ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Alba Iulia

reclamantul B.A. a chemat în judecată I.S.U. al județului Sibiu și M.A.I., solicitând

anularea Hotărârii Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 prin care a fost

sancționat, în baza prevederilor art. 92 alin. (1) lit. b), cu eliberarea din funcție

și punerea sa la dispoziție, repunerea în drepturile deținute anterior și obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 16 din

16 februarie 2007 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de necompetentă materială invocată de I.G.U., a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.A.I. și I.S.U. „Căpitan

D.C.” Sibiu, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de I.G.S.U

și a respins acțiunea reclamantului.

În considerentele sentinței

s-a arătat că excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ

invocată de I.G.S.U. este neîntemeiată pentru că hotărârile Consiliului de Judecată

sunt acte administrative emise de o autoritate publică, susceptibile de a fi atacate

pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/

2004, dar pentru că hotărârea atacată a fost dată de Consiliul de Judecată constituit

la nivelul I.G.S.U. s-a considerat că M.A.I. și I.S.U. „Căpitan D.C.” Sibiu nu au

calitate procesuală pasivă. Cu această motivare a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestor autorități pentru că nu s-ar fi contestat de reclamant

vreun act emis de aceștia.

Excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantului a fost apreciată ca fiind întemeiată în raport

de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul ar fi

luat la cunoștință de hotărârea Consiliului de Judecată din data de 16

februarie 2006 în aceeași zi, la orele 12.43, prin semnarea de luare la cunoștință.

La data de 24

februarie 2006 reclamantul s-a adresat M.A.I. cu contestație și chiar dacă nu ar

fi primit răspuns la această contestație, din data de 3 aprilie 2006, potrivit

art. 11 alin. (1) lit. b) începe să curgă termenul de 6 luni, înăuntrul căruia reclamantul

putea introduce acțiune în anularea actului administrativ.

Prin introducerea acțiunii

la 10 octombrie 2006 reclamantul a depășit termenul legal și nu au fost invocate

motive temeinice în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

care să justifice introducerea acțiunii peste termen, iar instanța de fond a admis

excepția prescripției dreptului la acțiune.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul B.A., considerând-o nelegală și netemeinică.

Se arată în motivele de

recurs că reclamantul a contestat nu doar hotărârea Consiliului de Judecată din

data de 16 februarie 2006 ci și măsura eliberării din funcție, măsură care nu i-a

fost comunicată.

Contestația reclamantului

a fost soluționată prin raportul din 30 martie 2006, fiind respinsă contestația,

dar acest raport nu a fost comunicat reclamantului decât prin adresa din 6

aprilie 2006, comunicată la 11 aprilie 2006, astfel că cererea nu este tardivă.

A mai fost invocat și

faptul că orice termen, inclusiv cel de contestare sau de adresare către instanța

de contencios administrativ curge de la comunicarea actului administrativ, iar în

speță, invocându-se caracterul secret al acestora, reclamantului nu i-au fost comunicate

actele administrative contestate, ci numai soluțiile, fără motivele pe care s-au

bazat.

Se apreciază că soluția

instanței de fond este greșită și sub aspectul stabilirii calității procesuale a

părților.

Deși instanța de fond

a considerat că au calitate procesuală doar Consiliul de Judecată din cadrul I.G.S.U.,

totuși nu poate fi analizată legalitatea măsurii eliberării din funcție și punere

la dispoziție, măsuri care nu au fost luate de Consiliul de Judecată, astfel încât

nu trebuia admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.S.U. Sibiu și

M.I.R.A.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

fond.

Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului

pentru că nu s-a contestat niciun act emis de această autoritate, iar I.G.S.V. are

personalitate juridică și această instituție a emis actele contestate.

Și I.G.S.U. a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și s-a invocat faptul

că măsurile contestate au fost luate conform legii.

După examinarea motivelor

de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat dar

pentru următoarele considerente:

Reclamantul a contestat

Hotărârea Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 și măsura eliberării sale

din funcție, în fața instanței de fond.

Chiar dacă la dosar nu

au fost solicitate dovezi cu privire la existența tuturor actelor contestate și

cu privire la data comunicării lor către reclamant, instanța de fond a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.

Coroborând probele administrate

la instanța de fond cu cele administrate în fața instanței de recurs, se constată

că prin Ordinul Inspectoratului General al I.G.S.U. din 1 februarie 2006 reclamantul

a fost eliberat din funcție, dar actul având caracter secret nu a fost comunicat

niciodată reclamantului ci doar măsura dispusă.

La circa două săptămâni

de la emiterea ordinului de eliberare din funcție, care nu i-a fost comunicat, a

fost emisă Hotărârea Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 și în baza

art. 92 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, s-a hotărât că reclamantul

este „vinovat, cu menținerea în activitate și aplicarea sancțiunii mustrare „scrisă”.

Prin urmare, după ce s-a

dispus „eliberarea din funcție” s-a hotărât și aplicarea sancțiunii „mustrare scrisă”

și menținerea în activitate.

La dosar există dovada

că la 16 februarie 2006 reclamantului i-a fost adusă la cunoștință această ultimă

măsură luată de Consiliul de Judecată, dar nu există dovezi de comunicare a actului

prin care s-a dispus eliberarea din funcție.

În fața instanței de recurs

s-a solicitat expres (încheierea din 19 octombrie 2007) intimatului I.G.S.U. să

facă dovada comunicării, dar acesta s-a limitat la a preciza că măsurile luate i-au

fost comunicate reclamantului. De remarcat ar fi faptul că I.G.S.U., în întâmpinarea

depusă la instanța de fond, chiar reproșează reclamantului că nu a depus la dosar

probe din care să rezulte că împotriva lui s-ar fi luat măsura eliberării din funcție

și punerea la dispoziție, iar întâmpinarea vizează numai hotărârea consiliului de

judecată și nu și măsura eliberării din funcție.

În lipsa dovezilor de

comunicare a măsurii eliberării din funcție este greu de înțeles cum instanța de

fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru că dacă nu se comunică

actul administrativ, ci doar măsura luată, nu pot fi cunoscute motivele care au

determinat autoritatea să ia acea măsură și cel vizat nu-și poate face apărările

în raport de aceste motive, care pot viza fie legalitatea, fie temeinicia actului.

Art. 7 din Legea nr. 554/2004

condiționează introducerea acțiunii de parcurgerea procedurii prealabile de comunicare

a actului, iar în speță, reclamantului i-a fost comunicată măsura luată dar nu și

actul administrativ, astfel că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea

greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond

a fost dată și cu nerespectarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., care prevăd

că instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și

asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond

a pricinii.

În cazul în care se invocă

mai multe excepții de procedură și acestea trebuie soluționate. Instanța de fond,

în condițiile în care au fost invocate excepțiile inadmisibilității cererii și a

tardivității, fără a o respinge pe cea a inadmisibilității, care trebuia să fie

analizată cu prioritate, a respins cererea ca tardivă, deși poate fi respinsă ca

tardivă numai o acțiune admisibilă.

Se impune deci, admiterea

recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

fond.

La rejudecare va fi analizată

excepția inadmisibilității cererii, în condițiile în care se contestă o măsură dispusă

în baza Ordinului nr. 300/2004 al M.A.I. dar și una emisă în baza Ordinului nr.

400/ 2004 al M.A.I.

În privința hotărârii

Consiliului de Judecată care a fost contestată, trebuie să se plece de la dispozițiile

art. 95-96 din Ordinul nr. 400/2004 al M.A.I.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va

fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.A. împotriva sentinței civile nr. 16 din 16 februarie 2007 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.