ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2018

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06 martie 2015, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., a solicitat în principal anularea în parte a Hotărârii nr. 746 din data de 17 decembrie 2014 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce privește pct. (2) și (3), iar în subsidiar constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii pct. 3 din cadrul hotărârii contestate, respectiv constatarea nelegalității punctului de vedere anexat Hotărârii nr. 746/2014.

Prin sentința nr. 2185 pronunțată la data de 10 septembrie 2015. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes ale acțiunii, invocate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., și a anulat în parte hotărârea nr. 746/17.12.2014 emisă de pârât, în ceea ce privește punctele 2 și 3 din dispozitiv.

Instanța de fond a reținut că excepția necompetenței se analizează înaintea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar continuarea efectuării de acte procedurale de către Consiliu, după constatarea necompetenței sale, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, prin luarea hotărârii de a se emite în viitor un punct de vedere și prin atașarea la hotărâre a unui punct de vedere însușit de doar două persoane, a reprezentat o încălcare a principiului legalității; a constatat că autoritatea pârâtă nu avea competența legală, prin hotărârea pronunțată în urma exercitării rolului jurisdicțional, să dispună emiterea unui punct de vedere, a unei opinii, recomandări, îndrumări etc., iar din punctul de vedere al formei, opinia atașată nu respectă prevederile legale, toate răspunsurile date sesizării trebuie să se regăsească în hotărârea colegiului director și să fie rezultatul analizei, deliberării și deciziei colective, inclusiv deci eventualele opinii sau puncte de vedere.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A.

Recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000R sunt cele care reglementează natura administrativ-jurisdicțională a CNCD, după o procedură bazată pe contradictorialitate și respectarea dreptului la apărare, finalizată, în măsura reținerii unei discriminări cu caracter contravențional, încadrată în ipotezele juridice ale contravențiilor reglementate prin art. 2 alin. (5), (7) și art. 6-15 din ordonanță, prin adoptarea unui act administrativ jurisdicțional cu caracter juridic coercitiv și punitiv în materie contravențională.

Potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, teza a doua, capătă aplicare practică două ipostaze juridice: situația în care petentul solicită în mod expres Consiliului aplicarea strictă a dispozițiilor art. 18, în sensul armonizării dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative reclamate că ar încălca principiului nediscriminării, ipostază în care CNCD, nu în mod obligatoriu prin Colegiul director, în ansamblul său (și nici în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, care implică atât contradictorialitate. drept la apărare, deliberare și decizie prin votul membrilor Colegiului), emite de plano puncte de vedere de specialitate prin care își exprimă opinia cu privire la cele semnalate, respectiv adresează recomandări forurilor abilitate să întreprindă în concret măsurile necesare; situația în care petentul sesizează, în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000R, o "discriminare legislativă"' (discriminare ce derivă direct din textul legii) și se solicită măsuri juridice cu forță obligatorie specifice materiei nediscriminării, măsuri care, prin natura lor, se adoptă în procedura administrativ-jurisdicțională. În acest din urmă caz, CNCD, prin Colegiul director, va admite excepția necompetenței sale de a da curs soluționării petiției în procedură administrativ-jurisdicțională.

De asemenea. în scopul îndeplinirii atribuțiilor reglementate prin teza a doua a art. 18 din O.G. nr. 137/2000R, și în virtutea rolului său de garant al respectării principiului nediscriminării, CNCD răspunde petiției în cauză prin emiterea unui punct de vedere de specialitate care poate conține o recomandare în sensul eliminării caracterului discriminatoriu al textului de lege "incriminat" recomandarea în speță (și implicit punctul de vedere per ansamblu, care reprezintă, în esență, argumentația juridică a recomandării) poate fi emisă prin chiar hotărârea sau ca anexă a hotărârii prin care se soluționează petiția.

Susținerea instanței de fond că nu ar exista niciun text de lege care să permită Consiliului emiterea unor opinii, puncte de vedere, păreri, recomandări, îndrumări, adrese de corespondență, este vădit eronată. Se impune a se puncta faptul că instanța de fond a reținut greșit că punctul de vedere în cauză ar fi fost emis în exercitarea atribuțiilor administrativ-jurisdicționale, punctul de vedere în cauză a fost emis în afara acestora, ulterior stabilirii necompetenței de soluționare în cadrul acestor atribuții. Apoi, emiterea unor asemenea puncte de vedere nu este condiționată de existența expresă a unor texte de lege care să prevadă această posibilitate. In speță, în măsura în care nu s-ar reține existența unui asemenea text de lege, s-ar aplica principiul de logică juridică potrivit căruia, acolo unde legea nu interzice în mod expres, presupune, pe cale implicită, că permite, mai ales în contextul în care legiuitorul reglementează prin dispozițiile art. 18 din O.G. nr. 137/2000 competența CNCD de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Acest lucru rezultă și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 16 și 18. raportat la art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Pe de altă parte, posibilitatea emiterii unor puncte de vedere, opinii instituționale, care nu poartă natura unor veritabile acte juridice, mai ales dacă sunt privite ca simple "acte de corespondență administrativă'", nu este necesar a fi reglementată expressis verbis prin norme legale, caracteristica acestor constă în faptul că nu se circumscriu dispozițiilor art. 2. alin. (1). lit. c) sau d din Legea nr. 554/2004, în sensul în care nu sunt generatoare, per se, de consecințe juridice, de natură proteguitoare și/sau coercitivă. nefiind. așadar, susceptibile de potențialitatea nașterii, modificării sau stingerii unor raporturi juridice. Dispozițiile art. 79 din "Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor", publicată în Monitorul Oficial al României. Partea l. nr. 348 din 6 mai 2008, act administrativ cu caracter normativ. "procedură" adoptată în baza dispozițiilor art. III, alin. (1) din Legea nr. 324/2006, prevăd în mod expres faptul că:

În plus, punctul de vedere în cauză a fost emis în afara atribuțiilor administrativ-jurisdicționale care sunt de competența Colegiului director, acesta fiind semnat de către membrul titular de dosar, care îl întocmește, și de către președintele CNCD, ca reprezentatul legal al instituției; instanța critică tocmai lipsa semnării punctului de vedere de către toți membrii Colegiului director, însă exact lipsa semnării de către aceștia constituie un element suplimentar care atestă faptul că respectivul punct de vedere nu a fost adoptat în cadrul exercitării atribuțiilor jurisdicționale.

Pe de altă parte, se poate aprecia că acțiunea reclamantului-intimat ar putea fi privită nu doar ca nefondată, dar chiar ca lipsită de interes din partea acestui reclamant-intimat, având în vedere natura acestui "punct de vedere", care nu se adresează intimatului, lipsit de calitate procesuală în fața Consiliului, cu atât mai mult cu cât punctul de vedere nu conține o măsură, soluție care să i se adreseze actualului intimat, nici măcar de ordin consultativ și îndrumare față de acesta, și nu este menit să emită o soluție juridică în soluționarea petiției, ci să emită o opinie față de fondul petiției, lipsită de efecte juridice proteguitoare (față de petentă) și cu atât mai mult coercitiv, nici măcar consultativ-îndrumător (față de cel acuzat de către petentă/actualul intimat).Lipsa de interes în cauză rezultă a fortiori din perspectiva soluției dispuse prin pct. 2, anume admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a MAI, soluția în cauză fiindu-i favorabilă, punându-l pe actualul reclamant-intimat la adăpost față de eventuale obligații juridice (care, în speță, oricum lipsesc), sentința judecătorească recurată în cauză intrând într-o contradicție flagrantă cu practica judecătorească vastă generată de către aceeași instanță de judecată.

Recurenta A. a solicitat admiterea recursului și respingerea pe fond a cererii formulate de Ministerul Afacerilor Interne, cu invocarea motivelor de recurs ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a arătat că reiterează susținerile redactate cu ocazia întocmirii întâmpinării, în plus, Înalta Curtea de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unui alt litigiu, care are la bază aceeași problemă de drept, a statuat faptul că CNCD nu numai că poate emite puncte de vedere cu referire la eventuale discriminări rezultate din lege, dar este și obligat în acest sens în temeiul rolului său de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării (decizia nr. 5060 din 18.04.2013 în dosarul nr. x).

A prezentat situația de fapt și a arătat că MAI neagă legitimitatea CNCD în a emite un punct de vedere în cazul în care a admis excepția de necompetență pe motiv că discriminarea izvorăște din lege, însă CNCD are două tipuri de atribuții, restabilește el însuși situația anterioară ori emite un punct de vedere; practic, acest punct de vedere este unul similar unui raport al unui expert, reprezintă doar opinia unui organ de specialitate (în domeniul faptelor de discriminare, în cazul de față), și tot astfel cum un expert nu poate să intervină el însuși în a restabili situația anterioară, ci revine instanței competența în a emite o hotărâre prin care să țină sau nu cont de părerea experților, instanța nu este ținută de concluziile CNCD în sentința pe care o va pronunța, dar o poate ghida.

Acest punct de vedere nu produce consecințe juridice, ci reprezintă doar o îndrumare a unei instituții care are un obiect de activitate axat chiar pe litigii de discriminare; nu face decât să prezinte o opinie pertinentă, obiectivă, față de o situație de fapt dată, tocmai în virtutea art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Contrar celor susținute de MAI în cererea de chemare în judecată, CNCD nu a emis din oficiu un punct de vedere, ca urmare a admiterii excepției de necompetență în emiterea unei hotărâri, ci a fost învestit expres de către reclamantă pentru a proceda de asemenea manieră.

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursulrilor declarate în cauză de A. și C.N.C.D., ca urmare a faptului că nu au fost evocate motive de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la punctele 1-8, iar pe fond a solicitat ca recursurile să fie respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:

A arătat că în mod corect a reținut instanța de fond că în speță nu există vreun temei de drept care să permită CNCD să emită puncte de vedere prin care să stabilească, cu valoare de principiu, chestiuni referitoare la pretinse fapte de discriminare. Practic, prin această modalitate "inovativă" juridic, C.N.C.D. ajunge să se pronunțe asupra unor aspecte legale, pentru care anterior stabilise că nu are competentă materială, printr-un punct de vedere emis fără temei legal și în contradictoriu cu o instituție publică fără calitate procesuală, devenit parte a dispozitivului hotărârii atacate.

Cu privire la nelegalitatea aspectelor reținute de CNCD., a arătat motivele pentru care apreciază că auditorii de justiție nu sunt și nu pot fi asimilați categoriei funcționarilor publici, astfel că nu poate fi reținută aplicarea unui tratament diferențiat polițiștilor care au dobândit calitatea de auditori de justiție, față de polițiștii care au avui minim 5 ani vechime in funcții juridice, admiși direct în magistratură.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității recursurilor, prin care s-a constatat că cererile de recurs întrunesc cerințele de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 18 septembrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea actului către părți, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 11 decembrie 2018, completul de filtru a respins excepția nulității recursurilor invocată de intimat, a admis recursurile în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestora în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererile de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Pârâta A. a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a situației constând în faptul că a fost obligată prin decizia Inspectoratului General al Poliției Române să plătească cheltuielile de școlarizare suportate de către Ministerul Administrației și Internelor în perioada în care a urmat cursurile Academiei de Poliție, pentru motivul că a demisionat mai devreme de 10 ani din structurile MAI, în urma admiterii la examenul organizat- în august - septembrie 2013 de către Institutul Național al Magistraturii, să se constate existența unei discriminări între situația sa și situația magistraților care sunt încadrați direct în magistratură, cu vechime de 5 ani în funcții juridice, fără școlarizare prin INM, care nu sunt obligați să plătescă vreo sumă drept despăgubire, în cazul în care părăsesc structurile MAI mai devreme decât prevede angajamentul încheiat, și situația promoției 2013 din Academia de Poliție, căreia i s-a permis să demisioneze fără plata școlarizării.

Prin Hotărârea nr. 746 din data de 17 decembrie 2014, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât următoarele: 1. Admite excepția de necompetență materială a C.N.C.D. invocată din oficiu; 2. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I.; 3. Emiterea unui punct de vedere; 4. O copie a prezentei hotărâri se va comunica părților.".

Reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a chemat in judecată pârâtii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. și a solicitat în principal anularea în parte a Hotărârii nr. 746/17 decembrie 2014 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D., în ceea ce privește pct. 2 și 3, iar în subsidiar constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii pct. 3 din cadrul hotărârii contestate, respectiv constatarea nelegalității punctului de vedere anexat Hotărârii nr. 746/2014. Prin sentința recurată a fost admisă acțiunea și anulată în parte hotărârea nr. 746/17.12.2014, în ceea ce privește punctele 2 și 3.

Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legal incidente în cauză.

Se reține, în primul rând, faptul că prin hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, a fost admisă excepția de necompetență a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizarea nu a fost examinată pe fond în ceea ce privește existența sau inexistența unei discriminări, însă s-a emis un punct de vedere, în afara atribuțiilor jurisdicționale, semnat de către unul din membrii Colegiului Director și președintele Consiliului. Hotărârea nu a fost contestată referitor la dispozițiile ce vizau atribuțiile jurisdicționale ale Consiliului, privind admiterea excepției de necompetență a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dispoziția privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor a fost contestată chiar de către Minister, cel care a și invocat-o, iar punctul de vedere emis a fost contestat, de asemenea, de partea cu privire la care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

La emiterea hotărârii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a avut în vedere în mod corect dispozițiile art. 63 alin. (1) din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, conform cărora "Colegiul director se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care nu mai necesită, în tot sau în parte, analizarea în fond a petiției.", în mod greșit apreciindu-se că, după constatarea necompetenței, s-a continuat efectuarea de acte procedurale de către Consiliu.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat necompetența în soluționarea sesizării, raportat la obiectul acesteia, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 997/7.10.2008; a constatat că obiectul petiției este obligarea restituirii cheltuielilor de formare, însă o eventuală constatare a unei fapte de discriminare ar afecta norme juridice cu caracter de lege și nu se poate pronunța cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a legii, atribut exclusiv al instanțelor de judecată, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 997/7.10.2008, această dispoziție din hotărârea Colegiului Director nefiind contestată. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 997 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a constatat că "(…)Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conținutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării. (…) rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative și la formularea de recomandări sau sesizarea autorităților competente pentru a modifica respectivele texte de lege."

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, invocată de reclamat, motivat de faptul că faptele sesizate nu pot fi reținute în sarcina acestuia, potențiala culpă fiind a unei structuri din subordinea sa, măsurile și procedurile sesizate fiind dispuse la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române care, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică.

Ulterior, a constatat că nu se poate pronunța prin hotărâre privind obiectul cauzei, fiind necompetent pentru exercitarea atribuțiilor jurisdicționale, raportat la motivele menționate, însă a apeciat că se poate emite un punct de vedere, conform art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În mod greșit s-a apreciat necompetența Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a emite puncte de vedere. Potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.

Dispozițiile art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reținute în mod corect de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prevăd că "Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.", iar cele ale art. 19 alin. (1) prevăd că "În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în următoarele domenii: a) prevenirea faptelor de discriminare; b) medierea faptelor de discriminare; c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare; d) monitorizarea cazurilor de discriminare; e) acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.", la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu (potrivit art. 19 alin. (2).

Atribuțiile jurisdicționale sunt reglementate de dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. c), menționate anterior, și, în continuare, de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, care prevede, la alin. (1), că persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, pentru "înlăturarea faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării" (art. 19 alin. (3), hotărârea Colegiului director putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii (art. 19 alin. (9).

În virtutea atribuțiilor care îi revin, Consiliului nu îi este îngrădit dreptul de a emite, în afara atribuțiilor jurisdicționale, puncte de vedere cu privire la situațiile pretinse ca fiind discriminatorii. În acest context, în cauză fiind reținută mai întâi necompetența de a soluționa cererea în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale, s-a constatat că poate fi emis un punct de vedere, împrejurare față de care faptul că a fost emis cu ocazia hotărârii în cauză nu constituie motiv de nelegalitate.

În condițiile în care sesizarea nu a fost soluționată pe fond, în sensul de a se constata sau nu existența unei discriminări, în exercițiul atribuțiilor jurisdicționale, ci s-a constatat necompetența de soluționare, punctul de vedere emis în afara atribuțiilor jurisdicționale, semnat de unul din membrii Consiliului Director și președintele CNCD, nu poate fi examinat pe fond; prin acesta nu s-a stabilit existența sau inexistența unei fapte de discriminare, ci s-a exprimat o opinie referitoare la situația invocată.

Punctul de vedere exprimat nu constituie act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora este act administrativ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, act care să poată fi supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ.

Faptul că a fost emis cu ocazia sesizării în cauză nu îi conferă această natură juridică; exprimarea unui opinii nu constituie act administrativ; punctul de vedere nu a fost exprimat ca urmare a exercitării atribuțiilor jurisdicționale de către Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, nu este de natură să producă efecte juridice, întrucât nu dă naștere, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice, nu este obligatoriu.

Pentru aceste motive, acțiunea în anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării formulată de reclamant este neîntemeiată, sentința recurată, prin care acțiunea a fost admisă, este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente menționate.

Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.