ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4476/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 7639.9/110/2009, învestită cu judecarea apelului a fost menținută starea de arest preventiv a apelantului inculpat I.V. și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin Sentința penală nr. 332/D/2010 din 05 noiembrie 2010 a Tribunalului Bacău, secția penală, inculpatul I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a stabilit că în perioada iunie 2008 - noiembrie 2009 inculpatul I.V., pentru a-și asigura venituri pentru sine și familia sa, în înțelegere cu numitul L.V., aflat în Spania a recrutat un număr de 26 persoane pe care le-a asigurat că le va asigura transportul în Spania, locuință decentă și un loc de muncă la persoane fizice sau persoane juridice unde urmau să culeagă portocale sau mandarine, cu plata săptămânală, în funcție de cantitatea de fructe obținută și cu venituri de 1000 - 1500 euro lunar, după deducerea cheltuielilor, inclusiv cele de transport efectuate de el.

În realizarea activității infracționale, inculpatul a cumpărat bilete de călătorie de la o societate de transport cu filiala în Onești și a transportat persoanele care au acceptat "oferta " sa pe traseul Onești - Valencia, iar din autogara Valencia persoanele au fost transportate de numitul L.V., în localitatea Corbera, unde au fost cazate, într-un imobil, cu o suprafață de locuit redusă față de numărul lor, fiind nevoite să improvizeze spațiile de locuit, cu mai multe persoane în cameră. Printre persoanele care au acceptat să facă deplasarea în Spania, s-au aflat și părțile vătămate B.A., C.V., S.G., G.G.S., C.M., B.V., M.S., R.C., B.L., precum și alte persoane. Pe timpul folosirii imobilului, inculpatul I.V.

a impus persoanelor cazate rețineri suplimentare, respectiv câte 500 euro pe lună pentru cazare, 5 euro pe zi pentru transport la locul de muncă și plata săptămânală a unei zile de muncă în favoarea sa, la aceste rețineri adăugându-se pontarea unor cantități mai reduse de fructe recoltate decât cele reale, precum și reținerea contravalorii produselor alimentare necesare traiului zilnic, pe care el le procura gratuit de la magazine, produsele având termenul de valabilitate expirat. Părțile vătămate au primit sume modice ca plată pentru munca prestată timp de două luni în localitatea Corbera din Spania. Datorită unor neînțelegeri intervenite între inculpatul I.V. și L.V., privind împărțirea banilor obținuți de părțile vătămate, inculpatul, împreună cu 5 părți vătămate B.A., C.M., M.S., B.L., B.V.

și rudele sale au plecat din localitatea Corbera în localitatea Capo de Rodondo - Arojo de l'Ojanco, unde au cules măsline la o altă persoană. În această localitatea, inculpatul I.V. a cazat părțile vătămate într-un imobil părăsit, fără nicio utilitate sau dotare necesare unui spațiu de locuit. Datorită condițiilor improprii de locuit și a conduitei inculpatului față de munca pe care o prestează, respectiv neplata ei, impunerea unor datorii discreționare și împovărătoare, cele 5 părți vătămate au părăsit, la câteva zile, imobilul, fiecare pe cont propriu, cu mențiunea că au primit pentru cele două luni de muncă la cules de mandarine și struguri, sume extrem de modice, cuprinse între 20 - 70 euro fiecare, unele fiind nevoite să cerșească pentru a se putea întoarce în țară.

Probele administrate au relevat că inculpatul I.V. a speculat situația socială precară a părților vătămate, le-a pus într-o stare de dependență, determinată de împrejurarea că acesta nu cunoșteau limba, nu aveau disponibilități financiare, astfel că recrutarea și transportul lor în Spania le-a realizat cu ușurință, unde a preluat în folos propriu veniturile realizate de acestea. Împotriva hotărârii instanței de fond, inculpatul I.V. a declarat apel și a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, completată la termenul din 6 decembrie 2010. Instanța de control judiciar, sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare a apreciat că se impune continuarea privării stării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acestuia.

La luarea măsurii preventive a apelantului inculpat, instanța a avut ca temei de drept prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea nu prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar în fapt a ținut seama de gravitatea infracțiunii continuate pentru care a fost trimis în judecată, de caracterul transfrontalier al infracțiunii, de frecvența infracțiunilor de același gen săvârșite și de necesitatea unei prevenții generale.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel a reținut, pe lângă gravitatea infracțiunii pentru care este judecat apelantul inculpat și împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă, modul de operare și a constatat că acesta prezintă un pericol concret și actual atât pentru ordinea publică din România, cât și pentru ordinea de drept din alte state membre ale Uniunii Europene, cu deosebire Spania. Activitatea infracțională a apelantului inculpat a fost întreruptă de organele de urmărire penală, care l-au surprins la părăsirea țării, pentru a se deplasa din nou în Spania, pentru a exploata alte victime recrutate tot prin înșelăciune, el fiind în continuare cercetat pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., față de alte 16 persoane vătămate decât cele din cauza de față.

Din probele administrate mai rezultă că apelantul inculpat se află în situația prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., în sensul că există date că acesta, prin tatăl său, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea persoanelor vătămate, fiind relevante în acest sens, declarațiile părții vătămate M.M., care a relatat că înainte de audiere a fost amenințată cu acte de violență în situația în care va spune adevărul, de către tatăl inculpatului.

În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a identificat patru motive fundamentale acceptabile pentru arestare și, respectiv menținerea acestei măsuri față de un inculpat, respectiv: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca odată pus în libertate, acuzatul să împiedice aplicarea justiției, riscul să comită noi infracțiuni sau să tulbure liniștea publică, instanța de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite două din aceste condiții, respectiv riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției și să tulbure ordinea publică. Măsura menținerii arestării preventive este conformă și cu prevederile art. 5 parag. 3 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că durata arestării preventive a apelantului inculpat nu a depășit un termen rezonabil, întrucât în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului, astfel că nu a fost depășită durata rezonabilă a arestării preventive.

Cât privește eventualitatea incidenței art. 139 C. proc. pen., privind înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă este necesar să se fi schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, dar în cauză așa cum s-a arătat nu numai că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, dar au apărut temeiuri noi, care justifică privarea de libertate a inculpatului și înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate.

În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, pe care apelantul inculpat a motivat-o în sensul că are o situație familială dificilă, cu un copil minor, la care a mai adăugat și necesitatea de a-și putea face apărări și a propune proba cu martori pentru a dovedi pe adevărații traficanți de persoane, instanța a apreciat că asemenea susțineri nu justifică admiterea unei astfel de cereri, apelantul inculpat având posibilitatea oricând de a solicita probe noi în apărare, iar aspectele privind persoana sa vor fi examinate în momentul în care instanța se va pronunța pe fondul apelului. Împotriva încheierii, în termen legal, inculpatul I.V.

a declarat recurs, motivat oral de apărătorul din oficiu, în ședința publică, în sensul că se impune judecarea recurentului inculpat în stare de libertate, deoarece nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu are antecedente penale, are un copil minor în îngrijire, iar în privința liberării provizorii sub control judiciar, sunt temeiul pentru admiterea acesteia, deoarece nu există date din care să rezulte că inculpatul va mai săvârșit vreo infracțiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Înalta Curte, a analizând recursul declarat de inculpat și motivele invocate, constată că acesta este nefondat și va fi respins.

În conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 b din același cod, Curtea constată că, instanța de apel a dispus legal și temeinic menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece nu a dispărut temeiul inițial prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a determinat luarea măsurii, mai mult, au intervenit temeiuri noi prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen., care impun menținerea acestei măsuri privative de libertate, iar pe de altă parte, cauza are un grad de complexitate ridicat, inculpatul a avut permanent o conduită nesinceră, astfel că perioada în care inculpatul a fost privat de libertate respectă exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la termenul rezonabil al duratei arestării preventive.

Pe de altă parte, potrivit art. 160 1 și art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar, iar aceasta se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar, nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Așa cum s-a menționat mai sus, recurentul inculpat a fost condamnat de Tribunalul Bacău la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care legea prevede într-adevăr pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani și condiția prev. de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., apare îndeplinită, dar liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda inculpatului I.V. deoarece, există date din care rezultă nu numai că acesta va încerca, dar, prin intermediul familiei a și încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți vătămate, conduită analizată deja, astfel că nu se impune reluarea acesteia.

Înalta Curte constată că și în privința respingerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, încheierea instanței de apel, este temeinică și legală și nu sunt temeiuri pentru casarea acesteia. Din considerentele arătate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat. Potrivit disp. art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 7639.9/110/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2010.