ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 734/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 734/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

promovată reclamantul A.N. în contradictoriu cu intimatul pârât statul român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Neamț, a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative a

internării sale în colonii de muncă forțată în perioada 27 februarie 1951 - 22

aprilie 1954, dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951, nr. 153/1953 și

obligarea Statului Român la despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de

500.000 euro, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 1372/C/2010, Tribunalului Neamț, secția civilă, a admis în parte acțiunea

reclamantului A.N. împotriva pârâtului Statul Român Prin Ministerul Finanțelor

Publice București și în consecință, a constatat caracterul politic al măsurii

administrative de internare în colonii de muncă forțată a reclamantului în

perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954 dispusă prin deciziile M.A.I. nr.

128/1951 și nr. 153/1953.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 raportat la art.

II din O.U.G. nr. 62/2010 a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a

echivalentului în RON la data plății a sumei de 8.000 euro, reprezentând

despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea politică.

Împotriva sentinței

au promovat apel atât reclamantul A.N., cât și pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, Reprezentat prin D.G.F.P. Neamț, având ca obiect

daunele morale.

Prin Decizia civilă

nr. 21 din 2 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul reclamantului

A.N. declarat împotriva Sentinței civile nr. 1372/C/2010, a Tribunalului Neamț,

secția civilă.

A admis apelul

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Reprezentat prin

D.G.F.P. Neamț declarat împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata

daunelor morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva Deciziei

civile nr. 21 din 2 martie 2011 a Curții de Apel Bacău au promovat recurs

ambele părți, pârâtul cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii

administrative de internare în colonii de muncă forțată a reclamantului în

perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954 dispusă prin deciziile M.A.I. nr.

128/1951, nr. 153/1953, iar reclamantul cu privire la respingerea capătului de

cerere privind acordarea daunelor morale în sumă de 500.000 euro.

Prin Decizia civilă

nr. 5260 din 17 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Neamț și a

admis recursul promovat de reclamantul A.N., a casat Decizia civilă nr. 21 din

2 martie 2011, a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale și a trimis cauza spre rejudecare la

aceiași curte de apel, spre a statua asupra fondului pretențiilor reclamantului

în raport de deciziile Curții Constituționale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010,

în argumentarea deciziei de casare făcându-se referire și la decizia Curții

Constituționale nr. 1.358/2010, principiul neretroactivității legii și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.

După casarea cu

trimitere, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău cu același nr.

1563/103/2011.

În raport de

dispozițiile art. XIII, art. XXII alin. (1) din Legea nr. 202/2010, instanța a

pus în discuția părților calificarea căii de atac, apreciindu-se că, în speță,

în raport de dispozițiile art. 725 alin. (1), alin. (3) C. proc. civ., calea de

atac, exercitată împotriva Sentinței civile nr. 1372/C din 5 octombrie 2010, pronunțată

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind apelul.

Prin Decizia nr. 15

din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins ca

nefondat apelul promovat de reclamantul A.N. împotriva Sentinței civile nr.

1372 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț.

A admis apelul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat prin D.G.F.P. Neamț, împotriva Sentinței civile nr. 1372 din 5

octombrie 2010 a Tribunalului Neamț, pe care a modificat-o în parte în sensul

că a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor morale,

menținând dispozițiile sentinței cu privire la constatarea caracterului politic

al măsurii administrative.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a reținut următoarele:

Acordarea de daune

morale pentru suferințele cauzate de măsurile precizate la art. 1 - 4 din Legea

nr. 221/2009 a fost prevăzută de art. 5 al legii, modificat ulterior prin

O.U.G. nr. 62/2010, dispozițiile art. I pct. 1 și art. II al acestuia fiind

ulterior declarate ca neconstituționale prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie

2010 a Curții Constituționale.

Prin Decizia civilă

nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicată

în M. Of. nr. 761/15.11.2010 s-a admis excepția de neconstituționalitate

ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - în sensul că s-a

constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Ulterior pronunțării

și publicării în M. Of. a celor trei decizii ale Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se că, urmare a

deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Întrucât speța dedusă

judecății se circumscrie problemelor de drept asupra cărora s-a statuat prin

Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, decizie obligatorie

conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ. și prioritară în raport de

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la problemele de

drept dezlegate, instanța a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis

apelul declarat de pârât și a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că

a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor morale,

menținând dispozițiile instanței cu privire la constatarea caracterului politic

al măsurii administrative.

Împotriva Deciziei

nr. 15 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă,

a declarat recurs reclamantul A.N., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând

în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea

apelului său și respingerea apelului pârâtului în sensul schimbării hotărârii

instanței de fond și admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată și

motivată, și obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro daune morale.

În acest sens,

reclamantul a susținut că instanța de apel, în rejudecarea apelurilor, în mod

greșit a făcut aplicarea Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii, considerând că

prevederile acesteia sunt prioritare, conform dispozițiilor art. 330

7

alin. (4) din C. proc. civ., față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.

Recurentul arată că,

față de considerentele hotărârii de casare, prioritară este jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului relevată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în hotărârea de casare.

În ceea ce privește

fondul cauzei, se invocă aceleași aspecte, menționate în cuprinsul apelului și

acțiunii sale, referitoare la prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii

administrative cu caracter politic și obligarea Statului Român la plata

daunelor morale în sumă de 500.000 euro.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar la data de 9 ianuarie 2013, intimatul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Neamț - Piatra Neamț,

a cerut respingerea recursului reclamantului ca nefondat, pentru motivele

dezvoltate în scris.

Analizând recursul

declarat de reclamantul A.N. împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în limitele controlului de

legalitate, în raport de criticile invocate, încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce succed.

Criticile referitoare

la prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a măsurii administrative a

internării sale în colonii de muncă forțată în perioada 27 februarie 1951 - 22

aprilie 1954, dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951, nr. 153/1953, prin

care acesta tinde să demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu sunt relevante în soluționarea

cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a fi analizat cu

prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei

Curții Constituționale nr. 1.358/2010.

Problema de drept

care se pune în speță nu este cea a faptului dacă reclamantul este sau nu

îndreptățit la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, raportat la măsurile reparatorii de care au beneficiat

deja în baza altor acte normative edictate în scopul reparării abuzurilor

săvârșite de statul comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate

fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. nr. 761/15.11.2010.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1.358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1.358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui

"bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Rezultă că, raportat

la aceste considerente, care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluția

din această decizie privind respingerea acțiunii reclamantului este corectă,

impunându-se a fi menținută față de lipsa temeiului juridic al acțiunii, ca

efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1.358/2010.

În consecință, pentru

acest motiv recursul reclamantului se va respinge, ca nefondat, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul A.N. împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 26 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN