ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2205/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea de revizuire adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr.

12942/118 din 30 noiembrie 2009, SC D.J. SRL a solicitat revizuirea Sentinței

civile nr. 65 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar

nr. 3090/118/2008, în sensul modificării în parte a sentinței atacate și

constatării ca fals a actului juridic denumit Hotărârea AGA de la SC D.A. SA

încheiată la data de 12 iulie 1996.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința a cărei

revizuire se solicită a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta

SC D.J. SRL în contradictoriu cu pârâții SC D.A. SRL și C.C.E., fiind

constatată nulitatea absolută a actului juridic denumit Hotărârea AGA de la SC

D.A. SRL încheiată la data de 12 iulie 1996.

Prin aceeași sentință s-a dispus respingerea ca nefondat a

capătului de cerere privind declararea ca fals a înscrisului denumit „Hotărârea

AGA de la SC D.A. SRL încheiată azi 12 iulie 1996".

Sentința sus-menționată a fost apelată, iar prin Decizia nr.

141 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța s-a dispus respingerea

apelului declarat de SC D.J. SRL și admiterea apelului declarat de S.C. D.A.

S.A, cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii ca lipsită de interes.

Prin Sentința civilă nr. 4712 din 16 septembrie 2010,

Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuenta SC D.J. SRL.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut,

în esență, că pentru admisibilitatea revizuirii este necesar ca înscrisul al

cărui caracter fals se invocă de către revizuent să fi stat la baza pronunțării

hotărârii atacate, în sensul că, în lipsa lui, hotărârea ar fi fost alta.

Noțiunea de înscris declarat fals are în vedere

administrarea acestuia ca și probă în proces, probă care a stat la baza

pronunțării hotărârii atacate, iar urmare declarării acestuia ca fals,

hotărârea atacată nu mai este întemeiată, impunându-se revizuirea sa.

S-a mai reținut că, prin cererea inițială de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta S.C. D.J.

S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC D.A. SRL și C.C.E., să se

constate nulitatea absolută a înscrisului denumit „Hotărârea AGA de la SC D.A.

SRL încheiată azi 12 iulie 1996", precum și constatarea aceluiași înscris

ca fiind fals, indicând totodată pe autorul falsului în persoana pârâtei C.C.E.

Prin Sentința civilă nr. 65 din 25 martie 2009 pronunțată de

Tribunalul Constanța a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta

SC D.J. SRL, fiind constatată nulitatea absolută a actului juridic denumit

„Hotărârea AGA de la SC D.A. SRL încheiată azi 12 iulie 1996".

Prin aceeași sentință s-a dispus respingerea ca nefondată a

capătului de cerere privind declararea ca fals a înscrisului denumit „Hotărârea

AGA de la S.C. D.A. S.A încheiată azi 12 iulie 1996".

Pe cale de consecință, înscrisul denumit „Hotărârea AGA de

la S.C. D.A. S.A încheiată azi 12 iulie 1996", nu a avut calitatea de

probă administrată în fața instanței de fond, constatarea acestuia ca fals

fiind chiar obiectul acțiunii formulate de către reclamanta de SC D.J. SRL,

respectiv al capătului 2 al cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții s-a reținut că aspectele urmărite prin

promovarea cererii de revizuire, respectiv constatarea ca fals a respectivului

înscris nu se regăsesc în cuprinsul dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza II C.

proc. civ., ci pot fi obținute doar pe calea formulării recursului împotriva

soluției pronunțată asupra capătului 2 al cererii de chemare în judecată

formulată de SC D.J. SRL.

Împotriva Sentinței civile nr. 4712 din 16 septembrie 2010 a

Tribunalului Constanța a declarat apel revizuenta SC D.J. SRL, iar prin Decizia

civilă nr. 168/COM din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondat apelul.

În argumentarea soluției pronunțate s-a reținut, în esență,

că noțiunea de „înscris declarat fals" are în vedere administrarea

acestuia ca și probă în proces și care ar fi stat la baza pronunțării hotărârii

atacate și că legal și temeinic prima instanță a apreciat că înscrisul denumit

„Hotărârea AGA de la SC D.A. SA încheiat azi 12 iulie 1996" nu a avut

calitate de probă, administrată în fața instanței de fond, fiind chiar petitul

doi al cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea ca fals a acestui

înscris.

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs

revizuenta SC D.J. SRL Mangalia, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

În argumentarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a

reluat istoricul cauzei și a susținut, în esență, că instanțele trebuiau să

analizeze cauza pe fond conform art. 322 pct. 4 și art. 184 C. proc. civ. și nu

să interpreteze în mod rigid dispozițiile legale sus-menționate, în sensul că

revizuirea ar fi admisibilă numai în cazul existenței unei hotărâri de

condamnare, întrucât s-ar ajunge la situația în care hotărâri judecătorești

pronunțate în materie civilă întemeiate pe un act juridic ce nu corespunde

realității să fie menținute în ciuda situației de fapt.

A mai susținut recurenta că cele două instanțe care au

judecat cererea de revizuire au nesocotit dreptul de acces la justiție și au

aplicat în mod greșit legea, având în vedere că art. 322 pct. 4 teza II C.

proc. civ. vizează acele situații în care a intervenit un impediment legal la punerea

în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Instanța de revizuire avea

obligația să stabilească ea însăși dacă înscrisul are sau nu conținut real, iar

potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a dat posibilitatea

instanțelor să poată interveni și a împiedica menținerea efectelor juridice

care au la origini o activitate infracțională.

S-a mai susținut că cele două instanțe care au judecat

cererea de revizuire au nesocotit dreptul de acces la justiție, garantat de

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 322 pct. 4 teza II C. proc. civ., revizuirea

unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, sau a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate

cere când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau

în urma judecății.

Așadar, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, este

necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv să existe un

înscris fals și acest înscris să fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

Deși este corectă susținerea recurentei potrivit căreia prin înscris declarat

fals în cursul sau în urma judecății, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ.,

se înțelege nu numai înscrisul reținut ca atare odată cu constatarea săvârșirii

unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă

prin operațiunea de alterare nu s-a comis o infracțiune, în speță, înscrisul

denumit „Hotărârea AGA de la SC D.A. SA încheiat azi 12 iulie 1996" nu a

avut calitatea de probă, constatarea acestuia ca fals reprezentând chiar

petitul doi al cererii de chemare în judecată.

Cum revizuirea este o cale extraordinară de atac, de

retractare, hotărârea a cărei revizuire se solicită poate fi retractată numai

pe baza unor elemente noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. Cu alte

cuvinte, instanța învestită cu o cerere de revizuire nu exercită un control

judiciar al hotărârii atacate, ci procedează la o nouă judecată, în baza unor

împrejurări ce nu au făcut obiectul judecății instanțelor anterioare.

Așadar, revenind la speța dedusă judecății, se constată că

în mod corect ambele instanțe au reținut că prin Sentința nr. 65 din 25 martie

2009 a Tribunalului Constanța s-a respins capătul de cerere privind declararea

ca fals a înscrisului, astfel încât calea de atac împotriva acestei soluții era

apelul sau recursul, și nu revizuirea.

În ceea ce privește susținerea revizuentei potrivit căreia

cele două instanțe ce au judecat cererea de revizuire au nesocotit dreptul de

acces la justiție garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului nu poate fi reținută deoarece, pe de o parte, au fost

respectate principiile procedurale ce asigură dreptul la un proces echitabil,

iar pe de altă parte, dispozițiile art. 53 din Convenție nu fac decât să

întărească normele procedurale din dreptul intern, stabilind că nicio

dispoziție din Convenție nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere

drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute, conform legilor

oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții în care aceasta este

parte. Altfel spus, dreptul la un proces echitabil nu este echivalent cu

admiterea oricărei cereri formulate de părți dincolo de limitele interne sau

externe ale dreptului procesual.

Prin urmare, în cauză, se constată că instanța a făcut o

corectă interpretare și aplicare a legii, astfel încât nu poate fi reținută

incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pentru a se dispune modificarea deciziei recurate.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., recursul revizuentei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta SC D.J.

SRL Mangalia împotriva Deciziei civile nr. 168/COM din 3 decembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.