ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5663/2024

Ședința publică din data de 3 decembrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.09.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE a solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și A. anularea Hotărârii nr. 156 din 05.04.2023 emisă de Colegiul director al CNCD în dosarul nr. x/2012.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 358 din 06 martie 2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și A., anulând Hotărârea nr. 156 din data de 5 aprilie 2023 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respigerea acțiunii formulate de reclamant, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică a Hotărârii nr. 156/05.04.2023 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2022.

Într-o primă critică a susținut recurentul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16-19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008.

În dezvoltarea criticilor sale a arătat recurentul că, din considerentele Hotărârii nr. 716/23.11.2022 emisă de către Colegiul director în dosarul nr. x/2021, rezultă că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost investit de numitul A., cu o cerere prin care i s-a solicitat să constate, față de dispozițiile Ordinului comun nr. M55-107-2587/C-10357-210-496-831 pentru aprobarea beremelor medicale privind efectuarea examenului medical, pentru admiterea în unitățile/instituțiile de învățământ militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, pentru ocuparea funcțiilor de soldat/gradat profesionist precum și pentru candidații care urmează a fi chemați/rechemați/încadrați în rândul cadrelor militare în activitate/polițiștilor în serviciu/funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației openitenciare, existența unei discriminări, cu consecințele ce decurg din aceasta, prin declararea sa ca "inapt medical" pe baza criteriului de diagnosticare hipotiroidie, respectiv obezitate.

Or, consideră recurentul că este mai mult decât evident faptul că, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuia să examineze (ceea ce a și făcut) cererea cu care a fost investit, respectiv să aprecieze existența sau inexistența discriminării învederate de către petentul B., prin prisma considerentelor avute în vedere, inclusiv cele ale Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008.

Astfel, în această decizie, Curtea Constituțională a statuat următoarele: "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării îndeplinește rolul de garant al respectării și aplicării principiului nedischtnmârii, iar potrivit art. 18 din același act normativ, este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Mai departe, art. 19 alin. (1) Ut. c), precum și art. 20 în ansamblu, reglementează rolul jurisdicțional al Consiliului, care are ca finalitate, așa cum s-a arătat înlăturarea/aptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării".

De asemenea, Curtea Constituționala a arătat că "în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării si aplicării principiului mdiscriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conțnutul actelor normative. în acest sens, acest organ poale constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea ăispoziților din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principial nediscriminării".

În final, Curtea Constituțională a concluzionat că "prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Nafional pentru Combaterea Discriminării competența ca, in cadrul activității sale jurisdicțonak, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu și chiar să substituie acest text cu dispoziții cuprinse în alte acte normative ".

Or, recurentul susține ca fiind evident faptul că instanța constituțională a avut în vedere ipoteza în care, cu ocazia exercitării atribuțiilor sale, C.N.C.D. a anula total sau parțial acte normative sau le-ar substitui cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, însă, din niciuna dintre concluziile Curții Constituționale nu rezultă imposibilitatea C.N.C.D. de a examina o situație de discriminare cu care a fost sesizat, în sensul constatării existenței sau inexistenței sale.

Susține recurentul că, din niciun considerent al Deciziei nr. 997/2008 nu rezultă că Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării i-ar fi fost înlăturate atribuțiile de a constata existența unor discriminări care își au sorgintea în acte normative și de a formula recomandări sau de a sesiza autoritățile competente în vederea asanării respectivelor prevederi.

A accepta raționamentul judecătorului fondului în prezenta cauză dedusă judecății, înseamnă a ajunge la concluzia absurdă că nici Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, implicit, nici instanțele de judecată nu ar mai putea constata existența discriminării care provine din aplicarea unor acte normative, sub cuvânt qă interferează cu puterea legislativă, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat pentru că s-ar încălca mai multe principii, între care principiul constituțional al liberului acces la justiție.

Numai în situația în care prin sesizarea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-ar fi solicitat anularea Ordinului comun nr. M55-107-2587/C-10357-210-496-831 sau înlocuirea acestuia cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, s-ar fi pus problema incidenței Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008, astfel cum subliniază judecătorul fondului.

Cum însă, nu există o atare solicitare, susține recurentul că singurul remediu preconizat vizând acordarea unor despăgubiri materiale sau morale în condițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că este legală soluția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a analiza și rezolva fondul sesizării nr. 5424/03.08.2022.

De asemenea, mai susține recurentul că, concluzia judecătorului fondului nu poate fi primită, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, din care rezultă că este posibil să existe discriminare pe baza unuia dintre criteriile precizate (rasă, naționalitate, limbă, religie ele.) generate de o prevedere legală (legiuitorul menținând expres și fără să distingă sintagma "sunt discriminatorii, prevederile ... care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) ". Or, în această situație - care este similar, sub aspectul izvorului juridic al discriminării cu cea al petentului B.- nu se poate considera că C.N.C.D. nu ar fi competent să examineze existența sau inexistența unei discriminări.

Într-o altă critică subsumată tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. mai susține recurentul că hotărârea instanței de fond a fost dată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 6 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Contrar susținerilor judecătorului fondului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu înlătură și nu refuză aplicarea ordinului în discuție în prezenta cauză dedusă judecății, pentru a fi incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, întrucât constatarea discriminăni de către C.N.C.D. nu are ca efect desființarea deciziei de respingere ca inapt medical a petentuluhVlaicu Alexandru Sebastian, Ordinul comun rămânând aplicabil.

A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații, atunci când nu există o distincție relevantă, sau de a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.

Principiul egalității impune un tratament egal persoanelor aflate în situații comparabile, respectiv un tratament diferit persoanelor aflate în situații diferite. Statul încalcă principiul tratamentului egal atunci când pe parcursul elaborării legilor sau a aplicării acestora distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci când în procesul de elaborare a legilor sau a aplicării acestora, nu ia în considerare diferențele effective între persoane.

Totodată, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când autoritățile statulu induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că dreptul de a suferi vreo discriminare este încălcat și atunci când, fără nici o justificare rezonabilă și obiectivă, un stat nu aplică un tratament diferit persoanelor care se află în situații sensibil diferite (hotărârea Thlimmenos c. Grecia, 06 aprilie 2000, 34369/97).

Solicită astfel recurentul a se constata faptul că, în prezenta cauză dedusă judecății, contrar celor reținute de judecătorul fondului, sunt îndeplinite condiții discriminării, conform definiției prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privii prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fapta supusă analizei fiii discriminatorie deoarece diferențierea s-a bazat pe un criteriu ce aduce atingere unui dre prevăzut de normele legale interne, fără să existe o justificare obiectivă în ceea ce priveț respectiva diferențiere.

Atât reclamantul cât și judecătorul fondului s-au limitat la a susține că afecțiunea care suferă petentul A., îl împiedică să desfășoare activitatea specifică funcționarului public cu statul special în cadrul MAI., fără a arăta în concret cum anume are loc această împiedicare, ținând cont că hipotiroidia nu provoacă infirmități.

In plus, esențial în cauza de față, nu este modalitatea în care această boală afectează sau nu raportul de serviciu al funcționarului public cu statul special din cadrul MAI. ci faptul că la momentul declarării ca inapt medical, reclamantul nu a analizat situația diferită în care s-a aflat petentul în ceea ce privește aplicarea Ordinului comun, prin raportare la afecțiunea pe care o are și atribuțiile postului ce urma să îl ocupe prin concurs.

Pe de altă parte, în absența unei analize a afecțiunii medicale corelate cu postul ce urma a fi ocupat prin concurs, nu se poate susține din partea reclamantului o eventuală justificare obiectivă (pe care nici judecătorul fondului nu a reușit să o identifice) a unui scop legitim. De altfel, prin aplicarea automată a Ordinului comun oricărei specialități și funcții publice cu statut special, fără o analiză concretă a bolii constatate și a modului în care aceasta ar putea împiedica desfășurarea raportului de serviciu ulterior, se depășește cee ace este adecvat și necesar atingerii scopului legitim.

Apărările formulate în cauză

Doar intimatul - reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat apărări împotriva recursului promovat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ., invocând excepția netimbrării recursului.

Pe fondul recursului, acesta a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului - reclamant Ministerul Afacerilor Interne i-a fost comunicată recurentului- pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatului în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.02.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de poziția procesuală a reprezentantului intimatului - reclamant Ministerul Afacerilor Interne cu privire la excepția netimbrării recursului, invocată în cadrul întâmpinării, în sensul că nu o mai susține, dar și de concluziile orale formulate de acesta pe fondul recursului, considerând deopotrivă că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în vederea soluționării recursului promovat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor, dar și a normelor legale incidente litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin petiția înregistrată la pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu nr. 5424/03.08.2022, pârâtul A. a susținut că în data 10.07.2022 s-a înscris la concursul organizat de I.G.P.R. în vederea ocupării unui număr din cele 64 de posturi vacante, de agent de poliție, specialitatea "operațiuni speciale", pentru postul vacant de agent principal de poliție din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Oradea - Serviciul Supravegheri Operative - Biroul 2, prevăzut la poziția 36, pe linia de muncă supravegheri operative.

Petentul a reclamat faptul că i-a fost invalidat dosarul de participare la concurs, motivul fiind "inapt medical"pe baza criteriului de diagnosticare cu hipotiroidie și obezitate, considerându-se discriminat de prevederile Ordinului nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014

Prin Hotărârea nr. 156/05.04.2023, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a respins excepția necompetenței materiale a acestei autorități publice centrale referitor la obiectul petiției, invocată de către partea reclamată Ministerul Afacerilor Interne.

În ceea ce privește condiționarea, participării la concursul de admitere in unitățile/instituțiile de învățământ militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, pe criteriul hipotiroidie (boală cronică necontagioasă) a constatat întrunirea cumulativă a elementelor faptei de discriminare, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, republicată.

A dispus sancționarea părților reclamate Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române cu avertisment, potrivit art. 5 alin. (2) și art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește condiționarea, participării la concursul de admitere in unitățile/instituțiile de învățământ militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, pe criteriul obezitate, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că măsura este justificată obiectiv.

Această hotărâre a fost atacată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 358 din 06.03.2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și A., anulând Hotărârea nr. 156 din data de 5 aprilie 2023 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D.

A reținut în esență instanța de fond că, prin respingerea excepției necompetenței materiale invocată de reclamant, ca autoritate publică investigată, pârâtul Consiliul Național de Combatere a Discriminării a depășit limitele prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. c) și art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000, considerând că prezumția de discriminare care s-ar naște în cauză nu privește legalitatea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de Ordinul nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014 și că dispozițiile cuprinse în anexa I la acest ordin ar putea face obiectul unei acțiuni de investigare efectuată de Consiliu in baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

În pronunțarea acestei soluții Curtea de apel a avut în vedere și Decizia Curții Constituționale a României nr. 997/2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Deopotrivă, a mai constatat prima instanță că, în ipoteza în care autoritatea pârâtă ar fi acționat în limitele competențelor legale, nu se poate reține întrunirea elementelor unei fapte de discriminare în cauză.

Soluția primei instanțe este împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte nu-și poate însuși prima critică a recurentului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării privind aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 16-19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, normele legale invocate având următorul conținut:

Art. 16:

"Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuări Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridici aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiulu nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționali la care România este parte".

Art. 17:

"În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influențată de către alte instituții ori autorități publice".

Art. 18:

"(1) Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. (2) Consiliul elaborează și aplică politici publice în materia nediscriminării. în acest sens, Consiliul va consulta autoritățile publice, organizațiile neguvernamentale, sindicatele și alte entități legale care urmăresc protecția drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării".

Art. 19:

"(1) în vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

i c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.

(2) Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu".

Înalta Curte reține că în cauză sunt relevante si dispozițiile art. 20 din același act normativ, ce prevăd următoarele:

Art. 20:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării".

Astfel, competența materială a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este reglementată de dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 137/2000 conform cărora, această autoritate publică centrală are următoarele atribuții: prevenirea, medierea, investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare, monitorizarea cazurilor de discriminare, acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării.

Obiectul petiției, înregistrate cu nr. x/03.08.2022 la această autoritate publică, a privit fapta de invalidare a dosarului de participare la concursul pentru ocuparea unui post de agent de poliție, specialitatea " operațiuni speciale", motivul fiind declararea ca " inapt medical" pe baza criteriului de diagnosticare, cu "hipotiroidie și obezitate", aceste diagnostice fiind prevăzute în paragrafele 95 respectiv 98 din Ordinul comun nr. M.55/107/2587/C/10357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014.

Înalta Curte reține că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării avea numai competența materială de a investiga, și după caz, de a constata și sancționa pretinsa faptă de discriminare survenită ca urmare a invalidării dosarului de participare la concursul pentru ocuparea unui post de agent de poliție, specialitatea "Operațiuni speciale", motivul fiind declararea ca "inapt medical" pe baza criteriului de diagnosticare, în baza Ordinului nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014.

Presupusa faptă de discriminare putea avea ca element constitutiv numai acțiunea sau inacțiunea organizatorului acestui concurs de invalidare a dosarului de participare a petentului la concurs, având in vedere că prin petiție, pârâtul A. a indicat criteriul de diagnosticare cu hipotiroidie și obezitate.

În cadrul plângerii sale, astfel cum a reținut chiar recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, petentul a reclamat faptul că se consideră discriminat de prevederile Ordinului nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014, care, printre altele, prevede că bolile tiroidiene reprezintă o cauză de inaptitudine pentru a accede în sistemul militar.

Or, având în vedere obiectul și motivele de fapt și de drept ale petiției formulate de pârâtul A., Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că analiza caracterului discriminatoriu al dispozițiilor din anexa I punctul VII Boli ale gradelor endocrine, poziția 98 din tabel a Ordinului, poate fi făcută numai prin verificarea concordanței dintre acest act administrativ cu caracter normativ și toate celelalte acte normative cu forță juridică superioară în materie, printre care se numără O.G. nr. 137/2000, precum și cu Constituția României.

Însă, această verificare presupune o analiză a legalității acestui Ordin, care poate fi realizată exclusiv de o instanță judecătorească, în condițiile expres prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu respectarea art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

În condițiile în care acest ordin este un act administrativ cu caracter normativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aspect necontestat de către recurentul - reclamant, în mod corect prima instanță a reținut că, prin respingerea excepției necompetenței materiale invocată de reclamant, ca autoritate publică investigată, pârâtul Consiliul Național de Combatere a Discriminării a depășit limitele prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. c) și art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000, considerând că prezumția de discriminare care s-ar naște în cauză nu privește legalitatea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de Ordinul nr. M. 55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 din 30 aprilie 2014 și că dispozițiile cuprinse în anexa I la acest ordin ar putea face obiectul unei acțiuni de investigare efectuată de Consiliu în baza art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte constată că soluția de respingere a excepției necompetentei materiale invocată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne si cea privind aplicarea sancțiunii avertismentului pentru această autoritate publică centrală, astfel cum au fost dispuse prin Hotărârea nr. 156/05.04.2023, au fost luate de Consiliul Național de Combatere a Discriminării cu încălcarea dispozițiilor art. 16, 18 și 19 din O.G. nr. 137/2000.

Cum aspectele semnalate în cuprinsul petiției vizează existența și aplicarea unor norme juridice stabilite printr-un act administrativ cu caracter normativ, respectiv Ordinul nr. M55-1070587/C10357-210-496-831, o analiză raportată la compatibilitatea actelor administrative cu caracter normativ cu normele legale referitoare la discriminare sau la egalitatea în drepturi excedează competenței CNCD, având în vedere principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

Întrucât petentul se consideră discriminat de prevederile ordinului anterior menționat, acest aspect ține de interpretarea și aplicarea actelor normative și administrative, atribute ce intră în competența instanțelor judecătorești prevăzute de lege.

Or, procedând la efectuarea acțiunii de investigare a pretinsului caracter discriminatoriu al dispozițiilor din anexa I punctul VII Boli ale gradelor endocrine, poziția 98, din tabel, a Ordinului nr. M.55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 și la aplicarea unui avertisment reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, pârâtul Consiliul Național de Combatere a Discriminării ca autoritate de stat, aflată sub control parlamentar, a încălcat principiul separației puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României, analizând de fapt legalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ, prerogativă care aparține numai instanțelor judecătorești prevăzute de lege.

Judicios prima instanță a avut în vedere și Decizia Curții Constituționale a României nr. 997/2008 prin care a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Relevante sunt următoarele considerente, din Decizia Curții Constituționale a României nr. 997/2008:

"Pentru îndeplinirea rolului său de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conținutul actelor normative.

În acest sens, acest organ poate constata existența unor prevederi de lege discriminatorii și își poate exprima opinia în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării. Dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării.

Deși în lumina dispozițiilor constituționale o asemenea interpretare nu ar putea fi acceptată, rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a constata existența unor discriminări în conținutul unor acte normative și la formularea de recomandări sau sesizarea autorităților competente pentru a modifica respectivele texte de lege, se observă totuși, așa cum s-a reținut și mai sus, că, în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituționale, prin care s-a încălcat principiul separației puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocă a dispozițiilor cuprinse în secțiunea a VI-a din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000".

Nu există nicio dispoziție normativă care să-i confere C.N.C.D dreptul de a se pronunța cu privire la situația de discriminare creată de prevederile unui act normativ.

O dispoziție normativă cuprinsă într-un act normativ, nu poate face obiectul controlului C.N.C.D. ca urmare a unei petiții formulate de o persoană fizică.

Așa fiind, este evident că C.N.C.D. a făcut o greșită aplicare a legii procedând la efectuarea acțiunii de investigare a pretinsului caracter discriminatoriu al dispozițiilor din anexa I punctul VII Boli ale gradelor endocrine poziția 98 din tabel, lit. a) la Ordinul nr. M.55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014, deoarece, procedând astfel, acesta a analizat de fapt legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, în condițiile în care această prerogativă o are doar o instanță judecătorească, în condițiile expres prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu respectarea art. 126 din Constituția României dar și a art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, este corectă reținerea judecătorului fondului, în sensul că pârâtul Consiliul Național de Combatere a Discriminării a încălcat principiul separației puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României, analizând legalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ.

Înalta Curte constată ca fiind nefondat argumentul recurentului CNCD în sensul că discriminarea poate fi generată de o prevedere legală, deoarece, această ipoteză nu poate face obiectul investigării, constatării și sancționării în cadrul procedurii administrative jurisdicționale pe care o desfășoară pârâtul CNCD, fiind contrară dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ce prevăd că " Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenentă la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței a, drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice ".

Prin urmare, în considerarea celor statuate de către Curtea Constituțională în cadrul Deciziei nr. 997/2008, dar și făcând o riguroasă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16-20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în mod corect prima instanță a reținut că CNCD și-a depășit limitele competenței materiale prevăzute de art, 19 și art. 20 din norma legală anterior menționată, încălcând deopotrivă și principiul separației puterilor în stat reglementat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

CNCD este un organ administrațiv-jurisdicțional și nu o instanță de judecată pentru a putea cenzura aspectele de legalitate sau ilegalitate ale actelor administrative cu caracter normativ emise de către autoritățile publice.

Având în vedere că aspectele invocate de petent, legate de modalitatea de interpretare/aplicare a unor prevederi legale, sunt unele care țin de atributul suveran al instanțelor de judecată, Înalta Curte constată că hotărârea CNCD a fost emisă cu depășirea competenței sale materiale, astfel cum aceasta a fost conferită prin lege, respectiv prin art. 19 și art. 20 din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care soluția pronunțată de prima instanță, de anulare a acestei hotărări, pe acest considerent, este legală.

Cum Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate a Hotărârii CNCD nr. 156/05.04.2023, pentru depășirea competenței materiale a CNCD prevăzută de art. 19 și art. 20 din O.G. nr. 137/2000, a fost corect reținut de prima instanță, nu se mai impune analiza celeilalte critici formulate de pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării privind aplicarea greșită de prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 6 din O.G. nr. 137/2000, ce vizează fondul sesizării, în condițiile în care CNCD nu avea competența de a o soluționa.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 358 din 06 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 decembrie 2024.