5.950 RON.

Instanța de fond a constatat

că dreptul organului de control de a efectua verificări cu privire la modalitatea

de implementare a proiectului RR „Rețea de televiziune prin cablu G.T.”, de a constata

încălcări ale prevederilor contractuale și de a dispune recuperarea sumelor, s-a

stins prin prescripție, nefiind exercitat în termenul stabilit de lege.

În acest sens au fost

avute în vedere dispozițiile art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003, care prevăd

că dreptul de a stabili obligația de plată se prescrie în termen de 5 ani de la

data închiderii programului, dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare.

De asemenea, instanța

de fond a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007 de aprobare

a Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, conform

cărora termenul de prescripție de 5 ani începe să curgă de la data închiderii programului,

considerând ca fiind data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii

programului sau în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării

de către Comisia Europeană a plății finale în cadrul programelor de preaderare și

al programelor operaționale.

În cauză, s-a reținut

că nu există o comunicare scrisă a Comisiei Europene, astfel că termenul de prescripție

a fost calculat de la data efectuării plății finale, respectiv de la data de 13

decembrie 2001.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, succesor

în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, în

baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri

de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.

Recurentul a solicitat

ca în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea

atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de intimata-reclamantă.

În recurs s-a susținut

că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003, calculând termenul de prescripție de 5 ani în raport de data

la care ministerul recurent a efectuat plata finală către intimată, deși textul

de lege susmenționat prevede clar că se are în vedere data efectuării plăților finale

în cadrul programelor de preaderare.

Recurentul a învederat

că termenul de prescripție nu se calculează în funcție de cazul particular al fiecărui

beneficiar de proiect finanțat, ci în funcție de data efectuării de către Comisia

Europeană a plății finale în cadrul programului în baza căruia s-a finanțat proiectul,

iar în cauză, ultima plată pentru programul „Phare RR Coeziune Economică și Socială”,

în baza căruia a fost semnat proiectul intimatei RR, a fost efectuată la data de

30 aprilie 2004.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de excepția de ordine publică invocată din oficiu la acest

termen, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în

judecată a fost formulată pentru anularea procesului-verbal de constatare din

09 aprilie 2009 și a deciziei nr. CA-35864 din 09 iunie 2009, acte administrative

care, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, reprezintă titluri

de creanță pentru obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.

Procedura de soluționare

a contestațiilor împotriva acestor acte administrative a fost prevăzută în art.

206 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., fiind chiar aplicată

de ministerul recurent pentru soluționarea contestației formulate de intimată prin

decizia nr. CA-35864 din 09 iunie 2009.

În raport de natura juridică

a actelor administrative contestate și de valoarea creanței bugetare pentru care

acestea au fost întocmite, se constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată

cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute de art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Conform acestei reglementări,

litigiile privind taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către Tribunalele

administrativ-fiscale.

Față de aceste dispoziții

legale imperative și în raport de cuantumul creanței bugetare contestate în cauză,

se constată că indiferent de rangul și competența funcțională a autorității administrative

emitentă a actelor deduse judecății, este determinant criteriul competenței materiale

după valoarea litigiului și în consecință, pricina trebuia judecată în primă instanță

de Tribunal.

Pentru motivele expuse,

în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va

dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

la Tribunalul Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

Urmare soluției dată recursului

prin admiterea excepției de ordine publică privind necompetența materială, nu se

mai impune a fi examinate criticile formulate de ministerul recurent pe fondul pricinii

și acestea vor fi examinate, sub forma unor apărări de fond, cu ocazia judecării

cauzei de către instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva sentinței nr. 513 din

17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mehedinți, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.