ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 734/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea promovată reclamantul A.N. în contradictoriu cu intimatul pârât statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării sale în colonii de muncă forțată în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954, dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951, nr. 153/1953 și obligarea Statului Român la despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 500.000 euro, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin Sentința civilă nr. 1372/C/2010, Tribunalului Neamț, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului A.N.

împotriva pârâtului Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice București și în consecință, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare în colonii de muncă forțată a reclamantului în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954 dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951 și nr. 153/1953. În conformitate cu dispozițiile art. 5 (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 raportat la art. II din O.U.G. nr. 62/2010 a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în RON la data plății a sumei de 8.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea politică. Împotriva sentinței au promovat apel atât reclamantul A.N., cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Reprezentat prin D.G.F.P.

Neamț, având ca obiect daunele morale. Prin Decizia civilă nr. 21 din 2 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul reclamantului A.N. declarat împotriva Sentinței civile nr. 1372/C/2010, a Tribunalului Neamț, secția civilă. A admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Reprezentat prin D.G.F.P. Neamț declarat împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva Deciziei civile nr. 21 din 2 martie 2011 a Curții de Apel Bacău au promovat recurs ambele părți, pârâtul cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de internare în colonii de muncă forțată a reclamantului în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954 dispusă prin deciziile M.A.I.

nr. 128/1951, nr. 153/1953, iar reclamantul cu privire la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă de 500.000 euro. Prin Decizia civilă nr. 5260 din 17 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P.

Neamț și a admis recursul promovat de reclamantul A.N., a casat Decizia civilă nr. 21 din 2 martie 2011, a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel, spre a statua asupra fondului pretențiilor reclamantului în raport de deciziile Curții Constituționale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, în argumentarea deciziei de casare făcându-se referire și la decizia Curții Constituționale nr. 1.358/2010, principiul neretroactivității legii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău cu același nr. 1563/103/2011.

În raport de dispozițiile art. XIII, art. XXII alin. (1) din Legea nr. 202/2010, instanța a pus în discuția părților calificarea căii de atac, apreciindu-se că, în speță, în raport de dispozițiile art. 725 alin. (1), alin. (3) C. proc. civ., calea de atac, exercitată împotriva Sentinței civile nr. 1372/C din 5 octombrie 2010, pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind apelul. Prin Decizia nr. 15 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul promovat de reclamantul A.N. împotriva Sentinței civile nr. 1372 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț. A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P.

Neamț, împotriva Sentinței civile nr. 1372 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Neamț, pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor morale, menținând dispozițiile sentinței cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele: Acordarea de daune morale pentru suferințele cauzate de măsurile precizate la art. 1 - 4 din Legea nr. 221/2009 a fost prevăzută de art. 5 al legii, modificat ulterior prin O.U.G. nr. 62/2010, dispozițiile art. I pct. 1 și art. II al acestuia fiind ulterior declarate ca neconstituționale prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

Prin Decizia civilă nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - în sensul că s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. Ulterior pronunțării și publicării în M. Of.

a celor trei decizii ale Curții Constituționale, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Întrucât speța dedusă judecății se circumscrie problemelor de drept asupra cărora s-a statuat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, decizie obligatorie conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ. și prioritară în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la problemele de drept dezlegate, instanța a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor morale, menținând dispozițiile instanței cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative. Împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.N., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului său și respingerea apelului pârâtului în sensul schimbării hotărârii instanței de fond și admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată și motivată, și obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro daune morale.

În acest sens, reclamantul a susținut că instanța de apel, în rejudecarea apelurilor, în mod greșit a făcut aplicarea Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii, considerând că prevederile acesteia sunt prioritare, conform dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) din C. proc. civ., față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul arată că, față de considerentele hotărârii de casare, prioritară este jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului relevată de Înalta Curte de Casație și Justiție în hotărârea de casare. În ceea ce privește fondul cauzei, se invocă aceleași aspecte, menționate în cuprinsul apelului și acțiunii sale, referitoare la prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic și obligarea Statului Român la plata daunelor morale în sumă de 500.000 euro.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9 ianuarie 2013, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Neamț - Piatra Neamț, a cerut respingerea recursului reclamantului ca nefondat, pentru motivele dezvoltate în scris. Analizând recursul declarat de reclamantul A.N. împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed. Criticile referitoare la prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a măsurii administrative a internării sale în colonii de muncă forțată în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954, dispusă prin deciziile M.A.I.

nr. 128/1951, nr. 153/1953, prin care acesta tinde să demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu sunt relevante în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010.

Problema de drept care se pune în speță nu este cea a faptului dacă reclamantul este sau nu îndreptățit la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, raportat la măsurile reparatorii de care au beneficiat deja în baza altor acte normative edictate în scopul reparării abuzurilor săvârșite de statul comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui "bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Rezultă că, raportat la aceste considerente, care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluția din această decizie privind respingerea acțiunii reclamantului este corectă, impunându-se a fi menținută față de lipsa temeiului juridic al acțiunii, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010. În consecință, pentru acest motiv recursul reclamantului se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.N. împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 februarie 2013. Procesat de GGC - NN