ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2974/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamantul D.O.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, ca în principal să se constate suspendarea de drept a executării

actului administrativ reprezentând ordinul din 2 decembrie 2010 emis de autoritatea

pârâtă, iar, în subsidiar, să se dispună suspendarea executării dispozițiilor ordinului

sus-menționat până la pronunțarea instanței de fond.

Reclamantul și-a motivat

cererea arătând că, începând cu data de 28 mai 2009, a fost numit director adjunct

în cadrul O.J.P.D.R.P. Suceava, în baza ordinului din 28 mai 2009 emis de autoritatea

pârâtă, dată la care s-a încheiat și contractul de management din 28 mai 2009. A

mai arătat că autoritatea pârâtă a mai emis, anterior ordinului în discuție, ordinele

din 9 octombrie 2009 și respectiv din 14 iunie 2010, care au același conținut, respectiv

înlăturarea sa din funcția publică deținută și, cu toate că se afla sub protecția

suspendării executării lor, măsură dispusă de instanța de judecată, pârâta a emis

ordinul în discuție, care urmărea aceeași finalitate, sens în care a arătat că sunt

incidente dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat să se dispună

respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.

Prin sentința nr. 1 din

12 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.O.L., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a dispus suspendarea executării

ordinului nr. 2310/2010 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale București,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că ordinul nr. 990/2009 emis de pârâtă este

în vigoare, își produce efectele sub aspectul numirii reclamantului pe funcția specificată

în art. 1 alin. (1) din ordin, clauzele contractului de management încheiat între

părți au menirea doar să detalieze aspectele ce țin de executarea funcției publice

și numai pentru cele care sunt expres și limitativ prevăzute de art. III alin. (6)

din O.U.G. nr. 37/2009 (în vigoare la acea dată), clauzele astfel negociate neputând

veni în contradicție și neputând nici anihila dispozițiile cuprinse în actul administrativ

de numire, așa încât susținerile autorității pârâte cu privire la încetarea de drept

a ordinului de numire, ca efect al expirării duratei de un an pentru care a fost

încheiat contractul de management, au fost respinse, ca nefondate.

S-a mai reținut de către

instanță că, în speță, contestația reclamantului împotriva ordinului din 14 iunie

2010 a fost înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ la data

de 14 septembrie 2010, iar prin sentința nr. 278 din 6 decembrie 2010, Curtea de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea reclamantului și a dispus anularea acestui ordin, astfel că, în atare situație,

cum la data de 2 decembrie 2010 (data emiterii ordinului în litigiu) efectele ordinului

din 14 iunie 2010 erau suspendate, ordinul în discuție, care, în esență, are același

conținut cu cel al ordinului nr. 832/2010, în conformitate cu prevederile art. 14

alin. (5) din Legea nr. 554/ 2004, este suspendat de drept.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate că și în situația în care nu ar fi intervenit suspendarea de drept

a actului administrativ contestat, instanța a constatat că sunt îndeplinite cele

două condiții impuse de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel

că a dispus suspendarea ordinului contestat.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât susține, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

Se menționează că instanța

de fond nu a avut în vedere faptul că ordinul din 2 decembrie 2010 a cărui suspendare

a executării s-a solicitat de reclamant, a fost emis cu respectarea prevederilor

legale, întrucât perioada de valabilitate a contractului de management a expirat,

iar funcția de director coordonator adjunct nu mai există, recurentul fiind numit

în această funcție în baza O.U.G. nr. 37/2009, abrogată și declarată implicit neconstituțională

de Curtea Constituțională.

De asemenea, recurentul-pârât

susține că în mod eronat prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea

executării actului administrativ menționat, deși nu s-a făcut dovada cazului bine

justificat și a pagubei iminente.

Intimatul-reclamant a

formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind ca legală și temeinică sentința recurată, combătând criticile recurentului.

Ulterior, acesta a solicitat

respingerea recursului formulat ca rămas fără obiect, întrucât prin decizia Curții

de Apel Suceava din 16 mai 2011, în Dosarul nr. 221/39/2011 s-a dispus anularea

ordinului din 2 decembrie 2010, devenind incidente dispozițiile art. 15 alin. (4)

din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare.

recurs.

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul

cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Potrivit art. 15

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „în

ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile

art. 14 se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ,

în temeiul alin. (1)”.

Din cuprinsul dispozițiilor

legale menționate, rezultă că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea

sa dacă instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube

iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

De asemenea, din dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în

vedere producerea unui prejudiciu.

Instanța de fond, în mod

corect, a apreciat că este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat,

această soluție fiind confirmată și de faptul că ulterior, în Dosarul nr. 221/39/2011

al Curții de Apel Suceava, s-a dispus anularea ordinului nr. 2310/2010 a cărui suspendare

a executării s-a solicitat în cauza de față.

Este evident că această

soluție confirmă îndoiala în privința legalității actului administrativ reținută

de prima instanță și menținerea soluției pronunțate.

În altă ordine, este necontestat

că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială

serioasă în privința legalității, conduce inevitabil și la îndeplinirea celei de-a

doua condiții referitoare la paguba iminentă, astfel cum această noțiune este definitivă

în art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea menționată.

În consecință, față de

cele expuse, criticile recurentului-pârât sunt nefondate, în cauză nefiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De altfel, este imposibilă

o soluție contrară celei pronunțată de instanța de fond, în condițiile în care potrivit

art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 2310/2010

se prelungește până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, urmare a

admiterii acțiunii de fond privind anularea acestuia.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 1 din 12

ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.,

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.