ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț la data de 17 mai 2010 reclamanții G.S. și H.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 euro daune morale pentru suferințele îndurate de autorul (soțul) G.C.G. prin încarcerare timp de 3 ani, 6 luni și 22 zile și suferințele ulterioare eliberării, cu cheltuieli de judecată În drept au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1359/ C din 4 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a admis în parte acțiunea și pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților echivalentul în lei la data plății a sumei de 4.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit de defunctul G.C.G.

prin condamnare politică. S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanții sunt soția supraviețuitoare și fiul defunctului G.C.G. (decedat la 31 octombrie 2002), care a fost condamnat prin sentința penală nr. 580/1953 a tribunalului Militar al Regiunii a II-a Cluj, la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de instigare publică prevăzută de dispozițiile art. 327 alin. (3) C. pen. Pedeapsa executată a fost de 3 ani și 3 luni (în intervalul 19 iulie 1952 - 11 octombrie 1955) așa cum rezultă din fișa matricolă penală emisă de Penitenciarul „Stalin” și din biletul de liberare din 11 octombrie 1955 emis de Direcția Generală a Penitenciarelor – Coloniilor și Unităților de Muncă – Formațiunea 0893 – Constanța.

În raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru sus-menționata infracțiune ce era încriminată de Codul penal din 1936, republicat în M. Of. nr. 48 din 2 februarie 1948, constituie de drept, condamnare cu caracter politic, ce dă naștere dreptului de a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeași lege, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 62/2010. Având în vedere că reclamanții au calitatea de soție supraviețuitoare și fiu (descendent de gradul I) al defunctului G.C.G., aceștia sunt îndreptățiți a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare al cărei cuantum maxim a fost limitat prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009 la suma de 5000 euro, instanța fixând valoarea despăgubirilor la suma de 4.000 euro.

S-a avut în vedere că în baza Decretului-lege nr. 118/1990 G.C.G. a primit o indemnizație lunară (care în anul 1991 era de 629 lei și care s-a actualizat periodic) timp de aproximativ 11 ani, potrivit Hotărârii nr. 287/9 ianuarie 1991 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 din județul Neamț. De asemenea, în baza aceleiași hotărâri, durata pedepsei executate de 3 ani și 3 luni a fost transformată în 4 ani, 8 luni și 18 zile vechime neîntreruptă în muncă în aceeași unitate. Cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată, deoarece reclamanții nu au depus dovezi privind plata onorariului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâul.

Motivele de apel invocate de reclamanți au fost în esență următoarele: În mod cu totul eronat Tribunalul Neamț a stabilit aplicarea dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 62/2010 prin care s-a schimbat cuantumul despăgubirilor ce pot fi obținute, întrucât Curtea Constituțională a fost sesizată de Avocatul Poporului cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. I și II din O.U.G. nr. 62/2010. Instanța de fond a stabilit un cuantum redus al despăgubirilor, ținând seama de faptul că autorul lor a beneficiat de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990. Suma de 4.000 de euro nu reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de defunctul G.C.G. prin condamnarea sa politică.

Pârâtul a invocat în esență în susținerea apelului faptul că acțiunea a devenit între timp lipsită de temei legal ca urmare a deciziilor nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea Constituțională. Prin decizia nr. 31 din 23 martie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul reclamanților și a admis apelul pârâtului, schimbând în tot sentința și respingând acțiunea. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut în esență că după pronunțarea sentinței apelate, pe data de 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a constatat prin deciziile nr. 1358 și 1360 că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.

Aceste decizii fiind publicate în M. Of. în timpul soluționării apelului, sunt aplicabile deoarece daunele morale solicitate de reclamanți constituie din punctul de vedere al conflictului legilor în timp o facta pendentia și nu o facta praetenta. La momentul pronunțării prezentei decizii reclamanții nu erau beneficiarii unui bun (drept de creanță) constând în suma de 4.000 de euro stabilită de prima instanță, deoarece soluția pronunțată de prima instanță este de principiu cenzurabilă și sub aspectul legalității, nu doar cel al temeiniciei.

S-a mai reținut că reclamanții nu ar avea „o speranță legitimă” (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o „speranță legitimă” în dobândirea proprietății. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs invocând art. 304 C. proc. civ.

În criticile dezvoltate se susține că: - în mod greșit s-a considerat că deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și 1360/2010 sunt aplicabile, deoarece potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție trebuie aplicat dreptul comunitar cu prioritate față de dreptul național: - despăgubirile morale solicitate sunt justificate având în vedere suferințele îndurate de reclamanți și autorul lor; în mod greșit a fost respinsă solicitarea de a se acorda aceste de despăgubiri căci au fost încălcate dreptul la viață, dreptul la libertate și siguranță personală, dreptul la un proces echitabil, respectarea libertății de gândire, conștiință, religie ș.a. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Sub aspectul criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că D ecizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.S. și H.M. împotriva deciziei nr. 31 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.