ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2994/2010

Asupra recursurilor penale de față constată: Prin Încheierea din 24 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2010, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților C.N. și Z.A. și respingerea cererilor de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive și, respectiv, de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, precum și cele de liberare provizorie sub control judiciar formulate de ambii inculpați, ca nefondate.

S-a reținut de către instanță că inculpații în cauză erau arestați preventiv în baza mandatelor din 23 aprilie 2010 emise de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, sub acuzația de constituire într-un grup infracțional organizat și săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție implicând calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a inculpatului C.N. și de avocat în Baroul București a inculpatului Z.A. Măsura arestării preventive a fost luată pe temeiul dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se în cazul ambilor inculpați că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea acuzațiilor, presupusa modalitatea de comitere a faptelor, scopul în vederea căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii justiției, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea actului de justiție.

Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv în cursul urmăririi penale prin încheierile din 14 mai 2010 și 11 iunie 2010 ale Curții de Apel București. Prin rechizitoriul nr. 63/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 14 iulie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaților, Dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 6367/2/2010. Prin Încheierea din 16 iulie 2010 pronunțată în cauză a fost menținută starea de arest a ambilor inculpați, constatându-se subzistența temeiurilor arestării inițiale și necesitatea prezervării ordinii publice.

Având de apreciat asupra menținerii în continuare a detenției provizorii, prima instanță a constatat că nu există temeiuri legale care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, argumentele avute în vedere la luarea măsurii preventive impunând și în prezent privarea de libertate a inculpaților. În analiza efectuată, prima instanță a făcut referire la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene care expune patru motive fundamentale acceptabile pentru refuzul de eliberare provizorie din detenție a unui acuzat. Aplicând principiile jurisprudențiale la cazul în speță, instanța a apreciat că inculpații nu îndeplineau condițiile cerute pentru eliberarea din arest, reținând în acest sens existența unui potențial risc de împiedicare a bunei administrări a justiției și de afectare a ordinii publice.

S-a arătat de către instanță că privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru protejarea prioritară a ordinii publice, având în vedere interesul general actual și acut referitor la prevenirea generală în cazul infracțiunilor de corupție și rezonanța socială negativă, amplă și constantă în timp a acestui tip de infracționalitate, cu precădere în ipotezele în care este afectată imaginea justiției. S-a mai arătat că în cauză pericolul pentru ordinea publică rezulta din natura infracțiunilor comise, numărul acestora și al participanților, sumele de bani pretinse, numărul mare al persoanelor prin intermediul cărora se traficase influența și calitatea acestora, precum și poziția procesuală nesinceră adoptată de cei 2 inculpați.

Pe baza acestor elemente, precum și faptul că în speță nu debutase încă cercetarea judecătorească, s-a constatat că măsura preventivă luată față de inculpați servea pe mai departe scopului privind desfășurarea în bune condiții a procesului penal. De asemenea, s-a arătat că riscul de zădărnicire a aflării adevărului în cazul lăsării inculpaților în libertate, rezulta din perseverența și amploarea activității infracționale, desconsiderarea rolului organelor judiciare și a funcțiilor exercitate de inculpați, deturnarea cunoștințelor profesionale și canalizarea lor spre scopuri ilicite. A fost menționată deopotrivă conduita procesuală a inculpaților care punea în evidență lipsa de cooperare cu organele judiciare și încercarea de minimalizare ori negare a conținutului activității ilicit penale.

În plus, pentru inculpatul Z.A. a fost reținută și atitudinea din timpul dezbaterilor de la termenul din 23 august 2010, atitudine calificată de instanță ca o încercare de intimidare a participanților la proces. Pe de altă parte, s-a arătat că în cadrul examinării stării de arest a inculpaților, controlul instanței este limitat la verificarea subzistenței temeiurilor arestării, prin prisma perioadei scurse de la ultima menținere a stării de arest. Or, la termenul din 16 iulie 2010 și 20 iulie 2010 când a avut loc menținerea stării de arest, situația personală a inculpaților, înainte și după săvârșirea faptelor, era cunoscută instanței și nu influențase reținerea în cauză a dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., apreciindu-se că periculozitatea lor socială subzista, chiar și în condițiile bunei conduite anterioare și suspendării inculpatului C.N. din funcția de magistrat, după punerea sub acuzare. Prin urmare, s-a considerat că toate împrejurările invocate în favoare, nu aduceau nicio schimbare asupra temeiurilor de fapt și de drept inițiale, neexistând motive întemeiate care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii preventive ori punerea în libertate provizorie a inculpaților. Prin urmare, constatând îndeplinite dispozițiile art. 300 2 și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpaților. Pe cale de consecință, au fost respinse cererile privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive formulate de inculpatul C.N.

și de liberare provizorie sub control judiciar formulată de același inculpat și de inculpatul Z.A. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.N. și Z.A. S-a precizat că recursurile formulate în cauză vizează exclusiv soluția pronunțată în cererea de liberare provizorie sub control judiciar și dispoziția privitoare la menținerea stării de arest a inculpaților. Nelegalitatea hotărârii primei instanțe a fost susținută de inculpatul C.N. prin raportare la omisiunea de pronunțare și asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de soție în numele său și însușită ca atare premergător dezbaterilor în cauză, precum și pentru faptul examinării la același termen și prin aceeași încheiere a cererii de liberare provizorie și de menținere a stării de arest, cu consecința privării inculpatului de posibilitatea de a exercita recurs separat împotriva celor două dispoziții ale instanței.

De asemenea, a fost criticată dispoziția de menținere a inculpatului în stare de arest preventiv, arătându-se că soluția primei instanțe s-a întemeiat, în principal, pe existența pericolului pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se face referiri concrete sub acest aspect raportat la piesele dosarului și durata prevenției de până în prezent și fără a se acorda importanța cuvenită criteriilor în raport de care se examinează cererea de liberare provizorie sub control judiciar. S-a arătat că riscul de influențare a procesului a fost reținut pe baza unei simple speculații, în absența unor date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca zădărnicirea aflării adevărului.

S-a mai arătat că natura faptei, gravitatea și efectele ei nu justifică în sine necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte capabile să demonstreze că eliberarea inculpatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice. S-a menționat că prima instanță nu indicase în considerente asemenea fapte, iar existența lor nu era susținută nici de actele dosarului. La rândul său, inculpatul Z.A. a invocat maniera lipsită de calm și obiectivitate în care se desfășoară procesul la Curtea de Apel București, menționând în acest sens modul absolut subiectiv în care a fost apreciată conduita inculpatului care la un moment dat, având în vedere cursul dezbaterilor, refuzase să mai rămână în sala de judecată.

S-a arătat că procedând în modul arătat inculpatul și-a manifestat dezaprobarea față de mersul procesului, fără nicio altă implicație în ceea ce privește pretinsa intimidare a participanților la procedură. De asemenea, s-a criticat greșita aplicare a legii cu referire la neîntrunirea în cauză a condițiilor în raport de care se dispune eliberarea provizorie din detenție, arătându-se că măsurile ce pot fi luate în timpul liberării provizorii sunt apte și suficiente să preîntâmpine orice risc de împiedicare a cercetării judecătorești și de influențare a martorilor și a celorlalți participanți la proces.

În legătură cu acest aspect, s-a arătat că datele referitoare la persoana inculpatului - avocat, cu o carieră și pregătire profesională de excepție, nu trebuie interpretate și reținute ca un impediment pentru eliberare, așa cum se apreciase de prima instanță, ci dimpotrivă, constituie elemente care justifică îndreptățirea inculpatului de a obține punerea sa în libertate, în cursul judecății. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează: I. Din actul de sesizare a instanței se reține că împotriva inculpaților au fost formulate o serie de acuzații dintre cele mai grave, faptele pretins săvârșite implicând calitatea de magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a inculpatului C.N.

și de avocat în Baroul București a inculpatului Z.A., calități de care s-au folosit pentru a face acte contrare obligațiilor de serviciu și, respectiv, pentru traficarea pretinsei influențe pe lângă magistrați în scopul deturnării actului de justiție. Potrivit rechizitoriului, învinuirile aduse inculpatului C.N. constau în aceea că: În perioada octombrie - decembrie 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, inculpatul a pretins de la investigatorul sub acoperire T.E.E., prin intermediul coacuzatei G.I.C., avocat în Baroul București, suma de 4.000 euro în scopul facilitării obținerii unei soluții de netrimitere în judecată a investigatorului, cercetat în Dosarul penal nr. 5021/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pretinderea sumei de bani în scopul sus-menționat făcându-se, prin intermediul aceluiași avocat, și de la investigatorul sub acoperire A.F.

S-a mai reținut că în vederea realizării rezultatului promis prin fapta de luare de mită, inculpatul a instigat-o pe G.I.C. să falsifice prin contrafacerea scrierii și a semnăturii o cerere formulată în numele investigatorului sub acoperire A.F., înscris ce a fost folosit în cadrul urmăririi penale ce se efectua în Dosarul nr. 5021/P/2009, în scopul de a se disimula modul fraudulos în care avusese loc depunerea unor documente la dosar. În legătură cu același dosar, s-a reținut că inculpatul ar fi transmis îndrumări, prin intermediul avocatei G.I.C., investigatorului sub acoperire T.E.E. cu privire la atitudinea pe care trebuia să o adopte în procedura de infirmare a actului de trimitere în judecată emis în Dosarul nr. 5021/P/2009 și administrarea frauduloasă de probe în cauză, manopere de natură a îngreuna urmărirea penală și de crea premisele necesare pentru pronunțarea unei soluții finale favorabile la nivelul Ministerului Public pentru investigator.

Distinct de aceste acuzații, s-a reținut că inculpatul inițiase împreună cu coacuzații V.M. și C.G. - foști lucrători de poliție, un grup infracțional organizat care a acționat în perioada iulie 2009 - martie 2010 în vederea comiterii unor infracțiuni de corupție, scop în care au fost racolate persoane cercetate penal, interesate să obțină beneficiul unor măsuri judiciare favorabile prin influențarea sau coruperea magistraților, în schimbul remiterii unor sume de bani și alte bunuri. A rezultat că acționând în cadrul grupului infracțional organizat, cu complicitatea acuzaților V.M. și C.G., în perioada septembrie - decembrie 2009, inculpatul C.N. a primit de la coacuzații C.M. și C.A. foloase în valoare totală de 1.500 euro și 200 RON, pentru a dispune o soluție de netrimitere în judecată în Dosarul penal nr. 5649/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

De asemenea, s-a reținut că, în aceeași modalitate, inculpatul a primit și de la coacuzatul C.M. foloase în valoare totală de 400 RON pentru a dispune față de acesta o soluție de netrimitere în judecată în Dosarul penal nr. 6474/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea. Cu referire la ambele cauze sus-menționate, a rezultat că inculpatul i-a ajutat pe coacuzații implicați în procedurile judiciare să administreze fraudulos probe în cadrul actelor de urmărire penale efectuate, în sprijinul emiterii soluțiilor favorabile. În cuprinsul activității infracționale atribuite inculpatului N.C.

a fost reținută și fapta de a acorda ajutor lui R.A.C., cercetat în Dosarul penal nr. 3016/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, prin determinarea și îndrumarea acestuia de a susține în cuprinsul declarațiilor ce urmau a fi formulate în respectivul dosar a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului și de a asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile. Potrivit rechizitoriului, fapta reținută în sarcina inculpatului s-ar fi săvârșit în participație cu coacuzatul S.A., judecător în cadrul Judecătoriei Buftea.

Alte asemenea acte infracționale au fost reținute și în legătură cu persoanele cercetate în Dosarele nr. 1575/P/2010, nr. 7052/P/2009, nr. 5470/P/2008 și nr. 6074/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, rezultând că prin determinarea și îndrumarea de formulare a unor declarații nereale, se asigurase obținerea unor soluții de netrimitere în judecată pentru D.G.C., C.T., T.O., B.P. și S.C. S-a mai reținut și că, în cursul anului 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, inculpatul primise de la denunțătorul S.A. suma de aproximativ 290 RON pentru a interveni pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în vederea obținerii unei soluții favorabile pentru denunțător, cercetat în Dosarul nr. 2323/P/2009, sub acuzația de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 85 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002. Traficarea influenței a fost reținută și în legătură cu Dosarul nr. 5660/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, inculpatul pretinzând și primind, cu complicitatea avocatei G.I.C., suma de 3.000 euro de la persoana cercetată N.B., pentru a interveni pe lângă procurorii respectivei unități de parchet în vederea urgentării procedurii judiciare și obținerea unei soluții favorabile. De asemenea, s-a reținut că, în cursul anului 2009, după ce în virtutea prerogativelor funcției de prim-procuror a întocmit formalitățile referitoare la repartizarea în lucru a Dosarului nr. 212/P/2009, inculpatul a primit de la denunțătorul l.Ș. foloase necuvenite, constând în produse alimentare în valoare aproximativă de 250 RON, subsecvent soluționării cu celeritate a cauzei în care acesta era cercetat penal.

S-a mai reținut și că, în cursul lunii mai 2009, inculpatul ar fi falsificat mențiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare din cuprinsul Ordonanței din 25 februarie 2009 emisă în Dosarul nr. 3321/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, reducând suma stabilită inițial de la 150 RON la 50 RON. II. În cursul investigațiilor efectuate în cauză, s-a stabilit că activitatea infracțională desfășurată de coacuzații V.M. și C.G. - foști lucrători de poliție, nu s-a limitat la actele comise în înțelegere cu inculpatul C.N., rezultând că și inculpatul Z.A., avocat în Baroul București, alături de V.B., acționase în cadrul grupului infracțional organizat în vederea racolării de persoane cercetate penal și interesate de obținerea unor soluții favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani.

S-a reținut astfel că, în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, cu complicitatea coacuzaților V.M., C.G. și V.B., inculpatul Z.B. a pretins suma de 30.000 euro de la coacuzații L.G.A. și G.A., din care a primit efectiv suma de 11.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Judecătoriei sectorului 1 București și Tribunalul București, în scopul soluționării favorabile a cererii de punere în libertate a numitului L.A.A., cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală înregistrată pe rolul primei instanțe. De asemenea, s-a reținut că în aceeași perioadă și cu complicitatea coacuzaților V.M.

și C.G., acționând în cadrul grupul infracțional organizat, inculpatul ar fi pretins și primit suma de 40.000 euro de la coacuzatul N.V., lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Tribunalului București și Curtea de Apel București în scopul eliberării sale de sub puterea mandatului de arestare în baza căruia era deținut în dosarul penal înregistrat pe rolul primei instanțe și stabilirea unei pedepse diminuate.

Traficarea influenței a fost reținută și în legătură cu o altă cauză penală în care era cercetat N.D., reținându-se că inculpatul ar fi pretins suma de 15.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism și a unor polițiști din cadrul structurii de crimă organizată a Inspectoratului General al Poliției Române, pentru înscenarea unui flagrant referitor la deținerea de droguri de către o anume persoană și în baza unui denunț mincinos să se obțină astfel reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru interesat. III. În raport de situația de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracțiunilor este de necontestat.

Natura și gravitatea infracțiunilor de care inculpații sunt acuzați, modalitatea în care se presupune că ar fi acționat, dar mai ales calitatea de care s-au prevalat la săvârșirea faptelor și consecințele produse asupra imaginii justiției, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea actului de justiție, în contextul mai larg al prevenirii și combaterii corupției, constituie elemente în raport de care se examinează necesitatea prezervării ordinii publice. De asemenea, așa cum bine a subliniat și prima instanță, jurisprudența Curții Europene nu exclude refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul gravității faptelor, dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate se aduce un prejudiciu real ordinii publice.

În speță, interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport de gravitatea infracțiunilor, faptul că acestea au fost săvârșite de un magistrat și avocat în cadrul atribuțiilor implicând corecta administrare a justiției, durata redusă a detenției provizorii de până în prezent, stadiul incipient al cercetării judecătorești și impactul negativ asupra opiniei publice, în situația în care inculpații ar fi cercetați în libertate, prin acreditarea ideii că nu toți cetățenii sunt egali în fața legii și că autoritățile judiciare nu reacționează ferm împotriva persoanelor care săvârșesc asemenea fapte.

Amploarea activității infracționale presupus a fi comisă de inculpatul C.N., numărul de participanți și modalitatea concretă în care se acționa, calitatea și funcțiile celor prin intermediul cărora erau recrutate persoanele interesate să obțină soluții favorabile în materie penală, foști polițiști și un avocat, justifică presupunerea că acțiunile săvârșite nu au avut un caracter accidental, ci reprezentau o manifestare a modului în care inculpatul își exercitase în fapt responsabilitățile judiciare. Aceeași concluzie este valabilă și în cazul inculpatului Z.A., exercitarea profesiei de avocat prin traficarea pretinsei influențe pe lângă magistrați, aducând grave prejudicii imaginii justiției, prin subminarea încrederii publicului în corectitudinea actului de justiție.

Toate aceste elemente au fost corect evaluate de prima instanță atunci când a decis menținerea stării de arest a inculpaților. Pe de altă parte, se constată că și cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost justificat refuzată inculpaților, existând un potențial risc de influențare a procesului. Se reține în acest sens că cercetarea judecătorească este în stadiul incipient, nefiind audiați inculpații, coacuzații și martorii principali. De asemenea, în contextul în care inculpații au negat acuzațiile ce formează obiectul cercetărilor în cauză și între aceștia și ceilalți participanți care au facilitat săvârșirea faptelor există o anumită relație de încredere, asemenea raporturi existând și între inculpați și beneficiarii actului de justiție deturnat, apare justificată temerea că lăsați în libertate, inculpații ar putea influența cursului anchetei, având în vedere și experiența lor în domeniul juridic.

Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Or, în speță, așa cum s-a arătat, este îndeplinită cea de-a doua situație vizată de textul de lege enunțat, existând date care justifică temerea că inculpații ar putea influența cursul procesului. Prin urmare, nu pot fi primite criticile inculpaților referitoare la greșita aplicare a legii de către prima instanță.

Tot astfel, se constată că nici celelalte neregularități privitoare omisiunea instanței de a se pronunța și asupra cererii de liberare provizorie formulată de soție în numele inculpatului N.C. nu afectează valabilitatea încheierii pronunțate. Așa cum rezultă din dispozitivul încheierii atacate, prima instanță s-a pronunțat asupra cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul N.C. Faptul că în speță cererea formulată de inculpat a fost dublată de o cerere similară introdusă de soția sa nu implica pentru instanță obligația de soluționare separată a cererilor formulate. Potrivit art. 160 6 alin. (1) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie poate fi făcută de către inculpat, soțul ori rudele apropiate ale acestuia.

Conform art. 160 7 alin. (2) C. proc. pen., când cererea este făcută de o altă persoană decât inculpatul, din cele arătate în art. 160 6 alin. (1), instanța îl întreabă pe inculpat dacă își însușește cererea, iar declarația acestuia se consemnează pe cerere. Rezultă astfel că cererea de liberare provizorie formulată de o altă persoană din cele cărora legea le recunoaște legitimare procesuală nu învestește valabil instanța decât în cazul în care inculpatul vizat prin demersul juridic inițiat declară fără rezerve că își însușește cererea. Aceasta înseamnă că cererea astfel formulată aparține inculpatului, indiferent că a fost introdusă de un substituent procesual. În speță, chiar dacă au fost formulate două cereri de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că nu exista pentru instanță obligația de a proceda la examinarea lor separată câtă vreme respectivele cereri priveau același inculpat și urmăreau aceeași finalitate.

De asemenea, se constată că nici critica referitoare la soluționarea concomitentă în cauză a cererilor de liberare provizorie și menținere a stării de arest a inculpaților nu este întemeiată. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive se verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile. Rezultă astfel că instanța este în drept să efectueze verificările necesare cu privire la legalitatea și temeinicia arestării preventive oricând în interiorul celor 60 zile și indiferent de timpul scurs de la ultima menținere a prevenției, cu condiția de a nu se depăși limita maximă de 60 zile. Pe de altă parte, nicio dispoziție legală nu interzice ca examinarea cererii de liberare provizorie să se facă în aceeași ședință de judecată în care se efectuează și verificări privind starea de arest a inculpatului.

În legătură cu acest aspect, este de menționat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive întrucât pentru situațiile în care se constată încetarea sau modificarea temeiurile inițiale devin incidente instituțiile procesuale prevăzute de art. 139 C. proc. pen. care reglementează revocarea și înlocuirea măsurilor preventive. Tot astfel, se constată că prin pronunțarea unei singure încheieri în cauză nu a fost încălcat dreptul la recurs al inculpatului C.N. Se reține că prin cererea de recurs ce formează obiectul examinării de față, inculpatul a criticat atât dispoziția referitoare la menținerea detenției provizorii, cât și soluția de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În aceste condiții, exercitarea unui singur recurs în cauză nu a lezat cu nimic drepturile inculpatului, acesta obținând examinarea în întregime a cauzei sale, sub ambele aspecte vizate de soluția primei instanțe. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N. și Z.A. și va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N. și Z.A.R. împotriva Încheierii din 24 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6367/2/2010 (1907/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2010.