ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Alba Iulia reclamantul B.A. a chemat în judecată I.S.U. al județului Sibiu și M.A.I., solicitând anularea Hotărârii Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 prin care a fost sancționat, în baza prevederilor art. 92 alin. (1) lit. b), cu eliberarea din funcție și punerea sa la dispoziție, repunerea în drepturile deținute anterior și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 16 din 16 februarie 2007 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetentă materială invocată de I.G.U., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.A.I.

și I.S.U. „Căpitan D.C.” Sibiu, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de I.G.S.U și a respins acțiunea reclamantului. În considerentele sentinței s-a arătat că excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ invocată de I.G.S.U. este neîntemeiată pentru că hotărârile Consiliului de Judecată sunt acte administrative emise de o autoritate publică, susceptibile de a fi atacate pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/ 2004, dar pentru că hotărârea atacată a fost dată de Consiliul de Judecată constituit la nivelul I.G.S.U. s-a considerat că M.A.I. și I.S.U. „Căpitan D.C.” Sibiu nu au calitate procesuală pasivă.

Cu această motivare a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor autorități pentru că nu s-ar fi contestat de reclamant vreun act emis de aceștia. Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului a fost apreciată ca fiind întemeiată în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul ar fi luat la cunoștință de hotărârea Consiliului de Judecată din data de 16 februarie 2006 în aceeași zi, la orele 12.43, prin semnarea de luare la cunoștință. La data de 24 februarie 2006 reclamantul s-a adresat M.A.I. cu contestație și chiar dacă nu ar fi primit răspuns la această contestație, din data de 3 aprilie 2006, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) începe să curgă termenul de 6 luni, înăuntrul căruia reclamantul putea introduce acțiune în anularea actului administrativ.

Prin introducerea acțiunii la 10 octombrie 2006 reclamantul a depășit termenul legal și nu au fost invocate motive temeinice în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care să justifice introducerea acțiunii peste termen, iar instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.A., considerând-o nelegală și netemeinică. Se arată în motivele de recurs că reclamantul a contestat nu doar hotărârea Consiliului de Judecată din data de 16 februarie 2006 ci și măsura eliberării din funcție, măsură care nu i-a fost comunicată. Contestația reclamantului a fost soluționată prin raportul din 30 martie 2006, fiind respinsă contestația, dar acest raport nu a fost comunicat reclamantului decât prin adresa din 6 aprilie 2006, comunicată la 11 aprilie 2006, astfel că cererea nu este tardivă.

A mai fost invocat și faptul că orice termen, inclusiv cel de contestare sau de adresare către instanța de contencios administrativ curge de la comunicarea actului administrativ, iar în speță, invocându-se caracterul secret al acestora, reclamantului nu i-au fost comunicate actele administrative contestate, ci numai soluțiile, fără motivele pe care s-au bazat. Se apreciază că soluția instanței de fond este greșită și sub aspectul stabilirii calității procesuale a părților. Deși instanța de fond a considerat că au calitate procesuală doar Consiliul de Judecată din cadrul I.G.S.U., totuși nu poate fi analizată legalitatea măsurii eliberării din funcție și punere la dispoziție, măsuri care nu au fost luate de Consiliul de Judecată, astfel încât nu trebuia admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.S.U.

Sibiu și M.I.R.A. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului pentru că nu s-a contestat niciun act emis de această autoritate, iar I.G.S.V. are personalitate juridică și această instituție a emis actele contestate. Și I.G.S.U. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și s-a invocat faptul că măsurile contestate au fost luate conform legii. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente: Reclamantul a contestat Hotărârea Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 și măsura eliberării sale din funcție, în fața instanței de fond.

Chiar dacă la dosar nu au fost solicitate dovezi cu privire la existența tuturor actelor contestate și cu privire la data comunicării lor către reclamant, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului. Coroborând probele administrate la instanța de fond cu cele administrate în fața instanței de recurs, se constată că prin Ordinul Inspectoratului General al I.G.S.U. din 1 februarie 2006 reclamantul a fost eliberat din funcție, dar actul având caracter secret nu a fost comunicat niciodată reclamantului ci doar măsura dispusă. La circa două săptămâni de la emiterea ordinului de eliberare din funcție, care nu i-a fost comunicat, a fost emisă Hotărârea Consiliului de Judecată din 16 februarie 2006 și în baza art. 92 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004, s-a hotărât că reclamantul este „vinovat, cu menținerea în activitate și aplicarea sancțiunii mustrare „scrisă”. Prin urmare, după ce s-a dispus „eliberarea din funcție” s-a hotărât și aplicarea sancțiunii „mustrare scrisă” și menținerea în activitate. La dosar există dovada că la 16 februarie 2006 reclamantului i-a fost adusă la cunoștință această ultimă măsură luată de Consiliul de Judecată, dar nu există dovezi de comunicare a actului prin care s-a dispus eliberarea din funcție. În fața instanței de recurs s-a solicitat expres (încheierea din 19 octombrie 2007) intimatului I.G.S.U. să facă dovada comunicării, dar acesta s-a limitat la a preciza că măsurile luate i-au fost comunicate reclamantului.

De remarcat ar fi faptul că I.G.S.U., în întâmpinarea depusă la instanța de fond, chiar reproșează reclamantului că nu a depus la dosar probe din care să rezulte că împotriva lui s-ar fi luat măsura eliberării din funcție și punerea la dispoziție, iar întâmpinarea vizează numai hotărârea consiliului de judecată și nu și măsura eliberării din funcție. În lipsa dovezilor de comunicare a măsurii eliberării din funcție este greu de înțeles cum instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru că dacă nu se comunică actul administrativ, ci doar măsura luată, nu pot fi cunoscute motivele care au determinat autoritatea să ia acea măsură și cel vizat nu-și poate face apărările în raport de aceste motive, care pot viza fie legalitatea, fie temeinicia actului.

Art. 7 din Legea nr. 554/2004 condiționează introducerea acțiunii de parcurgerea procedurii prealabile de comunicare a actului, iar în speță, reclamantului i-a fost comunicată măsura luată dar nu și actul administrativ, astfel că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Soluția instanței de fond a fost dată și cu nerespectarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., care prevăd că instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În cazul în care se invocă mai multe excepții de procedură și acestea trebuie soluționate.

Instanța de fond, în condițiile în care au fost invocate excepțiile inadmisibilității cererii și a tardivității, fără a o respinge pe cea a inadmisibilității, care trebuia să fie analizată cu prioritate, a respins cererea ca tardivă, deși poate fi respinsă ca tardivă numai o acțiune admisibilă. Se impune deci, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. La rejudecare va fi analizată excepția inadmisibilității cererii, în condițiile în care se contestă o măsură dispusă în baza Ordinului nr. 300/2004 al M.A.I. dar și una emisă în baza Ordinului nr. 400/ 2004 al M.A.I. În privința hotărârii Consiliului de Judecată care a fost contestată, trebuie să se plece de la dispozițiile art. 95-96 din Ordinul nr. 400/2004 al M.A.I.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.A. împotriva sentinței civile nr. 16 din 16 februarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.