ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4262/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4262/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 7 august 2003 reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC M.S. SA, Primăria comunei Radovan și A.P.A.P.S., restituirea imobilului „Moară”, din județul Dolj, preluat abuziv de stat. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că imobilul compus dintr-o casă cu 4 camere și anexe, o moară țărănească și terenul aferent de 80 ari a fost preluat abuziv de stat de la autorul său F.M., în baza Decretului nr. 115/1959. Prin sentința civilă nr. 276 din 20 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj acțiunea a fost respinsă.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 226 din 14 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a fost admis apelul, s-a schimbat sentința și pe fond a fost admisă acțiunea și s-a dispus restituirea către reclamant a morii și terenului aferent, situate județul Dolj. Prin cererea înregistrată la data de 13 iulie 2007 reclamantul a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 226 din 14 martie 2006, susținând că nici în considerente și nici în dispozitiv nu se menționează suprafața de teren care se restituie, iar la soluționarea acestei cereri să fie avute în vedere actele pe care le-a depus la dosar. Prin încheierea nr. 24 din 25 octombrie 2007 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins cererea pentru lămurirea dispozitivului.
În motivarea acestei încheieri instanța a reținut că actele de care face vorbire reclamantul „au fost avute în vedere de către expert, astfel că nu este posibilă lămurirea dispozitivului, adică să fie trecută o altă suprafață decât cea reținută prin expertiza tehnică pentru că s-a dispus ca o consecință a admiterii apelului, restituirea morii și a terenului aferent și din expertiză a rezultat care este terenul liber și care se poate restitui în natură către fostul proprietar”. Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, susținând că deși instanța a reținut corect faptul că suprafața de teren este cea stabilită de expert prin expertiză, nu a lămurit dacă această suprafață include moara și imobilul casă și că a întâmpinat dificultăți la executarea deciziei.
Recursul declarat în cauză este fondat. Dispozitivul este considerat partea cea mai importantă a unei hotărâri pentru că el este pus în executare și împotriva lui se exercită căile de atac. Având în vedere că dispozitivul este partea din hotărâre care se execută, acesta trebuie să conțină elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor părților, întinderea drepturilor recunoscute și identificarea acestora prin diferiți parametri, pentru a putea fi adus la îndeplinire pe calea executării. În speță, prin dispozitivul deciziei civile nr. 226 din 14 martie 2006 se dispune doar „restituirea morii și terenului aferent”, fără a menționa nici un element de identificare a acestui teren. Deși în încheierea din 13 iulie 2007 instanța reține că actele de care face vorbire reclamantul au fost avute în vedere de către expert, prin dispozitivul criticat nu se face nici o trimitere la această expertiză pentru a ușura identificarea terenului.
Constatând că instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa încheierea recurată și a admite cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 226 din 14 martie 2006 „prin explicitarea noțiunii de teren aferent”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul F.E.I. împotriva încheierii nr. 24 din 25 octombrie2007 dată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, și în consecință: Casează încheierea atacată, admite cererea formulată de reclamantul F.E.I. și lămurește dispozitivul deciziei nr. 226 din 14 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în dosarul nr. 4038/civ/2005 în sensul că, prin noțiunea de „teren aferent” se înțelege terenul identificat prin raportul de expertiză tehnică C.V., aflat la filele 165-167 din dosarul de fond și prin schița anexă de la fila 168 din același dosar, având suprafața de 1652 mp. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.