ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5834/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1951 din 12 mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanții B.D., B.R. și B.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, și a obligat pe aceasta din urmă să soluționeze cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române, precum și să le plătească suma de 1.000 RON, cu titlu de daune morale, către fiecare reclamant. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că cei trei reclamanți au formulat cerere pentru redobândirea cetățeniei române încă din anul 2004, iar prin nerezolvarea până în prezent, a acestor cereri a fost depășit termenul rezonabil impus de Convenția privitoare la cetățenie.

În același timp s-a reținut de către instanța de fond că lipsurile dosarelor de cetățenie întocmite reclamanților au fost invocate de către pârâtă printr-o adresă întocmită ulterior formulării acțiunii și nu le sunt imputabile reclamantelor, expirarea termenului de valabilitate a actelor din dosar fiind cauzată de nerezolvarea, în termen rezonabil a cererii de către pârât, aspect ce a determinat instanța să-l oblige pe acesta din urmă la plata daunelor morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, față de împrejurarea că la data soluționării litigiului în fond dosarul depus la Direcția Cetățenie nu era complet pentru a putea fi prezentat comisiei pentru soluționare, respectiv lipsea consimțământul părților pentru minorul B.R.

la 14 iulie 2009, iar cazierele judiciare din Republica Moldova și din România au fost depuse abia la 22 aprilie 2009, în urma unor solicitări ale Direcției Cetățenie – prin adresa din 25 februarie 2009; - instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de termen rezonabil din cadrul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, noțiune cu privire la care instanța europeană a apreciat că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu atrage responsabilitatea internațională a statelor contractante, dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze o asemenea situație. De asemenea, s-a stabilit că aprecierea caracterului rezonabil al unei proceduri judiciare trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale.

- cererea de acordare a unor daune morale a fost, în mod greșit, admisă de instanță, aceasta fiind netimbrată conform art. 3 lit. m) și art. 2 din Legea nr. 146/1997 și nefiind arătate motivele pentru care s-a apreciat ca fiind întemeiată această cerere. Recurentul a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, dar numai pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Astfel în mod corect instanța de fond a apreciat că pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești nu a soluționat cererea reclamanților într-un termen rezonabil, impus atât de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și de Convenția privind Cetățenia, având în vedere înregistrarea cererii încă din anul 2004 și emiterea unei adrese privind completarea dosarului abia după momentul formulării acțiunii în justiție, necesitatea depunerii unor înscrisuri suplimentare fiind generată de perioada lungă de timp în care dosarul a rămas în nelucrare (împlinirea vârstei de 14 ani de către minor, expirarea cazierelor).

În raport de elementele de fapt menționate, nu pot fi reținute de către Înalta Curte motivele invocate de recurent , în sensul că în acest caz termenul de aproximativ 5 ani, de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei este justificat, iar măsurile administrativ și legislative luate în anul 2009 ar fi fost adoptate cu promptitudine. Este adevărat însă că, sub aspectul acordării daunelor morale, instanța de fond a reținut în mod greșit îndeplinirea condițiilor art. 998-999 C. civ., reclamanții-intimați nefiind în măsură să argumenteze prejudiciul de natură morală pe care l-ar fi suferit ca urmare a întârzierii în soluționarea cererii, întârzierea, ca fapt în sine, nefiind suficientă pentru a prezuma o suferință morală.

Pentru considerentele menționate, în baza art. 304 pct. 9, cu referire la art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, modificând parțial sentința atacată, în sensul respingerii capătului de cerere privind daunele morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 1951 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge cererea reclamanților privind acordarea daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.