ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1365/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna,

în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și art 176 lit. a) C. pen., cu reținerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. raportat la art. 77 C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.V. la pedeapsa închisorii de 25 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav.

În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. d) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. d) C. pen. pe durata de 10 ani, pedeapsă complementară ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 25 iulie 2011, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului Z.V.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul Z.V. la plata către părțile civile B.V., Z.A. (prin reprezentant legal B.V.) și Z.C. (prin reprezentant legal B.V.),  a câte 20.000 RON pentru fiecare parte civilă reprezentând daune morale.

În baza art. 525, 529, 531 C. civ., a fost obligat inculpatul Z.V. la plata către părțile civile minore Z.A. (prin reprezentant legal) și Z.C. (prin reprezentant legal) a câte 112 RON lunar pentru fiecare minoră, cu titlu de pensie de întreținere, ce se va indexa de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației și se va plăti începând cu data formulării acțiunii civile, respectiv 03 octombrie 2011 și până la majoratul minorelor sau până la finalizarea studiilor de către minore, dar cel mult până la împlinirea vârstei de 26 de ani ori până la noi dispoziții ale instanței.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretențiilor civile formulate pentru părțile civile minore Z.A. și Z.C. de către reprezentantul legal al acestora B.V.

Inculpatul a fost obligat la plata către Serviciul de Ambulanță Covasna a sumei de 172,29 RON reprezentând cheltuieli de deplasare la domiciliul victimei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Covasna a reținut ca stare de fapt că, în noaptea de 24/25 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al geloziei, fiind într-o stare de puternică tulburare, provocată de surprinderea soției sale Z.M. în pat cu alt bărbat, a aplicat acesteia repetate lovituri, timp îndelungat, cu o bucată de scândură care s-a fragmentat în așchii datorită intensității loviturilor și cu muchia metalică, respectiv coada unui topor, pe toata suprafața corpului, vizând și zone vitale, cauzând victimei multiple plăgi, contuzii, hematoame, echimoze, fracturi (piramida nazală și cubitus stâng), ce au avut ca și consecință un șoc traumatic hemoragie care a condus la decesul victimei.

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a reținut circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., apreciind, raportat la dispozițiile art. 77 C. pen. și funcție de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., că scopul și funcțiile pedepsei pot fi atinse prin aplicarea pedepsei închisorii de 25 de ani.

Față de natura și gravitatea faptei comise, cât și a circumstanțelor reale de săvârșire - uciderea cu o cruzime ieșită din comun de către tată, sub ochii unor minore de vârstă fragedă, a mamei, s-a apreciat că se justifică și este în interesul superior al minorelor, în sensul exigențelor C.E.D.O., ca pedeapsă complementară și accesorie, interzicerea exercițiului, pe lângă drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. și a drepturilor părintești prevăzute la lit. d) a aceluiași articol C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv existența faptei ilicite, vinovăția, legătura de cauzalitate și prejudiciul.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticile aduse de acesta vizând aspecte de netemeinicie relativ la cuantumul pedepsei principale ce i-a fost aplicată, apreciind că, în mod greșit, prima instanță a reținut comiterea faptei cu forma de vinovăție a intenției directe. A opinat în sensul că, atâta timp cât nu a acționat cu intenție directă, ci doar cu intenție indirectă, aplicarea maximului pedepsei prevăzute de lege - urmare a reținerii circumstanței atenuante legale a provocării - nu se justifică.

Prin decizia penală nr. 10/AP din 07 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.V. împotriva sentinței penale nr. 51 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Covasna, care a fost menținută.

În baza art. 383 alin. (1

1

) rap. la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului Z.V., iar în baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., a fost adăugat timpul de arestare scurs de la data de 21 noiembrie 2011, la zi.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașov a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat Z.V. la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de apel a reținut că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, iar inculpatul însuși nu a negat-o, chiar în cuprinsul memoriului cu motivele de apel acesta precizând că „din probatoriul administrat în cauză (...) rezultă că victima a suferit un număr de 70-100 de lovituri, pe toată suprafața corpului, în urma cărora s-au produs numeroase plăgi contuze, hematoame, echimoze, excoriații și fracturi”.

S-a reținut că inculpatul, prin criticile aduse în apel, a vizat de fapt o schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de omor deosebit de grav, în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, câtă vreme acesta a menționat că nu a acționat cu intenția de a ucide, ci cu intenția de a cauza victimei vătămări corporale.

Aceste critici au fost apreciate ca fiind nefondate, având în vedere că toate elementele probatorii atestă că sunt întrunite, în mod cumulativ, elementele constitutive ale infracțiunii de omor, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

S-au constatat din raportul medico-legal de necropsie multiple plăgi contuze, multiple echimoze violacei și multiple exccoriații brun pergamentate izolate, moartea numitei Z.M. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatico-hemoragic, consecința unui politraumatism soldat cu multiple plăgi contuze, hematoame, echimoze, excoriații și fracturi, iar între leziunile traumatice, multiple, numeroase, care împreună au dus la instalarea stării de șoc și deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Astfel, s-a stabilit că situația de fapt a fost corect încadrată în drept, atât în rechizitoriu, cât și în hotărârea apelată, în infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., reținându-se că inculpatul a ucis-o pe soția sa, prin acte de violență nu de o intensitate mare, ci una ieșită din comun, în condițiile în care, din fotografiile judiciare, rezultă că nu a existat o parte a corpului victimei care să nu prezinte leziuni urmare a loviturilor aplicate, cu o mare intensitate, de către inculpat.

S-a reținut că lovirea repetată a victimei cu un corp dur cu muchii și suprafața neregulată (scândură) și cu un corp dur alungit de formă cilindrică (topor), cât și prin introducerea/tentativa de introducere în vaginul victimei a unui corp dur alungit cu suprafața neregulată (posibil așchii/bucăți de scândură de formă alungită), producându-i victimei un politraumatism soldat cu multiple plăgi contuze, hematoame, echimoze, excoriații și fracturi ce au determinat instalarea unui șoc traumatico-hemoragic, denotă concluzia că inculpatul, în mod evident, a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunilor sale, rezultat pe care nu numai că l-a acceptat, dar în raport de modul în care și-a conceput și realizat faptele, l-a și urmărit, ceea ce caracterizează intenția directă ca formă de vinovăție a infracțiunii de omor, implicit a celei de omor deosebit de grav, iar nu praeterintenția în cazul căreia, cu referire la încadrarea juridică solicitată de inculpat, lovirile sau vătămările nu provoacă prin ele însele rezultatul letal.

Totodată, a fost apreciată ca nefondată și critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei principale ce i-a fost aplicată inculpatului. Astfel, s-a reținut că pedeapsa detențiunii pe viață se impunea în fața pedepsei închisorii, cum a reținut și prima instanță, prin raportare la modalitatea în care inculpatul a acționat, aplicând cel puțin 70 de lovituri propriei sale soții, loviturile au fost aplicate de față cu fiica lor minoră în vârstă de numai 9 ani, iar acesta, prin atitudinea nemiloasă, a lăsat-o pe victimă să agonizeze timp de mai multe ore, în loc să o ajute pe cea cu care a înțeles să își întemeieze o familie din care au rezultat și doi copii, minori la data comiterii faptei. De asemenea, s-a reținut că prima instanță, după ce a făcut aplicarea dispozițiilor art. 77 C. pen., a coroborat toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă temeinică și legală.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.V.,

solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante ale inculpatului, care a recunoscut și a regretat fapta, a colaborat cu organele penale, nu are antecedente penale, are un comportament corespunzător în societate și doi copii minori.

Criticile au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că în noaptea de 24/25 iulie 2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al geloziei, fiind într-o stare de puternică tulburare, provocată de surprinderea soției sale, victima Z.M., în pat cu alt bărbat, a aplicat acesteia lovituri repetate, pe o durată îndelungată în timp, cu o bucată de scândură și cu muchia metalică, respectiv coada unui topor, pe toata suprafața corpului, fiind vizate și zone vitale, cauzând victimei multiple plăgi, contuzii, hematoame, echimoze, fracturi (piramida nazală și cubitus stâng), ce au avut ca și consecință un șoc traumatic hemoragic care a condus la decesul victimei. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, susținând însă că nu a acționat cu intenția de a-și ucide soția, ci cu intenția de a cauza victimei vătămări corporale, aspect care a fost tranșat de instanță, în mod corect stabilindu-se încadrarea juridică a faptei ca fiind infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul rezultând cu evidență din modalitatea concretă de comitere a faptei.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, în mod corect instanța de fond s-a orientat către detențiunea pe viață și, reținând circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., raportat la dispozițiile art. 77 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 25 ani închisoare, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa fiind stabilită într-un cuantum corespunzător gravității faptei, urmării produse, circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii - prin acte de o deosebită violență, prin aplicarea a peste 70 de lovituri victimei, pe toată suprafața corpului, în prezența copilului minor - precum și circumstanțelor personale ale recurentului-inculpat, cunoscut ca fiind o persoană agresivă în familie pe fondul consumului de alcool.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Ca atare, constatând că în cauză nu se identifică elemente care să fundamenteze convingerea instanței că o pedeapsă în cuantum mai redus ar fi aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere cu prilejul aplicării sancțiunii.

În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca ne fiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive de la 25 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 10/AP din 07 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 25 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2012.