Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2009

HOTĂRÂRE
03.11.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 23 iunie 2009 și înregistrată sub nr. 5426/1/2009, contestatorul M.D. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2022 din 28 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 398/33/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea contestației în anulare contestatorul a invocat dispozițiile art. 386 - 392 C. proc. pen. și a solicitat anularea deciziei menționate și reluarea judecării de la cel mai vechi act de procedură efectuat. Pentru soluționarea contestației în anulare a fost atașat Dosarul nr. 398/33/2009. Din actele aflate la dosar, Înalta Curte reține următoarele: M.D.

a formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că i-ar fi executat un debit de două ori. Prin Rezoluția nr. 255/P/2008 din 28 ianuarie 2009 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc cu motivarea că acesta și-a îndeplinit obligațiile profesionale conform legislației în vigoare, respectiv cele din Legea nr. 88/2000, și nu a comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Plângerea petiționarului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr. 141/II/2/2009 din 20 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Prin Sentința penală nr. 21 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului împotriva rezoluțiilor mai sus-arătate, iar prin Decizia nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins recursul declarat împotriva sentinței penale menționate. Împotriva Deciziei nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.D. a formulat contestație în anulare fără a indica motivul, solicitând reluarea judecății. Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare pentru motivele expres și limitativ prevăzute la lit. a) - e), iar art. 387 alin. (2) C. proc.

pen. impune obligația contestatorului de a arăta toate cazurile de contestație pe care le poate invoca și toate motivele aduse în sprijinul acestora. În speță, contestatorul nu a respectat dispozițiile textelor de lege menționate, nu a indicat cazul/cazurile de contestație și nici motivele pe care se sprijină, astfel că o atare contestație este inadmisibilă în principiu și va fi respinsă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3596/2009
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta la data de 6 noiembrie 2008, persoana vătămată K.I., prin mandatar I.L. a sesizat cu pr
ÎCCJ 2009-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la 13 martie 2009 petiționarii D.G. și D.I. au solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului L.V. procuror general al Parchetul
ÎCCJ 2009-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală
va soluției adoptate de procuror petiționarul A.I. a formulat plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 3567/1681/II/2/2008 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de
ÎCCJ 2009-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3048/2009
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 49 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost admisă plângerea formulată de petenta D.V. împotriva rezoluției nr. 369/P/2008 din 6 august 2008 a Parchetulu
ÎCCJ 2009-12-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală
ționarului R.V. și menținerea ca legale și temeinice a rezoluțiilor atacate. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a formulat recurs petiționarul R.V., dosarul fiind înaintat spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă