ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3612/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 4520 din 9 iulie 2012, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus declararea numitului A.M.N., cetățean pakistanez, născut la data de 02 aprilie 1980 în localitatea Sargodha – Pakistan, ca persoană indezirabilă, pentru rațiuni de securitate națională, pe o perioadă de 10 ani și a dispus luarea în custodie publică a străinului până la îndepărtarea de pe teritoriul României în temeiul art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Numitul A.M.N., cetățean pakistanez, se află în România în baza unei vize de studii pentru Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, aprobată începând cu data de 12 octombrie 2010. De asemenea, instanța reține că la data de 15 martie 2011 cetățeanul pakistanez a fost depistat cu ședere ilegală de către O.R.I. Ialomița, fiind emisă o decizie de părăsire a țării valabilă pentru 15 zile, pe care însă nu a respectat-o. La data de 17 martie 2011 pârâtul a depus o cerere de azil care a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 13 din 05 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați.

Totodată, din cuprinsul înscrisurilor depuse de pârât, instant de fond a reținut că acesta a beneficiat pentru perioada 17 ianuarie 2012 – 06 februarie 2012 de documentul temporar de identitate solicitant azil emis de Oficiul Român pentru Imigrări, iar la data de 08 mai 2012 a formulat o cerere adresată Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul Imigrări Galați prin care a solicitat prelungirea dreptului de ședere ca membru de familie prin căsătoria cu un cetățean român, termenul de soluționare a acestei cereri fiind fixat la data de 08 august 2012. Analizând datele comunicate de S.R.I., clasificate secret de stat de nivel „strict secret”, instant de fond, având în vedere și dispozițiile art. 44 din Legea nr. 535/2004, a constatat că acestea fac dovada faptului că străinul desfășoară activități ce sunt de natură să pună în pericol securitatea națională, în sensul art. 3 lit. i) și lit. l) din Legea nr. 51/1991.

Mai apreciază, judecătorul fondului că prin măsura dispusă în cauză nu se produce încălcarea art. 8 din Convenția C.E.D.O., întrucât, chiar dacă măsura constituie o ingerință în viața privată și de familie, această ingerință este prevăzută de lege, (art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002), urmărește un scop legitim, (prevenirea comiterii unor fapte grave de natură să pună în pericol securitatea națională a statului roman) și este necesară într-o societate democratică. Având în vedere aceste considerente și față de dispozițiile art. 85 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 conform cărora atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe rațiuni de securitate națională în conținutul hotărârii nu se menționează datele și informațiile care au stat la baza motivării acesteia, instant de fond a admis cererea și a dispus declararea numitului A.M.N.

ca persoană indezirabilă pentru rațiuni de securitate națională pe o perioadă de 10 ani. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 4520 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.M.N., în temeiul art. 304 C. proc. civ., în susținerea căruia a susținut, în esență, următoarele: Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată în raport de probele administrate în cauză care nu justifică măsura declarării sale ca indezirabil, pentru considerente de securitate națională, și cu atât mai puțin durata respectivei măsuri, care este excesivă și se impune a fi cel puțin redusă la 5 ani dacă nu înlăturată.

În acest sens recurentul arată că nu a desfășurat nici un moment activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică și nu s-a implicat în nici un fel de grupări care ar putea să fie suspectate în acest sens, ci a locuit împreună cu soția sa, a solicitat de mai multe ori acordarea vizei de ședere în România, a formulat și o cerere de azil, așa că în mod greșit s-a apreciat că ar reprezenta un pericol pentru siguranța națională ceea ce a atras aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. Concluzionează recurentul în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis sesizarea parchetului, reținând fără temei probator că există în persoana sa indicii temeinice cu privire la desfășurarea unor activități de natură să pună în pericol securitatea națională.

3. Hotărârea instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale incidente din materia supusă verificării, a dispozițiilor și jurisprudenței C.E.D.O., dar și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage, fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Din actele dosarului se observă că împotriva reclamantului A.M.N., s-a dispus, cu respectarea procedurii reglementate de art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, măsura declarării ca indezirabil pe o perioadă de 10 ani, pentru considerente de securitate națională, apreciate prin prisma dispozițiilor art. 3 lit. i) și lit. l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României.

d in perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este temeinică și legală, documentele clasificate care au stat la baza emiterii acesteia, justificând măsura declarării reclamantului ca indezirabil, instant de fond apreciind în mod corect asupra considerentelor de securitate națională, pe deplin justificate prin faptele imputate recurentului. Înalta Curte împărtășește abordarea și concluzia instanței de fond, care a procedat corect raportându-se la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, fiind nerelevante susținerile recurentului care în lipsa unor probe rămân simple aserțiuni ce nu sunt de natură a înlătura rațiunile de securitate națională care au justificat măsura dispusă prin hotărârea recurată.

În consecință, criticile care privesc greșita aplicare a legii la o situație de fapt, nesusținută prin probele administrate în cauză, sunt nefondate, actele aflate la dosarul cauzei, cu respectarea limitelor impuse de art. 85 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, evidențiind pe deplin respectarea procedurii legale în luarea măsurii prevăzute de art. 85 alin. (1) din același act normativ. Totodată, Înalta Curte va înlătura și criticile referitoare la greșită apreciere asupra duratei măsurii dispuse prin hotărârea recurată, reținând în acest sens că potrivit art. 85 alin. (9) din O.U.G.

nr. 194/2002, măsura declarării ca indezirabil a unui străin se poate lua pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani, iar în raport de gravitatea faptelor imputate recurentului, în mod corect instant de fond a apreciat asupra unei perioade medii de 10 ani, condiții în care solicitarea recurentului privind reducerea duratei măsurii contestate la un interval de 5 ani, din rațiuni de viață private, nu poate fi primită. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de A.M.N. împotriva sentinței nr. 4520 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.