Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2063/2012

HOTĂRÂRE
27.04.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2063/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Tribunalului București, reclamantul Instituția Prefectului Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.M.R. și M.M.M., anularea înscrierii în evidența Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București a dobândirii, de către primul pârât, a dreptului de proprietate asupra autovehiculului identificat în cerere cu nr. de șasiu și anularea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, ca urmare a dobândirii sale de către celălalt pârât.

Prin încheierea de ședință de la data de 9 septembrie 2010 Tribunalul București a suspendat soluționarea cauzei, în temeiul art. 155 1 C. proc. civ. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin decizia nr. 1334 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția de nulitate a recursului formulat de D.M.R. împotriva încheierii de ședință din data de 9 septembrie 2010 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. 8636/3/2010 și, în consecință, a fost constatată nulitatea recursului formulat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că recurentul a formulat recurs împotriva încheierii din 9 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, fără a prezenta motivele cererii de recurs.

3. Recursul declarat de D.M.R. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs, D.M.R. a formulat recurs, arătând că intimatul persoană fizică și-a dat o adresă falsă la care a fost citat și nu s-a prezentat la instanță, iar recurentul a prezentat adresa reală a acestuia, pentru a fi citat în cauză. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, va respinge recursul ca inadmisibil pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii. Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează care sunt hotărârile ce sunt supuse recursului. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată în calea de atac a recursului, hotărâre irevocabilă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 377 alin. (2) și art. 299 C. proc. civ. rezultă că în sistemul român de jurisdicție este statuat principiul unicității recursului. Pentru motivele arătate, întrucât recursul nu privește o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 C. proc. civ., care pot fi atacate cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul formulat de D.M.R. împotriva deciziei nr. 1334 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 153/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul, H.M.G.P. a solicitat în contr
ÎCCJ 2010-02-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 423/2010
2009 de către cms. șef de poliție M.G. și subcomisar de poliție R.N. din cadrul DGPMB – Serviciul Inspecție Internă (fila 13 dosarul parchetului); declarația olografă dată de intimatul C.G. dată la 30 martie 2009 (fila 14 dosarul parchetulu
ÎCCJ 2013-02-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin plângerea introdusă în data de 12 martie 2011 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. 1558/1748/2010, petentul M.C. a so
ÎCCJ 2011-10-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4641/2011
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul H.P. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a
ÎCCJ 2011-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5742/2011
cția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București - autoritate publică centrală, s-a apreciat că nu atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea curții de apel, în condițiile î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă