ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4582/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 24 din

19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă

și, respectiv, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu

cu Ministerul Justiției, Casa Județeană de Pensii Iași și Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, prin care a solicitat obligarea acestei din urmă autorități

la soluționarea cauzei pe fond, anularea situației create prin discriminare și obligarea

pârâtei Casa Județeană de Pensii Iași să emită o decizie de recalculare a drepturilor

ce i se cuvin, cu includerea tuturor veniturilor realizate de acesta. Prin aceeași

sentință a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Justiției și respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa

Județeană de Pensii Iași.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, s-a apreciat că este

întemeiată, deoarece nu s-a invocat că această autoritate ar fi avut un comportament

care să aibă ca efect discriminarea reclamantului și nici nu îndeplinește atribuții

specifice activității de prevenire și combatere a discriminării, atribuții care,

de altfel, sunt date în competența Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii Iași, instanța de

fond a apreciat că nu este întemeiată, întrucât aceasta a avut calitatea de parte

când a fost analizată situația reclamantului de către Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/ 2000 pentru prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin noțiunea de discriminare se

înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă,

naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare

sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infestare HIV, apartenență

la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții

de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor

recunoscute prin lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în

orice alte domenii ale vieții publice.

În speță, presupusa faptă

de discriminare invocată de reclamant a fost generată de refuzul Casei Județene

de Pensii Iași de a recalcula punctajul mediu anual în vederea stabilirii pensiei,

prin includerea și a veniturilor realizate de reclamant prin retribuirea în acord

global, soluție menținută de instanța de judecată prin sentința civilă nr. 714

din 23 martie 2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului,

reclamantul susținând că alți colegi ai săi beneficiază la calculul pensiei de veniturile

obținute prin retribuire în acord global.

Prima instanță a considerat

că este legală și temeinică decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,

prin care a constatat că nu intră în sfera sa de competență problema aflată în discuție.

În cadrul activității sale jurisdicționale reglementate de prevederile art. 20 din

O.G. nr. 137/2000, Consiliul nu are competența de a analiza presupusele situații

de discriminare provenite ca urmare a hotărârilor judecătorești contradictorii pronunțate

în cauze similare deoarece o astfel de activitate ar echivala cu un control al hotărârilor

judecătorești ale instanțelor de judecată, realizat în afara cadrului constituțional

reglementat în art. 125 alin. (1) din Constituția României.

Având în vedere, deci,

că modul de calcul al pensiei reclamantului a fost supus analizei instanțelor de

judecată și că este exclus un control al hotărârilor judecătorești realizat prin

alte structuri ori persoane, prima instanță a considerat că analizarea situației

reclamantului nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării stabilind just că nu se poate pronunța cu privire la aspectele

semnalate de reclamantul P.V.

2.1. Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, care

a invocat în mod generic dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., susținând, în esență, critici care pot fi circumscrise motivului de recurs

de la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată

când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Astfel, susține recurentul,

instanța de fond a reținut în mod greșit că din punct de vedere al competenței materiale,

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu ar avea atribuții, potrivit

O.G. nr. 137/2000, să constate discriminarea căreia i-a fost victimă, prin refuzul

Casei Județene de Pensii Iași și, ulterior, al instanțelor judecătorești, de a lua

în calcul, la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, inclusiv a sporului de

acord global.

Mai susține recurentul,

instanța de fond și-a însușit concluzia Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, care a ignorat că alți colegi ai săi de muncă au primit satisfacție

din partea Casei Județene de Pensii și a instanțelor judecătorești, aceștia primind

pensii în cuantumul cărora a fost inclus și sporul de acord global (decizia nr.

3958/R/2007 a Tribunalului București – I.M., decizia nr. 424/2008 a Curții de Apel

Iași – D.T.).

În concluzie, recurentul-reclamant

a solicitat admiterea cererii de recurs, desființarea soluției instanței de fond

și admiterea acțiunii, cu consecința anulării hotărârii nr. 19/2010 și obligarea

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la soluționarea pe fond a sesizării

formulate.

2.2. Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a combătut criticile

recursului și a cerut respingerea acestuia, susținând, în esență, că soluția instanței

de fond este legală și temeinică.

recurs

Recursul este nefondat

și a fost respins ca atare pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum a rezultat și

din expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei și soluției pronunțate de instanța

de fond, prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, recurentul-reclamant a sesizat

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se constate existența

unei discriminări împotriva sa, în ceea ce privește includerea sporului de acord

global la calculul cuantumului pensiei pentru limită de vârstă.

Într-adevăr, Casa Județeană

de Pensii Iași nu a luat în calcul, la stabilirea drepturilor de pensie pentru limită

de vârstă, prin recalcularea punctajului mediu anual prin includerea și a veniturilor

realizate de reclamant prin retribuire în acord global, soluție ce a fost menținută

prin sentința civilă nr. 714/2007 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin decizia

nr. 564/2007 a Tribunalului Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Pe de altă parte, este

stabilit că recurentul-reclamant a susținut că doi colegi de-ai săi au obținut,

pe calea unor hotărâri judecătorești, recunoașterea dreptului ca, la stabilirea

cuantumului pensiei, să fie incluse și veniturile obținute prin retribuire în acord

global: D.T. – decizia nr. 424/2008 a Curții de Apel Iași și I.M. – decizia nr.

3858/2007 a Curții de Apel București.

Deci, altfel spus, recurentul-reclamant

a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitându-i să constate

existența unei discriminări rezultată din adoptarea unor hotărâri judecătorești

pretins contradictorii, situație în care colegiul director, prin hotărârea nr. 19

din 03 mai 2010 a constatat că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

nu are competență materială, clasând sesizarea.

Astfel fiind, soluția

instanței de fond, de respingere a acțiunii care vizează anularea hotărârii nr.

19/2010 și obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze

sesizarea pe fond, este legală și temeinică.

Într-adevăr, Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării este, potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000,

republicată, o autoritate administrativă autonomă a puterii executiv-administrative,

care are atribuții privind aplicarea și controlul respectării acestei ordonanțe,

desfășurându-și activitatea în mod independent.

Pe de altă parte, potrivit

art. 1 alin. (4) din Constituție, în România, statul se organizează potrivit principiului

separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească.

Or, a admite că hotărârile

judecătorești irevocabile pot fi supuse controlului Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării în vederea identificării unor situații discriminatorii,

ar echivala cu încălcarea principiului separației puterilor în stat și cu imixtiunea

puterii executiv-administrative în domeniul rezervat constituțional puterii judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.V. împotriva sentinței nr. 24 din 19 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.