ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1500/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1500/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Ordonanța din 15 octombrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată prin Ordonanța din

30 noiembrie 2009 a prim procurorului aceluiași parchet, în baza art. 228 alin.

(6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de numiții:

1. M.V.B. -

subcomisar de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291 și 264 C. pen.;

public extern (controlor financiar) la Camera de Conturi Botoșani, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 rap. la art. 248

1

C.

pen.;

public extern (controlor financiar), directorul Camerei de Conturi Botoșani,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.;

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 25 rap. la art. 260 C.

pen., art. 246 rap. la art. 248

1

C. pen. și art. 242 C. pen.;

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.;

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.;

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.

Pentru a hotărî

astfel, parchetul a reținut, în esență, că toate dispozițiile de livrare a

bunurilor donate, care, în anul 2005, au făcut obiectul controlului efectuat de

Camera de Conturi Botoșani, au fost semnate de petentă, în calitate de

primitor, iar Comisia de recepție, înființată ulterior, și-a desfășurat

activitatea sub controlul permanent al acesteia.

În acest context, s-a

reținut că analiza probelor cu privire la infracțiunile pretins comise de

sus-numiții relevă următoarele:

- subcomisarul de

poliție la I.P.J. Botoșani, M.V.B. care a efectuat cercetările în dosarul nr.

H46/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a consemnat, în

declarațiile luate în cauză, faptele așa cum au fost ele relatate de martorele

B.G., B.I. și B.D.L. - coincidența cu cele reclamate în notele explicative,

nedovedind altceva decât declararea adevărului, astfel încât infracțiunea de

fals și uz de fals, nu există.

Cu privire la

săvârșirea de același făptuitor a infracțiunii de favorizare a infractorului,

nu s-a constatat ca în timpul cercetărilor cei împotriva cărora se efectuau

verificări să fi beneficiat de vreun ajutor în vederea zădărnicirii urmăririi

penale, fapta fiind, de asemenea, inexistentă;

- controlorul

financiar de la Camera de Conturi Botoșani, B.L.Ș., în calitatea pe care o

îndeplinea, și-a exercitat în mod corect atribuțiile de serviciu în cadrului

controlului efectuat în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004 la Școala

Generală D., consemnând în actul de finalizare constatările făcute, act ce a

fost validat de Curtea de Apel Suceava care a admis sesizarea Camerei de

Conturi Botoșani, constatând existența prejudiciului cauzat de petentă.

S-a arătat de către

parchet că procesele-verbale menționată de petentă în susținerea nevinovăției

sale fuseseră corect înlăturate din examinare de făptuitoarea B.L.Ș. câtă vreme

respectivele acte nu justificau valabil lipsa bunurilor constatate.

Ca urmare, s-a

constatat că infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată nu există;

- directorul Camerei

de Conturi Botoșani, L.N., a transmis către Curtea de Conturi a României date

veridice din două rapoarte intermediare, prin Adresele nr. 48/1010 și nr.

48/1009 care cuprindeau informații legate de producerea unor pagube de către

petentă - rămase nerecuperate în timpul controlului și abateri generatoare de

prejudicii reținute în sarcina lui C.F., neexistând astfel infracțiunea de fals

intelectual;

- contabilul șef la

Școala Generală Specială D., C.F., nu le-a determinat în niciun fel pe B.G.,

B.I. și B.D.L. să declare, nici în timpul controlului și nici în timpul

cercetărilor penale, fapte neadevărate în legătură cu recepția bunurilor

primite prin donație, astfel încât, infracțiunea de instigare la mărturie

mincinoasă, nu există. De asemenea, prin neluarea în considerare a

proceselor-verbale prin care petenta pretindea că anumite bunuri nu ar fi

corespuns din punct de vedere calitativ și ar fi fost distruse sau că nu erau

utile și ar fi fost distribuite în altă parte, contabila C.F. își îndeplinise

corect atribuțiile de serviciu.

S-a constatat că

respectivele procese-verbale nu puteau fi înregistrate în evidențele contabile,

situație în care nu exista nici fapta de abuz în serviciu în formă calificată.

De asemenea, s-a

constatat că nici infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri sub

aspectul căreia se efectuaseră verificări față de contabila C.F. nu putea fi

reținută, actele menționate existând în arhiva unității și fiind prezentate organului

de control și expertului contabil.

- referitor la

făptuitoarele B.G., B.I. și B.D.L. - membre ale comisiei care au efectuat

recepția bunurilor primite ca donații, acestea au relatat, în conformitate cu

realitatea, în declarațiile lor, modul în care petenta gestionase respectivele

bunuri (inclusiv prin comisia de recepție), astfel încât nu exista infracțiunea

de mărturie mincinoasă.

Împotriva soluției de

neurmărire penală adoptată în cauză la nivelul Ministerului Public, petenta

B.E. a formulat plângere la instanță, criticând pentru cauze de nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

plângerii sale, petenta arăta că cercetarea penală fusese superficială întrucât

declarațiile unora dintre făptuitori erau identice cu notele explicative date

anterior și nu îi fusese acceptată cererea de audiere a martorilor D.S., V.M.,

V.D.D. și G.F., deși aceștia aveau cunoștință de aspecte esențiale cu privire

la infracțiunile sesizate.

De asemenea, se arăta

că în cauză era necesară confruntarea petentei cu martorii B.G., B.I. și

B.D.L., precum și solicitarea de explicații suplimentare martorului S.P. în

legătură cu adăugirile din nota explicativă dată în fața făptuitoarei B.L.Ș.,

susținându-se că aceasta era răspunzătoare de adăugirile făcute.

Tot astfel, s-a

arătat că era necesară și atașarea la dosar a notei explicative în original

dată de martorul S.P.

În legătură cu

infracțiunea de mărturie mincinoasă săvârșită de B.G., B.I. și B.D.L., precum

și a instigatorilor la mărturie mincinoasă C.F. și B.L.Ș., se arăta de către

petentă că declarațiile celor trei martore erau nereale, fiind contrazise de

chiar înscrisurile întocmite de acestea.

De asemenea, a fost

contestată și afirmația făptuitoarei B.D.L. în sensul că partea finală a

procesului-verbal din 21 aprilie 2004 ar fi fost întocmit de Comisia de

recepție la dictarea petentei, arătându-se că respectivul act fusese întocmit

exclusiv de membrii comisiei.

Au fost contestate și

declarațiile făptuitoarei B.G., conform cărora unele bunuri primite ca donații

ar fi fost gestionate de petenta după bunul său plac, arătându-se că recepția

și gestionarea bunurilor s-a făcut de membrii comisiei și nu de petenta.

În ceea ce privește

neînregistrarea în contabilitate a unor bunuri necorespunzătoare calitativ,

precum și a neintroducerii acestora în magazie, petenta a arătat că inițiativa

în acest sens a aparținut făptuitoarei C.F.

S-a mai arătat că la

sugestia aceleiași făptuitoare petenta hotărâse ca bunurile primite ca donație

să fie împărțite direct copiilor din școală prin intermediul delegatului G.F.

și că aceasta beneficiase de ajutorul controlorului financiar B.L.Ș. de la

Camera de Conturi Botoșani care întocmise în mod abuziv raportul de control în

baza căruia avusese loc sesizarea instanței și sancționarea petentei.

Prin sentința penală

nr. 19 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respinsă plângerea petentei, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

- în perioada 1

septembrie 2001 - 31 august 2004, petenta B.E. a avut calitatea de director la

Școala Specială D.

- în anul 2005,

Camera de Conturi Botoșani a programat un control privind contul de execuție pe

anul 2004 la această școală, control efectuat de intimata B.L.Ș., director fiind

la această instituție numita S.L.

- în timpul

controlului s-au constatat anumite nereguli legate de modul în care s-au

primit, recepționat, înregistrat și distribuit o serie de bunuri obținute din

donații externe în perioada în care petenta era director la respectiva școală.

Astfel, s-a constatat

că toate dispozițiile de livrare a bunurilor donate au fost semnate, la

„primitor" de petentă, iar comisia de recepție înființată ulterior și-a

desfășurat activitatea sub stricta coordonare a petentei care păstra asupra sa

cheia spațiului de depozitare. Întrucât pentru o parte din bunuri s-a pretins

că corespundeau din punct de vedere calitativ sau că erau inutile, au fost

întocmite o serie de procese-verbale de distrugere sau de distribuire a acelor

bunuri. Dat fiind faptul că aceste operațiuni au avut loc până la predarea în

gestiune a bunurilor corespunzătoare, intimata C.F. - contabil-șef la această

școală - a înregistrat în contabilitate doar documentele contabile care

reflectau intrarea bunurilor în gestiune.

Însă, potrivit

metodologiei referitoare la evidențierea în acte a intrărilor de bunuri, ar fi

trebuit recepționate și predate la magazie toate bunurile, atât cele

corespunzătoare, cât și cele necorespunzătoare, astfel încât să poată fi

înregistrate în contabilitate documentele de intrare a tuturor acestor bunuri,

iar apoi, casările bunurilor necorespunzătoare dispuse de persoanele abilitate,

să fie, de asemenea, înregistrate în contabilitate, prin scăderea cantităților

de bunuri casate.

Cum însă bunurile

pretins necorespunzătoare nu au fost predate la magazie și, în mod firesc,

pentru acestea nu s-au întocmit note de intrare-recepție, la fel de firesc era

ca nici în contabilitate să nu poată fi înregistrate pretinsele casări,

procesele-verbale de distrugere sau distribuire neputând fi contabilizate din

motivele expuse mai sus.

La data de 30 iunie

2005, intimata B.L.Ș. a întocmit un raport de control intermediar separat în

care s-au constatat prejudicii nerecuperate în timpul controlului, raport care

a fost semnat pentru luare la cunoștință și de către petentă, și care,

ulterior, a servit la încheierea de sesizare a instanței.

Actele întocmite de

intimată au fost analizate potrivit procedurii, la Camera de Conturi Botoșani

care, așa cum s-a arătat mai sus, a întocmit Încheierea nr. 39 din 08

septembrie 2005, prin care s-a dispus sesizarea Tribunalului Botoșani, secția

contencios administrativ și fiscal, pentru instituirea răspunderii delictuale a

petentei asupra pagubei de 8.725,5 RON, pagubă produsă ca urmare a

nerespectării reglementărilor legale referitoare la donații.

Curtea de Apel

Suceava, prin Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006, admițând recursul formulat

de Școala Specială D., a modificat Sentința civilă nr. 403 din 08 septembrie

2006 a Tribunalului Botoșani, în sensul că a admis încheierea de sesizare și a

dispus obligarea petentei la plata sumei reprezentând paguba produsă din culpa

acesteia.

Nemulțumită de modul

în care a fost soluționat acel dosar, petenta B.E. a formulat mai multe

plângeri, printre care și cea examinată în procedura de față.

Pe baza actelor și

lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de

neurmărire penală era legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină

săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate ori a oricărei alte

fapte prevăzute de legea penală.

S-a arătat de către

instanță că în sarcina intimatelor B.G., B.I. și B.D.L. nu putea fi reținută

infracțiunea de mărturie mincinoasă, câtă vreme, atât în declarațiile formulate

la organele de poliție în dosarul nr. 1146/P/2005 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Botoșani, cât și în notele explicative date cu prilejul controlului

efectuat de Camera de Conturi Botoșani, acestea relataseră tot ce știau în

legătură cu modalitatea în care în care a avut loc recepția bunurilor primite

din donație, neexistând contradicții în conținutul declarațiilor care să ducă

astfel la bănuiala legitimă că cele în cauză ar fi făcut declarații mincinoase.

Prin urmare, s-a

arătat că nu poate exista nici fapta de instigare la mărturie mincinoasă din

partea intimatei C.F. și nici infracțiunea de abuz în serviciu, intimata în

cauză neavând dreptul de a înregistra în contabilitate decât acele documentele

legale care confirmau intrarea-ieșirea din gestiune a bunurilor; or,

procesele-verbale întocmite cu ocazia distrugerii/distribuirii unor bunuri nu

se încadrau în categoria documentelor legale apte de a fi înregistrate în

contabilitate, întrucât bunurile respective nu fuseseră în prealabil introduse

în magazie prin note de intrare-recepție.

În fine, referitor la

aceeași intimată, s-a constatat că nu a săvârșit nici infracțiunea de

sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen., întrucât actele cu

privire la care se susținea că ar fi fost sustrase sau distruse existau în

materialitatea lor, fiind prezentate expertului contabil, așa cum de altfel

recunoscuse și petenta.

Cu privire la

subcomisarul de poliție M.V.B., s-a reținut că nu exista nicio dovadă că acesta

ar fi falsificat declarațiile date de martori în Dosarul nr. 1146/P/2005 și

nici că ar fi săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului, invocată de

petenta în raport de neaudierea tuturor persoanelor indicate, respectiva

omisiune putând fi înlăturată prin formularea unei cereri de completare a probațiunii.

De asemenea, s-a

constatat că intimatul L.N. - director la Camera de Conturi Botoșani, nu putea

fi cercetat sub aspectul infracțiunii de fals, stabilindu-se în etapa

verificărilor preliminare că relațiile transmise Curții de Conturi a României prin

Adresa nr. 1529 din 26 octombrie 2005, semnată de acest intimat, erau conforme

celor rezultând din cele două rapoarte intermediare de control.

Cu referire la Adresa

nr. 214 din 28 februarie 2006, semnată de același intimat, s-a constatat că

avea același conținut cu cel care formase comunicarea anterior efectuată cu

adresa din 26 octombrie 2005.

Referitor la acuzația

adusă controlorului financiar B.L.Ș., s-a constatat că aceasta nu subzistă,

intimata întocmind un raport de control corespunzător situației de fapt reale

și refuzând, în mod legal, să țină cont de sus-amintitele procese-verbale de

distrugere/distribuire, constatările intimatei fiind confirmate de instanța de

contencios administrativ prin decizia irevocabilă pronunțată în recurs.

De asemenea, s-a

arătat că neaudierea tuturor martorilor indicați de petentă nu conduce la

concluzia că cercetarea penală din cauză ar fi fost incomplet efectuată,

organele de urmărire penală fiind îndrituite să administreze numai acele probe

considerate concludente și utile stabilirii faptelor cauzei.

S-a apreciat de către

instanță că în speță situația de fapt era complet lămurită de înscrisurile

depuse la dosar și declarațiile date de părți și martorii S.P. și G.G., o

pondere deosebită având-o și Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curții de

Apel Suceava, prin care se stabilise în mod irevocabil vinovăția petentei în

producerea prejudiciului, faptul constatat având relevanță în soluționarea

cauzei penale, conform art. 44 alin. (3) C. proc. pen.

Ca atare, s-a arătat

că audierea martorilor indicați de petentă nu era utilă cauzei.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta B.E.

În motivele depuse în

scris la dosarul cauzei, petenta a reiterat aceleași motive formulate în

plângerea inițială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și în fața

instanței de fond, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei la

organele de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor și trimiterea

în judecată a intimaților pentru faptele comise, respectiv M.V.B., în calitate

de subcomisar de poliție în cadrul I.P.J. Botoșani, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 289, art. 291 și art. 264 C.

pen., B.L.Ș., în calitate de controlor financiar la Camera de Conturi Botoșani,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 raportat la art. 248

1

C. pen., L.N., în calitate de director al Camerei de Conturi Botoșani, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., C.F., în calitate de

contabil la Școala Specială D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 25 rap. la art. 260 C. pen., art. 246, rap. la art. 248

1

C.

pen. și art. 242 C. pen., B.G., B.I. și B.D.L., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 260 C. pen.

A mai susținut că cercetarea

penală nu a fost complet efectuată, nefiind audiate, în calitate de martori,

persoane ale căror depoziții erau esențiale în stabilirea adevărului în cauză

și că în timpul cercetărilor penale s-ar fi impus și confruntarea sa cu

făptuitoarele B.G., B.I. și B.D.L., precum și solicitarea de explicații

suplimentare martorului S.P. în legătură cu nota explicativă dată în fața lui

B.L.Ș.

A mai arătat că

neînregistrarea în contabilitate a cantităților de bunuri necorespunzătoare

cantitativ, precum și neintroducerea acestora în magazie, a fost ideea și

responsabilitatea contabilei C.F.

Totodată, a arătat că

în mod greșit au fost interpretate dispozițiile art. 44 alin. (3) C. proc.

pen., considerându-se că Sentința civilă nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curții

de Apel Suceava, prin care fusese reținută vinovăția petentei în producerea

prejudiciului, avea autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art.

385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

aceasta este legală și temeinică, iar recursul petiționarei este nefondat,

având în vedere următoarele considerente:

Criticile

petiționarei care vizează nemulțumirea sa în raport de modul cum a fost

efectuată cercetarea penală, cercetare efectuată de subcomisarul de poliție

M.V.B., în sensul că nu au fost audiate anumite persoane, ale căror relatări

erau hotărâtoare în aflarea adevărului în cauză și nu au fost efectuate

confruntări între petiționară și aceste persoane, pentru a i se da

posibilitatea să le adreseze întrebări, nu pot fi primite de instanța de

recurs.

Astfel, se arată că

răspunderea penală pentru acte sau fapte îndeplinite în exercițiul atribuțiilor

de serviciu nu poate fi angajată decât atunci când se constată că funcționarul

în cauză a manifestat un comportament abuziv, neglijent ori părtinitor și prin

aceasta a cauzat o vătămare în drepturile legale ale persoanei.

În speță, nu există

probe sau un minim de indicii care să susțină săvârșirea de către intimat a

vreunei fapte cu semnificație penală, acesta desfășurând activitățile de

urmărire penală pe care le-a considerat utile și suficiente rezolvării

plângerii penale cu care era învestit.

Activitatea de

cercetare penală, incluzând și actele premergătoare, este prevăzută în

competența organelor de cercetare ale poliției judiciare, fiind în atributul

acestora identificarea și planificarea activităților menite să conducă la

stabilirea faptelor ce constituie infracțiune și a celor responsabili de

comiterea lor.

Întreaga activitate

desfășurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului,

în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispozițiilor art. 216

și urm. C. proc. pen., fie, la cererea persoanei interesate, prin intermediul

plângerii prevăzute de art. 275 C. proc. pen.

În cazurile în care

are loc sesizarea instanței, activitatea de urmărire penală este verificată de

acest organ judiciar, iar soluțiile pronunțate sunt la rândul lor supuse căilor

legale de atac.

Revenind la speță, se

constată că activitatea intimatului M.V.B. s-a desfășurat în faza actelor

premergătoare și că, ulterior, procurorul de caz a fost cel care a decis a nu

se începe urmărirea penală.

Procurorul de caz a

apreciat astfel asupra suficienței actelor de urmărire penală, adoptând soluția

de netrimitere în judecată.

În concluzie, Înalta

Curte constată că acuzele aduse intimatului nu au fost susținute de nicio probă

sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al

intimatului în instrumentarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală

formulată în caz conținând practic viziunea petiționarei asupra modului în care

ar fi trebuit efectuată activitatea de cercetare penală.

Aceeași concluzie se

impune și cu privire la acuzele aduse intimaților L.N. și B.L.Ș.

Se reține astfel că

intimata B.L.Ș., în calitate de controlor financiar al direcției de resort din

cadrul Camerei de Conturi Botoșani, a fost desemnată să efectueze un control de

specialitate asupra contului de execuție bugetară și a bilanțului contabil

încheiate pe anul 2004 la Școala Specială D.

Rezultatul

constatărilor efectuate au fost materializate în Raportul de control

intermediar nr. 1 din 24 iunie 2005 și, respectiv, nr. 2 din 30 iunie 2005.

În cuprinsul

raportului nr. 2/2005 au fost consemnate existența mai multor nereguli

constatate în activitatea de primire, recepționare, înregistrare și utilizare a

bunurilor primite ca donație de la Asociația D.A.I. Cluj-Napoca.

Prin același raport

au fost stabilite pagubele cauzate instituției publice, precum și persoana

răspunzătoare de producerea acestora.

Pe baza acestui

raport, astfel cum a fost completat prin Nota din 6 septembrie 2005 și a

raportului de control final, inclusiv a relațiilor comunicate de asociația care

efectuase donația, prin încheierea din 8 septembrie 2005, Camera de Conturi

Botoșani a decis sesizarea Tribunalului Botoșani în vederea stabilirii

răspunderii civile delictuale a petentei B.E., pentru paguba cauzată Școlii

Speciale D., în valoare de 8.725,5 RON plus 894,4 RON, beneficiu nerealizat,

aferent debitului principal.

Prin Decizia nr. 706

din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava a fost admisă sesizarea

formulată în cauză, stabilindu-se în sarcina petentei obligația de plată pentru

suma considerată pagubă cauzată instituției publice.

În raport de situația

reținută, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să susțină

pretinsele abuzuri comise în exercițiul funcției de către intimata B.L.Ș.

Intimata în cauză a

fost desemnată să efectueze un control de specialitate, iar în limitele

însărcinării primite și pe temeiul funcției îndeplinite, a expus starea de fapt

constatată și a exprimat propria concluzie privind neregulile existente,

susținute cu argumente de lege.

Actele întocmite de

intimată au fost supuse cenzurii în cadrul procedurii derulate la nivelul

Camerei de Conturi Botoșani, cât și controlului judecătoresc, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă stabilindu-se că petenta era vinovată de prejudiciul

constatat în patrimoniul Școlii Speciale D., temeiul răspunderii civile

constând în fapta de a fi împiedicat înregistrarea legală în contabilitate a

bunurilor primite ca donație.

Din acest motiv, nu

se poate reține nici vinovăția intimatei C.F., aceasta neavând dreptul de a

înregistra în contabilitate decât acele documentele legale care confirmau

intrarea-ieșirea din gestiune a bunurilor.

Însă, așa cum bine a

subliniat și prima instanță, procesele-verbale întocmite cu ocazia

distrugerii/distribuirii unor bunuri nu se încadrau în categoria documentelor

legale apte de a fi înregistrate în contabilitate, câtă vreme, respectivele

bunuri nu fuseseră în prealabil introduse în magazie prin note de

intrare-recepție.

De asemenea, a

rezultat că intimata C.F. nu era vinovată nici de pretinsa sustragere ori

distrugere a înscrisurilor menționate în plângere, actele ca atare existând în

materialitatea lor, iar faptul neprezentării lor controlorului financiar în

timpul efectuării controlului nu conduce la o altă soluție, având în vedere conținutul

normei de incriminare prevăzută la art. 242 C. pen.

De altfel,

procesele-verbale care atestau distrugerea/distribuirea bunurilor primite ca

donație au fost văzute de organul de control însă nu le-a fost atribuită

semnificația dorită de petentă, apreciindu-se că nu îndeplineau cerințele

legale pentru a justifica casarea de bunuri.

Referitor la

intimatele B.G., B.I. și B.D.L., se reține că acestea au fost audiate de

organele de poliție și în cursul procedurii derulate de Curtea de Conturi

Botoșani cu privire la modalitatea în care se desfășurase recepția bunurilor

primite din donație.

Nu există niciun

indiciu care să susțină că intimatele ar fi formulat declarații mincinoase

privitor la împrejurările asupra cărora au fost ascultate. Caracterul mincinos

al declarațiilor trebuie dovedit și acesta prin raportare la celelalte probe

administrate în cauză.

În speță, nu s-a

dovedit caracterul mincinos al mărturiilor.

Tot astfel, se

constată că intimatul L.N. - director la Camera de Conturi Botoșani nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals, rezultând că relațiile transmise

Curții de Conturi a României cu Adresa nr. 1529 din 26 octombrie 2005 erau

conforme datelor cuprinse în cele două rapoarte intermediare de control.

Cu referire la Adresa

nr. 214 din 28 februarie 2006, semnată de același intimat, s-a constatat că

avea același conținut cu adresa de comunicare din 26 octombrie 2005.

Toate aceste elemente

au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care prin hotărârea

pronunțată în cauză a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la

nivelul Ministerului Public față de intimații M.V.B., B.L.Ș., L.N., C.F., B.G.,

B.I. și B.D.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta B.E. împotriva Sentinței penale nr. 19 din 26

februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-petentă la cheltuieli judiciare

către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara B.E. împotriva Sentinței penale nr.

19 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă

recurenta-petiționară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 aprilie 2010.