ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3618/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3618/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2011,

pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010 al Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, instanța de fond:

În baza art. 160

3

C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul Z.A.R. și a modificat

controlul judiciar, în sensul că a înlăturat obligația stabilită în sarcina

acestuia de a nu exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 160

2

alin. (3

1

) lit. f) C. proc. pen.

În baza art. 160

3

C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul C.N. și a ridicat în parte

controlul judiciar, în sensul înlăturării obligației referitoare la interdicția

de a participa la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media și a de a

publica articole în presa scrisă cu privire la cauza penală de față, prevăzută

de art. 160

2

alin. (3

1

) lit. c) C. proc. pen.

Pentru a hotărî,

astfel instanța de fond a reținut că inculpatul Z.A.R. a fost arestat preventiv

pentru faptul că, în cursul lunii octombrie 2009, avocat fiind în Baroul

București, împreună cu alți inculpați, a constituit un grup infracțional

organizat, a cărui activitate s-a desfășurat în perioada octombrie 2009 –

martie 2010, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție, prin activități

derulate în mod coordonat de racolare a unor persoane cercetate penal,

interesate sa dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile, în

schimbul remiterii unor sume de bani și a altor bunuri, de asigurare a

transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracționale, precum și de

exercitare a unor acte materiale specifice traficului de influență, în legătură

cu magistrați din cadrul unor instanțe.

Temeiul arestării

preventive l-a constituit situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Prin Încheierea de

ședință din 19 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov s-a dispus punerea în

libertate sub control judiciar a inculpatului, iar în baza art. 160

2

alin. (3) și (3

1

) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii

acesta a fost obligat să respecte mai multe obligații.

S-a apreciat că buna

desfășurare a procesului penal, în contextul controlului judiciar instituit,

poate fi asigurată, între altele, prin faptul că acesta nu mai are

posibilitatea de a exercita profesia de avocat, de care se presupune că s-a

folosit la săvârșirea infracțiunilor reținute prin rechizitoriu în sarcina sa.

Prin cererea

formulată în ședința publică, la data de 6 octombrie 2011, inculpatul a

solicitat modificarea controlului judiciar, în sensul ridicării interdicției de

a exercita profesia de avocat până la soluționarea definitivă a cauzei penale.

În motivarea cererii,

inculpatul a învederat caracterul facultativ al acestei obligații, că

interdicția îl lipsește de posibilitatea asigurării de venituri licite familiei

și că în prezent nu mai subzistă temeiurile care să justifice această

interdicție.

Pentru a admite

cererea, instanța de fond a reținut că, în prezent, după aproape 11 luni de la

stabilirea controlului judiciar, menținerea acestei obligații cu caracter

facultativ apare ca fiind excesivă, că buna desfășurare a procesului penal nu

poate fi periclitată de faptul că inculpatul ar putea exercita profesia de

avocat.

Drept urmare, în

prezent restrângerea dreptului la muncă, în sensul interzicerii de a profesa în

calitate de avocat, nu mai este proporțională cu situația care a determinat-o.

Pentru a admite

cererea și a ridica în parte controlul judiciar, cu referire la inculpatul

C.N., instanța de fond a reținut că acesta a fost arestat preventiv pentru

faptul că în perioada octombrie - decembrie 2009, în calitate de prim-procuror

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a pretins, prin intermediul

inculpatei G.I.C., diverse sume de bani, în scopul dispunerii unor soluții

judiciare favorabile.

Totodată, s-a reținut

că în perioada octombrie 2009 – martie 2010 inculpatul, cu complicitatea altor

persoane, acționând în cadrul unui grup organizat, l-a ajutat pe C.M. și, în

altă cauză, pe M.C., prin administrarea frauduloasă a unor probe, să obțină

soluții de netrimitere în judecată.

Temeiul arestării l-a

constituit situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Prin Încheierea de

ședință din 19 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, s-a dispus punerea

acestuia în libertate sub control judiciar, stabilindu-se și obligațiile cărora

acesta trebuie să se supună pe perioada liberării provizorii.

Prin cererea

formulată de inculpatul C.N., în ședința publică din data de 6 octombrie 2011,

acesta a solicitat ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva

sa prin Încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Brașov.

În motivarea cererii

sale, inculpatul a arătat că nu a prezentat niciun moment pericol social pentru

ordinea publică, întrucât faptele care i se impută nu există, iar restricțiile

impuse odată cu liberarea provizorie sub control judiciar limitează

nejustificat dreptul său la libera circulație și îl supune unor umilințe. A mai

arătat inculpatul că nu s-a dovedit că s-ar sustrage judecății sau unei

eventuale condamnări. În fine, în privința interdicției de a participa la

emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media și de a publica articole în

presă, cu referire la cauza penală de față, aceasta este nejustificată, cu atât

mai mult cu cât au fost publicate o serie de articole defăimătoare la adresa

sa.

Pentru a dispune în

sensul arătat, instanța de fond a apreciat că, în niciun caz, nu se poate vorbi

despre inexistența temeiurilor care au justificat măsura arestării preventive

și nici despre necesitatea înlăturării obligațiilor impuse la momentul

liberării provizorii.

În ceea ce privește

însă obligația cu caracter facultativ, respectiv interdicția de a participa la

emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media și de a publica articole în

presa scrisă cu privire la prezenta cauză penală, instanța a apreciat că,

raportat la timpul scurs de la data stabilirii acestei interdicții, aceasta nu

mai este proporțională cu scopul pentru care a fost impusă.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov,

solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, sub aspectul

modificării controlului judiciar în ceea ce îl privește pe inculpatul Z.A.R.

și, în urma rejudecării, respingerea cererii acestuia.

În acest sens, este

adevărat că modificarea sau ridicarea controlului judiciar instituit de către

instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în tot sau în

parte, pentru motive temeinice.

Or, la dosarul cauzei

nu există motive temeinice ce ar impune modificarea măsurii instituite anterior

de către instanță, cu referire la interdicția de a exercita profesia de avocat.

Împotriva încheierii

instanței de fond a declarat recurs și inculpatul C.N., criticând greșita

admitere în parte a cererii de ridicare în tot a controlului judiciar instituit

împotriva sa prin Încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Brașov.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

Succesiunea actelor

judiciare ce alcătuiesc conținutul unui proces penal poate duce, uneori, la

modificarea împrejurărilor concrete ce au determinat luarea unei măsuri de

prevenție.

Remediul juridic

pentru depășirea acestei situații îl reprezintă înlocuirea măsurilor de

prevenție.

Astfel, potrivit art.

139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă

măsură preventivă, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat

luarea măsurii.

Constituie temeiuri

în sensul textului menționat atât cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen.,

cât și orice alte considerente de care s-a ținut seama, în concret, la luarea

măsurii inițiale.

Există o schimbare a

acestor temeiuri atunci când, ca urmare a desfășurării urmăririi penale sau

judecății, a probelor administrate și a situațiilor de fapt sau de drept

reținute pe baza acestora, se constată că motivele ce au determinat luarea

măsurii preventive nu mai justifică această măsură, ci o altă măsură

preventivă.

Este de observat că

atunci când se solicită înlocuirea arestării preventive nu se pune în discuție

legalitatea și temeinicia măsurii, căci acestea constituie condiții de

valabilitate a instituirii ei.

Prin urmare, dacă o

măsură preventivă a fost luată de la început cu încălcarea legii și cu

nesocotirea adevărului, se impune desființarea ei, nu înlocuirea cu altă

măsură.

În consecință,

solicitând ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva unui

inculpat, acesta nu poate invoca motive de nelegalitate a măsurii preventive

luate ci, exclusiv, schimbarea temeiurilor care au justificat înlocuirea

măsurii preventive.

În ceea ce privește

modul efectiv în care se produce schimbarea temeiurilor avute în vedere, este

rolul organului judiciar competent să aprecieze, particularizat la cauză, dacă

se impune ridicarea controlului judiciar.

Este așadar străin de

această analiză motivul privind estomparea rezonanței sociale a faptei, ca un

criteriu concret, odată cu trecerea timpului, atâta timp cât acest motiv a fost

avut în vedere la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura neprivativă

de libertate a liberării provizorii sub control judiciar.

Prin urmare, în mod

greșit prima instanță a examinat cererile de ridicare a controlului judiciar în

raport de acest motiv.

Examinarea cererilor

privind ridicarea controlului judiciar, respectiv a modificării acestuia,

privește cadrul legislativ, cu referire la art. 160

3

C. proc. pen.,

care, în raport de caracterul de maximă generalizare a dispoziției, trimite

implicit la condițiile liberării provizorii sub control judiciar.

Or, în acest sens,

rezultă că art. 160

2

C. proc. pen. privește în fapt două grupuri de

norme juridice, primul privind cerințele instituite de legiuitor necesare

pentru dispunerea măsurii și al doilea reprezentând condiționări ale

comportamentului inculpatului pe durata luării măsurii.

Întrucât cerințele

pentru dispunerea măsurii sunt examinate, la formularea acesteia, exclusiv

pentru admiterea sau respingerea cererii, modificarea controlului judiciar se

examinează în raport de motive ce privesc obligațiile impuse inculpatului, cu

referire la categoria de obligații ce se dispun doar dacă organul judiciar

apreciază că se impune acest lucru.

Inculpatul Z.A.R. a

solicitat modificarea controlului judiciar, în sensul ridicării interdicției de

a exercita profesia de avocat, cererea acestuia fiind admisă de prima instanță.

Într-adevăr, conform

art. 160

3

C. proc. pen., modificarea sau ridicarea controlului

judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de

aceasta, în tot sau în parte, pentru motive temeinice.

Or, motivele invocate

de inculpat, constând într-o cerere în care se face apel la bunăvoința și

îngăduința organului judiciar, cu referire la motive privind situația

materială, nu constituie motive temeinice în sensul legii procesual penale.

Prin urmare, nefiind

dovedite motivele temeinice la care se referă textul de lege menționat, în mod

greșit, prima instanță a admis cererea inculpatului.

Astfel, un inculpat

liberat provizoriu nu se bucură de o libertate deplină, ci se află într-un

stadiu intermediar ce presupune inerent unele restricții prin privare sau

restrângere de drepturi și libertăți.

Această împrejurare

este impusă de faptul că este în plină desfășurare un proces penal și, pentru

derularea acestuia în bune condiții, s-au impus o serie de obligații în sarcina

inculpatului.

Proporționalitatea

măsurii interdicției de a exercita profesia de avocat a fost raportată la

gravitatea faptelor pentru care inculpatul este judecat, relevată de sumele de

bani presupus a fi fost traficate, calitatea persoanelor asupra cărora se

presupune că se trafica influența, numărul persoanelor implicate și, în primul

rând, calitatea de avocat a inculpatului.

Măsura arestării

preventive a fost luată față de inculpatul Z.A.R. și menținută 7 luni, a fost

individualizată ulterior sub forma liberării provizorii sub control judiciar,

tocmai în considerarea faptului că obligațiile impuse inculpatului, inclusiv

cea a interdicției de a exercita profesia de avocat, sunt în măsură să asigure

scopul măsurii preventive, prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (2) C.

proc. pen.

Or, temeiurile avute

în vedere nu s-au schimbat, așa încât modificarea controlului judiciar prin

înlăturarea acestei interdicții nu se justifică.

Instanța de fond,

pentru a admite cererea, a făcut referire la dreptul la muncă.

Or, este adevărat că

dreptul la muncă este un drept social-economic de tradiție, reglementat în

prezent la nivel de lege fundamentală prin art. 41 din Constituția României,

revizuită și având un conținut juridic complex.

Acesta însă nu are

sensul dat de prima instanță.

Astfel, cu referire

la ceea ce interesează în cauză, privește ideea existenței și a unor obligații

corelative libertății persoanei.

Prin urmare,

exercițiul acestui drept poate fi restrâns exclusiv în condițiile art. 53 din

Constituție.

Or, sub acest aspect,

este evident că obligația corelativă având acest conținut are temei în lege,

respectiv C. proc. pen. și a fost dispusă în condițiile acestui act normativ.

Mai mult, în raport

de înscrisurile în probațiune depuse chiar de către inculpat, în cauză nu a

avut loc o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, în accepția sa

constituțională, care nu reglementează o identitate între dreptul la muncă și

exercitarea unei profesii.

Rezultă așadar că

admițând cererea inculpatului Z.A.R., instanța de fond a pronunțat o hotărâre

prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii, supusă cazului de casare

conceptualizat prin art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial

Brașov împotriva Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2011,

va casa în parte încheierea atacată și, pe fond, va respinge cererea formulată

de inculpatul Z.A.R. privind modificarea controlului judiciar.

Cheltuielile

judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.

Cu privire la

recursul declarat de inculpatul C.N., este de observat că potrivit sistemului

constituțional actual, în rândul situațiilor ce pot impune, în mod legal,

excepțional și nediscriminatoriu, restrângerea unor drepturi sau libertăți, se

regăsește și cea determinată de desfășurarea procesului penal.

În ceea ce privește

dreptul procesual penal, aceste forme de afectare a drepturilor și libertăților

fundamentale sunt circumscrise instituției măsurilor de prevenție.

În raport de la finalitatea

prefigurată de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., de esența măsurilor de

prevenție este caracterul de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul

este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ

asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia.

Prin urmare, cu

referire la cererea inculpatului C.N. având ca obiect ridicarea în tot a

controlului judiciar instituit împotriva sa, admisibilitatea acesteia era

condiționată, cu valoare de motiv întemeiat în sensul legii procesual penale,

de încetarea condițiilor care au constituit temei al luării arestării măsurii

preventive, respectiv a celor care au justificat individualizarea acesteia

într-o modalitate neprivativă de libertate.

Or, astfel cum în mod

judicios a reținut prima instanță, temeiurile care au stat la baza luării

măsurii preventive și apoi la individualizarea acesteia nu au dispărut și nici

nu s-au modificat, astfel încât să impună ridicarea în total a controlului

judiciar.

În acest sens,

instanța de fond a reținut că în continuare există indicii temeinice și probe

din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru

care s-a dispus arestarea preventivă și pentru care a fost trimis în judecată.

Prin urmare, în mod

întemeiat, prima instanță a reținut că gravitatea faptelor de corupție, pentru

care este judecat inculpatul, și stadiul procesual impun, în continuare,

menținerea controlului judiciar, fără ca prin această măsură procesuală să fie

afectată prezumția de nevinovăție.

Așadar, admițând

numai în parte cererea inculpatului, prima instanță a pronunțat o hotărâre

legală, nesupusă niciunuia dintre cazurile de nelegalitate reglementate de

legiuitor.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva

Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010.

Va obliga recurentul-inculpat

C.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov împotriva

Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010.

Casează, în parte,

încheierea atacată și, pe fond, respinge cererea formulată de inculpatul Z.A.R.

privind modificarea controlului judiciar.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva aceleiași

încheieri.

Cheltuielile

judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul

inculpat C.N. la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 octombrie 2011.