ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4057/2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 110 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Iași, secția

penală și minori, a fost condamnat inculpatul I.S.A. (studii 5 clase,

necăsătorit, fără ocupație) în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și

(3) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 6 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea

beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1057 din 6 aprilie 2006 și

contopirea restului rămas neexecutate de 480 de zile cu pedeapsa aplicată în

cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni

închisoare, în total 6 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a

b) și e) C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 2 septembrie 2009 la

zi.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON,

daune morale către partea civilă I.A., sumă la care inculpatul a achiesat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în

fapt că la data de 1 septembrie 2009, în jurul orelor 19:30, inculpatul I.S.A.,

zis „R.”, a abordat-o pe minora I.A., în vârstă de 14 ani și 2 luni, într-o

zonă izolată de la marginea satului D., unde, prin constrângere fizică, a

încercat să o supună unui raport sexual, sens în care i-a aplicat părții

vătămate lovituri în zona feței, a încercat să o sugrume, continuând să-i

înfrângă rezistența, însă nu a reușit să consume actul infracțional datorită

opoziției minorei, care s-a dovedit eficientă.

Pe parcursul derulării agresiunii, inculpatul a afirmat în

mod repetat că vrea să întrețină relații sexuale cu partea vătămată, căreia îi

spunea totodată că „nu scapă”, aspect ce conturează intenția sa în comiterea

faptei.

Inculpatul a părăsit locul unde s-a consumat agresiunea

fugind printr-un lan de porumb pentru a nu fi văzut de martorele P.T., P.V. și

B.E. care, alarmate de strigătele minorei, a cărei voce au recunoscut-o, au

ieșit în drum, unde au văzut-o pe minora I.A. alergând spre ele.

Partea vătămată era foarte speriată, avea părul în

dezordine, era desculță, prezenta urme de sânge în zona nasului și gurii, răni

sângerând la genunchi, avea hainele murdare de praf, îi lipsea un cercel din

ureche și repeta într-una: „R. a vrut să mă violeze”. Aceste aspecte au fost

percepute în mod direct de martorele P.T., P.V., S.G. și B.E.

Partea vătămată a fost examinată la Institutul de Medicină

Legală Iași, constatându-se prezența de echimoze la nivelul feței și al

gâtului, tumefacția buzei în partea dreaptă, mai multe excoriații la ambii

genunchi, mecanismul de producere a acestor leziuni fiind lovire cu mijloace

contondente, tentativă de sugrumare urmate de cădere, iar la examenul

ginecologic s-a constatat că minora este virgină.

În cursul urmăririi penale și al judecății în prima

instanță, partea vătămată a fost evaluată psihologic și a beneficiat de consiliere

psihologică.

S-a constatat din analiza fișelor de evaluare întocmite de

Direcția generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași că, urmare

a abuzului la care a fost supusă, minora trăiește o stare de teamă și stres,

fiind prezentate simptome posttraumatice, precum coșmaruri, dificultăți de

somn, frica de a nu fi din nou victimă, stare de pază, sentiment de

singurătate, enurezis nocturn (post traumă), dureri de stomac, respirație

dificilă.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite

în baza declarațiilor părții vătămate, în prezența ocrotitorului legal, a

proceselor-verbale de ridicare a obiectelor, respectiv a hainelor inculpatului

și ale părții vătămate, a procesului-verbal de conducere în teren încheiat la

10 septembrie 2009, a planșelor fotografice, a declarațiilor martorilor G.M.,

R.F.C., R.B., P.T., P.V., B.E. și S.G., a actului medico-legal aflat în dosar.

Inculpatul nu a recunoscut fapta, susținând, contrar

probelor de vinovăție administrate, că doar a lovit victima.

Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori, prin Decizia penală nr. 133 din 17 august 2010, a respins apelul

declarat de inculpatul I.S.A. împotriva sentinței primei instanțe, considerând

nefondate criticile formulate, în sensul că fapta trebuia încadrată în

dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. și că pedeapsa aplicată ar fi prea

severă, impunându-se reducerea ei prin reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen.

Astfel, instanța de control judiciar a considerat că fapta a

fost corect încadrată în drept, ca tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., rezultând din probe

că el a încercat să o violeze pe minoră, care nu împlinise vârsta de 15 ani, că

pedeapsa aplicată este conformă cu pericolul social al faptei și că nu este

cazul coborârii ei sub minimul legal prin recunoașterea în favoarea apelantului

inculpat a circumstanțelor atenuante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal

inculpatul I.S.A. care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 și 14 C. pen., a susținut, în principal, că fapta trebuia încadrată în

dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. și, în subsidiar, că pedeapsa aplicată

este prea severă, solicitând reducerea ei prin reținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele

au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului I.S.A., în

săvârșirea în ziua de 1 septembrie 2009, în jurul orelor 19:15 a infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Probele administrate în cauză, menționate anterior, au

confirmat că inculpatul a abordat-o pe minora I.A. în vârstă de 14 ani și 2

luni într-o zonă izolată de la marginea satului D., unde cei doi locuiau, a

prins-o de păr și a încercat să o tragă în curtea unei case nelocuite, victima

a scăpat încercând să fugă. Inculpatul i-a pus piedică, victima a căzut în

genunchi, a fost pusă la pământ de recurent, care a venit deasupra ei. Pentru

a-i înfrânge rezistența și pentru a accepta actul sexual inculpatul i-a

acoperit gura și a încercat să o sugrume. Victima a continuat că se zbată, l-a

mușcat pe inculpat de mâna stângă, după care a reușit să se elibereze și să

fugă înspre locuința martorei P.T.

Pe tot parcursul agresiunii, inculpatul a afirmat că vrea să

întrețină relații sexuale cu victima, căreia îi spusese tot timpul că „nu

scapă”.

Auzind strigătele minorei, au ieșit pe drum martorele P.T.,

P.V. și B.E., cărora partea vătămată le-a spus, în mod repetat, că inculpatul a

vrut să o violeze.

În raport cu această stare de fapt, instanțele au reținut în

mod corect că inculpatul a acționat cu intenția de a întreține relații sexuale

cu partea vătămată, cunoscând că este în vârstă de 14 ani și 2 luni și

nicidecum cu intenția specifică infracțiunii de lovire sau alte violențe,

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., aceea de provocare a unor suferințe

sau vătămări.

Ca atare, critica formulată în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul greșitei încadrări juridice a

faptei, nu poate fi primită.

Referitor la pedeapsa principală aplicată, de 6 ani

închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată înspre minimul legal

cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul

social grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei și consecințele la care a

fost expusă victima, precum și persoana inculpatului, care a recunoscut în

parte infracțiunea, respectiv numai lovirea minorei, și care se afla în starea

de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Se mai constată că această pedeapsă este de natură a

asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

constrângerea și reeducarea inculpatului și reintegrarea lui în comunitate.

Privitor la solicitarea inculpatului recurent de reducere a

pedepsei sub minimul legal, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen., se constată că aceste dispoziții nu

sunt aplicabile, nereieșind din actele dosarului că inculpatul ar fi stăruit

pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, ori că ar fi avut o conduită

sinceră pe parcursul procesului, în condițiile în care, după săvârșirea faptei,

a fugit de la locul infracțiunii și a negat tentativa la infracțiunea de viol

comisă.

Întrucât au fost respectate dispozițiile referitoare la

individualizarea pedepsei și nu există motive de reconsiderare a cuantumului

acesteia, critica din recurs fiind întemeiată pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu poate fi primită.

Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate

motivele de recurs invocate și nerezultând existența unor cazuri de casare din

cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi

luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.A. cu obligarea acestuia la

cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării

preventive de la 2 septembrie 2009 la 15 noiembrie 2010 și se va stabili ca

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

I.S.A. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 17 august 2010 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii

și al arestării preventive, de la 2 septembrie 2009 la 15 noiembrie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2010.