ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3618/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 6 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010 al Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, instanța de fond: În baza art. 160 3 C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul Z.A.R. și a modificat controlul judiciar, în sensul că a înlăturat obligația stabilită în sarcina acestuia de a nu exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 160 2 alin. (3 1 ) lit. f) C. proc. pen. În baza art. 160 3 C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul C.N. și a ridicat în parte controlul judiciar, în sensul înlăturării obligației referitoare la interdicția de a participa la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media și a de a publica articole în presa scrisă cu privire la cauza penală de față, prevăzută de art. 160 2 alin. (3 1 ) lit. c) C. proc.

pen. Pentru a hotărî, astfel instanța de fond a reținut că inculpatul Z.A.R. a fost arestat preventiv pentru faptul că, în cursul lunii octombrie 2009, avocat fiind în Baroul București, împreună cu alți inculpați, a constituit un grup infracțional organizat, a cărui activitate s-a desfășurat în perioada octombrie 2009 – martie 2010, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție, prin activități derulate în mod coordonat de racolare a unor persoane cercetate penal, interesate sa dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile, în schimbul remiterii unor sume de bani și a altor bunuri, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracționale, precum și de exercitare a unor acte materiale specifice traficului de influență, în legătură cu magistrați din cadrul unor instanțe.

Temeiul arestării preventive l-a constituit situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Prin Încheierea de ședință din 19 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului, iar în baza art. 160 2 alin. (3) și (3 1 ) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii acesta a fost obligat să respecte mai multe obligații. S-a apreciat că buna desfășurare a procesului penal, în contextul controlului judiciar instituit, poate fi asigurată, între altele, prin faptul că acesta nu mai are posibilitatea de a exercita profesia de avocat, de care se presupune că s-a folosit la săvârșirea infracțiunilor reținute prin rechizitoriu în sarcina sa.

Prin cererea formulată în ședința publică, la data de 6 octombrie 2011, inculpatul a solicitat modificarea controlului judiciar, în sensul ridicării interdicției de a exercita profesia de avocat până la soluționarea definitivă a cauzei penale. În motivarea cererii, inculpatul a învederat caracterul facultativ al acestei obligații, că interdicția îl lipsește de posibilitatea asigurării de venituri licite familiei și că în prezent nu mai subzistă temeiurile care să justifice această interdicție. Pentru a admite cererea, instanța de fond a reținut că, în prezent, după aproape 11 luni de la stabilirea controlului judiciar, menținerea acestei obligații cu caracter facultativ apare ca fiind excesivă, că buna desfășurare a procesului penal nu poate fi periclitată de faptul că inculpatul ar putea exercita profesia de avocat.

Drept urmare, în prezent restrângerea dreptului la muncă, în sensul interzicerii de a profesa în calitate de avocat, nu mai este proporțională cu situația care a determinat-o. Pentru a admite cererea și a ridica în parte controlul judiciar, cu referire la inculpatul C.N., instanța de fond a reținut că acesta a fost arestat preventiv pentru faptul că în perioada octombrie - decembrie 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a pretins, prin intermediul inculpatei G.I.C., diverse sume de bani, în scopul dispunerii unor soluții judiciare favorabile. Totodată, s-a reținut că în perioada octombrie 2009 – martie 2010 inculpatul, cu complicitatea altor persoane, acționând în cadrul unui grup organizat, l-a ajutat pe C.M.

și, în altă cauză, pe M.C., prin administrarea frauduloasă a unor probe, să obțină soluții de netrimitere în judecată. Temeiul arestării l-a constituit situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Prin Încheierea de ședință din 19 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, s-a dispus punerea acestuia în libertate sub control judiciar, stabilindu-se și obligațiile cărora acesta trebuie să se supună pe perioada liberării provizorii. Prin cererea formulată de inculpatul C.N., în ședința publică din data de 6 octombrie 2011, acesta a solicitat ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva sa prin Încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov.

În motivarea cererii sale, inculpatul a arătat că nu a prezentat niciun moment pericol social pentru ordinea publică, întrucât faptele care i se impută nu există, iar restricțiile impuse odată cu liberarea provizorie sub control judiciar limitează nejustificat dreptul său la libera circulație și îl supune unor umilințe. A mai arătat inculpatul că nu s-a dovedit că s-ar sustrage judecății sau unei eventuale condamnări. În fine, în privința interdicției de a participa la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media și de a publica articole în presă, cu referire la cauza penală de față, aceasta este nejustificată, cu atât mai mult cu cât au fost publicate o serie de articole defăimătoare la adresa sa.

Pentru a dispune în sensul arătat, instanța de fond a apreciat că, în niciun caz, nu se poate vorbi despre inexistența temeiurilor care au justificat măsura arestării preventive și nici despre necesitatea înlăturării obligațiilor impuse la momentul liberării provizorii. În ceea ce privește însă obligația cu caracter facultativ, respectiv interdicția de a participa la emisiuni audio-vizuale, la interviuri mass-media și de a publica articole în presa scrisă cu privire la prezenta cauză penală, instanța a apreciat că, raportat la timpul scurs de la data stabilirii acestei interdicții, aceasta nu mai este proporțională cu scopul pentru care a fost impusă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, sub aspectul modificării controlului judiciar în ceea ce îl privește pe inculpatul Z.A.R.

și, în urma rejudecării, respingerea cererii acestuia. În acest sens, este adevărat că modificarea sau ridicarea controlului judiciar instituit de către instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în tot sau în parte, pentru motive temeinice. Or, la dosarul cauzei nu există motive temeinice ce ar impune modificarea măsurii instituite anterior de către instanță, cu referire la interdicția de a exercita profesia de avocat. Împotriva încheierii instanței de fond a declarat recurs și inculpatul C.N., criticând greșita admitere în parte a cererii de ridicare în tot a controlului judiciar instituit împotriva sa prin Încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov.

Examinând cauza în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele: Succesiunea actelor judiciare ce alcătuiesc conținutul unui proces penal poate duce, uneori, la modificarea împrejurărilor concrete ce au determinat luarea unei măsuri de prevenție. Remediul juridic pentru depășirea acestei situații îl reprezintă înlocuirea măsurilor de prevenție. Astfel, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Constituie temeiuri în sensul textului menționat atât cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., cât și orice alte considerente de care s-a ținut seama, în concret, la luarea măsurii inițiale.

Există o schimbare a acestor temeiuri atunci când, ca urmare a desfășurării urmăririi penale sau judecății, a probelor administrate și a situațiilor de fapt sau de drept reținute pe baza acestora, se constată că motivele ce au determinat luarea măsurii preventive nu mai justifică această măsură, ci o altă măsură preventivă. Este de observat că atunci când se solicită înlocuirea arestării preventive nu se pune în discuție legalitatea și temeinicia măsurii, căci acestea constituie condiții de valabilitate a instituirii ei. Prin urmare, dacă o măsură preventivă a fost luată de la început cu încălcarea legii și cu nesocotirea adevărului, se impune desființarea ei, nu înlocuirea cu altă măsură. În consecință, solicitând ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva unui inculpat, acesta nu poate invoca motive de nelegalitate a măsurii preventive luate ci, exclusiv, schimbarea temeiurilor care au justificat înlocuirea măsurii preventive.

În ceea ce privește modul efectiv în care se produce schimbarea temeiurilor avute în vedere, este rolul organului judiciar competent să aprecieze, particularizat la cauză, dacă se impune ridicarea controlului judiciar. Este așadar străin de această analiză motivul privind estomparea rezonanței sociale a faptei, ca un criteriu concret, odată cu trecerea timpului, atâta timp cât acest motiv a fost avut în vedere la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura neprivativă de libertate a liberării provizorii sub control judiciar. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a examinat cererile de ridicare a controlului judiciar în raport de acest motiv. Examinarea cererilor privind ridicarea controlului judiciar, respectiv a modificării acestuia, privește cadrul legislativ, cu referire la art. 160 3 C. proc.

pen., care, în raport de caracterul de maximă generalizare a dispoziției, trimite implicit la condițiile liberării provizorii sub control judiciar. Or, în acest sens, rezultă că art. 160 2 C. proc. pen. privește în fapt două grupuri de norme juridice, primul privind cerințele instituite de legiuitor necesare pentru dispunerea măsurii și al doilea reprezentând condiționări ale comportamentului inculpatului pe durata luării măsurii. Întrucât cerințele pentru dispunerea măsurii sunt examinate, la formularea acesteia, exclusiv pentru admiterea sau respingerea cererii, modificarea controlului judiciar se examinează în raport de motive ce privesc obligațiile impuse inculpatului, cu referire la categoria de obligații ce se dispun doar dacă organul judiciar apreciază că se impune acest lucru.

Inculpatul Z.A.R. a solicitat modificarea controlului judiciar, în sensul ridicării interdicției de a exercita profesia de avocat, cererea acestuia fiind admisă de prima instanță. Într-adevăr, conform art. 160 3 C. proc. pen., modificarea sau ridicarea controlului judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în tot sau în parte, pentru motive temeinice. Or, motivele invocate de inculpat, constând într-o cerere în care se face apel la bunăvoința și îngăduința organului judiciar, cu referire la motive privind situația materială, nu constituie motive temeinice în sensul legii procesual penale. Prin urmare, nefiind dovedite motivele temeinice la care se referă textul de lege menționat, în mod greșit, prima instanță a admis cererea inculpatului.

Astfel, un inculpat liberat provizoriu nu se bucură de o libertate deplină, ci se află într-un stadiu intermediar ce presupune inerent unele restricții prin privare sau restrângere de drepturi și libertăți. Această împrejurare este impusă de faptul că este în plină desfășurare un proces penal și, pentru derularea acestuia în bune condiții, s-au impus o serie de obligații în sarcina inculpatului. Proporționalitatea măsurii interdicției de a exercita profesia de avocat a fost raportată la gravitatea faptelor pentru care inculpatul este judecat, relevată de sumele de bani presupus a fi fost traficate, calitatea persoanelor asupra cărora se presupune că se trafica influența, numărul persoanelor implicate și, în primul rând, calitatea de avocat a inculpatului.

Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpatul Z.A.R. și menținută 7 luni, a fost individualizată ulterior sub forma liberării provizorii sub control judiciar, tocmai în considerarea faptului că obligațiile impuse inculpatului, inclusiv cea a interdicției de a exercita profesia de avocat, sunt în măsură să asigure scopul măsurii preventive, prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. Or, temeiurile avute în vedere nu s-au schimbat, așa încât modificarea controlului judiciar prin înlăturarea acestei interdicții nu se justifică. Instanța de fond, pentru a admite cererea, a făcut referire la dreptul la muncă. Or, este adevărat că dreptul la muncă este un drept social-economic de tradiție, reglementat în prezent la nivel de lege fundamentală prin art. 41 din Constituția României, revizuită și având un conținut juridic complex.

Acesta însă nu are sensul dat de prima instanță. Astfel, cu referire la ceea ce interesează în cauză, privește ideea existenței și a unor obligații corelative libertății persoanei. Prin urmare, exercițiul acestui drept poate fi restrâns exclusiv în condițiile art. 53 din Constituție. Or, sub acest aspect, este evident că obligația corelativă având acest conținut are temei în lege, respectiv C. proc. pen. și a fost dispusă în condițiile acestui act normativ. Mai mult, în raport de înscrisurile în probațiune depuse chiar de către inculpat, în cauză nu a avut loc o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, în accepția sa constituțională, care nu reglementează o identitate între dreptul la muncă și exercitarea unei profesii.

Rezultă așadar că admițând cererea inculpatului Z.A.R., instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii, supusă cazului de casare conceptualizat prin art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov împotriva Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2011, va casa în parte încheierea atacată și, pe fond, va respinge cererea formulată de inculpatul Z.A.R.

privind modificarea controlului judiciar. Cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului. Cu privire la recursul declarat de inculpatul C.N., este de observat că potrivit sistemului constituțional actual, în rândul situațiilor ce pot impune, în mod legal, excepțional și nediscriminatoriu, restrângerea unor drepturi sau libertăți, se regăsește și cea determinată de desfășurarea procesului penal. În ceea ce privește dreptul procesual penal, aceste forme de afectare a drepturilor și libertăților fundamentale sunt circumscrise instituției măsurilor de prevenție. În raport de la finalitatea prefigurată de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., de esența măsurilor de prevenție este caracterul de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia.

Prin urmare, cu referire la cererea inculpatului C.N. având ca obiect ridicarea în tot a controlului judiciar instituit împotriva sa, admisibilitatea acesteia era condiționată, cu valoare de motiv întemeiat în sensul legii procesual penale, de încetarea condițiilor care au constituit temei al luării arestării măsurii preventive, respectiv a celor care au justificat individualizarea acesteia într-o modalitate neprivativă de libertate. Or, astfel cum în mod judicios a reținut prima instanță, temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive și apoi la individualizarea acesteia nu au dispărut și nici nu s-au modificat, astfel încât să impună ridicarea în total a controlului judiciar. În acest sens, instanța de fond a reținut că în continuare există indicii temeinice și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă și pentru care a fost trimis în judecată.

Prin urmare, în mod întemeiat, prima instanță a reținut că gravitatea faptelor de corupție, pentru care este judecat inculpatul, și stadiul procesual impun, în continuare, menținerea controlului judiciar, fără ca prin această măsură procesuală să fie afectată prezumția de nevinovăție. Așadar, admițând numai în parte cererea inculpatului, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă niciunuia dintre cazurile de nelegalitate reglementate de legiuitor. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010.

Va obliga recurentul-inculpat C.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov împotriva Încheierii din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010. Casează, în parte, încheierea atacată și, pe fond, respinge cererea formulată de inculpatul Z.A.R. privind modificarea controlului judiciar. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva aceleiași încheieri. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Obligă recurentul inculpat C.N. la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2011.