ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț la data de 17 mai 2010 reclamanții G.S. și H.M. au chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea

pârâtului la plata sumei de 800.000 euro daune morale pentru suferințele

îndurate de autorul (soțul) G.C.G. prin încarcerare timp de 3 ani, 6 luni și 22

zile și suferințele ulterioare eliberării, cu cheltuieli de judecată

În drept au invocat

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr.

1359/ C din 4 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a admis în parte

acțiunea și pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților echivalentul în

lei la data plății a sumei de 4.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru

prejudiciul suferit de defunctul G.C.G. prin condamnare politică. S-a respins,

ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că reclamanții sunt soția supraviețuitoare

și fiul defunctului G.C.G. (decedat la 31 octombrie 2002), care a fost condamnat

prin sentința penală nr. 580/1953 a tribunalului Militar al Regiunii a II-a

Cluj, la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de instigare publică

prevăzută de dispozițiile art. 327 alin. (3) C. pen.

Pedeapsa executată a

fost de 3 ani și 3 luni (în intervalul 19 iulie 1952 - 11 octombrie 1955) așa

cum rezultă din fișa matricolă penală emisă de Penitenciarul „Stalin” și din

biletul de liberare din 11 octombrie 1955 emis de Direcția Generală a

Penitenciarelor – Coloniilor și Unităților de Muncă – Formațiunea 0893 –

Constanța.

În raport de

dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, condamnarea

pentru sus-menționata infracțiune ce era încriminată de Codul penal din 1936,

republicat în M. Of. nr. 48 din 2 februarie 1948, constituie de drept,

condamnare cu caracter politic, ce dă naștere dreptului de a solicita

despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeași lege, așa cum a fost modificat și

completat prin O.U.G. nr. 62/2010.

Având în vedere că

reclamanții au calitatea de soție supraviețuitoare și fiu (descendent de gradul

I) al defunctului G.C.G., aceștia sunt îndreptățiți a beneficia de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare al cărei

cuantum maxim a fost limitat prin dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2

din Legea nr. 221/2009 la suma de 5000 euro, instanța fixând valoarea

despăgubirilor la suma de 4.000 euro.

S-a avut în vedere că

în baza Decretului-lege nr. 118/1990 G.C.G. a primit o indemnizație lunară

(care în anul 1991 era de 629 lei și care s-a actualizat periodic) timp de

aproximativ 11 ani, potrivit Hotărârii nr. 287/9 ianuarie 1991 emisă de Comisia

pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 din județul Neamț.

De asemenea, în baza

aceleiași hotărâri, durata pedepsei executate de 3 ani și 3 luni a fost

transformată în 4 ani, 8 luni și 18 zile vechime neîntreruptă în muncă în

aceeași unitate.

Cererea reclamanților

privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă

ca nefondată, deoarece reclamanții nu au depus dovezi privind plata onorariului.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâul.

Motivele de apel

invocate de reclamanți au fost în esență următoarele:

În mod cu totul

eronat Tribunalul Neamț a stabilit aplicarea dispozițiilor art. II din O.U.G. nr.

62/2010 prin care s-a schimbat cuantumul despăgubirilor ce pot fi obținute,

întrucât Curtea Constituțională a fost sesizată de Avocatul Poporului cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. I și II din

O.U.G. nr. 62/2010.

Instanța de fond a

stabilit un cuantum redus al despăgubirilor, ținând seama de faptul că autorul

lor a beneficiat de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990.

Suma de 4.000 de euro

nu reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de

defunctul G.C.G. prin condamnarea sa politică.

Pârâtul a invocat în

esență în susținerea apelului faptul că acțiunea a devenit între timp lipsită

de temei legal ca urmare a deciziilor nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010

pronunțate de Curtea Constituțională.

Prin decizia nr. 31

din 23 martie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul reclamanților și a admis

apelul pârâtului, schimbând în tot sentința și respingând acțiunea.

Pentru a pronunța această

decizie instanța a reținut în esență că după pronunțarea sentinței apelate, pe

data de 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a constatat prin deciziile nr.

1358 și 1360 că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

sunt neconstituționale. Aceste decizii fiind publicate în M. Of. în timpul

soluționării apelului, sunt aplicabile deoarece daunele morale solicitate de

reclamanți constituie din punctul de vedere al conflictului legilor în timp o

facta pendentia și nu o facta praetenta.

La momentul

pronunțării prezentei decizii reclamanții nu erau beneficiarii unui bun (drept

de creanță) constând în suma de 4.000 de euro stabilită de prima instanță,

deoarece soluția pronunțată de prima instanță este de principiu cenzurabilă și

sub aspectul legalității, nu doar cel al temeiniciei.

S-a mai reținut că reclamanții

nu ar avea „o speranță legitimă” (astfel cum este consacrată în jurisprudența

constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor

morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu prin

Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, atunci când

există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile

reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se

poate vorbi despre o „speranță legitimă” în dobândirea proprietății.

Împotriva acestei

decizii reclamanții au declarat recurs invocând art. 304 C. proc. civ.

În criticile

dezvoltate se susține că:

- în mod greșit s-a

considerat că deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și 1360/2010 sunt

aplicabile, deoarece potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție trebuie

aplicat dreptul comunitar cu prioritate față de dreptul național:

- despăgubirile

morale solicitate sunt justificate având în vedere suferințele îndurate de

reclamanți și autorul lor; în mod greșit a fost respinsă solicitarea de a se

acorda aceste de despăgubiri căci au fost încălcate dreptul la viață, dreptul

la libertate și siguranță personală, dreptul la un proces echitabil,

respectarea libertății de gândire, conștiință, religie ș.a.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Sub aspectul

criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor

fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost

declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Această problemă de

drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că  D

ecizia Curții

Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul

declarat neconstituțional

nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de

daune morale.

Cu privire la

efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în

curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a

acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul

legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru

argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în

interesul legii.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia

nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare

a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective.

Nu se poate spune

deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității

articolului citat.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu se poate

pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantă nu era titulara

unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, față de

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții G.S. și H.M. împotriva deciziei nr. 31 din 23

martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte

de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2012.