ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6331/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6331/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 910 din 25

mai 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 796/115/2010, a

fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele L.E., B.S. și D.C.

împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P. Caraș-Severin; în consecință, instanța a obligat pârâtul să

plătească reclamantei suma de 25.000 euro, echivalat în lei la data efectuării

plății, reprezentând daune morale.

Pentru a dispune astfel, instanța a

avut în vedere că reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei

de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale pentru măsura cu caracter politic

luată împotriva soțului și, respectiv, antecesorului lor L.J.

Acesta, împreuna cu familia sa, a fost

strămutat în Bărăgan unde a locuit 4 ani și jumătate în condiții extrem de

grele, atât măsura strămutării, cât și condițiile de viață, precum și perioada

ulterioară întoarcerii, producând suferințe morale și fizice antecesorului lor.

Din probele administrate, instanța a

reținut că prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 familia reclamantelor a fost

strămutată pe perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955.

La data la care familia reclamantelor

a fost obligată să părăsească localitatea, aceasta avea o situație materială

bună, având o avere medie în sat. Astfel, familia reclamantului avea o casă,

pământ, animale, unelte agricole, bunuri pe care nu le-au mai găsit la

întoarcerea acasă, cu excepția casei care, așa cum relevă martorul audiat în

cauză, era aproape distrusă.

Obligați să lase în

urmă tot ceea ce au avut, familia reclamantului, deportată în Bărăgan, nu a

avut casă, documente, într-un cuvânt nimic, fiind lăsați în câmp, sub cerul

liber. Prin stabilirea unui domiciliu obligatoriu, instanța a apreciat că i-au fost

cauzate familiei reclamantului prejudicii materiale și morale ale căror

consecințe s-au repercutat asupra vieții ulterioare a membrilor familiei,

fiindu-le știrbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum și

atributele ce țin de relațiile sociale, respectiv onoare și reputație.

De asemenea,

stabilirea unui domiciliu forțat și lipsirea de libertate a produs consecințe

și în planul vieții private a familiei reclamantului, inclusiv după momentul

întoarcerii acasă, respectiv după 5 ani, când nu au mai găsit decât o casă

complet distrusă, în locul gospodăriei prospere lăsate la plecare, precum și

asupra surselor de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii

instituite de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cât privește cuantumul

acestor daune morale, instanța a apreciat că suma de 1.000.000 euro solicitată

prin acțiunea introductivă este exagerată.

Criteriile de

apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, științifice,

deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al

daunelor și cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.

Așa cum s-a arătat,

stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial

include o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este

despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare,

fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului moral prin

aspectul importanței valorii morale lezate.

În aprecierea

importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile

prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum și asupra

posibilității ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional și

familial.

Față de cele mai sus

expuse, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale familiei

reclamantului, instanța a apreciat că o indemnizație echitabilă o reprezintă suma

de 25.000 euro (câte 5.000 euro/an/persoană deportată).

Stabilirea acestui

cuantum nu a presupus stabilirea „prețului” suferințelor fizice și psihice ale

familiei reclamantului, care sunt inestimabile, ci a însemnat aprecierea

multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și ale

implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale.

Prin decizia civilă nr. 414/A din 2

noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara - secția civilă a admis apelul declarat

de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, a schimbat în parte

sentința, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 euro către

reclamante, cu titlu de despăgubiri. S-a menținut în rest hotărârea și s-a

respins apelul declarat de reclamante împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut următoarele:

Tribunalul s-a referit în concret la

toate împrejurările ce se constituie în criterii de evaluare a daunelor morale

cuvenite reclamantelor, aspect ce rezultă din considerentele sentinței apelate.

Împrejurarea că defunctul soț,

respectiv tată al reclamantelor, a beneficiat de dispozițiile D-L nr. 118/1990

nu este de natură a atrage respingerea cererii de chemare în judecată, ci este

un element ce urmează a fi avut în vedere la stabilirea despăgubirilor.

În ceea

ce privește cuantumul despăgubirilor acordate,

nici sistemul nostru legislativ și

nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin

daunele morale, iar acest principiu al reparării integrale a unui eventual

prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport

de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate

bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter

compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelență,

poate fi chiar și o sumă de bani de natură a permite victimei să-și aline prin

anumite avantaje rezultatul faptei ilicite exercitată împotriva sa. De aceea,

ce trebuie în concret evaluat, în realitate nu este prejudiciul ca atare, ci

doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care

instanța sesizată cu o astfel de cerere de reparare a unui prejudiciu

nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară, nu pentru a

pune victima într-o situație similară cu acea avută anterior, ci pentru a-i procura

acele satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a

fost privată.

La cuantificarea

sumei ce se acordă, instanța trebuie să pună accentul pe importanța

prejudiciului din punct de vedere chiar al victimei, în mod repetat jurisprudența

Înaltei Curți statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de

prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.

Este de observat că dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a pct. 1 din Legea nr. 221/2009 limitează la 5.000 euro

cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral ce se poate acorda soției și

descendenților de gradul I a/ai persoanei supusă condamnării sau măsurii

administrative cu caracter politic.

declarat recurs reclamanții L.E., B.S. și D.C., arătând următoarele:

Cuantumul

despăgubirilor civile acordate de către instanța de apel în sumă de 4.000 euro

este total nejustificat, în raport cu prejudiciul moral suferit, suma acordată

reclamanților fiind insuficientă pentru a putea despăgubi material și moral

persoana, respectiv pe numitul L.J., care a fost persecutat politic într-o

formă sau alta în perioada anilor 1945-1989.

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor prejudiciul moral suferit, implică fără îndoială și

o doza de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru

între prejudiciul suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în

totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat

anumite avantaje în măsură să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge

însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Se învederează,

totodată, că și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul

echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca

persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, aceste despăgubiri

să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri

nejustificate pentru victime, motiv pentru care se apreciază că suma acordată

reclamantelor de către instanța de fond, de 25.000 euro, echivalent în lei la

data efectuării plății, cu titlu de daune morale, reprezintă o despăgubire

echitabilă.

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș-Severin critică decizia pronunțată de instanța de apel, cu

privire la care susține că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Se consideră că

acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că însăși

drepturile prevăzute și acordate, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990,

republicat, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă măsuri cu

caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive

politice.

De asemenea, Legea nr.

221/2009 prevede posibilitatea de a se acorda daune morale persoanelor care au

suferit condamnări cu caracter politic și anume, cele dispuse printr-o hotărâre

judecătorească, iar nimeni nu poate adăuga la lege.

Instanța nu poate

face distincția și nici asocierea unei condamnări în sensul Legii nr. 221/2009,

cu o altă măsură luată împotriva soțului, respectiv tatălui reclamantelor,

aceasta având în vedere principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos

distinguere debemus”.

În speță, antecesorul

reclamantelor nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

O altă critică

vizează cuantumul daunelor morale acordate, sens în care se apreciază că suma

de 4.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale pentru măsura abuzivă luată

împotriva soțului și tatălui reclamantelor, acordată de instanța de judecată, este

nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în

vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a

celor ce se pretind prejudiciați.

Prejudiciul moral nu

poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la

aprecierea instanței de judecată, care va stabili cuantumul bănesc al

prejudiciului suferit.

Pentru a putea fi

cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu de referință față de

care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate

acorda reclamantelor, cu respectarea principiului proporționalității daunei cu

despăgubirea acordată.

La repararea daunelor

morale instanța de judecată trebuie să țină cont și de criteriul echității.

Cuantificării prejudiciului

moral trebuie să i se dea o apreciere rezonabilă, echitabilă, corespunzătoare

prejudiciului real suferit. Gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de

stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale.

Raportat la

împrejurările speței o statuare în echitate, care să asigure o reparație morală

și nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al

cuantumului despăgubirilor solicitate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a apreciat constant că prejudiciul moral constând în

lezarea onoarei sau a reputației unei persoane sau alte suferințe de ordin

psihic justifică acordarea unor compensații materiale, compensații care se

stabilesc prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în

vedere criterii rezultând din cazul concret dedus judecății.

Examinând recursurile

în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

reclamantelor se privește ca fondat, cu consecința admiterii lui, pentru

considerentele ce succed:

Instanța de apel a

dimensionat daunele morale de care pot beneficia reclamanții, în raport de

consecințele negative produse asupra acestora de măsura administrativă cu caracter

politic, dar și în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care a plafonat

sumele ce se pot acorda categoriilor de persoane vizate de Legea nr. 221/2009.

La data pronunțării

deciziei civile nr. 414/A din 2 noiembrie 2010, O.U.G. nr. 62/2010 își producea

pe deplin efectele. Curtea Constituțională a României a pronunțat decizia nr. 1354

din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010, prin care

a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și art. II

din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, prin

deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010

publicate în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010 s-a constatat că prevederile art.

5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare, sunt neconstituționale.

Față de împrejurarea

că deciziile Curții Constituționale au fost publicate în M. Of. după ce

reclamanții obținuseră o hotărâre definitivă și executorie de acordare a

daunelor morale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, Înalta Curte

constată că acestea nu pot produce efecte în cauza de față.

Pe de altă parte,

declararea neconstituțională a prevederilor art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010

nu mai permite aplicarea acestora în recurs.

Pe cale de

consecință, aprecierea cuantumului daunelor morale urmează a fi făcută exclusiv

prin aplicarea criteriilor jurisprudențiale ale echității și

proporționalității.

În operațiunea

jurisdicțională de „cuantificare” a unor asemenea despăgubiri nu se poate

realiza o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura

valorilor afectate.

De aceea, nu se poate

pune problema în această materie a unei „repuneri în situația anterioară”,

pentru că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul

rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, moral, iar

nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru

care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând

principiul proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor

lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de

prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani,

întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând

practic, o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și

caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația

trebuie să fie una echitabilă înseamnă că nu se poate ignora natura valorilor

nesocotite, dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii,

întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de

daune care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe

plan afectiv și moral, iar constatarea caracterului politic al măsurii

administrative reprezintă, în sine, o recunoaștere a conduitei morale și a

demnității autorului reclamanților.

De aceea, față de

aceste argumente, de perioada strămutării dispusă prin măsura administrativă,

de suferințele fizice și psihice încercate de autorul reclamanților raportate

la vârsta acestuia la momentul deportării, ținând seama și de consecințele

produse ulterior în viața acestora pe plan social și profesional, precum și de

măsurile reparatorii obținute deja în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990,

Înalta Curte apreciază că suma de 43.000 euro reprezintă o justă despăgubire

pentru prejudiciul moral astfel produs.

va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la prima

critică și anume, aceea că autorul reclamanților în cauză s-a adresat Comisiei

pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 și a fost despăgubit

pecuniar - prin acordarea unei indemnizații lunare, astfel încât, instanța ar

fi trebuit să verifice dacă drepturile obținute de acesta prin efectul

Decretului-lege nr. 118/1990 nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit

în urma măsurilor cu caracter politic la care a fost supus împreună cu familia

sa, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

În speță, nu se poate

aprecia că prejudiciul moral suportat de autorul reclamanților ca urmare a

aplicării măsurii administrative cu caracter politic a fost integral acoperit

prin acordarea unei indemnizații în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990

(hotărârea nr. 39 din 11 iulie 1990).

Faptul că prin

Decretului-lege nr. 118/1990 sau O.U.G. nr. 214/1999 sunt recunoscute o serie

de drepturi persoanelor persecutate politic în perioada comunistă, nu înseamnă,

contrar susținerilor recurentului-pârât, excluderea reclamanților de la

beneficiul Legii nr. 221/2009.

Legea nr. 221/2009

are caracter de complinire a actelor normative emise anterior în scopul

reparării prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist, cum este și

Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările

ulterioare, invocat în recurs.

Soluția rezultă din

modul de redactare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr.

221/2009.

Astfel, la lit. a) se

prevede că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral

„se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză

în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 (…) și al O.U.G. nr. 214/1999 (…)”, iar

la lit. b) se prevede acordarea despăgubirilor materiale numai dacă bunurile

confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative

nu i-au fost restituite celui în cauză, în natură sau prin echivalent, în

condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, faptul

că autorul reclamanților a fost beneficiarul unei indemnizații de 901 lei lunar

în baza Decretului-lege nr. 118/1991 nu înlătură dreptul acestora la

despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit ca

efect al măsurii administrative cu caracter politic dispuse în perioada

comunistă, ci este doar un criteriu legal de cuantificare a daunelor morale

acordate în baza Legii nr. 221/2009.

Referitor la cea de a

doua critică formulată de recurentul pârât și anume, aceea că instanțele de

fond și apel au aplicat eronat prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009,

raportat la situația de fapt reținută, măsura dislocării din vestul țării și

stabilirii domiciliului obligatoriu în Câmpia Bărăganului neputând fi asimilată

unei condamnări cu caracter politic, dispuse printr-o hotărâre judecătorească,

Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, la data de 2

iunie 2009 Parlamentul României a adoptat Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar la data de 11 iunie

2009 legea a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 396.

Prin acest act

normativ, legiuitorul a înțeles să definească ce se înțelege prin „condamnare

cu caracter politic” (art. 1 alin. (1)), a enumerat faptele considerate a fi

atras condamnări cu acest caracter (art. 1 alin. (2)), a prevăzut condițiile în

care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate

expres în lege (art. 1 alin. (3)) și a prevăzut posibilitatea persoanelor care

consideră că au suferit o condamnare de acest gen de a se adresa instanțelor

judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru

alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin. (4), art. 4).

Dispozițiile art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii

reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de „orice persoană care a

suferit condamnări cu caracter politic…., sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic”.

Prin urmare, măsurile

reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor

categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului

normativ, cât și de întregul conținut al acestuia.

Asimilarea măsurilor

administrative cu caracter politic condamnărilor cu același caracter presupune

identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea

legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoane persecutate

politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945 – 1989.

Interpretarea corectă

adoptată de instanța de apel este impusă și de împrejurarea că alin. (4) al art.

5, prevede că Legea nr. 221/2009 se aplică și persoanelor beneficiare ale

Decretului Lege nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999, acte normative care se

referă și la persoanele împotriva cărora s-au luat măsuri administrative cu

caracter politic, nu numai la cele condamnate politic.

Critica referitoare

la modalitatea aplicării criteriilor de cuantificare a prejudiciului moral va

fi respinsă ca nefondată, pentru argumentele expuse în analiza recursului

declarat de reclamanți.

Pentru argumentele

expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul reclamanților, va modifica în parte decizia recurată în sensul

obligării pârâtului la plata sumei de 43.000 euro daune morale, echivalent în

lei data plății, și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții L.E., B.S. și D.C. împotriva deciziei civile nr. 414/A din

2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 43.000 euro –

echivalentul în lei la data plății, către reclamante, cu titlu de daune morale.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.