ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1500/2010

M.V.B. - subcomisar de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291 și 264 C. pen.;

B.L.Ș. - auditor public extern (controlor financiar) la Camera de Conturi Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 rap. la art. 248 1 C. pen.;

L.N. - auditor public extern (controlor financiar), directorul Camerei de Conturi Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.;

C.F. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 25 rap. la art. 260 C. pen., art. 246 rap. la art. 248 1 C. pen. și art. 242 C. pen.;

B.G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.;

B.I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.;

B.D.L. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen. Pentru a hotărî astfel, parchetul a reținut, în esență, că toate dispozițiile de livrare a bunurilor donate, care, în anul 2005, au făcut obiectul controlului efectuat de Camera de Conturi Botoșani, au fost semnate de petentă, în calitate de primitor, iar Comisia de recepție, înființată ulterior, și-a desfășurat activitatea sub controlul permanent al acesteia. În acest context, s-a reținut că analiza probelor cu privire la infracțiunile pretins comise de sus-numiții relevă următoarele: - subcomisarul de poliție la I.P.J. Botoșani, M.V.B. care a efectuat cercetările în dosarul nr. H46/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a consemnat, în declarațiile luate în cauză, faptele așa cum au fost ele relatate de martorele B.G., B.I. și B.D.L. - coincidența cu cele reclamate în notele explicative, nedovedind altceva decât declararea adevărului, astfel încât infracțiunea de fals și uz de fals, nu există. Cu privire la săvârșirea de același făptuitor a infracțiunii de favorizare a infractorului, nu s-a constatat ca în timpul cercetărilor cei împotriva cărora se efectuau verificări să fi beneficiat de vreun ajutor în vederea zădărnicirii urmăririi penale, fapta fiind, de asemenea, inexistentă; - controlorul financiar de la Camera de Conturi Botoșani, B.L.Ș., în calitatea pe care o îndeplinea, și-a exercitat în mod corect atribuțiile de serviciu în cadrului controlului efectuat în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004 la Școala Generală D., consemnând în actul de finalizare constatările făcute, act ce a fost validat de Curtea de Apel Suceava care a admis sesizarea Camerei de Conturi Botoșani, constatând existența prejudiciului cauzat de petentă. S-a arătat de către parchet că procesele-verbale menționată de petentă în susținerea nevinovăției sale fuseseră corect înlăturate din examinare de făptuitoarea B.L.Ș. câtă vreme respectivele acte nu justificau valabil lipsa bunurilor constatate. Ca urmare, s-a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată nu există; - directorul Camerei de Conturi Botoșani, L.N., a transmis către Curtea de Conturi a României date veridice din două rapoarte intermediare, prin Adresele nr. 48/1010 și nr. 48/1009 care cuprindeau informații legate de producerea unor pagube de către petentă - rămase nerecuperate în timpul controlului și abateri generatoare de prejudicii reținute în sarcina lui C.F., neexistând astfel infracțiunea de fals intelectual; - contabilul șef la Școala Generală Specială D., C.F., nu le-a determinat în niciun fel pe B.G., B.I. și B.D.L. să declare, nici în timpul controlului și nici în timpul cercetărilor penale, fapte neadevărate în legătură cu recepția bunurilor primite prin donație, astfel încât, infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, nu există. De asemenea, prin neluarea în considerare a proceselor-verbale prin care petenta pretindea că anumite bunuri nu ar fi corespuns din punct de vedere calitativ și ar fi fost distruse sau că nu erau utile și ar fi fost distribuite în altă parte, contabila C.F. își îndeplinise corect atribuțiile de serviciu. S-a constatat că respectivele procese-verbale nu puteau fi înregistrate în evidențele contabile, situație în care nu exista nici fapta de abuz în serviciu în formă calificată. De asemenea, s-a constatat că nici infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri sub aspectul căreia se efectuaseră verificări față de contabila C.F. nu putea fi reținută, actele menționate existând în arhiva unității și fiind prezentate organului de control și expertului contabil. - referitor la făptuitoarele B.G., B.I. și B.D.L. - membre ale comisiei care au efectuat recepția bunurilor primite ca donații, acestea au relatat, în conformitate cu realitatea, în declarațiile lor, modul în care petenta gestionase respectivele bunuri (inclusiv prin comisia de recepție), astfel încât nu exista infracțiunea de mărturie mincinoasă. Împotriva soluției de neurmărire penală adoptată în cauză la nivelul Ministerului Public, petenta B.E. a formulat plângere la instanță, criticând pentru cauze de nelegalitate și netemeinicie. În motivarea plângerii sale, petenta arăta că cercetarea penală fusese superficială întrucât declarațiile unora dintre făptuitori erau identice cu notele explicative date anterior și nu îi fusese acceptată cererea de audiere a martorilor D.S., V.M., V.D.D. și G.F., deși aceștia aveau cunoștință de aspecte esențiale cu privire la infracțiunile sesizate. De asemenea, se arăta că în cauză era necesară confruntarea petentei cu martorii B.G., B.I. și B.D.L., precum și solicitarea de explicații suplimentare martorului S.P. în legătură cu adăugirile din nota explicativă dată în fața făptuitoarei B.L.Ș., susținându-se că aceasta era răspunzătoare de adăugirile făcute. Tot astfel, s-a arătat că era necesară și atașarea la dosar a notei explicative în original dată de martorul S.P. În legătură cu infracțiunea de mărturie mincinoasă săvârșită de B.G., B.I. și B.D.L., precum și a instigatorilor la mărturie mincinoasă C.F. și B.L.Ș., se arăta de către petentă că declarațiile celor trei martore erau nereale, fiind contrazise de chiar înscrisurile întocmite de acestea. De asemenea, a fost contestată și afirmația făptuitoarei B.D.L. în sensul că partea finală a procesului-verbal din 21 aprilie 2004 ar fi fost întocmit de Comisia de recepție la dictarea petentei, arătându-se că respectivul act fusese întocmit exclusiv de membrii comisiei. Au fost contestate și declarațiile făptuitoarei B.G., conform cărora unele bunuri primite ca donații ar fi fost gestionate de petenta după bunul său plac, arătându-se că recepția și gestionarea bunurilor s-a făcut de membrii comisiei și nu de petenta. În ceea ce privește neînregistrarea în contabilitate a unor bunuri necorespunzătoare calitativ, precum și a neintroducerii acestora în magazie, petenta a arătat că inițiativa în acest sens a aparținut făptuitoarei C.F. S-a mai arătat că la sugestia aceleiași făptuitoare petenta hotărâse ca bunurile primite ca donație să fie împărțite direct copiilor din școală prin intermediul delegatului G.F. și că aceasta beneficiase de ajutorul controlorului financiar B.L.Ș. de la Camera de Conturi Botoșani care întocmise în mod abuziv raportul de control în baza căruia avusese loc sesizarea instanței și sancționarea petentei. Prin sentința penală nr. 19 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă plângerea petentei, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: - în perioada 1 septembrie 2001 - 31 august 2004, petenta B.E. a avut calitatea de director la Școala Specială D. - în anul 2005, Camera de Conturi Botoșani a programat un control privind contul de execuție pe anul 2004 la această școală, control efectuat de intimata B.L.Ș., director fiind la această instituție numita S.L. - în timpul controlului s-au constatat anumite nereguli legate de modul în care s-au primit, recepționat, înregistrat și distribuit o serie de bunuri obținute din donații externe în perioada în care petenta era director la respectiva școală. Astfel, s-a constatat că toate dispozițiile de livrare a bunurilor donate au fost semnate, la „primitor" de petentă, iar comisia de recepție înființată ulterior și-a desfășurat activitatea sub stricta coordonare a petentei care păstra asupra sa cheia spațiului de depozitare. Întrucât pentru o parte din bunuri s-a pretins că corespundeau din punct de vedere calitativ sau că erau inutile, au fost întocmite o serie de procese-verbale de distrugere sau de distribuire a acelor bunuri. Dat fiind faptul că aceste operațiuni au avut loc până la predarea în gestiune a bunurilor corespunzătoare, intimata C.F. - contabil-șef la această școală - a înregistrat în contabilitate doar documentele contabile care reflectau intrarea bunurilor în gestiune. Însă, potrivit metodologiei referitoare la evidențierea în acte a intrărilor de bunuri, ar fi trebuit recepționate și predate la magazie toate bunurile, atât cele corespunzătoare, cât și cele necorespunzătoare, astfel încât să poată fi înregistrate în contabilitate documentele de intrare a tuturor acestor bunuri, iar apoi, casările bunurilor necorespunzătoare dispuse de persoanele abilitate, să fie, de asemenea, înregistrate în contabilitate, prin scăderea cantităților de bunuri casate. Cum însă bunurile pretins necorespunzătoare nu au fost predate la magazie și, în mod firesc, pentru acestea nu s-au întocmit note de intrare-recepție, la fel de firesc era ca nici în contabilitate să nu poată fi înregistrate pretinsele casări, procesele-verbale de distrugere sau distribuire neputând fi contabilizate din motivele expuse mai sus. La data de 30 iunie 2005, intimata B.L.Ș. a întocmit un raport de control intermediar separat în care s-au constatat prejudicii nerecuperate în timpul controlului, raport care a fost semnat pentru luare la cunoștință și de către petentă, și care, ulterior, a servit la încheierea de sesizare a instanței. Actele întocmite de intimată au fost analizate potrivit procedurii, la Camera de Conturi Botoșani care, așa cum s-a arătat mai sus, a întocmit Încheierea nr. 39 din 08 septembrie 2005, prin care s-a dispus sesizarea Tribunalului Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal, pentru instituirea răspunderii delictuale a petentei asupra pagubei de 8.725,5 RON, pagubă produsă ca urmare a nerespectării reglementărilor legale referitoare la donații. Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006, admițând recursul formulat de Școala Specială D., a modificat Sentința civilă nr. 403 din 08 septembrie 2006 a Tribunalului Botoșani, în sensul că a admis încheierea de sesizare și a dispus obligarea petentei la plata sumei reprezentând paguba produsă din culpa acesteia. Nemulțumită de modul în care a fost soluționat acel dosar, petenta B.E. a formulat mai multe plângeri, printre care și cea examinată în procedura de față. Pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală era legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate ori a oricărei alte fapte prevăzute de legea penală. S-a arătat de către instanță că în sarcina intimatelor B.G., B.I. și B.D.L. nu putea fi reținută infracțiunea de mărturie mincinoasă, câtă vreme, atât în declarațiile formulate la organele de poliție în dosarul nr. 1146/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cât și în notele explicative date cu prilejul controlului efectuat de Camera de Conturi Botoșani, acestea relataseră tot ce știau în legătură cu modalitatea în care în care a avut loc recepția bunurilor primite din donație, neexistând contradicții în conținutul declarațiilor care să ducă astfel la bănuiala legitimă că cele în cauză ar fi făcut declarații mincinoase. Prin urmare, s-a arătat că nu poate exista nici fapta de instigare la mărturie mincinoasă din partea intimatei C.F. și nici infracțiunea de abuz în serviciu, intimata în cauză neavând dreptul de a înregistra în contabilitate decât acele documentele legale care confirmau intrarea-ieșirea din gestiune a bunurilor; or, procesele-verbale întocmite cu ocazia distrugerii/distribuirii unor bunuri nu se încadrau în categoria documentelor legale apte de a fi înregistrate în contabilitate, întrucât bunurile respective nu fuseseră în prealabil introduse în magazie prin note de intrare-recepție. În fine, referitor la aceeași intimată, s-a constatat că nu a săvârșit nici infracțiunea de sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen., întrucât actele cu privire la care se susținea că ar fi fost sustrase sau distruse existau în materialitatea lor, fiind prezentate expertului contabil, așa cum de altfel recunoscuse și petenta. Cu privire la subcomisarul de poliție M.V.B., s-a reținut că nu exista nicio dovadă că acesta ar fi falsificat declarațiile date de martori în Dosarul nr. 1146/P/2005 și nici că ar fi săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului, invocată de petenta în raport de neaudierea tuturor persoanelor indicate, respectiva omisiune putând fi înlăturată prin formularea unei cereri de completare a probațiunii. De asemenea, s-a constatat că intimatul L.N. - director la Camera de Conturi Botoșani, nu putea fi cercetat sub aspectul infracțiunii de fals, stabilindu-se în etapa verificărilor preliminare că relațiile transmise Curții de Conturi a României prin Adresa nr. 1529 din 26 octombrie 2005, semnată de acest intimat, erau conforme celor rezultând din cele două rapoarte intermediare de control. Cu referire la Adresa nr. 214 din 28 februarie 2006, semnată de același intimat, s-a constatat că avea același conținut cu cel care formase comunicarea anterior efectuată cu adresa din 26 octombrie 2005. Referitor la acuzația adusă controlorului financiar B.L.Ș., s-a constatat că aceasta nu subzistă, intimata întocmind un raport de control corespunzător situației de fapt reale și refuzând, în mod legal, să țină cont de sus-amintitele procese-verbale de distrugere/distribuire, constatările intimatei fiind confirmate de instanța de contencios administrativ prin decizia irevocabilă pronunțată în recurs. De asemenea, s-a arătat că neaudierea tuturor martorilor indicați de petentă nu conduce la concluzia că cercetarea penală din cauză ar fi fost incomplet efectuată, organele de urmărire penală fiind îndrituite să administreze numai acele probe considerate concludente și utile stabilirii faptelor cauzei. S-a apreciat de către instanță că în speță situația de fapt era complet lămurită de înscrisurile depuse la dosar și declarațiile date de părți și martorii S.P. și G.G., o pondere deosebită având-o și Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, prin care se stabilise în mod irevocabil vinovăția petentei în producerea prejudiciului, faptul constatat având relevanță în soluționarea cauzei penale, conform art. 44 alin. (3) C. proc. pen. Ca atare, s-a arătat că audierea martorilor indicați de petentă nu era utilă cauzei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta B.E. În motivele depuse în scris la dosarul cauzei, petenta a reiterat aceleași motive formulate în plângerea inițială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și în fața instanței de fond, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei la organele de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor și trimiterea în judecată a intimaților pentru faptele comise, respectiv M.V.B., în calitate de subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 289, art. 291 și art. 264 C. pen., B.L.Ș., în calitate de controlor financiar la Camera de Conturi Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 raportat la art. 248 1 C. pen., L.N., în calitate de director al Camerei de Conturi Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., C.F., în calitate de contabil la Școala Specială D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 rap. la art. 260 C. pen., art. 246, rap. la art. 248 1 C. pen. și art. 242 C. pen., B.G., B.I. și B.D.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 260 C. pen. A mai susținut că cercetarea penală nu a fost complet efectuată, nefiind audiate, în calitate de martori, persoane ale căror depoziții erau esențiale în stabilirea adevărului în cauză și că în timpul cercetărilor penale s-ar fi impus și confruntarea sa cu făptuitoarele B.G., B.I. și B.D.L., precum și solicitarea de explicații suplimentare martorului S.P. în legătură cu nota explicativă dată în fața lui B.L.Ș. A mai arătat că neînregistrarea în contabilitate a cantităților de bunuri necorespunzătoare cantitativ, precum și neintroducerea acestora în magazie, a fost ideea și responsabilitatea contabilei C.F. Totodată, a arătat că în mod greșit au fost interpretate dispozițiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., considerându-se că Sentința civilă nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, prin care fusese reținută vinovăția petentei în producerea prejudiciului, avea autoritate de lucru judecat în fața instanței penale. Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul petiționarei este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Criticile petiționarei care vizează nemulțumirea sa în raport de modul cum a fost efectuată cercetarea penală, cercetare efectuată de subcomisarul de poliție M.V.B., în sensul că nu au fost audiate anumite persoane, ale căror relatări erau hotărâtoare în aflarea adevărului în cauză și nu au fost efectuate confruntări între petiționară și aceste persoane, pentru a i se da posibilitatea să le adreseze întrebări, nu pot fi primite de instanța de recurs. Astfel, se arată că răspunderea penală pentru acte sau fapte îndeplinite în exercițiul atribuțiilor de serviciu nu poate fi angajată decât atunci când se constată că funcționarul în cauză a manifestat un comportament abuziv, neglijent ori părtinitor și prin aceasta a cauzat o vătămare în drepturile legale ale persoanei. În speță, nu există probe sau un minim de indicii care să susțină săvârșirea de către intimat a vreunei fapte cu semnificație penală, acesta desfășurând activitățile de urmărire penală pe care le-a considerat utile și suficiente rezolvării plângerii penale cu care era învestit. Activitatea de cercetare penală, incluzând și actele premergătoare, este prevăzută în competența organelor de cercetare ale poliției judiciare, fiind în atributul acestora identificarea și planificarea activităților menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracțiune și a celor responsabili de comiterea lor. Întreaga activitate desfășurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului, în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispozițiilor art. 216 și urm. C. proc. pen., fie, la cererea persoanei interesate, prin intermediul plângerii prevăzute de art. 275 C. proc. pen. În cazurile în care are loc sesizarea instanței, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ judiciar, iar soluțiile pronunțate sunt la rândul lor supuse căilor legale de atac. Revenind la speță, se constată că activitatea intimatului M.V.B. s-a desfășurat în faza actelor premergătoare și că, ulterior, procurorul de caz a fost cel care a decis a nu se începe urmărirea penală. Procurorul de caz a apreciat astfel asupra suficienței actelor de urmărire penală, adoptând soluția de netrimitere în judecată. În concluzie, Înalta Curte constată că acuzele aduse intimatului nu au fost susținute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al intimatului în instrumentarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz conținând practic viziunea petiționarei asupra modului în care ar fi trebuit efectuată activitatea de cercetare penală. Aceeași concluzie se impune și cu privire la acuzele aduse intimaților L.N. și B.L.Ș. Se reține astfel că intimata B.L.Ș., în calitate de controlor financiar al direcției de resort din cadrul Camerei de Conturi Botoșani, a fost desemnată să efectueze un control de specialitate asupra contului de execuție bugetară și a bilanțului contabil încheiate pe anul 2004 la Școala Specială D. Rezultatul constatărilor efectuate au fost materializate în Raportul de control intermediar nr. 1 din 24 iunie 2005 și, respectiv, nr. 2 din 30 iunie 2005. În cuprinsul raportului nr. 2/2005 au fost consemnate existența mai multor nereguli constatate în activitatea de primire, recepționare, înregistrare și utilizare a bunurilor primite ca donație de la Asociația D.A.I. Cluj-Napoca. Prin același raport au fost stabilite pagubele cauzate instituției publice, precum și persoana răspunzătoare de producerea acestora. Pe baza acestui raport, astfel cum a fost completat prin Nota din 6 septembrie 2005 și a raportului de control final, inclusiv a relațiilor comunicate de asociația care efectuase donația, prin încheierea din 8 septembrie 2005, Camera de Conturi Botoșani a decis sesizarea Tribunalului Botoșani în vederea stabilirii răspunderii civile delictuale a petentei B.E., pentru paguba cauzată Școlii Speciale D., în valoare de 8.725,5 RON plus 894,4 RON, beneficiu nerealizat, aferent debitului principal. Prin Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava a fost admisă sesizarea formulată în cauză, stabilindu-se în sarcina petentei obligația de plată pentru suma considerată pagubă cauzată instituției publice. În raport de situația reținută, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să susțină pretinsele abuzuri comise în exercițiul funcției de către intimata B.L.Ș. Intimata în cauză a fost desemnată să efectueze un control de specialitate, iar în limitele însărcinării primite și pe temeiul funcției îndeplinite, a expus starea de fapt constatată și a exprimat propria concluzie privind neregulile existente, susținute cu argumente de lege. Actele întocmite de intimată au fost supuse cenzurii în cadrul procedurii derulate la nivelul Camerei de Conturi Botoșani, cât și controlului judecătoresc, prin hotărâre judecătorească irevocabilă stabilindu-se că petenta era vinovată de prejudiciul constatat în patrimoniul Școlii Speciale D., temeiul răspunderii civile constând în fapta de a fi împiedicat înregistrarea legală în contabilitate a bunurilor primite ca donație. Din acest motiv, nu se poate reține nici vinovăția intimatei C.F., aceasta neavând dreptul de a înregistra în contabilitate decât acele documentele legale care confirmau intrarea-ieșirea din gestiune a bunurilor. Însă, așa cum bine a subliniat și prima instanță, procesele-verbale întocmite cu ocazia distrugerii/distribuirii unor bunuri nu se încadrau în categoria documentelor legale apte de a fi înregistrate în contabilitate, câtă vreme, respectivele bunuri nu fuseseră în prealabil introduse în magazie prin note de intrare-recepție. De asemenea, a rezultat că intimata C.F. nu era vinovată nici de pretinsa sustragere ori distrugere a înscrisurilor menționate în plângere, actele ca atare existând în materialitatea lor, iar faptul neprezentării lor controlorului financiar în timpul efectuării controlului nu conduce la o altă soluție, având în vedere conținutul normei de incriminare prevăzută la art. 242 C. pen. De altfel, procesele-verbale care atestau distrugerea/distribuirea bunurilor primite ca donație au fost văzute de organul de control însă nu le-a fost atribuită semnificația dorită de petentă, apreciindu-se că nu îndeplineau cerințele legale pentru a justifica casarea de bunuri. Referitor la intimatele B.G., B.I. și B.D.L., se reține că acestea au fost audiate de organele de poliție și în cursul procedurii derulate de Curtea de Conturi Botoșani cu privire la modalitatea în care se desfășurase recepția bunurilor primite din donație. Nu există niciun indiciu care să susțină că intimatele ar fi formulat declarații mincinoase privitor la împrejurările asupra cărora au fost ascultate. Caracterul mincinos al declarațiilor trebuie dovedit și acesta prin raportare la celelalte probe administrate în cauză. În speță, nu s-a dovedit caracterul mincinos al mărturiilor. Tot astfel, se constată că intimatul L.N. - director la Camera de Conturi Botoșani nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals, rezultând că relațiile transmise Curții de Conturi a României cu Adresa nr. 1529 din 26 octombrie 2005 erau conforme datelor cuprinse în cele două rapoarte intermediare de control. Cu referire la Adresa nr. 214 din 28 februarie 2006, semnată de același intimat, s-a constatat că avea același conținut cu adresa de comunicare din 26 octombrie 2005. Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care prin hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public față de intimații M.V.B., B.L.Ș., L.N., C.F., B.G., B.I. și B.D. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.E. împotriva Sentinței penale nr. 19 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-petentă la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.