ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 708/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 941/ D din 2 iunie 2010, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.M.C., în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - și în consecință l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 100.000 euro, echivalentul în lei, cu titlu de daune morale. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut în esență că defunctul P.C., tatăl reclamantei, a fost condamnat prin sentința penală nr. 176 din 7 februarie 1949, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, la 10 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică, pentru infracțiunea de înaltă trădare, prevăzută de art. 191 C. pen.

anterior. Ulterior executării pedepsei, se mai reține, autorului reclamantei i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe timp de 24 de luni și a fost încadrat într-o colonie de muncă timp de 36 de luni, pedeapsă majorată cu încă 36 de luni, ulterior fiind eliberat la 9 mai 1964. Apelurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, au fost admise de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale care, prin decizia nr. 20 din 23 februarie 2011, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

S-a respins totodată, ca nefondat, apelul promovat de reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că după pronunțarea sentinței, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) ale Legii nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, astfel că, la data soluționării apelurilor, temeiul juridic pe care s-a fundamentat demersul judiciar, nu mai există. Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs în termen legal, reclamanta B.M.C. care, fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, își exprimă în termeni generali, nemulțumirea față de decizia dată în apel.

Recursul se privește ca fiind nul. Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat. În prezenta cauză, recurenta nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Aceasta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele mai sus arătate.

Instanța investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză. De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția părților și asupra cărora să delibereze. Susținerile recurentei, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs invocate și nici în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond și, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta B.M.C. împotriva deciziei nr. 20 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă cauze cu minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2012.