ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3652/2011

HOTĂRÂRE
23.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3652/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 09

noiembrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004,

a sesizat Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 lit. f) din H.G.

nr. 679/2003, invocată de reclamanți, dispunând suspendarea judecății cauzei,

până la soluționarea excepției.

În motivarea

excepției, reclamanții au arătat că, potrivit dispozițiilor atacate, asistenții

maternali profesioniști au obligația de a asigura continuitatea activității și

pe durata concediului de odihnă, or, aceștia susțin că asistenților maternali,

ca și altor salariați din România, le este garantat în mod nediscriminatoriu,

prin forța dispozițiilor constituționale, dreptul la un repaus anual plătit,

iar opțiunea angajatorului de a nu asigura acest repaus atrage dreptul la

despăgubiri în beneficiul acestora.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal a înregistrat pricina sub nr. 3219/115/2009.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de

inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, susținând că aceasta vizează

dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ, în timp ce art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv la acte administrative

unilaterale cu caracter individual. Pe fondul excepției de nelegalitate, a

solicitat respingerea acesteia.

La termenul de

judecată din data de 06 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, a respins

excepția de inadmisibilitate invocată de către pârâtul Guvernul României, având

în vedere interpretarea constantă și unitară dată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, dispozițiilor coroborate ale art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

interpretare care pornește de la premisa că în al doilea aliniat al normei

legale, legiuitorul nu a distins între actele administrative individuale și

cele cu caracter normativ, putându-se astfel deduce că excepția de nelegalitate

poate fi invocată și cu privire la un act administrativ cu caracter normativ,

cum este cazul în speță.

La același termen de

judecată s-a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în sprijinul

apărărilor Guvernului României, de către Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, cerere ce a fost respinsă, prima instanță reținând că

intervenientul nu justifică un interes personal și direct pentru a interveni în

procesul pendinte, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 49 alin. (3) și (5)

Prin sentința nr. 151

din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanții A.I., A.S.,

A.D., M.M.O., R.M.L. reprezentați prin Sindicatul Pro AS cu privire la

dispozițiile art. 10 lit. f) din H.G. nr. 679/2003, în contradictoriu cu

pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Caraș-Severin, Consiliul Județean Caraș-Severin, Președintele Consiliului

Județean Caraș-Severin și Guvernul României.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că textul atacat - art. 10

lit. f) din H.G. nr. 679/2003 - nu exclude dreptul asistenților maternali

profesioniști de a efectua concediul anual de odihnă plătit, ci expune doar

condițiile în care acesta poate fi efectuat (anume, prin păstrarea copiilor

încredințați sau dați în plasament în prezența asistenților maternali ori, după

caz, prin separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de

către angajator – direcția generală de asistență socială și protecția

copilului).

Dispoziția cuprinsă

în H.G. nr. 679/2003 nu înlătură exercitarea dreptului la concediul legal de

odihnă anual plătit și nici nu limitează exercitarea acestuia, astfel că

aceasta nu este nelegală, nici în raport cu prevederile constituționale și nici

prin raportare la cele stipulate în C. muncii.

Așa fiind, s-a reținut

că prevederea în discuție nu exclude dreptul asistenților maternali de a

efectua concediul de odihnă, ci, dimpotrivă, este de natură să asigure

exercitarea acestui drept, prin luarea în considerare a naturii speciale a

activității desfășurate de această categorie profesională, respectiv, obligația

acestora de a asigura integrarea în familiile proprii a copiilor încredințați sau

dați în plasament.

De altfel, reclamanții

nu au relevat nici un motiv pentru care consideră că textul atacat ar fi

contrar dispozițiilor constituționale din art. 41 alin. (2), respectiv celor C.

muncii invocate, aceștia susținând exclusiv faptul că în anumite situații

concrete angajatorul nu a asigurat separarea copiilor de asistenții maternali

pe perioada concediilor de odihnă, astfel încât au fost puși în imposibilitate

de a efectua în natură concediile, ceea ce în opinia lor, ar da naștere la un

drept de despăgubire.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs Sindicatul Pro AS în numele membrilor săi –

reclamanți, conform art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (în vigoare la data

exercitării căii de atac).

Prin cererea de

recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

s-a arătat, în sinteză, că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală

deoarece nu s-a făcut o analiză a cererii formulate în conformitate cu temeiurile

de drept explicit arătate de reclamanți. În acest sens au fost reamintite dispozițiile

art. 39 coroborate cu art. 139 și art. 38 din Legea nr. 53/2003 – C. muncii,

precum și prevederile art. 41 alin. (2) din Constituția României, reiterându-se

că din perspectiva acestor prevederi legale sintagma „să asigure continuitatea

activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă”

cuprinsă în textul legal apreciat ca nelegal este de natură să limiteze dreptul

la concediul de odihnă pentru asistenții maternali profesioniști și să creeze o

regulă dominantă în raport cu dreptul salariaților la repaus, doar pe cale de

excepție fiindu-le permisă separarea de copii plasați sau încredințați în

plasament pentru perioada concediului și doar dacă este autorizată de către

angajator.

Dreptul la concediul

de odihnă, fiind un drept constituțional, nu poate fi restrâns decât prin lege

și numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.

Or, în speță, limitarea dreptului operează printr-un act administrativ cu

caracter normativ, ceea ce nu poate fi permis.

În apărările formulate

la motivele de recurs, cuprinse în întâmpinări, Direcția Generală de Asistență

Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin și Guvernul României s-a arătat că

textul de lege atacat nu exclude dreptul asistenților maternali profesioniști

de a efectua concediul anual de odihnă plătit, ci expune doar condițiile în

care acesta poate fi efectuat în considerarea specificului activității

desfășurate de această categorie profesională.

Examinând cauza,

Înalta Curte, reține că sunt nefondate criticile subsumate de recurenți

motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Judecătorul fondului

a analizat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 lit. f) din H.G. nr.

679/2003 (privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare

și statutul asistentului maternal) din perspectiva prevederilor constituționale

(art. 41 alin. (2) și a prevederilor art. 38, 39 și art. 139 C. muncii care reglementează

dreptul la concediul de odihnă anual plătit, precum și interdicția de renunțare

sau limitare a acestui drept, toate acestea invocate de reclamanți în

susținerea excepției.

În mod corect și

legal concluzia primei instanțe a fost aceea că, practic, reclamanții invocă aplicarea

defectuoasă de către angajator a dispozițiilor art. 10 lit. f) din hotărârea de

guvern menționată, că în speță nu se verifică susținerile acestora că prin actul

administrativ atacat în discuție sunt încălcate dispoziții normative cu forță superioară.

Considerentele

sentinței aflate în control judiciar confirmă că în verificarea legalității prin

procedura specială prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a ținut seama

de toate argumentele aduse de reclamanți, subliniindu-se că prevederea cuprinsă

la lit. f) a art. 10 din H.G. nr. 679/2003 nici nu înlătură și nici nu limitează

exercitarea dreptului asistenților maternali la concediul legal de odihnă anual

plătit. Sensul acestei prevederi legale este acela de a arăta condițiile în

care concediul poate fi efectuat (anume prin păstrarea copiilor încredințați

sau dați în plasament în prezența asistenților maternali ori, după caz, prin

separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de către

angajator), în considerarea specificului activității desfășurate de asistenții

maternali, activitate ce are ca principală țintă asigurarea creșterii,

îngrijirii și educării, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi

primesc în plasament sau în încredințare, conform art. 1 din H.G. nr. 679/2003.

Nu în ultimul rând se

remarcă faptul că aspectele criticate de recurenții-reclamanți nu vizează în

concret nelegalitatea normei cuprinse în H.G. nr. 679/2003, ci posibila ei aplicare

defectuoasă, de către angajator, ceea ce nu este de natură a confirma caracterul

pretins nelegal al acesteia.

Constatând, așadar,

că sentința recurată este temeinică și legală,

Văzând și

dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată,

Respinge recursul

declarat de A.I., A.S., A.L., A.T., A.S.R., B.A., B.P., B.G., B.C., B.P.A., D.S.,

T.V.L., U.M., C.I., A.D., M.M.O. și R.M.L. prin Sindicatul Pro A.S. împotriva

sentinței nr. 151 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2011
În prezenta cauză a formulat cerere de intervenție Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în interesul pârâtului Guvernul României, arătând că cererea de intervenție este justificată de calitatea de contrasemnatar al actului nor
ÎCCJ 2010-07-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2010
drept urmare a scos cauza de pe rol și a înaintat-o acestei secții pentru competentă soluționare. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din
ÎCCJ 2010-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3875/2010
Administrației și Internelor, și invocând ca temei de drept prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția necompetenței materi
ÎCCJ 2009-11-18
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5181/2009
prematurității introducerii acțiunii și a prescrierii acțiunii pentru perioada 2001 – 19 martie 2005. De asemenea, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 20 martie 2005 și în continuare, precum și
ÎCCJ 2011-10-04
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău, sub nr. 3782/110 din 1 iulie 2009 reclamantul M.C. a solicitat anularea deciziei nr. 177 din 18 mai 2009 p
Sursă