ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2994/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2994/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

penale de față constată:

Prin Încheierea din 24 august 2010 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori, pronunțată

în Dosarul nr. 6367/2010, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a

inculpaților C.N. și Z.A. și respingerea cererilor de revocare și înlocuire a

măsurii arestării preventive și, respectiv, de constatare a încetării de drept

a măsurii arestării preventive, precum și cele de liberare provizorie sub

control judiciar formulate de ambii inculpați, ca nefondate.

S-a reținut de către

instanță că inculpații în cauză erau arestați preventiv în baza mandatelor din

23 aprilie 2010 emise de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, sub

acuzația de constituire într-un grup infracțional organizat și săvârșirea mai

multor infracțiuni de corupție implicând calitatea de prim-procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a inculpatului C.N. și de avocat în

Baroul București a inculpatului Z.A.

Măsura arestării

preventive a fost luată pe temeiul dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., apreciindu-se în cazul ambilor inculpați că lăsarea lor în

libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura și

gravitatea acuzațiilor, presupusa modalitatea de comitere a faptelor, scopul în

vederea căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii

justiției, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea actului de

justiție.

Măsura arestării

preventive a fost prelungită succesiv în cursul urmăririi penale prin

încheierile din 14 mai 2010 și 11 iunie 2010 ale Curții de Apel București.

Prin rechizitoriul

nr. 63/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

din 14 iulie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a

inculpaților, Dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr.

6367/2/2010.

Prin Încheierea din

16 iulie 2010 pronunțată în cauză a fost menținută starea de arest a ambilor

inculpați, constatându-se subzistența temeiurilor arestării inițiale și

necesitatea prezervării ordinii publice.

Având de apreciat

asupra menținerii în continuare a detenției provizorii, prima instanță a

constatat că nu există temeiuri legale care să justifice revocarea sau

înlocuirea măsurii preventive, argumentele avute în vedere la luarea măsurii

preventive impunând și în prezent privarea de libertate a inculpaților.

În analiza efectuată,

prima instanță a făcut referire la principiile rezultate din jurisprudența

Curții Europene care expune patru motive fundamentale acceptabile pentru

refuzul de eliberare provizorie din detenție a unui acuzat.

Aplicând principiile

jurisprudențiale la cazul în speță, instanța a apreciat că inculpații nu

îndeplineau condițiile cerute pentru eliberarea din arest, reținând în acest

sens existența unui potențial risc de împiedicare a bunei administrări a

justiției și de afectare a ordinii publice.

S-a arătat de către

instanță că privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru

protejarea prioritară a ordinii publice, având în vedere interesul general

actual și acut referitor la prevenirea generală în cazul infracțiunilor de

corupție și rezonanța socială negativă, amplă și constantă în timp a acestui

tip de infracționalitate, cu precădere în ipotezele în care este afectată

imaginea justiției.

S-a mai arătat că în

cauză pericolul pentru ordinea publică rezulta din natura infracțiunilor

comise, numărul acestora și al participanților, sumele de bani pretinse,

numărul mare al persoanelor prin intermediul cărora se traficase influența și

calitatea acestora, precum și poziția procesuală nesinceră adoptată de cei 2

inculpați.

Pe baza acestor

elemente, precum și faptul că în speță nu debutase încă cercetarea

judecătorească, s-a constatat că măsura preventivă luată față de inculpați

servea pe mai departe scopului privind desfășurarea în bune condiții a

procesului penal.

De asemenea, s-a

arătat că riscul de zădărnicire a aflării adevărului în cazul lăsării

inculpaților în libertate, rezulta din perseverența și amploarea activității

infracționale, desconsiderarea rolului organelor judiciare și a funcțiilor

exercitate de inculpați, deturnarea cunoștințelor profesionale și canalizarea

lor spre scopuri ilicite.

A fost menționată

deopotrivă conduita procesuală a inculpaților care punea în evidență lipsa de

cooperare cu organele judiciare și încercarea de minimalizare ori negare a

conținutului activității ilicit penale.

În plus, pentru

inculpatul Z.A. a fost reținută și atitudinea din timpul dezbaterilor de la

termenul din 23 august 2010, atitudine calificată de instanță ca o încercare de

intimidare a participanților la proces.

Pe de altă parte, s-a

arătat că în cadrul examinării stării de arest a inculpaților, controlul

instanței este limitat la verificarea subzistenței temeiurilor arestării, prin

prisma perioadei scurse de la ultima menținere a stării de arest.

Or, la termenul din

16 iulie 2010 și 20 iulie 2010 când a avut loc menținerea stării de arest,

situația personală a inculpaților, înainte și după săvârșirea faptelor, era

cunoscută instanței și nu influențase reținerea în cauză a dispozițiilor art.

148 lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că periculozitatea lor socială

subzista, chiar și în condițiile bunei conduite anterioare și suspendării

inculpatului C.N. din funcția de magistrat, după punerea sub acuzare.

Prin urmare, s-a

considerat că toate împrejurările invocate în favoare, nu aduceau nicio

schimbare asupra temeiurilor de fapt și de drept inițiale, neexistând motive

întemeiate care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii preventive ori

punerea în libertate provizorie a inculpaților.

Prin urmare,

constatând îndeplinite dispozițiile art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a

inculpaților.

Pe cale de consecință, au fost respinse cererile

privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive formulate de

inculpatul C.N. și de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

același inculpat și de inculpatul Z.A.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.N. și Z.A.

S-a precizat că

recursurile formulate în cauză vizează exclusiv soluția pronunțată în cererea

de liberare provizorie sub control judiciar și dispoziția privitoare la

menținerea stării de arest a inculpaților.

Nelegalitatea

hotărârii primei instanțe a fost susținută de inculpatul C.N. prin raportare la

omisiunea de pronunțare și asupra cererii de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de soție în numele său și însușită ca atare premergător

dezbaterilor în cauză, precum și pentru faptul examinării la același termen și

prin aceeași încheiere a cererii de liberare provizorie și de menținere a

stării de arest, cu consecința privării inculpatului de posibilitatea de a

exercita recurs separat împotriva celor două dispoziții ale instanței.

De asemenea, a fost

criticată dispoziția de menținere a inculpatului în stare de arest preventiv,

arătându-se că soluția primei instanțe s-a întemeiat, în principal, pe

existența pericolului pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., fără a se face referiri concrete sub acest aspect raportat la

piesele dosarului și durata prevenției de până în prezent și fără a se acorda

importanța cuvenită criteriilor în raport de care se examinează cererea de liberare

provizorie sub control judiciar.

S-a arătat că riscul

de influențare a procesului a fost reținut pe baza unei simple speculații, în

absența unor date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil

presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca zădărnicirea aflării

adevărului.

S-a mai arătat că

natura faptei, gravitatea și efectele ei nu justifică în sine necesitatea

continuării prevenției în lipsa unor fapte capabile să demonstreze că

eliberarea inculpatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.

S-a menționat că

prima instanță nu indicase în considerente asemenea fapte, iar existența lor nu

era susținută nici de actele dosarului.

La rândul său,

inculpatul Z.A. a invocat maniera lipsită de calm și obiectivitate în care se

desfășoară procesul la Curtea de Apel București, menționând în acest sens modul

absolut subiectiv în care a fost apreciată conduita inculpatului care la un

moment dat, având în vedere cursul dezbaterilor, refuzase să mai rămână în sala

de judecată.

S-a arătat că

procedând în modul arătat inculpatul și-a manifestat dezaprobarea față de

mersul procesului, fără nicio altă implicație în ceea ce privește pretinsa

intimidare a participanților la procedură.

De asemenea, s-a

criticat greșita aplicare a legii cu referire la neîntrunirea în cauză a

condițiilor în raport de care se dispune eliberarea provizorie din detenție,

arătându-se că măsurile ce pot fi luate în timpul liberării provizorii sunt

apte și suficiente să preîntâmpine orice risc de împiedicare a cercetării judecătorești

și de influențare a martorilor și a celorlalți participanți la proces.

În legătură cu acest

aspect, s-a arătat că datele referitoare la persoana inculpatului - avocat, cu

o carieră și pregătire profesională de excepție, nu trebuie interpretate și

reținute ca un impediment pentru eliberare, așa cum se apreciase de prima

instanță, ci dimpotrivă, constituie elemente care justifică îndreptățirea

inculpatului de a obține punerea sa în libertate, în cursul judecății.

Examinând încheierea

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt fondate, pentru

considerentele ce urmează:

I. Din actul de

sesizare a instanței se reține că împotriva inculpaților au fost formulate o

serie de acuzații dintre cele mai grave, faptele pretins săvârșite implicând

calitatea de magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a

inculpatului C.N. și de avocat în Baroul București a inculpatului Z.A.,

calități de care s-au folosit pentru a face acte contrare obligațiilor de

serviciu și, respectiv, pentru traficarea pretinsei influențe pe lângă

magistrați în scopul deturnării actului de justiție.

Potrivit rechizitoriului,

învinuirile aduse inculpatului C.N. constau în aceea că:

În perioada octombrie

- decembrie 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea, inculpatul a pretins de la investigatorul sub acoperire

T.E.E., prin intermediul coacuzatei G.I.C., avocat în Baroul București, suma de

4.000 euro în scopul facilitării obținerii unei soluții de netrimitere în

judecată a investigatorului, cercetat în Dosarul penal nr. 5021/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pretinderea sumei de bani în scopul

sus-menționat făcându-se, prin intermediul aceluiași avocat, și de la

investigatorul sub acoperire A.F.

S-a mai reținut că în

vederea realizării rezultatului promis prin fapta de luare de mită, inculpatul

a instigat-o pe G.I.C. să falsifice prin contrafacerea scrierii și a semnăturii

o cerere formulată în numele investigatorului sub acoperire A.F., înscris ce a

fost folosit în cadrul urmăririi penale ce se efectua în Dosarul nr.

5021/P/2009, în scopul de a se disimula modul fraudulos în care avusese loc

depunerea unor documente la dosar.

În legătură cu

același dosar, s-a reținut că inculpatul ar fi transmis îndrumări, prin

intermediul avocatei G.I.C., investigatorului sub acoperire T.E.E. cu privire

la atitudinea pe care trebuia să o adopte în procedura de infirmare a actului

de trimitere în judecată emis în Dosarul nr. 5021/P/2009 și administrarea

frauduloasă de probe în cauză, manopere de natură a îngreuna urmărirea penală

și de crea premisele necesare pentru pronunțarea unei soluții finale favorabile

la nivelul Ministerului Public pentru investigator.

Distinct de aceste

acuzații, s-a reținut că inculpatul inițiase împreună cu coacuzații V.M. și

C.G. - foști lucrători de poliție, un grup infracțional organizat care a

acționat în perioada iulie 2009 - martie 2010 în vederea comiterii unor

infracțiuni de corupție, scop în care au fost racolate persoane cercetate

penal, interesate să obțină beneficiul unor măsuri judiciare favorabile prin

influențarea sau coruperea magistraților, în schimbul remiterii unor sume de

bani și alte bunuri.

A rezultat că

acționând în cadrul grupului infracțional organizat, cu complicitatea

acuzaților V.M. și C.G., în perioada septembrie - decembrie 2009, inculpatul

C.N. a primit de la coacuzații C.M. și C.A. foloase în valoare totală de 1.500

euro și 200 RON, pentru a dispune o soluție de netrimitere în judecată în

Dosarul penal nr. 5649/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

De asemenea, s-a

reținut că, în aceeași modalitate, inculpatul a primit și de la coacuzatul C.M.

foloase în valoare totală de 400 RON pentru a dispune față de acesta o soluție

de netrimitere în judecată în Dosarul penal nr. 6474/P/2007 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Buftea.

Cu referire la ambele

cauze sus-menționate, a rezultat că inculpatul i-a ajutat pe coacuzații

implicați în procedurile judiciare să administreze fraudulos probe în cadrul

actelor de urmărire penale efectuate, în sprijinul emiterii soluțiilor

favorabile.

În cuprinsul

activității infracționale atribuite inculpatului N.C. a fost reținută și fapta

de a acorda ajutor lui R.A.C., cercetat în Dosarul penal nr. 3016/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, prin determinarea și îndrumarea

acestuia de a susține în cuprinsul declarațiilor ce urmau a fi formulate în

respectivul dosar a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele

comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului și de a asigura

persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile.

Potrivit

rechizitoriului, fapta reținută în sarcina inculpatului s-ar fi săvârșit în

participație cu coacuzatul S.A., judecător în cadrul Judecătoriei Buftea.

Alte asemenea acte

infracționale au fost reținute și în legătură cu persoanele cercetate în

Dosarele nr. 1575/P/2010, nr. 7052/P/2009, nr. 5470/P/2008 și nr. 6074/P/2009

ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, rezultând că prin determinarea

și îndrumarea de formulare a unor declarații nereale, se asigurase obținerea

unor soluții de netrimitere în judecată pentru D.G.C., C.T., T.O., B.P. și S.C.

S-a mai reținut și

că, în cursul anului 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Buftea, inculpatul primise de la denunțătorul S.A. suma de

aproximativ 290 RON pentru a interveni pe lângă procurorii din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în vederea obținerii unei soluții

favorabile pentru denunțător, cercetat în Dosarul nr. 2323/P/2009, sub acuzația

de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002.

Traficarea influenței

a fost reținută și în legătură cu Dosarul nr. 5660/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria sectorului 5 București, inculpatul pretinzând și primind, cu

complicitatea avocatei G.I.C., suma de 3.000 euro de la persoana cercetată N.B.,

pentru a interveni pe lângă procurorii respectivei unități de parchet în

vederea urgentării procedurii judiciare și obținerea unei soluții favorabile.

De asemenea, s-a

reținut că, în cursul anului 2009, după ce în virtutea prerogativelor funcției

de prim-procuror a întocmit formalitățile referitoare la repartizarea în lucru

a Dosarului nr. 212/P/2009, inculpatul a primit de la denunțătorul l.Ș. foloase

necuvenite, constând în produse alimentare în valoare aproximativă de 250 RON,

subsecvent soluționării cu celeritate a cauzei în care acesta era cercetat

penal.

S-a mai reținut și

că, în cursul lunii mai 2009, inculpatul ar fi falsificat mențiunile

referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare din cuprinsul Ordonanței din

25 februarie 2009 emisă în Dosarul nr. 3321/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea, reducând suma stabilită inițial de la 150 RON la 50 RON.

II. În cursul

investigațiilor efectuate în cauză, s-a stabilit că activitatea infracțională

desfășurată de coacuzații V.M. și C.G. - foști lucrători de poliție, nu s-a

limitat la actele comise în înțelegere cu inculpatul C.N., rezultând că și

inculpatul Z.A., avocat în Baroul București, alături de V.B., acționase în

cadrul grupului infracțional organizat în vederea racolării de persoane cercetate

penal și interesate de obținerea unor soluții favorabile în schimbul remiterii

unor sume de bani.

S-a reținut astfel

că, în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, cu complicitatea coacuzaților

V.M., C.G. și V.B., inculpatul Z.B. a pretins suma de 30.000 euro de la

coacuzații L.G.A. și G.A., din care a primit efectiv suma de 11.000 euro,

lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul

Judecătoriei sectorului 1 București și Tribunalul București, în scopul

soluționării favorabile a cererii de punere în libertate a numitului L.A.A.,

cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală înregistrată pe rolul

primei instanțe.

De asemenea, s-a

reținut că în aceeași perioadă și cu complicitatea coacuzaților V.M. și C.G.,

acționând în cadrul grupul infracțional organizat, inculpatul ar fi pretins și

primit suma de 40.000 euro de la coacuzatul N.V., lăsând să se creadă că are

influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului București și Curtea de

Apel București în scopul eliberării sale de sub puterea mandatului de arestare

în baza căruia era deținut în dosarul penal înregistrat pe rolul primei

instanțe și stabilirea unei pedepse diminuate.

Traficarea influenței

a fost reținută și în legătură cu o altă cauză penală în care era cercetat

N.D., reținându-se că inculpatul ar fi pretins suma de 15.000 euro, lăsând să

se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism și a unor

polițiști din cadrul structurii de crimă organizată a Inspectoratului General

al Poliției Române, pentru înscenarea unui flagrant referitor la deținerea de

droguri de către o anume persoană și în baza unui denunț mincinos să se obțină

astfel reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru interesat.

III. În raport de

situația de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracțiunilor este de

necontestat.

Natura și gravitatea

infracțiunilor de care inculpații sunt acuzați, modalitatea în care se

presupune că ar fi acționat, dar mai ales calitatea de care s-au prevalat la

săvârșirea faptelor și consecințele produse asupra imaginii justiției, prin

subminarea încrederii publice în corectitudinea actului de justiție, în

contextul mai larg al prevenirii și combaterii corupției, constituie elemente

în raport de care se examinează necesitatea prezervării ordinii publice.

De asemenea, așa cum

bine a subliniat și prima instanță, jurisprudența Curții Europene nu exclude

refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul gravității faptelor, dacă

indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate se aduce

un prejudiciu real ordinii publice.

În speță, interesul

public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport de

gravitatea infracțiunilor, faptul că acestea au fost săvârșite de un magistrat

și avocat în cadrul atribuțiilor implicând corecta administrare a justiției,

durata redusă a detenției provizorii de până în prezent, stadiul incipient al

cercetării judecătorești și impactul negativ asupra opiniei publice, în

situația în care inculpații ar fi cercetați în libertate, prin acreditarea

ideii că nu toți cetățenii sunt egali în fața legii și că autoritățile

judiciare nu reacționează ferm împotriva persoanelor care săvârșesc asemenea

fapte.

Amploarea activității

infracționale presupus a fi comisă de inculpatul C.N., numărul de participanți

și modalitatea concretă în care se acționa, calitatea și funcțiile celor prin

intermediul cărora erau recrutate persoanele interesate să obțină soluții

favorabile în materie penală, foști polițiști și un avocat, justifică

presupunerea că acțiunile săvârșite nu au avut un caracter accidental, ci

reprezentau o manifestare a modului în care inculpatul își exercitase în fapt

responsabilitățile judiciare.

Aceeași concluzie

este valabilă și în cazul inculpatului Z.A., exercitarea profesiei de avocat

prin traficarea pretinsei influențe pe lângă magistrați, aducând grave

prejudicii imaginii justiției, prin subminarea încrederii publicului în

corectitudinea actului de justiție.

Toate aceste elemente

au fost corect evaluate de prima instanță atunci când a decis menținerea stării

de arest a inculpaților.

Pe de altă parte, se

constată că și cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost

justificat refuzată inculpaților, existând un potențial risc de influențare a

procesului.

Se reține în acest

sens că cercetarea judecătorească este în stadiul incipient, nefiind audiați

inculpații, coacuzații și martorii principali.

De asemenea, în

contextul în care inculpații au negat acuzațiile ce formează obiectul

cercetărilor în cauză și între aceștia și ceilalți participanți care au

facilitat săvârșirea faptelor există o anumită relație de încredere, asemenea

raporturi existând și între inculpați și beneficiarii actului de justiție

deturnat, apare justificată temerea că lăsați în libertate, inculpații ar putea

influența cursului anchetei, având în vedere și experiența lor în domeniul

juridic.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Or, în speță, așa cum

s-a arătat, este îndeplinită cea de-a doua situație vizată de textul de lege

enunțat, existând date care justifică temerea că inculpații ar putea influența

cursul procesului.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile

inculpaților referitoare la greșita aplicare a legii de către prima instanță.

Tot astfel, se

constată că nici celelalte neregularități privitoare omisiunea instanței de a

se pronunța și asupra cererii de liberare provizorie formulată de soție în

numele inculpatului N.C. nu afectează valabilitatea încheierii pronunțate.

Așa cum rezultă din

dispozitivul încheierii atacate, prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de

liberare provizorie formulată de inculpatul N.C.

Faptul că în speță

cererea formulată de inculpat a fost dublată de o cerere similară introdusă de

soția sa nu implica pentru instanță obligația de soluționare separată a

cererilor formulate.

Potrivit art. 160

6

alin. (1) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie poate fi făcută de

către inculpat, soțul ori rudele apropiate ale acestuia.

Conform art. 160

7

alin. (2) C. proc. pen., când cererea este făcută de o altă persoană decât

inculpatul, din cele arătate în art. 160

6

alin. (1), instanța îl

întreabă pe inculpat dacă își însușește cererea, iar declarația acestuia se

consemnează pe cerere.

Rezultă astfel că

cererea de liberare provizorie formulată de o altă persoană din cele cărora

legea le recunoaște legitimare procesuală nu învestește valabil instanța decât

în cazul în care inculpatul vizat prin demersul juridic inițiat declară fără

rezerve că își însușește cererea.

Aceasta înseamnă că

cererea astfel formulată aparține inculpatului, indiferent că a fost introdusă

de un substituent procesual.

În speță, chiar dacă au fost formulate două cereri

de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că nu exista

pentru instanță obligația de a proceda la examinarea lor separată câtă vreme

respectivele cereri priveau același inculpat și urmăreau aceeași finalitate.

De asemenea, se

constată că nici critica referitoare la soluționarea concomitentă în cauză a

cererilor de liberare provizorie și menținere a stării de arest a inculpaților

nu este întemeiată.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive se verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile.

Rezultă astfel că

instanța este în drept să efectueze verificările necesare cu privire la

legalitatea și temeinicia arestării preventive oricând în interiorul celor 60

zile și indiferent de timpul scurs de la ultima menținere a prevenției, cu

condiția de a nu se depăși limita maximă de 60 zile.

Pe de altă parte,

nicio dispoziție legală nu interzice ca examinarea cererii de liberare

provizorie să se facă în aceeași ședință de judecată în care se efectuează și

verificări privind starea de arest a inculpatului.

În legătură cu acest aspect, este de menționat că

liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză,

menținerea temeiurilor arestării preventive întrucât pentru situațiile în care

se constată încetarea sau modificarea temeiurile inițiale devin incidente

instituțiile procesuale prevăzute de art. 139 C. proc. pen. care reglementează

revocarea și înlocuirea măsurilor preventive.

Tot astfel, se

constată că prin pronunțarea unei singure încheieri în cauză nu a fost încălcat

dreptul la recurs al inculpatului C.N.

Se reține că prin

cererea de recurs ce formează obiectul examinării de față, inculpatul a

criticat atât dispoziția referitoare la menținerea detenției provizorii, cât și

soluția de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În aceste condiții,

exercitarea unui singur recurs în cauză nu a lezat cu nimic drepturile

inculpatului, acesta obținând examinarea în întregime a cauzei sale, sub ambele

aspecte vizate de soluția primei instanțe.

Pentru toate aceste

motive, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații C.N. și Z.A. și va dispune obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N. și Z.A.R. împotriva

Încheierii din 24 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010

(1907/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 septembrie 2010.