ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2010

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 21/F din 23

februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de

petenta SC F.C. împotriva Rezoluției nr. 5/11/2/2010 din data de 14 ianuarie

2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

A fost obligată

petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către stat și 3.000 RON cheltuieli de

judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că la data de 28 ianuarie 2010, petenta SC

F.C. a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 28/P/2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanta din 7 decembrie 2009, privind pe intimații Ș.S.,

A.V. și P.B.C.

Petenta a solicitat

admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării de

cercetări față de intimatul Ș.I. pentru infracțiunea de instigare la tulburare

de posesie, iar față de intimații A.V. și P.B.C. pentru infracțiunea de

tulburare de posesie.

Examinând plângerea

formulată, instanța a reținut că petenta a solicitat inițial declanșarea

urmăririi penale față de avocatul Ș.S. întrucât acesta, împreună cu alte

persoane neidentificate, ar fi ocupat fără încuviințarea societății, o rampă

betonată aflată în corpul D al complexului D.

Probele administrate

în cauză au demonstrat că la data de 7 octombrie 2006 intimatul Ș.S. a

participat la o licitație la Administrația Finanțelor Publice Constanța pentru

un imobil intitulat „Clădire în suprafață construită de 60,66 mp plus teren în

suprafață de 63,71 mp situat în Constanța Bd. A.L., S.V., Complex Turistic

D.'".

Prin procesul-verbal

din dosarul de executare s-a constatat adjudecarea imobilului respectiv în

favoarea numitului Ș.S. Ulterior, imobilul respectiv a fost înscris în cartea

funciară și pe rolul Primăriei Municipiului Constanța.

În anul 2007, petenta

a introdus o acțiune civilă, prin care solicita ca intimatul Ș.S. să asigure

liberul acces la centrala termică a SC C.T.D. SRL pentru introducerea unui

cazan de încălzire.

Prin Sentința civilă

nr. 12433 din 22 octombrie 2007, Judecătoria Constanța, secția civilă, a

respins acțiunea formulata de către petentă. Prin Sentința nr. 2099 COM din 6

aprilie 2007, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de

petentă având ca obiect evacuare, întrucât, motivează instanța comercială,

petentei (reclamanta F.C.) îi incumba sarcina probei, însă nu a putut dovedi

ocuparea efectivă de către societatea intimatului Ș.S.

Ulterior, intimatul

s-a deplasat să-și verifice spațiul câștigat prin licitație publică, ocazie cu

care a observat că în fața ușii de acces se afla un cazan, iar încuietorile de

la ușa de acces au fost schimbate. În acest context, intimatul Ș.S. a formulat

plângere la organele de poliție, solicitând efectuarea de cercetări sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesia de către autori

necunoscuți.

După depunerea

plângerii, la data de 7 martie 2008, intimatul Ș.S. i-a rugat pe prietenii săi

intimații A.V. și P.B.C., să schimbe încuietorile de la ușa de acces pentru a

nu pătrunde persoane străine în interior. Cei doi au cumpărat un butuc de yală,

s-au deplasat la adresa indicată și când au ajuns acolo s-au întâlnit cu o

persoană care a afirmat că este proprietarul spațiului și Ie-a solicitat să

plece.

Cei doi nu au reușit

să pătrundă în spațiul respectiv, întrucât pe rampa de acces se afla depozitat

un cazan, deci nu au reușit nici să schimbe încuietorile.

Instanța de fond a

concluzionat că, în aceste condiții, în mod corect procurorul a dispus prin

Rezoluția nr. 28/P din 7 decembrie 2009, neînceperea urmării penale fată de

numiții A.V., P.B.C. și Ș.I., întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie sau instigare la

infracțiunea de tulburare de posesie.

Împotriva acestei

sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând, în

esență, admiterea recursului și casarea sentinței, întrucât nu s-a motivat de

ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu,

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată

că recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și

art. 5

2

C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din

Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție,

deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale)

nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art.

228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din

modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea

urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor

premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

Conform art. 224

alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de

urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

În respectarea acestor

dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, necesare pentru

soluționarea plângerii penale formulată de petentă, dar și pentru a se stabili

eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., fiind format Dosarul

penal nr. 28/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În urma efectuării

acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale

formulată de petentă, dar și pentru a stabili eventuala incidență a vreunuia

din cazurile de împiedicare a punerii în mișcarea acțiunii penale prevăzute de

art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul

art. 68

1

C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă

că persoanele față de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârșit, cu

vinovăția cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală.

Dimpotrivă, actele

premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit.

d) din C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, potrivit art.

220 alin. (1) C. pen., infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea,

în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia,

fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile

legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat.

În Rezoluția din 7

decembrie 2009 dată în dosarul nr. 28/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța, s-a reținut corect că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor de tulburare de posesie și de instigare la

tulburare de posesie, pentru care recurenta petentă a formulat plângere,

întrucât lipsește latura subiectivă, din actele premergătoare efectuate

rezultând că intimații nu au intenționat să ocupe vreun imobil aparținând

recurentei petente, ci s-au deplasat către un spațiu ce îi aparține în mod

legal intimatului Ș.S., la care nu au avut acces datorită faptului că în fața

ușii acelui spațiu era depozitat un cazan, iar la solicitarea reprezentanților

recurentei petente au părăsit rampa de acces în spațiul respectiv .

În consecință,

respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică.

Cu privire la

cheltuielile judiciare reprezentând onorariile apărătorului angajat de intimați

(în cuantum de 3.000 RON fiecare), Înalta Curte constată, în concordanță cu

dispozițiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., că sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei și cu

munca îndeplinită.

Din textele de lege

citate rezultă că instanța are latitudinea de a aprecia asupra necesității

cheltuielilor făcute de către părți.

Or, în prezenta

cauză, se constată că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este vădit

disproporționată atât în raport cu obiectul cauzei, cât și în raport cu

asistența asigurată intimaților, având în vedere că același apărător a asigurat

asistența juridică a intimaților și în fața instanței de fond, nu a formulat

note de concluzii pe care să le depună la dosar, iar cauza a fost soluționată

la primul termen de judecată.

Astfel, Înalta Curte

va obliga recurenta petentă la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către intimații A.V., P.B.C. și Ș.S., obligație care

corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentă SC F.C.

împotriva Sentinței penale nr. 21/F din 23 februarie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) și art. 193 alin. (6) C. proc. pen., recurenta va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta SC F.C. împotriva Sentinței penale nr.

21/F din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat și la plata

sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către intimații A.V., P.B.C. și Ș.S.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 mai 2010.