ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4057/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 110 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Iași, secția penală și minori, a fost condamnat inculpatul I.S.A. (studii 5 clase, necăsătorit, fără ocupație) în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1057 din 6 aprilie 2006 și contopirea restului rămas neexecutate de 480 de zile cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni închisoare, în total 6 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a b) și e) C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la zi. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON, daune morale către partea civilă I.A., sumă la care inculpatul a achiesat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că la data de 1 septembrie 2009, în jurul orelor 19:30, inculpatul I.S.A., zis „R.”, a abordat-o pe minora I.A., în vârstă de 14 ani și 2 luni, într-o zonă izolată de la marginea satului D., unde, prin constrângere fizică, a încercat să o supună unui raport sexual, sens în care i-a aplicat părții vătămate lovituri în zona feței, a încercat să o sugrume, continuând să-i înfrângă rezistența, însă nu a reușit să consume actul infracțional datorită opoziției minorei, care s-a dovedit eficientă.

Pe parcursul derulării agresiunii, inculpatul a afirmat în mod repetat că vrea să întrețină relații sexuale cu partea vătămată, căreia îi spunea totodată că „nu scapă”, aspect ce conturează intenția sa în comiterea faptei. Inculpatul a părăsit locul unde s-a consumat agresiunea fugind printr-un lan de porumb pentru a nu fi văzut de martorele P.T., P.V. și B.E. care, alarmate de strigătele minorei, a cărei voce au recunoscut-o, au ieșit în drum, unde au văzut-o pe minora I.A. alergând spre ele. Partea vătămată era foarte speriată, avea părul în dezordine, era desculță, prezenta urme de sânge în zona nasului și gurii, răni sângerând la genunchi, avea hainele murdare de praf, îi lipsea un cercel din ureche și repeta într-una: „R.

a vrut să mă violeze”. Aceste aspecte au fost percepute în mod direct de martorele P.T., P.V., S.G. și B.E. Partea vătămată a fost examinată la Institutul de Medicină Legală Iași, constatându-se prezența de echimoze la nivelul feței și al gâtului, tumefacția buzei în partea dreaptă, mai multe excoriații la ambii genunchi, mecanismul de producere a acestor leziuni fiind lovire cu mijloace contondente, tentativă de sugrumare urmate de cădere, iar la examenul ginecologic s-a constatat că minora este virgină. În cursul urmăririi penale și al judecății în prima instanță, partea vătămată a fost evaluată psihologic și a beneficiat de consiliere psihologică.

S-a constatat din analiza fișelor de evaluare întocmite de Direcția generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași că, urmare a abuzului la care a fost supusă, minora trăiește o stare de teamă și stres, fiind prezentate simptome posttraumatice, precum coșmaruri, dificultăți de somn, frica de a nu fi din nou victimă, stare de pază, sentiment de singurătate, enurezis nocturn (post traumă), dureri de stomac, respirație dificilă. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza declarațiilor părții vătămate, în prezența ocrotitorului legal, a proceselor-verbale de ridicare a obiectelor, respectiv a hainelor inculpatului și ale părții vătămate, a procesului-verbal de conducere în teren încheiat la 10 septembrie 2009, a planșelor fotografice, a declarațiilor martorilor G.M., R.F.C., R.B., P.T., P.V., B.E.

și S.G., a actului medico-legal aflat în dosar. Inculpatul nu a recunoscut fapta, susținând, contrar probelor de vinovăție administrate, că doar a lovit victima. Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 133 din 17 august 2010, a respins apelul declarat de inculpatul I.S.A. împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. și că pedeapsa aplicată ar fi prea severă, impunându-se reducerea ei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen.

Astfel, instanța de control judiciar a considerat că fapta a fost corect încadrată în drept, ca tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., rezultând din probe că el a încercat să o violeze pe minoră, care nu împlinise vârsta de 15 ani, că pedeapsa aplicată este conformă cu pericolul social al faptei și că nu este cazul coborârii ei sub minimul legal prin recunoașterea în favoarea apelantului inculpat a circumstanțelor atenuante. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul I.S.A. care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. pen., a susținut, în principal, că fapta trebuia încadrată în dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen.

și, în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea ei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. Recursul declarat nu este întemeiat. Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului I.S.A., în săvârșirea în ziua de 1 septembrie 2009, în jurul orelor 19:15 a infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. Probele administrate în cauză, menționate anterior, au confirmat că inculpatul a abordat-o pe minora I.A. în vârstă de 14 ani și 2 luni într-o zonă izolată de la marginea satului D., unde cei doi locuiau, a prins-o de păr și a încercat să o tragă în curtea unei case nelocuite, victima a scăpat încercând să fugă.

Inculpatul i-a pus piedică, victima a căzut în genunchi, a fost pusă la pământ de recurent, care a venit deasupra ei. Pentru a-i înfrânge rezistența și pentru a accepta actul sexual inculpatul i-a acoperit gura și a încercat să o sugrume. Victima a continuat că se zbată, l-a mușcat pe inculpat de mâna stângă, după care a reușit să se elibereze și să fugă înspre locuința martorei P.T. Pe tot parcursul agresiunii, inculpatul a afirmat că vrea să întrețină relații sexuale cu victima, căreia îi spusese tot timpul că „nu scapă”. Auzind strigătele minorei, au ieșit pe drum martorele P.T., P.V. și B.E., cărora partea vătămată le-a spus, în mod repetat, că inculpatul a vrut să o violeze.

În raport cu această stare de fapt, instanțele au reținut în mod corect că inculpatul a acționat cu intenția de a întreține relații sexuale cu partea vătămată, cunoscând că este în vârstă de 14 ani și 2 luni și nicidecum cu intenția specifică infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., aceea de provocare a unor suferințe sau vătămări. Ca atare, critica formulată în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul greșitei încadrări juridice a faptei, nu poate fi primită.

Referitor la pedeapsa principală aplicată, de 6 ani închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată înspre minimul legal cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei și consecințele la care a fost expusă victima, precum și persoana inculpatului, care a recunoscut în parte infracțiunea, respectiv numai lovirea minorei, și care se afla în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, constrângerea și reeducarea inculpatului și reintegrarea lui în comunitate.

Privitor la solicitarea inculpatului recurent de reducere a pedepsei sub minimul legal, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen., se constată că aceste dispoziții nu sunt aplicabile, nereieșind din actele dosarului că inculpatul ar fi stăruit pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, ori că ar fi avut o conduită sinceră pe parcursul procesului, în condițiile în care, după săvârșirea faptei, a fugit de la locul infracțiunii și a negat tentativa la infracțiunea de viol comisă. Întrucât au fost respectate dispozițiile referitoare la individualizarea pedepsei și nu există motive de reconsiderare a cuantumului acesteia, critica din recurs fiind întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. nu poate fi primită. Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate motivele de recurs invocate și nerezultând existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.A. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la 15 noiembrie 2010 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.A. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 17 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive, de la 2 septembrie 2009 la 15 noiembrie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2010.