ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3146/2009

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 94 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins plângerea formulată de petenta B.R. împotriva Rezoluțiilor nr. 609/P/2008 din 3 februarie 2009 și nr. 235/II/2/2009 din 27 februarie 2009, date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimata D.N. ca nefondată. S-au menținut rezoluțiile atacate ca fiind legale și temeinice. A fost obligată petenta la 40 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 227/42/2009, petiționara B.R.M.

a solicitat desființarea rezoluției din 3 februarie 2009, dată în Dosarul nr. 609/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și confirmată de procurorul general al aceluiași parchet prin Rezoluția nr. 235/II/2/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata D.N., fost judecător la Tribunalul Dâmbovița, în prezent pensionară, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., art. 250 C. pen. și art. 266 C. pen. În esență, s-a motivat că soluția adoptată în cauză este nelegală și netemeinică, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 161 C. proc. pen., precum și a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Se susține că intimata cunoștea că petenta are în întreținerea sa 2 copii minori, fiind unica întreținătoare a acestora. De asemenea, se susține că mama petentei a formulat cerere de revocare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele petentei, tocmai pe motivul că nu putea asigura creșterea minorilor, fiind lipsită de mijloacele materiale necesare, precum și vârsta și starea sănătății. Cererea a fost judecată de intimată, soluția fiind de respingere, aspect față de care procurorul general nu face referire. Apreciază că intimata trebuia să încunoștințeze Direcția pentru Protecția Copilului. Petenta mai susține că intimata nu a cunoscut și a aplicat greșit prevederile Legii nr. 79/2007, fapt ce a dus la condamnarea sa la 11 ani închisoare, de către intimată care nu a respectat legea sus-menționată privind competența.

Ca urmare s-ar impune admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, cel puțin pentru încălcarea dispozițiilor art. 161 C. proc. pen. Instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată de B.R.M., care a făcut obiectul Dosarului nr. 609/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a solicitat efectuarea de cercetări față de D.N. - fost judecător la Tribunalul Dâmbovița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247. art. 248, art. 249, art. 250 și art. 266 C. pen. S-a susținut că făptuitoarea, în calitate de judecător la Tribunalul Dâmbovița, cu prilejul efectuării cercetării judecătorești în Dosarul penal nr. 8402/120/2006 a încălcat dispozițiile legale aplicabile în speța dedusă judecății, pronunțând o hotărâre de condamnare nelegală și netemeinică.

Petenta a motivat plângerea susținând că făptuitoarea a continuat să judece cauza, deși competența sa fusese limitată ca urmare a modificării dispozițiilor art. 28 1 C. proc. pen. prin Legea nr. 79/2007 făcând trimitere la Sentința penală nr. 532 din 24 octombrie 2008, prin care Tribunalul Dâmbovița declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. S-a mai susținut că făptuitoarea i-a încălcat dreptul la apărare, a încălcat prezumția de nevinovăție, a adus atingere dreptului la un proces echitabil, a procedat la menținerea stării de arest preventiv în mod nelegal, a încălcat dispozițiile art. 161 C. proc. pen., i-a îngrădit dreptul la muncă prin menținerea nelegală a stării de arest preventiv, nu i-a dat voie să-și formuleze apărările necesare.

Prin Rezoluția nr. 609/P/2008 din 3 februarie 2009 în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea D.N. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., art. 250 C. pen. și art. 266 C. pen., întrucât aceste fapte nu există. Soluția a fost confirmată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., respingându-se ca nefondată plângerea petentei, prin Rezoluția nr. 235/II/2/2009 din 27 februarie 2009. Pentru a dispune astfel, cei doi procurori au concluzionat că din probele administrate rezultă că făptuitoarea D.N.

în soluționarea cauzei a desfășurat o activitate în concordanță cu prevederile C. proc. pen. și a pronunțat o hotărâre pe care ea a considerat-o legală și temeinică, după interpretarea probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea a cercetării judecătorești. Nemulțumită de modul de soluționare al plângerii sale, petenta s-a adresat în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată care din examinarea lucrărilor de la dosar, a reținut că motivele invocate de aceasta sunt nefondate, neidentificându-se existența unor elemente de rea-credință sau alte acte materiale specifice laturii obiective din conținutul acestor infracțiuni.

S-a considerat că cele învederate de către petentă sunt de fapt aspecte ce au făcut obiectul controlului judiciar, Curtea de Apel Ploiești, pronunțând o hotărâre în acest sens, în cauză neexistând indicii întemeiate care să susțină presupunerea rezonabilă că intimata ar fi comis vreo faptă penală, rezoluțiile atacate, fiind corecte și conforme cu legea. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petenta B.R., prin care a solicitat desființarea celor două rezoluții, și trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale, în special pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. Recurenta învederează că intimata nu a dispus măsuri de ocrotire legale ce se impuneau, având în vedere faptul că era unica întreținătoare a doi copii minori, încălcând prevederile art. 161 C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând recursul petentei prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., îl constată nefondat pentru următoarele considerente: Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petentă, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și în concluziile stabilite de organele de urmărire penală. Începerea urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anume persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni.

Totodată, trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. Soluțiile adoptate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sunt legale și temeinice, în cauză neexistând date care să justifice începerea urmăririi penale împotriva judecătorului D.N. Soluțiile adoptate de către judecător, s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc că magistratul D.N. a acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind nicio faptă cu conotație penală, Înalta Curte, constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă, neexistând temei pentru desființarea soluției dispuse.

Împrejurarea că petiționara este nemulțumită de hotărârile date de instanță, nu poate conduce, în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate nelegale și netemeinice, atât prevederile constituționale, cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completului de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății, el înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți ori soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Hotărârile judecătorești pot fi reformate numai urmare a controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a magistratului. Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților, de rea-credință, precum și o reală insecuritate juridică.

Îndeplinirea de către instanță, în cadrul atribuțiilor de serviciu a actelor procedurale, cenzurate în căile de atac prevăzute de lege în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credință nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor sesizate. Aspectele invocate de către petiționara recurentă (încălcarea art. 161 C. proc. pen., necunoașterea dispozițiilor Legii nr. 79/2007 ce a dus la o condamnare nelegală și netemeinică, încălcarea drepturilor la apărare, ca și prezumția de nevinovăție) pot face obiectul motivelor de apel sau de recurs, căi promovate de aceasta, motivele de nelegalitate și netemeinicie putând fi analizate cu această ocazie și nu pot constitui o bază pentru tragerea la răspundere penală a intimaților.

Pentru aceste considerente conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul petiționarei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.R., împotriva Sentinței penale nr. 94 din 03 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2009.