ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Apărării Naționale, anularea parțială a Hotărârii nr. 233/09.04.2014 pronunțată de CNCD în Dosarul nr. x/2013, respingerea excepțiilor invocate de pârâți, constatarea existenței faptelor discriminatorii, obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor la punerea sa în drepturi, precum și obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în valoare de 230.000 de RON, cu cheltuieli de judecată. 1.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 25 din 16 februarie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în favoarea căreia Tribunalul Timiș și-a declinat competența prin Sentința nr. 4327/01.12.2014, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Apărării Naționale. 1.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 25 din 16 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia, respingerea excepției necompetenței CNCD și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru judecarea fondului cauzei, iar pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anume faptul că hotărârea se bazează pe motive străine de natura cauzei. În motivarea recursului, recurentul a argumentat, în esență, că prima instanță a realizat o lectură superficială a înscrisurilor cauzei și a criticat faptul că aceasta s-a pronunțat doar pe excepție, fără a analiza fondul. A arătat că, contrar celor reținute de prima instanță, a făcut referire în concret, atât în petiția depusă la CNCD, cât și în notele scrise prin care a formulat apărări față de excepția de necompetență a CNCD, la faptele discriminatorii la care a fost supus față de alți colegi din cadrul ministerului. Atât Ministerul Apărării Naționale, cât și CNCD, înțeleg să treacă sub tăcere faptele de discriminare, prima instituție înțelegând să nu formuleze apărări, iar cea de-a doua să nu le analizeze, deși dispunea de toate elementele necesare, iar acțiunea nu aducea elemente noi, ci doar le reitera pe cele din petiție. Recurentul a evocat dispozițiile art. 20 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000 și a arătat că este de esența CNCD să se pronunțe cu privire la existența discriminării în spețele cu care se confruntă, instituția fiind, de asemenea, îndreptățită ca, în situația în care s-ar fi pronunțat asupra discriminării, să se pronunțe și cu privire la solicitarea recurentului de înlăturare a consecințelor faptelor discriminatorii, respectiv stabilirea situației anterioare, prin constatarea că, raportat la anul 2008, recurentul îndeplinea condițiile de promovare în corpul ofițerilor. 1.

Apărările intimatului Legal citat, intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 25 din 16 februarie 2015, pronunțată de pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, argumentând, în esență, că soluția pronunțată de CNCD este una corectă. 2. Procedura de soluționare a recursului 2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ. Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului. 2.

Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele în continuare arătate. Recurentul A. s-a adresat intimatului CNCD cu o petiție prin care pretindea că, în calitate de militar, este discriminat în raport cu colegii săi deoarece, în ciuda eforturilor repetate depuse începând cu anul 2008, cererea sa de înaintare în grad nu a fost aprobată. A susținut că i-au fost încălcate grav drepturile de promovare de care putea beneficia, prin faptul că, în toată această perioadă, au fost promovate persoane care aveau pregătire profesională inferioară, că asupra sa s-au exercitat acte de discriminare, și a solicitat punerea sa în drepturile care i s-ar fi cuvenit dacă asemenea acte nu ar fi fost exercitate. Prin Hotărârea CNCD nr. 233/09.04.2014, contestată în prezenta acțiune, a fost admisă excepția de necompetență a CNCD, cu privire la obiectul petiției, invocată de partea reclamată, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 137/2000. Intimatul a arătat că refuzul Ministerului Apărării Naționale de înaintare în grad a petentului presupune interpretarea dispozițiilor legale care justifică refuzul. Or, această interpretare ține de competența instanțelor judecătorești și nu a CNCD. CNCD, ca autoritate de stat autonomă, nu se poate pronunța cu privire la interpretarea și aplicarea legii, considerată ca fiind un atribut exclusiv al instanțelor de judecată. Prima instanță a menținut hotărârea pronunțată de intimat ca legală și temeinică, concluzionând, în esență, că intimatul-pârât nu a fost investit cu o stare de discriminare definită de O.G. nr. 137/2000, pe care să o cerceteze și să dispună măsurile prev. de art. 20 alin. (3) din același act normativ, măsuri de care se prevalează petentul. A arătat că pârâtul-intimat CNCD nu dispunea de suficiente elemente pentru a înlătura discriminarea, în condițiile în care, pe de-o parte, petentul nu relevat în concret o atitudine discriminatorie a angajatorului în raport cu alți angajați aflați într-o situație similară, ci a criticat în mod exclusiv atitudinea abuzivă și nelegală a ministerului pârât de a da curs cererilor sale de promovare. În plus, abia prin răspunsul la întâmpinare - dosar tribunal, petentul descrie situația a 3 persoane despre care susține că au fost promovate deși se aflau într-o situație profesională mai dezavantajoasă decât a sa, precizare care însă nu are nici o relevanță în raport cu procedura în fața Consiliului, care se desfășoară în mod strict, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 144/2008, de aprobare a Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor la CNCD. A mai reținut instanța de fond că, în același context, Consiliul nu putea nici să disocieze pretinsa discriminare pe criteriul vârstei, de celelalte elemente ale plângerii care indicau în mod cert nerespectarea unor cerințe legale referitoare la avansare în raport cu cadrul legislativ existent și pregătirea profesională a petentului, despre care, Consiliul a arătat în mod justificat că nu intră în competențele sale, conform dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, interpretarea și aplicarea legii fiind exclusiv atributul instanței de judecată. În acord cu aceste considerente, instanța de control judiciar reține că examinarea refuzului de avansare în grad a recurentului de către intimatul Ministerul Apărării Naționale, refuz exprimat în mod repetat raportat la cererile adresate de recurent comandantului UM B., comandantului UM C., Șefului Corpului de control și inspecție sau Ministrului Apărării Naționale, presupune verificarea legalității refuzului raportat la fiecare cerere în parte. Așa cum în mod corect au reținut intimatul CNCD și instanța de fond, această verificare este de competența instanțelor judecătorești. Din cuprinsul corespondenței dintre diferitele autorități militare, depusă la dosarul cauzei cu referire la persoana recurentului sau comunicate direct acestuia, rezultă că în opinia autorităților militare acesta nu îndeplinește cel puțin condiția de vârstă prevăzută de art. 36 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995. Refuzul întemeiat pe o astfel de condiție nu reprezintă discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și deci verificarea legalității acestuia, respectiv dacă este întemeiat sau nu, excedează competenței CNCD. Împrejurarea că pe lângă acest motiv, pe care instanța de recurs îl apreciază ca fiind suficient pentru respingerea acțiunii, instanța de fond a indicat și alte considerente, nu poate determina incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme soluția pronunțată este în acord cu cele arătat mai sus. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.