ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3194/2010

Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2008 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, reclamantul D.A. a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 15.336 RON, aferentă apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 877 din 30 martie 2004 a Judecătoriei Vișeu de Sus, la plata căreia a fost obligat prin încheierea din 30 august 2004, raportat la valoarea bunurilor ce compun masa succesorală, indicată de acesta la solicitarea instanței. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că a formulat numeroase cereri de restituire, în condițiile în care acțiunea sa a fost respinsă pe excepția autorității de lucru judecat, nefiind cercetat fondul pretențiilor.

Prin Încheierea din 10 iulie 2009, pronunțată în Dosar nr. 7466/33/2004, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins cererea formulată de reclamantul D.A. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și nu în funcție de soluția pronunțată în cauză. Pe de altă parte, reclamanții nu au solicitat scutire, eșalonare, amânare a plății taxei în sensul art. 21 din lege și nici nu au formulat cale de atac împotriva modului de stabilire al taxei. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul D.A., în care reia susținerile făcute în cererea de restituire adresată Curții de apel, în sensul că în mod greșit i s-a respins cererea de restituire a taxei de timbru întrucât acțiunea sa nu a fost soluționată pe fond, ci pe excepția autorității de lucru judecat.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Cuantumul taxelor de timbru este stabilit de aceeași lege care, în art. 2, prevede că acțiunile și cererile evaluabile în bani se taxează în raport cu valoarea pretinsă de titularul cererii.

În prezenta cauză, acțiunea introductivă de instanță a avut ca obiect stabilirea masei succesorale de pe urma defunctei Danci Ioan și, față de valoarea bunurilor indicată de reclamanți, a fost stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru. În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată și completată, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: a) când taxa plătită nu era datorată, b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal, c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale, d) când, în procesul de divorț părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat, e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.

Art. 30 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 146/1997 prevede că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie numai în cazurile prevăzute de lege. Taxele judiciare de timbru datorate în litigii deduse judecății se stabilesc de către instanța judecătorească, iar împotriva modului de stabilire a acestora, se poate formula cerere de reexaminare în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa ori de la data comunicării sumei datorate. În speță, reclamanții nu au formulat cerere de reexaminare. Având în vedere că cererea de restituire a sumelor reprezentând taxă judiciară de timbru nu se încadrează între cazurile expres prevăzute de art. 23 din Legea nr. 146/1997, în mod corect s-a dispus respingerea acestei cereri, astfel că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva Încheierii din 10 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010. Procesat de GGC - LM