ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3146/2009

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 94 din 3 iunie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a

respins plângerea formulată de petenta B.R. împotriva Rezoluțiilor nr.

609/P/2008 din 3 februarie 2009 și nr. 235/II/2/2009 din 27 februarie 2009, date

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimata D.N. ca

nefondată.

S-au menținut rezoluțiile atacate ca

fiind legale și temeinice.

A fost obligată petenta la 40 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 227/42/2009,

petiționara B.R.M. a solicitat desființarea rezoluției din 3 februarie 2009,

dată în Dosarul nr. 609/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și confirmată de procurorul general al aceluiași parchet prin

Rezoluția nr. 235/II/2/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de intimata D.N., fost judecător la Tribunalul Dâmbovița, în prezent

pensionară, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., art. 250 C.

pen. și art. 266 C. pen.

În esență, s-a motivat că soluția

adoptată în cauză este nelegală și netemeinică, întrucât s-au încălcat

dispozițiile art. 161 C. proc. pen., precum și a Legii nr. 272/2004 privind

protecția și promovarea drepturilor copilului. Se susține că intimata cunoștea

că petenta are în întreținerea sa 2 copii minori, fiind unica întreținătoare a

acestora. De asemenea, se susține că mama petentei a formulat cerere de

revocare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele petentei, tocmai pe

motivul că nu putea asigura creșterea minorilor, fiind lipsită de mijloacele

materiale necesare, precum și vârsta și starea sănătății.

Cererea a fost judecată de intimată,

soluția fiind de respingere, aspect față de care procurorul general nu face

referire.

Apreciază că intimata trebuia să

încunoștințeze Direcția pentru Protecția Copilului.

Petenta mai susține că intimata nu a

cunoscut și a aplicat greșit prevederile Legii nr. 79/2007, fapt ce a dus la

condamnarea sa la 11 ani închisoare, de către intimată care nu a respectat

legea sus-menționată privind competența.

Ca urmare s-ar impune admiterea

plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror pentru

începerea urmăririi penale, cel puțin pentru încălcarea dispozițiilor art. 161

C. proc. pen.

Instanța de fond a reținut că prin

plângerea formulată de B.R.M., care a făcut obiectul Dosarului nr. 609/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a solicitat efectuarea de

cercetări față de D.N. - fost judecător la Tribunalul Dâmbovița, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247. art. 248, art. 249, art.

250 și art. 266 C. pen.

S-a susținut că făptuitoarea, în

calitate de judecător la Tribunalul Dâmbovița, cu prilejul efectuării

cercetării judecătorești în Dosarul penal nr. 8402/120/2006 a încălcat

dispozițiile legale aplicabile în speța dedusă judecății, pronunțând o hotărâre

de condamnare nelegală și netemeinică.

Petenta a motivat plângerea

susținând că făptuitoarea a continuat să judece cauza, deși competența sa

fusese limitată ca urmare a modificării dispozițiilor art. 28

1

C.

proc. pen. prin Legea nr. 79/2007 făcând trimitere la Sentința penală nr. 532

din 24 octombrie 2008, prin care Tribunalul Dâmbovița declină competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

S-a mai susținut că făptuitoarea i-a

încălcat dreptul la apărare, a încălcat prezumția de nevinovăție, a adus

atingere dreptului la un proces echitabil, a procedat la menținerea stării de

arest preventiv în mod nelegal, a încălcat dispozițiile art. 161 C. proc. pen.,

i-a îngrădit dreptul la muncă prin menținerea nelegală a stării de arest

preventiv, nu i-a dat voie să-și formuleze apărările necesare.

Prin Rezoluția nr. 609/P/2008 din 3 februarie 2009

în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitoarea D.N. pentru infracțiunile prevăzute de

art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., art.

250 C. pen. și art. 266 C. pen., întrucât aceste fapte nu există.

Soluția a fost confirmată în

procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., respingându-se ca nefondată

plângerea petentei, prin Rezoluția nr. 235/II/2/2009 din 27 februarie 2009.

Pentru a dispune astfel, cei doi

procurori au concluzionat că din probele administrate rezultă că făptuitoarea

D.N. în soluționarea cauzei a desfășurat o activitate în concordanță cu

prevederile C. proc. pen. și a pronunțat o hotărâre pe care ea a considerat-o

legală și temeinică, după interpretarea probelor administrate în faza de

urmărire penală și în cea a cercetării judecătorești.

Nemulțumită de modul de soluționare

al plângerii sale, petenta s-a adresat în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen. instanței de judecată care din examinarea lucrărilor de la dosar, a

reținut că motivele invocate de aceasta sunt nefondate, neidentificându-se existența

unor elemente de rea-credință sau alte acte materiale specifice laturii

obiective din conținutul acestor infracțiuni.

S-a considerat că cele învederate de

către petentă sunt de fapt aspecte ce au făcut obiectul controlului judiciar,

Curtea de Apel Ploiești, pronunțând o hotărâre în acest sens, în cauză

neexistând indicii întemeiate care să susțină presupunerea rezonabilă că

intimata ar fi comis vreo faptă penală, rezoluțiile atacate, fiind corecte și

conforme cu legea.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a formulat recurs petenta B.R., prin care a solicitat

desființarea celor două rezoluții, și trimiterea cauzei la parchet, în vederea

începerii urmăririi penale, în special pentru infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Recurenta învederează că intimata nu

a dispus măsuri de ocrotire legale ce se impuneau, având în vedere faptul că

era unica întreținătoare a doi copii minori, încălcând prevederile art. 161 C.

proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul

petentei prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de

fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., îl

constată nefondat pentru următoarele considerente:

Judecând plângerea, instanța de fond

a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și materialului din

dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate

de petentă, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și în

concluziile stabilite de organele de urmărire penală.

Începerea urmăririi penale este condiționată de

existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anume persoană se face

culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni. Totodată, trebuie să se constate că

nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care

punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

Soluțiile adoptate de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sunt legale și temeinice, în

cauză neexistând date care să justifice începerea urmăririi penale împotriva

judecătorului D.N.

Soluțiile adoptate de către

judecător, s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Întrucât actele premergătoare

începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc că

magistratul D.N. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind

nicio faptă cu conotație penală, Înalta Curte, constată că soluția de

neîncepere a urmăririi penale este corectă, neexistând temei pentru

desființarea soluției dispuse.

Împrejurarea că petiționara este

nemulțumită de hotărârile date de instanță, nu poate conduce, în niciun caz la

concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care

aceasta le-a indicat în plângerea formulată.

Interpretarea și evaluarea probelor

administrate într-o cauză este atributul organelor judiciare, iar împotriva

unor soluții ori hotărâri considerate nelegale și netemeinice, atât prevederile

constituționale, cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor

căi ordinare sau extraordinare de atac.

Posibilitatea formulării unor

plângeri împotriva membrilor completului de judecată ce s-au pronunțat într-o

cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă aceasta nu

echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei

soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara

raportului juridic dedus judecății, el înfăptuiește justiția în numele legii,

fiind independent față de părți ori soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile

pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de

lege.

Hotărârile judecătorești pot fi

reformate numai urmare a controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora,

iar nu prin angajarea răspunderii penale a magistratului. Mai mult, prin

recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile

legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de

jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează

posibilitatea unui comportament abuziv al părților, de rea-credință, precum și

o reală insecuritate juridică.

Îndeplinirea de către instanță, în cadrul

atribuțiilor de serviciu a actelor procedurale, cenzurate în căile de atac

prevăzute de lege în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială

buna-credință nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru

comiterea infracțiunilor sesizate.

Aspectele invocate de către

petiționara recurentă (încălcarea art. 161 C. proc. pen., necunoașterea

dispozițiilor Legii nr. 79/2007 ce a dus la o condamnare nelegală și

netemeinică, încălcarea drepturilor la apărare, ca și prezumția de nevinovăție)

pot face obiectul motivelor de apel sau de recurs, căi promovate de aceasta,

motivele de nelegalitate și netemeinicie putând fi analizate cu această ocazie

și nu pot constitui o bază pentru tragerea la răspundere penală a intimaților.

Pentru aceste considerente conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat

recursul petiționarei.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara B.R., împotriva Sentinței penale nr. 94 din 03 iunie 2009 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2009.