ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2956/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2956/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 80 din 2 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția

penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată de inculpatul P.V., prin apărător, din

infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art.

175 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., în

infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen.

În

baza art. 174-175 lit. c) combinat cu art. 176 alin. (1)

lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă din 02

iulie 2011, inculpatul P.V., a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață

și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b)

și d) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C.

pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării

militare.

În

baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și d)

C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea

executării pedepsei.

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a

computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 02

iulie 2011 la zi.

În

baza art. 113 alin. (1), (3) C. pen., inculpatul a fost

obligat la tratament medical pe durata executării pedepsei până la

însănătoșire.

În

latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească

minorilor P.E., P.B.C.I., P.D.M., P.V.G. și P.N., prin reprezentantul legal al

acestora B.F., suma de 350 RON lunar cu titlu de rentă, începând cu data de 02

iulie 2011 și până la majoratul minorilor, fiecăruia revenindu-i câte 1/5 din

această sumă.

În

baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus

confiscarea de la inculpat a cuțitului și toporului, obiecte folosite la

săvârșirea infracțiunii, precum și celelalte materiale de probă aflate în

posesia Tribunalului Buzău, evidențiate în adresele de la dosarul de urmărire penală.

În

fine, inculpatul a fost obligat la 4.400 RON cheltuieli

judiciare către stat în care este inclusă și suma de 1.450 RON reprezentând

onorarii pentru apărarea din oficiu.

Pentru a pronunța o atare sentință, instanța

de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, următoarea situație de

fapt:

Inculpatul P.V. a fost căsătorit cu victima

P.R. (fostă P.), din căsătoria lor rezultând cinci copii, respectiv P.E., P.B.C.I.,

P.D.M., P.V.G. și respectiv P.N.

Pe fondul geloziei, între inculpat și soția

sa au avut loc mai multe certuri, motiv pentru care, în cursul lunii iulie 2011,

a încercat să o ucidă.

În

dimineața zilei de 02 iulie 2011, după ce s-a trezit, inculpatul

a mers la biserică pentru a se spovedi, însă preotul I.C. i-a spus să vină la vecernie

sau în dimineața zilei următoare.

Revenind la domiciliul său, inculpatul

a observat că soția sa spăla, iar el s-a culcat, dormind până în jurul orelor 12.30-13.00.

După ce s-a trezit, s-a dus la gardul de

la stradă și i-a rugat pe vecinii săi T.C. și T.I. să-l ducă la Spitalul de Neuropsihiatrie

Săpoca, dar aceștia au refuzat, întrucât aveau lucrători la casă, pe numiții A.G.C.

și I.M.

În

continuare, inculpatul a observat-o pe soția sa adunând iarbă

în grădină, după care a luat un cuțit cu lungimea de 30 cm. Deși victima a sesizat

intenția acestuia și a încercat să fugă, inculpatul a prins-o în apropierea porumbarului

din oborul de animale, unde i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în zona inimii

și a membrelor superioare.

După aceea, inculpatul a luat-o pe victimă,

care nu decedase și a așezat-o cu capul pe o buturugă, în prezența fiicelor sale

minore P.E. și P.N., aplicându-i patru lovituri de topor în zona gâtului, până când

a decapitat-o, spunând că „a omorât-o pe Satana”.

Din raportul medico-legal de necropsie

întocmit de Serviciul de Medicină Legală Buzău a rezultat că moartea victimei P.R.

a fost violentă, datorându-se suspendării funcțiilor vitale prin decapitare.

Același act medical a mai stabilit că după

aspect și localizare, leziunile de violență constatate la nivelul gâtului și plaga

despicată de la nivelul degetului IV de la mâna dreaptă s-au putut produce prin

lovire repetată cu un corp tăietor-despicător, posibil topor, având legătură de

cauzalitate directă, necondiționată cu decesul, iar pentru restul plăgilor constatate,

leziunile de violență s-au putut produce cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit,

prezența caracterelor vitale conducând la concluzia că aceste ultime leziuni s-au

produs anterior decapitării, cele de la nivelul hemitoracelui stâng, penetrante,

cu interesare cardio-vasculară și pleuro-pulmonară, putând determina decesul victimei,

chiar și în lipsa decapitării.

A reținut instanța de fond că, deși inculpatul

a recunoscut săvârșirea faptei în condițiile descrise anterior, acesta a reclamat

în permanență probleme psihice determinate după spusele sale de medicamentele pe

care victima i le-ar fi pus în alimente.

În

cauză a fost efectuat raport de expertiză medico-legală psihiatrică

din 26 septembrie 2011 de către Institutul de Medicină Legală „Prof. Mina Minovici”

București, din care a rezultat că inculpatul P.V. prezintă diagnosticul de „tulburare

organică de personalitate fond toxic etilic” având discernământul păstrat în raport

cu faptele săvârșite la data de 02 iulie 2011.

De asemenea, din concluziile raportului

de nouă expertiză medicală psihiatrică din 03 aprilie 2012 întocmit de același institut,

a rezultat că inculpatul P.V., la data comiterii faptelor din 02 iulie 2011, a prezentat

„tulburare de personalitate de tip mixt cu manifestări antisociale, consum de băuturi

alcoolice, nociv pentru sănătate”, având păstrată capacitatea psihică de apreciere

critică asupra conținutului și consecințelor sociale negative ale faptelor sale

față de care discernământul a fost păstrat, recomandându-se aplicarea dispozițiilor

art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical, dat fiind dat riscul de

heteroagresivitate și, implicit, de periculozitate socială.

Fapta, astfel cum a fost descrisă mai sus

și vinovăția inculpatului au fost reținute pe baza procesului-verbal de cercetare

la fața locului, a planșelor fotografice, a raportului medico-legal de necropsie,

a declarațiilor de martori, a rapoartelor de expertiză medico-legală, coroborate

cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

Reținându-se că fapta inculpatului P.V.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și deosebit

de grav, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) combinat cu

art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa

detențiunii pe viață.

Din motivarea sentinței, a rezultat că

la individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute

de lege pentru această infracțiune, gradul de pericol social pe care-l prezintă,

modalitatea de săvârșire a infracțiunii, ferocitatea, sadismul, brutalitatea și

cruzimea acțiunii de ucidere. În ceea ce privește atitudinea relativ sinceră a inculpatului

în timpul procesului penal, precum și lipsa antecedentelor penale, s-a reținut că

acestea nu prezintă nicio relevanță.

Prin hotărârea pronunțată, prima instanță,

apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv

fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția inculpatului, a

dispus obligarea acestuia la plata unei sume de 350 RON lunar pentru cei cinci minori

rezultați din căsătoria acestuia cu victima, fiecăruia revenindu-i câte 1/5 din

această sumă. Cuantumul rentei a fost stabilit având în vedere nivelul salariului

minim pe economie, victima neavând serviciu, fiind casnică.

Sentința a fost atacată cu apel în termen

legal de către inculpatul P.V., care, prin apărător ales, a susținut nelegalitatea

și netemeinicia acesteia, arătând că pedeapsa cu detențiunea pe viață este prea

aspră.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea,

în parte, a sentinței și reindividualizarea pedepsei prin stabilirea unui cuantum

care să nu fie orientat spre limita maximă, respectiv detențiunea pe viață.

Din acest motiv, s-a solicitat redozarea

pedepsei ținând cont de circumstanțele în care s-a petrecut fapta, cât și de starea

de sănătate a inculpatului, dovedită prin înscrisurile medicale și, totodată, înlocuirea

măsurii de siguranță prev. de art. 113 C. pen. și aplicarea măsurii prev. de

art. 114 C. pen., respectiv internarea medicală.

În

dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar și

susținute oral, apărătorul inculpatului a arătat că din rapoartele de expertiză

psihiatrice, colectivul de medici specialiști a apreciat că inculpatul prezintă

valori conturate pe tendințe antisociale, valori accentuate pentru tendințe impulsive,

explozii de tip maniacal și tendința de a-i manipula agresiv pe ceilalți. S-a susținut

că instanța de fond ar fi trebuit să țină cont și de istoricul medical al inculpatului,

de faptul că o primă internare la spitalul de specialitate Săpoca a fost în perioada

cuprinsă între 02 februarie-02 martie 2011, cu diagnostic de tulburare mentală și

de comportament, datorită consumului de alcool.

Prin decizia penală nr. 104 din 22 iunie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V., împotriva

sentinței penale nr. 80 din 2 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Buzău.

A fost menținută starea de arest a inculpatului

și a fost computată detenția preventivă de la 02 iulie 2011 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei

de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de apel, examinând hotărârea atacată

pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și din oficiu sub

toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de instanța

de fond și corespunde pe deplin probelor administrate în cauză, vinovăția inculpatului

este dovedită fără echivoc, iar încadrarea juridică a faptei este legală, aspecte

față de care nu s-au formulat critici.

În

ceea ce privește critica ce vizează individualizarea pedepsei,

considerată ca fiind excesivă, aceasta a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, reținându-se

că au fost avute în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.,

gradul înalt de pericol social al faptei săvârșite, modul și condițiile concrete

în care aceasta a fost săvârșită, persoana infractorului și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală, apreciindu-se, prin urmare, că nu se justifică

o nouă reindividualizare prin înlocuirea pedepsei cu detențiunea pe viață, cu o

altă pedeapsă mai ușoară.

Pe de altă parte, s-a constatat că este

neîntemeiată și cererea formulată de apărătorul inculpatului de a se înlocui măsura

de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical

cu măsura prevăzută de art. 114 C. pen., de internare medicală.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., solicitând, prin intermediul

apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și aplicarea

unei pedepse în cuantum mai redus, în temeiul cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, a fost reluată și solicitarea

formulată pe calea apelului, de înlocuire a dispozițiilor art. 113 C. pen. cu cele

prevăzute de art. 114 din același cod, fiind necesar ca recurentul inculpat să fie

supus controlului medical într-o instituție de specialitate, iar nu în regim de

detenție, dată fiind starea sa de sănătate, care rezultă din actele aflate la dosar.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Situația de fapt reținută de instanța de

fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu

probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv omor calificat

și deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) combinat

cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii

celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor

personale ale recurentului-inculpat.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate)

și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a

se îndrepta sub influența pedepsei.

În

prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim

control judiciar, constată că nu se impune reducerea pedepsei, având în vedere gradul

de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele

de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea

infracțională, fiind de remarcat ferocitatea, sadismul și brutalitatea manifestate

de inculpat, numărul, zonele și intensitatea mare a loviturilor cauzate victimei,

în prezența celor două minore, dar și urmarea produsă.

Tot astfel, împrejurarea că inculpatul

se afla sub tratament medical, suferind de afecțiuni psihice, atitudinea relativ

sinceră manifestată pe parcursul procedurilor judiciare și lipsa antecedentelor

penale nu pot constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluții de reducere

a cuantumului pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere

mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, față de modalitatea

concretă de comitere a faptei și în raport cu toate celelalte aspecte care caracterizează

în mod negativ persoana inculpatului.

Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului

apare ca fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare,

consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității

între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o

parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În

ceea ce privește solicitarea de a se înlocui măsura de siguranță

prevăzută de art. 113 C. pen., privind obligarea la tratament medical, cu măsura

prevăzută de art. 114 C. pen., se reține, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată,

în cauză fiind aplicate în mod corect dispozițiile art. 113 alin. (1), (3) C. pen.,

având în vedere și concluziile rapoartelor de expertiză medico-legale.

În

lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul-inculpat

apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din

oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383

alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 02 iulie 2011 la 24

septembrie 2012.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 104 din 22 iunie 2012 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 02 iulie 2011 la 24

septembrie 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 septembrie 2012.