ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 708/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 941/ D din 2 iunie 2010, Tribunalul

Bacău, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.M.C.,

în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - în

contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice -

și în consecință l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de

100.000 euro, echivalentul în lei, cu titlu de daune morale.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță, a reținut în esență că defunctul P.C., tatăl reclamantei, a fost

condamnat prin sentința penală nr. 176 din 7 februarie 1949, pronunțată de

Tribunalul Militar Teritorial București, la 10 ani muncă silnică și 5 ani

degradare civică, pentru infracțiunea de înaltă trădare, prevăzută de art. 191 C.

pen. anterior.

Ulterior executării pedepsei, se mai

reține, autorului reclamantei i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe timp de 24

de luni și a fost încadrat într-o colonie de muncă timp de 36 de luni, pedeapsă

majorată cu încă 36 de luni, ulterior fiind eliberat la 9 mai 1964.

Apelurile declarate de Direcția

Generală a Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Ministerului

Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, au fost admise

de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale care, prin decizia nr. 20 din 23 februarie 2011, a

schimbat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de

reclamantă ca neîntemeiată.

S-a respins totodată, ca nefondat,

apelul promovat de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a reținut în esență că după pronunțarea sentinței,

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) ale Legii nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale

prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, astfel

că, la data soluționării apelurilor, temeiul juridic pe care s-a fundamentat

demersul judiciar, nu mai există.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a

declarat recurs în termen legal, reclamanta B.M.C. care, fără a indica temeiul

pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, își exprimă în termeni

generali, nemulțumirea față de decizia dată în apel.

Recursul se privește ca fiind nul.

Cauza recursului constă în

nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace

una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla nemulțumire

a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este

suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală sau

netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin

unul din motivele prevăzute limitativ de lege.

Potrivit art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate

limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine

publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al

instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, recurenta nu s-a

conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Aceasta a declarat recurs în

termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să facă posibilă

încadrarea în textele mai sus arătate.

Instanța investită cu judecarea

recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în

care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea

ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Înalta Curte nu a

constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în

discuția părților și asupra cărora să delibereze.

Susținerile recurentei, care nu fac

posibilă încadrarea în temeiurile de recurs invocate și nici în alte motive din

cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate

pe fond și, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata ca fiind

nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta B.M.C. împotriva deciziei nr. 20 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă cauze cu minori și familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 07 februarie 2012.