ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

280 din 9 mai 2006 pronunțată în dosar nr. 1026/2005 al Tribunalului Comercial

Argeș s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N. SA Pitești împotriva

pârâtei SC J. SRL Pitești cu consecința obligării acesteia să desființeze

pereții care blochează ușile de acces spre spațiile comerciale ale reclamantei

situate în incinta Complexului comercial Fortuna, conform expertizei și în caz

de refuz autorizează reclamanta să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâtei, cu

417 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în esență că acțiunea reclamantei este

întemeiată deoarece pârâta, fără drept și în lipsa autorizației de construire,

a blocat în luna august 2005 posibilitățile de acces spre spațiile comerciale proprietatea

reclamantei situate în incinta Complexului comercial Fortuna, prin montarea

unor pereți confecționați din panouri rigips pe cadre metalice. În consecință,

întrucât prin acțiunea promovată, reclamanta urmărește să-și apere vadul

comercial, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale a instanței.

Apelul declarat de pârâtă a

fost respins prin decizia nr. 71 din 13 septembrie 2006 pronunțată în dosar nr.

3113/46/2006 al Curții de Apel Pitești.

Instanța de control judiciar

a respins criticile formulate, cu motivarea că tribunalul a apreciat corect

expertiza efectuată în cauză precum și declarațiile martorilor, care au relevat

faptul că pârâta fără nici un drept a executat lucrări pe zidurile comune ce

despart proprietatea sa de a reclamantei, încălcând astfel prevederile art. 599

și 611 C. civ., incidente cauzei, care reglementează regimul juridic al

zidurilor comune. În această ordine de idei faptul că tribunalul și-a

argumentat soluția pe dispozițiile art. 1076 – art. 1077 C. civ., este conform

cu situația de fapt dedusă judecății, iar trimiterea la vadul comercial, ca

element al fondului de comerț, s-a făcut doar pentru a demonstra caracterul

comercial al litigiului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din interpretarea și aplicarea greșită

a prevederilor art. 480, 599, art. 611 – art. 616 C. civ., precum și pentru

faptul că nu s-a încuviințat cercetarea locală și obiecțiunile la raportul de

expertiză.

În dezvoltarea motivelor

recurenta invocă faptul că greșit au apreciat ambele instanțe că prin acțiunea

sa reclamanta urmărește să-și apere fondul de comerț, disputa dintre părți

vizând în realitate delimitarea proprietăților și a dreptului de trecere al

reclamantei peste fondul pârâtei, drept ce nu poate fi însă prezumat ca

existând în favoarea reclamantei.

De altfel, arată recurenta,

spațiul în litigiu nu este înscris în cartea funciară a reclamantei, ci s-a

aflat în proprietatea SC F. SA care s-a divizat iar activele sale au fost

preluate de alte societăți comerciale, ocazie cu care s-a întocmit și procesul-verbal

de vecinătate, semnat inclusiv de reclamantă.

Analizând cu prioritate,

conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale, a

instanțelor comerciale, invocată din oficiu, curtea constată în temeiul art. 306

alin. (2) raportat la art. 159 alin. (3) C. proc. civ., că ambele instanțe au

soluționat cauza cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 4 și

56 C. com., caracterizând litigiul dintre părți ca fiind de natură comercială.

Astfel, potrivit art. 4 C.

com., sunt considerate fapte de comerț, în afara celor menționate la art. 3 și

„celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură

civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”, iar conform art. 56 C.

com., „dacă un act este comercial numai pentru una dintre părți, toți

contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale”.

Prin urmare, textele legale

anterior citate instituie o prezumție de comercialitate, cu excepția situației

în care contractele și obligațiile comerciantului nu sunt de natură civilă.

Din această perspectivă,

acțiunea prin care reclamanta, comerciant, urmărește să-și delimiteze

proprietatea și să-și elibereze căile de acces prin solicitarea de obligare a

pârâtului, tot un comerciant, nu poate fi calificată ca având un caracter

comercial, sediul materiei fiind, astfel cum au reținut instanțele art. 599, art.

611 – art. 616 C. civ., deoarece disputa dintre părți vizează existența sau

inexistența dreptului de a edifica sau modifica zidul comun și respectiv a

autorizației de construire necesară pentru efectuarea acestei lucrări. Toate

aceste elemente, sunt însă de natură a înlătura prezumția de comercialitate a

litigiului și de a evidenția caracterul civil al acestuia.

În concluzie, pentru cele ce

preced, se va admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale,

precum și recursul pârâtei și cererea de intervenție accesorie, cu consecința

casării deciziei și sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în primă

instanță Judecătoriei Pitești, astfel încât față de soluția adoptată examinarea

criticilor formulate cu privire la fondul litigiului este inutilă și lipsită de

interes juridic, însă vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale.

Admite recursul declarat de

pârâta SC J. SRL Pitești și cererea de intervenție în interesul recurentei

pârâte formulată de SC D.N.I.E. SRL Pitești.

Casează decizia nr. 71/ A-C

din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și sentința civilă nr. 280/ C din 9 mai 2006 a

Tribunalului Comercial Argeș și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria

Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2007.