ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2956/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80 din 2 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.V., prin apărător, din infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen. În baza art. 174-175 lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă din 02 iulie 2011, inculpatul P.V., a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și d) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei. Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 02 iulie 2011 la zi. În baza art. 113 alin. (1), (3) C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical pe durata executării pedepsei până la însănătoșire. În latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească minorilor P.E., P.B.C.I., P.D.M., P.V.G.

și P.N., prin reprezentantul legal al acestora B.F., suma de 350 RON lunar cu titlu de rentă, începând cu data de 02 iulie 2011 și până la majoratul minorilor, fiecăruia revenindu-i câte 1/5 din această sumă. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului și toporului, obiecte folosite la săvârșirea infracțiunii, precum și celelalte materiale de probă aflate în posesia Tribunalului Buzău, evidențiate în adresele de la dosarul de urmărire penală. În fine, inculpatul a fost obligat la 4.400 RON cheltuieli judiciare către stat în care este inclusă și suma de 1.450 RON reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu. Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, următoarea situație de fapt: Inculpatul P.V.

a fost căsătorit cu victima P.R. (fostă P.), din căsătoria lor rezultând cinci copii, respectiv P.E., P.B.C.I., P.D.M., P.V.G. și respectiv P.N. Pe fondul geloziei, între inculpat și soția sa au avut loc mai multe certuri, motiv pentru care, în cursul lunii iulie 2011, a încercat să o ucidă. În dimineața zilei de 02 iulie 2011, după ce s-a trezit, inculpatul a mers la biserică pentru a se spovedi, însă preotul I.C. i-a spus să vină la vecernie sau în dimineața zilei următoare. Revenind la domiciliul său, inculpatul a observat că soția sa spăla, iar el s-a culcat, dormind până în jurul orelor 12.30-13.00. După ce s-a trezit, s-a dus la gardul de la stradă și i-a rugat pe vecinii săi T.C. și T.I.

să-l ducă la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, dar aceștia au refuzat, întrucât aveau lucrători la casă, pe numiții A.G.C. și I.M. În continuare, inculpatul a observat-o pe soția sa adunând iarbă în grădină, după care a luat un cuțit cu lungimea de 30 cm. Deși victima a sesizat intenția acestuia și a încercat să fugă, inculpatul a prins-o în apropierea porumbarului din oborul de animale, unde i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în zona inimii și a membrelor superioare. După aceea, inculpatul a luat-o pe victimă, care nu decedase și a așezat-o cu capul pe o buturugă, în prezența fiicelor sale minore P.E. și P.N., aplicându-i patru lovituri de topor în zona gâtului, până când a decapitat-o, spunând că „a omorât-o pe Satana”.

Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Buzău a rezultat că moartea victimei P.R. a fost violentă, datorându-se suspendării funcțiilor vitale prin decapitare. Același act medical a mai stabilit că după aspect și localizare, leziunile de violență constatate la nivelul gâtului și plaga despicată de la nivelul degetului IV de la mâna dreaptă s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp tăietor-despicător, posibil topor, având legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul, iar pentru restul plăgilor constatate, leziunile de violență s-au putut produce cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, prezența caracterelor vitale conducând la concluzia că aceste ultime leziuni s-au produs anterior decapitării, cele de la nivelul hemitoracelui stâng, penetrante, cu interesare cardio-vasculară și pleuro-pulmonară, putând determina decesul victimei, chiar și în lipsa decapitării.

A reținut instanța de fond că, deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în condițiile descrise anterior, acesta a reclamat în permanență probleme psihice determinate după spusele sale de medicamentele pe care victima i le-ar fi pus în alimente. În cauză a fost efectuat raport de expertiză medico-legală psihiatrică din 26 septembrie 2011 de către Institutul de Medicină Legală „Prof. Mina Minovici” București, din care a rezultat că inculpatul P.V.

prezintă diagnosticul de „tulburare organică de personalitate fond toxic etilic” având discernământul păstrat în raport cu faptele săvârșite la data de 02 iulie 2011. De asemenea, din concluziile raportului de nouă expertiză medicală psihiatrică din 03 aprilie 2012 întocmit de același institut, a rezultat că inculpatul P.V., la data comiterii faptelor din 02 iulie 2011, a prezentat „tulburare de personalitate de tip mixt cu manifestări antisociale, consum de băuturi alcoolice, nociv pentru sănătate”, având păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor sociale negative ale faptelor sale față de care discernământul a fost păstrat, recomandându-se aplicarea dispozițiilor art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical, dat fiind dat riscul de heteroagresivitate și, implicit, de periculozitate socială.

Fapta, astfel cum a fost descrisă mai sus și vinovăția inculpatului au fost reținute pe baza procesului-verbal de cercetare la fața locului, a planșelor fotografice, a raportului medico-legal de necropsie, a declarațiilor de martori, a rapoartelor de expertiză medico-legală, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului. Reținându-se că fapta inculpatului P.V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa detențiunii pe viață. Din motivarea sentinței, a rezultat că la individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, gradul de pericol social pe care-l prezintă, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, ferocitatea, sadismul, brutalitatea și cruzimea acțiunii de ucidere.

În ceea ce privește atitudinea relativ sinceră a inculpatului în timpul procesului penal, precum și lipsa antecedentelor penale, s-a reținut că acestea nu prezintă nicio relevanță. Prin hotărârea pronunțată, prima instanță, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția inculpatului, a dispus obligarea acestuia la plata unei sume de 350 RON lunar pentru cei cinci minori rezultați din căsătoria acestuia cu victima, fiecăruia revenindu-i câte 1/5 din această sumă. Cuantumul rentei a fost stabilit având în vedere nivelul salariului minim pe economie, victima neavând serviciu, fiind casnică.

Sentința a fost atacată cu apel în termen legal de către inculpatul P.V., care, prin apărător ales, a susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia, arătând că pedeapsa cu detențiunea pe viață este prea aspră. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței și reindividualizarea pedepsei prin stabilirea unui cuantum care să nu fie orientat spre limita maximă, respectiv detențiunea pe viață. Din acest motiv, s-a solicitat redozarea pedepsei ținând cont de circumstanțele în care s-a petrecut fapta, cât și de starea de sănătate a inculpatului, dovedită prin înscrisurile medicale și, totodată, înlocuirea măsurii de siguranță prev. de art. 113 C. pen. și aplicarea măsurii prev. de art. 114 C. pen., respectiv internarea medicală.

În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar și susținute oral, apărătorul inculpatului a arătat că din rapoartele de expertiză psihiatrice, colectivul de medici specialiști a apreciat că inculpatul prezintă valori conturate pe tendințe antisociale, valori accentuate pentru tendințe impulsive, explozii de tip maniacal și tendința de a-i manipula agresiv pe ceilalți. S-a susținut că instanța de fond ar fi trebuit să țină cont și de istoricul medical al inculpatului, de faptul că o primă internare la spitalul de specialitate Săpoca a fost în perioada cuprinsă între 02 februarie-02 martie 2011, cu diagnostic de tulburare mentală și de comportament, datorită consumului de alcool. Prin decizia penală nr. 104 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V., împotriva sentinței penale nr. 80 din 2 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Buzău.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost computată detenția preventivă de la 02 iulie 2011 la zi. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Curtea de apel, examinând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond și corespunde pe deplin probelor administrate în cauză, vinovăția inculpatului este dovedită fără echivoc, iar încadrarea juridică a faptei este legală, aspecte față de care nu s-au formulat critici.

În ceea ce privește critica ce vizează individualizarea pedepsei, considerată ca fiind excesivă, aceasta a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, reținându-se că au fost avute în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul înalt de pericol social al faptei săvârșite, modul și condițiile concrete în care aceasta a fost săvârșită, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, apreciindu-se, prin urmare, că nu se justifică o nouă reindividualizare prin înlocuirea pedepsei cu detențiunea pe viață, cu o altă pedeapsă mai ușoară. Pe de altă parte, s-a constatat că este neîntemeiată și cererea formulată de apărătorul inculpatului de a se înlocui măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical cu măsura prevăzută de art. 114 C. pen., de internare medicală.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Totodată, a fost reluată și solicitarea formulată pe calea apelului, de înlocuire a dispozițiilor art. 113 C. pen. cu cele prevăzute de art. 114 din același cod, fiind necesar ca recurentul inculpat să fie supus controlului medical într-o instituție de specialitate, iar nu în regim de detenție, dată fiind starea sa de sănătate, care rezultă din actele aflate la dosar. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează: Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului-inculpat.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că nu se impune reducerea pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, fiind de remarcat ferocitatea, sadismul și brutalitatea manifestate de inculpat, numărul, zonele și intensitatea mare a loviturilor cauzate victimei, în prezența celor două minore, dar și urmarea produsă.

Tot astfel, împrejurarea că inculpatul se afla sub tratament medical, suferind de afecțiuni psihice, atitudinea relativ sinceră manifestată pe parcursul procedurilor judiciare și lipsa antecedentelor penale nu pot constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluții de reducere a cuantumului pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, față de modalitatea concretă de comitere a faptei și în raport cu toate celelalte aspecte care caracterizează în mod negativ persoana inculpatului. Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În ceea ce privește solicitarea de a se înlocui măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical, cu măsura prevăzută de art. 114 C. pen., se reține, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată, în cauză fiind aplicate în mod corect dispozițiile art. 113 alin. (1), (3) C. pen., având în vedere și concluziile rapoartelor de expertiză medico-legale. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul-inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap.

la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 02 iulie 2011 la 24 septembrie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 104 din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 02 iulie 2011 la 24 septembrie 2012. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2012.