ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5006/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 10 iulie 2009,

reclamanta SC G. SRL - Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului, a solicitat instanței ca, în temeiul art. 15

din Legea nr. 554/2004, să dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare

din 9 aprilie 2009 emis de pârât și a deciziei nr. CA 35864 din 9 iunie 2009 emisă

de același pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii,

cu referire la prevenirea producerii unei pagube iminente, reclamanta a susținut

că, prin executarea actelor administrative, va fi prejudiciată material cu consecința

imposibilității de continuare a activității constând în difuzarea de programe radio,

precum și a imposibilității de asigurare a veniturilor necesare achitării drepturilor

salariale ale angajaților săi, dar și în ceea ce privește derularea contractelor.

Sub acest aspect s-a arătat că numai obligația fiscală principală, fără accesorii,

reprezintă 80,50% din cifra anuală de afaceri, la care se adaugă faptul că, în prezent,

societatea înregistrează o pierdere 66.686 RON, așa cum rezultă din bilanțul prescurtat

la data de 31 decembrie 2008.

Referitor la cazul bine

justificat, reclamanta a susținut că își desfășoară activitatea în conformitate

cu dispozițiile legale și că, prin contestația formulată în fond a fost criticat

chiar dreptul autorității competente în gestionarea fondurilor comunitare de a stabili

obligația de plată a sumei 37.088,24 euro, reprezentând echivalentul a 158.977,61

RON, apreciindu-se că acest drept s-a prescris. În același sens, reclamanta critică

legalitatea competenței, componenței și constituirii echipei de control. Mai susține

reclamanta că existența cazului bine justificat derivă și din faptul că executarea

propriu-zisă și efectivă a actului administrativ a început înainte ca justiția să

se pronunțe asupra legalității și temeiniciei creanței contestate.

Prin încheierea din 15

octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 2121/54/2009, Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fisca,l a admis cererea de suspendare a executării

formulată de reclamata SC G. SRL - Drobeta Turnu Severin și a dispus suspendarea

executării procesului-verbal de control din 9 aprilie 2009 emis de pârât și a deciziei

nr. CA35864 din 9 iunie 2009 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența

unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente.

Cu referire la cazul bine

justificat, Curtea de Apel a reținut că, prin cerere, reclamanta a invocat mai multe

motive de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor contestate

sub aspectul prescripției dreptului de a stabili obligația de plată, precum și sub

aspectul competenței, componenței și legalității echipei de control. În același

sens, a apreciat instanța că existența cazului justificat derivă și din faptul că

executarea propriu-zisă și efectivă a actului administrativ a început înainte ca

justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei creanței contestate.

Cu referire la paguba

iminentă, Curtea de Apel a reținut că este îndeplinită și această condiție, fiind

previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea

de îndată a actului administrativ, având în vedere suma reținută prin decizia contestată

raportat la cifra de afaceri a societăți reclamante, așa cum aceasta a fost dovedită

în cauză.

Împotriva încheierii din

15 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

În motivarea recursului

pârâtul a arătat, în esență, că suspendarea actului administrativ este o măsură

de excepție prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii efectelor

juridice, caracter determinat de trăsătura generală a actelor administrative de

a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea

executării actului administrativ trebuie să fie legitimată de situații speciale.

În ceea ce privește condițiile cerute a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea,

respectiv condiția cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube,

a mai arătat pârâtul, nu sunt satisfăcute în speță.

La termenul din 16 noiembrie

2010, pârâtul - recurent a invocat excepția necompetenței materiale a instanței

de fond în soluționarea acțiunii, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, precizând că în speță competența materială de soluționare a

cererii reclamantei revenind Tribunalului Dolj.

Asupra excepție de necompetență

materială, Înalta Curte reține următoarele:

În materie de competență

a instanțelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

se prevede că:

„

Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul

de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea

competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției

în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în

cauzele fiscale (500.000 RON - valoarea impozitului, taxei, contribuției datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat).

Cum reclamanta contestă

creanțe bugetare în cuantum de 158.997,61 RON, este evident că soluționarea cererii

de suspendare a actelor administrative contestate revine Tribunalului Dolj, nu Curții

de Apel Craiova, competența materială a instanței de contencios stabilindu-se conform

criteriului valoric enunțat în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță

fiind irelevantă poziția în sistemul autorităților publice a emitentului actelor

contestate.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte va admite excepția invocată de pârât și pe cale de consecință, conform

art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza

spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva încheierii din 15 octombrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.