ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2037/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 14 din 07 februarie 2012 Tribunalul Buzău în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în art. 174 - 175 lit. c) și h) C. pen. În baza art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de viol, iar în baza art. 174 - 175 lit. c) și h) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat. Conform art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen.

pe o perioadă de 5 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei principale. Conform art. 33, 34, 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 17 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară. Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 16 mai 2011 la zi. S-a luat act că părțile vătămate G.P.

și G.I.M., nu s-au constituit părți civile. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în primul rând că victima B.M. a fost mătușa inculpatului (sora mamei sale). Intre victimă și inculpat era o relație tensionată, motivată de faptul că B.M. dorea să încheie un act de întreținere (neavând copii) cu fratele inculpatului, numitul G.P. Din declarațiile martorilor, s-a reținut că de multe ori inculpatul o vizita pe mătușa sa și fiind sub influența băuturilor îi solicita acesteia diverse sume de bani, adresându-i și amenințări (că o strânge de gât) atunci când aceasta refuza acest lucru. Într-o zi din vara anului 2010, martorele Ș.A. și P.L. l-au văzut pe inculpat cum o agresa (probabil cu intenția de a o viola) pe mătușa sa, în curtea locuinței acesteia.

În seara zilei de 27 septembrie 2010, inculpatul, aflându-se în stare de ebrietate, s-a dus la domiciliul mamei sale (G.S.) și i-a relatat acesteia că „B.M. este moartă". G.S. și G.V.G. s-au alarmat și l-au sunat pe S.V. care, la rândul său, a sunat-o pe cumnata sa S.N. (vecina victimei) care a verificat această afirmație și a confirmat că B.M. este în viață. La data de 30 septembrie 2010, în jurul orelor 23:00 inculpatul a plecat din domiciliul său cu intenția de a-i duce martorului C.A. 3 kg cuie. S-a precizat că acest martor nu i-a solicitat inculpatului să-i ducă cuiele, cu atât mai puțin la acea oră târzie. Inculpatul a precizat că în momentul când a ajuns în dreptul locuinței mătușii sale, a văzut că poarta era deschisă și luminile aprinse, și intrând în casă, a constatat că B.M.

este decedată. În jurul orelor 24:00, inculpatul s-a dus la mama lui, G.S., unde se afla și cumnata sa G.I.M. și le-a spus acestora că „M. este moartă acasă la ea". Martora G.S. a crezut că inculpatul glumește însă acesta a insistat să se deplaseze amândoi la domiciliul victimei. Atunci când G.S. a ajuns la domiciliul surorii sale, inculpatul se așezase pe patul din bucătărie și consuma țuică dintr-un pahar. Mama inculpatului a intrat în camera lui B.M. și a constatat că aceasta era decedată, iar ulterior i-a spus inculpatului „tu ai omorât-o", iar acesta nu a negat. G.S. i-a mai reproșat inculpatului că a ucis-o pe sora sa, iar inculpatul a reacționat cu agresivitate, lovind-o pe mama sa și amenințând că o va omorî și pe ea.

De asemenea, inculpatul a avut un comportament agresiv și față de martora G.M., încercând să o lovească și pe aceasta. Ulterior, s-a arătat că inculpatul a fost testat cu aparatul poligraf iar din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 225513 din 25 martie 2011 al IPJ Buzău rezultă că acesta a avut un comportament simulat, adoptând o poziție de nerecunoaștere a faptelor. Din Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/257/2010 al S.J.M.L. Buzău s-a reținut că moartea numitei B.M. a fost violentă, că s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecința asfixiei mecanice prin sufocare la o persoană în vârstă, cu tare organice multiple.

Leziunile de violență s-au putut produce conform raportului medico-legal astfel: „leziunile perioro-nazale, prin astuparea orificiilor respiratorii - sufocare și au legături de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul; leziunile la nivelul extremității cefalice trunchi și membre superioare s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, nu au legătură cu decesul și ar fi necesitat, în caz de supraviețuire, circa 2 - 3 zile de îngrijiri medicale; leziunile de la nivelul organelor genitale externe s-au putut produce în timpul unei tentative de raport sau a unui raport sexual vaginal. Absența spermatozoizilor în secreția vaginală nu exclude un raport sexual vaginal". Din probele mai sus menționate instanța de fond a considerat că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii de viol, iar infracțiunea de omor a fost comisă pentru a înlesni sau ascunde comiterea acestei infracțiuni.

Astfel, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 175 C. pen. prin completarea cu lit. h) a acestui text. În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol și omor calificat prevăzute de art. 197 alin. (1) și art. 175 - 175 lit. c) și h) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatului care a avut o poziție nesinceră și este oscilant, precum și faptul că inculpatul a fost condamnat anterior de mai multe ori, iar în raport de ultima condamnare, prin Sentința penală nr. 277 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat de 1 an închisoare, din executarea căreia s-a liberat condiționat la data de 5 ianuarie 2010 cu un rest neexecutat de 146 zile, sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen.

pe o perioadă de 5 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei principale. Potrivit art. 71 C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. S-a mai reținut că fratele inculpatului, numitul G.P. și soția acestuia, G.I.M. s-au ocupat de înmormântarea victimei și de pomenirile ulterioare însă nu s-au constituit părți civile. Împotriva acestei soluții au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cât și inculpatul G.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Procurorul în motivarea apelului său a precizat că din considerentele și dispozitivul hotărârii se poate deduce că instanța a aplicat pedeapsa complementară doar în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat.

Interzicerea unor drepturi nu ar putea fi aplicată pe lângă o pedeapsă rezultantă în caz de pluralitate de infracțiuni dacă nu a fost mai întâi aplicată pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care s-au aplicat pedepse principale. Pe de altă parte, s-a arătat că inculpatul nu s-a folosit de o anumită funcție sau profesie în sensul prev. de art. 64 lit. c) C. pen. la momentul comiterii infracțiunii, motiv pentru care aplicarea acestei pedepse complementare este nelegală. Un alt motiv de apel a fost acela referitor la pedeapsa principală aplicată inculpatului, procurorul precizând că este vorba de cea pentru infracțiunea de omor calificat, netemeinică în raport de circumstanțele cauzei și persoana inculpatului.

În acest sens, s-a arătat că, uciderea victimei nu a fost urmare a violului ci, a fost provocată pentru ascunderea acestei infracțiuni. Inculpatul în apelul formulat, prin intermediul avocatului din oficiu a precizat că, nu este vinovat de comiterea nici unei infracțiuni dintre cele pentru care a fost trimis în judecată. Prin Decizia penală nr. 55 din data de 30 martie 2012, Curtea de apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, a desființat sentința apelată și pronunțând o nouă hotărâre, a descontopit pedeapsa principală și rezultantă în pedepsele componente. A majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la 6 ani închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe lângă fiecare dintre cele două pedepse principale stabilite. A contopit pedepsele astfel reindividualizate în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 17 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul ca nefondat.

În baza disp. art. 383 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă, durata reținerii și arestării preventive a acestuia de la 16 mai 2011 la zi. Pentru a pronunța această decizie Curtea a constatat următoarele: Din analiza probelor administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/257/2010 al SJML Buzău, raportul de constatare tehnico-științifică -poligraf, procesele-verbale de confruntare și declarațiile martorilor, Curtea a reținut aceeași situație de fapt ca și instanța de fond.

În esență, s-a constatat că inculpatul, în noaptea de 30 septembrie/1 octombrie 2010, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a mers în domiciliul mătușii sale B.M., în vârstă de 80 de ani și prin constrângere a întreținut cu ea raport sexual, după care i-a comprimat căile respiratorii cu o pernă, cauzându-i decesul. Atât pe parcursul urmăririi penale în declarațiile date cât și în fața instanței de fond ca și în calea de atac a apelului (în fața ambelor instanțe inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere prev. de art. 70 C. proc. pen.), acesta a arătat că nu este autorul infracțiunilor pentru care este cercetat. Curtea a apreciat că vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor cu raportul de expertiză medico-legal efectuat în cauză.

Astfel, primul martor a relatat printre altele că, în momentul în care s-a deplasat împreună cu inculpatul, la domiciliul victimei aceasta l-a învinuit că el a omorât-o, aspect pe care inculpatul nu l-a negat, iar când a repetat această învinuire inculpatul a reacționat agresiv, lovind-o pe mama sa și amenințând că o va omorî și pe ea. De asemenea martorele Ș.A. și P.L. au precizat că în una dintre zilele din vara anului 2010 au observat cum inculpatul o agresa pe victimă, chiar în curtea locuinței acesteia. Martorul C.A. a menționat că „G.M. s-a apropiat de mine și mi-a spus direct că am bulit-o pe mătușa mea B.M. .. iar eu l-am întrebat când s-a întâmplat și el mi-a spus noaptea trecută". Mai rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor că, între victimă și inculpat era o relație tensionată deoarece, cea dintâi ar fi dorit să încheie un act de întreținere cu fratele inculpatului G.P.

Totodată, în raport de faptul că victima a prezentat leziuni de violență la nivelul organelor genitale, având în vedere și Decizia nr. 111 din 23 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța de apel a apreciat că în cauză în mod corect a fost reținută infracțiunea de viol în formă consumată prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. În ceea ce privește pedepsele principale aplicate inculpatului, Curtea a constatat că cea stabilită pentru infracțiunea prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen., se circumscrie criteriilor prev. de art. 72 C. pen. având în vedere atât circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, cât și modalitatea concretă în care fapta a fost săvârșită.

Instanța de apel a apreciat însă, că pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de viol este mult prea redusă în raport de vârsta victimei care avea 80 ani, motiv pentru care a majorat-o la șase ani închisoare. Relativ la pedepsele complementare aplicate inculpatului, s-a apreciat că se impune, pe lângă pedepsele principale astfel cum au fost stabilite, să fie aplicată interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Aceasta întrucât, față de infracțiunile comise cât și față de antecedența penală, inculpatul este nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, cât și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru o perioadă de cinci ani, calculată cu începere de la data executării sau considerată ca executată a pedepsei principale.

În considerarea acelorași argumente, s-au aplicat, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.M. Recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., iar cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat soluția numai în ceea ce privește individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate, fiind invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen. În ultimul cuvânt însă, inculpatul a arătat că este nevinovat, nefiind autorul faptelor pentru care a fost condamnat, condiții în care Înalta Curte va analiza hotărârea recurată și din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Verificând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probelor administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor ci rezultatul analizei coroborate a acestora. În acest sens, se reține că soluția de condamnare a inculpatului se fundamentează pe declarațiile martorei G.S. care a arătat că inculpatul a anunțat-o că „M. este moartă acasă la ea", iar ulterior, deplasându-se la domiciliul acesteia și constatând decesul surorii sale, i-a reproșat inculpatului că el este autorul, acesta a reacționat agresiv, amenințând-o că ,,o va omorî și pe ea și o va așeza lângă M."; ale martorei Ș.A.

care a învederat că, anterior decesului victimei B.M., l-a văzut pe inculpat agresând-o, aflând de la aceasta că G.M. a amenințat-o că o omoară, ale martorului C.A.

care precizează că inculpatul i-a spus că „am bulit-o pe mătușa mea B.M., iar eu l-am întrebat când s-a întâmplat și el mi-a spus noaptea trecută"; ale martorului D.C., fratele victimei, care precizează că, inculpatul venea foarte des noaptea la domiciliul victimei pentru a-i cere bani, iar în cazurile în care aceasta refuza să îi dea, inculpatul ,,o amenința că o omoară, că o strânge de gât", că în urmă cu doi ani acesta a încercat să o violeze; pe concluziile raportului de constatare medico-legală, care stabilește că moartea victimei a fost violentă, datorându-se insuficienței respiratorii acute, consecință a unei asfixii mecanice prin sufocare, la nivelul organelor genitale constatându-se leziuni ce s-ar fi putut produce în timpul unei tentative de raport sau a unui raport sexual vaginal; precum și pe concluziile raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, la întrebările relevante ale cauzei adresate inculpatului G.M.

(„în noaptea de 30 septembrie/01 octombrie 2010 tu ai omorât-o pe numita B.M. în locuința acesteia? " - Răspuns - Nu; „tu ai sufocat-o punându-i o pernă pe față numitei B.M., după ce ai întreținut relații sexuale" - Răspuns - Nu fiind evidențiate reacții specifice comportamentului simulat. Referitor la posibilitatea folosirii în cadrul procesului penal a rapoartelor de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, Înalta Curte constată că, deși, neprevăzute de codul de procedură penală, concluziile acestora nu pot fi total ignorate, și, în măsura în care se coroborează cu restul materialului probator administrat, ele constituie un indiciu în ceea ce privește sinceritatea sau nesinceritatea inculpatului.

În acest context probator se susține concluzia instanțelor, în sensul că susținerea constantă a inculpatului, că victima era deja decedată la momentul la care a ajuns la domiciliul acesteia, nu corespunde adevărului. Concluzionând, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situația de fapt stabilită de către instanțe și care a condus la pronunțarea unei soluții de condamnare fiind în totală concordanță cu probatoriul administrat. Nici cea de-a doua critică a inculpatului, încadrată în cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., nu este întemeiată. Înalta Curte constată că individualizarea pedepselor s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., pedepsele de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.

și respectiv 17 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. c) și h) C. pen. orientate către minimul prevăzut de lege, fiind proporționale cu gravitatea faptelor comise și totodată apte să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Aplicarea unor pedepse sub minimul prevăzut de lege, astfel cum s-a solicitat prin motivele de recurs, nu este posibilă decât în condițiile reținerii unor circumstanțe atenuante. Or, apărarea nu a invocat niciun fel de date care să poată fi valorificate în condițiile art. 74 C. pen., iar din analiza actelor dosarului nu rezultă împrejurări de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului, în condițiile în care acesta era cunoscut în comunitatea locală cu un comportament violent, este recidivist, iar ulterior săvârșirii infracțiunilor nu a avut a manifestat o atitudine de recunoaștere și regret al faptelor comise.

În raport de aceste considerente, apreciind neîntemeiate criticile formulate, și, având în vedere faptul că nu se constată incidența altor cazuri de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în condițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, soluție în raport de care, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 55 din data de 30 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 16 mai 2011 la 12 iunie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iunie 2012. Procesat de GGC - LM