ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5642/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele.

Prin cererea

înregistrată la data de 6 noiembrie 2009

pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. 44168/3/2009,

reclamantul L.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL și, pentru

opozabilitate, și I.N.C.D.I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să se constate încălcarea dreptului reclamantului de folosire

exclusivă a mărcilor L., să se constate că numele de domeniu încalcă drepturile

exclusive asupra mărcilor reclamantului, să se dispună interzicerea folosirii

și încetarea înregistrării numelui de domeniu amintit pe numele pârâtei SC V.I.

SRL și să fie obligat I.C.D.I. să opereze această modificare, să se dispună

obligarea acestuia din urmă a efectua transferul numelui de domeniu către

reclamant, să se dispună publicarea într-un ziar cu tiraj național, pe

cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii în cel mult 10 zile de la

rămânerea definitivă a acesteia.

Cererea a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 35 alin. (2), art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1)

lit. b), art. 9 din Legea nr. 11/1991, art. 998 C. civ., art. 11 alin. (1) lit.

c) din O.U.G. nr. 100/2005, art. 112 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1379 din 28

octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea,

a dispus încetarea înregistrării numelui de domeniu www.RONster.ro pe numele pârâtei

SC V.I. SRL și transferul acestui nume de domeniu către reclamant, a obligat pârâta

SC V.I. SRL să înceteze folosirea numelui de domeniu www.RONster.ro, a respins celelalte

cereri ca neîntemeiate și a obligat aceeași pârâtă la plata către reclamant a sumei

de 3.000 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată

către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta SC V.I. SRL, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală la data de

09 iunie 2011.

La termenul de judecată din 29

septembrie 2011 instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția

de netimbrare a cererii de apel.

Prin decizia civilă nr. 223A din 29 septembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția invocată

din oficiu și a anulat apelul ca netimbrat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a constatat că pentru termenul de judecată din 29 septembrie 2011 apelanta-pârâtă

a fost legal citată, cu mențiunea că are obligația de a achita până la primul termen

de judecată taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac declarate, stabilită

conform art. 11 alin. (1) corob cu art. 13 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a

fost modificată, și timbru judiciar conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995; până la

termenul din 29 septembrie 2011, apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit această obligație.

Cu privire la legalitatea procedurii

de înștiințare a apelantei pârâte asupra termenului de judecată acordat și asupra

obligației stabilite în sarcina sa, instanța de apel s-a pronunțat în cadrul dezbaterilor

din ședința publică, în sensul că citarea părții s-a făcut cu respectarea prevederilor

art. 87 pct. 2 și art. 92 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum s-a consemnat în practicaua

deciziei.

Prin urmare, în baza art. 20 din Legea

nr. 146/1997, care impune plata anticipată a taxelor de timbru, instanța de apel

a admis excepția netimbrării și a dispus anularea cererii de apel ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, pârâta a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Recurenta pârâtă, în dezvoltarea motivelor

de recur, a învederat că decizia atacată este nelegală întrucât instanța de apel

în mod greșit a apreciat valabilitatea procedurii de citare, astfel că, excepția

de netimbrare a fost admisă în mod nelegal.

Se susține că mențiunile privind obligația

de a timbra calea de atac nu pot fi opozabile pârâtei decât dacă din dovada îndeplinirii

procedurii de citare rezultă că au fost respectate prevederile legale incidente

materia comunicării actelor de procedură.

Or, din dovada de îndeplinire a procedurii

de citare reiese că au fost încălcate dispozițiile art 87 – 92 C. proc. civ., întrucât

din procesul verbal de îndeplinire a procedurii rezultă că lipsește semnătura persoanei

însărcinate în mod oficial de către pârâtă cu primirea corespondenței, precum și

ștampila pârâtei.

Or, agentul procedural a dat dovadă de

lipsă de interes în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a procedat la înscrierea

în procesul verbal a datelor de identitate a unei persoane care este străină de

recurentă, care nu are și nici nu a avut calitatea de portar sau administrator al

societății ori clădirii în care recurența își desfășoară activitatea, ceea ce nu

echivalează cu îndeplinirea procedurii de citare și luării la cunoștință a obligației

privind timbrajul.

Pe de altă parte, agentul procedural

nu a făcut dovada lipsei pârâtei de la adresa de citare și nici nu a procedat la

identificarea în mod complet (prin cod numeric personal) a persoanei are a procedat

la primirea citației în numele său.

Recurenta arată, totodată, că poate demonstra

că niciodată nu a avut încadrată (ca salariat sau sub o altă formă de colaborare)

nicio persoană cu datele de identificare consemnate de agentul procedural, ceea

ce constituie dovada că citația emisă de instanța de apel nu a ajuns niciodată la

cunoștința sa.

În aceste condiții, lipsa semnăturii

unei persoane autorizate de către recurentă, mai susține aceasta, precum și lipsa

ștampilei sale de pe dovada comunicării - în condițiile în care agentul procedural

nu face dovada lipsei sale de la sediul social – conduc la concluzia că singura

modalitate legală de îndeplinire a procedurii de citare ar fi fost cea prin afișare

pe ușa imobilului, iar nu prin încredințarea citației unei persoane care nu se află

în niciu raport cu recurenta, persoană incomplet identificată de către agentul procedural.

La termenul de azi, în ședință publică,

recurenta pârâtă a depus la dosar fișa postului ofițerului de serviciu (agentului

de pază) al ansamblului rezindențial în care își desfășoară activitatea, probă încuviințată

de instanță în condițiile art. 305 C. proc. civ.

Recursul formulat este fondat, potrivit

celor ce urmează.

Deși recurenta pârâtă își încadrează

criticile formulate prin motivele de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată din dezvoltarea acestora că vătămarea reclamată

este una procedurală, astfel că, acestea urmează a fi evaluate din perspectiva

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ipoteza de nelegalitate de la pct. 9 nefiind compatibilă

cu aplicarea greșită a unei norme de procedură, ci a uneia de drept substanțial,

ceea ce nu este cazul în speță, întrucât recurenta susține încălcarea normelor de

procedură privind legalitatea citării sale pentru termenul de judecare a apelului

pe calea excepției de netimbrare.

Recurenta pârâtă este o persoană juridică

de drept privat, iar pentru legalitatea citării sale trebuie respectate dispozițiile

art. 87 pct. 2, art. 91, 92

1

și, consecutiv, art. 92 C. proc. civ.

În consecință, aceasta trebuie citată

prin reprezentant legal la sediul său principal sau la cel al sucursale sau reprezentanței

(art. 87 pct. 2), însă, art. 92

1

C. proc. civ. nu permite aplicarea dispozițiilor

privind legalitatea citării procedurii de citare a unei persoane juridice prin afișare,

decât dacă agentul procedural constată refuzul primirii citației sau lipsa oricărei

persoane de la sediul social; pe de altă parte, art. 91 C. proc. civ. dispune, între

altele, că înmânarea citației în cazul art. 87 pct. 2 se poate face funcționarului

sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care își va arăta în clar

numele și prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna dovada.

În raport de cea din urmă normă de procedură,

instanța de apel a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de citare a apelantei

pârâte, reținând că procesul verbal de comunicare a citației a fost semnat de persoana

însărcinată cu primirea corespondenței, mențiune a cărei lipsă este sancționată

cu nulitatea actului de procedură, astfel cum dispune art. 100 alin. (3) rap. la

art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Din procesul verbal de îndeplinire a

procedurii de citare de la dosar apel, se constată că a semnat de primirea citației

o persoană care și-a declinat calitatea de agent de pază, persoană care a fost identificată

prin menționarea unui nume și inițiala unui prenume, precum și a seriei și numărului

unui act de identitate.

Or, astfel cum art. 87 pct. 2 C.

proc. civ. prevede, reiese că persoana care poate recepționa citația în numele unei

persoane juridice, trebuia să fie cea însărcinată cu primirea corespondenței (care

trebui să își indice numele în clar și calitatea în care primește actul, aplicarea

ștampilei nefiind o condiție prevăzută de norma de procedură), pentru a fi permisă

concluzia legalității proceduii de citare, în caz contrar, fiind incidente dispozițiile

privind afișarea citației, în termenii reglementați de art. 92 C. proc. civ.

Concluzia anterioară se impune întrucât,

chiar prezența unei persoane fizice la sediul persoanei juridice, dacă aceasta nu

are ca sarcină primirea corespondenței în numele celei citate prin reprezentant

legal, atrage constatarea de către agentul procedural uneia dintre ipotezele de

excepție prevăzute de art. 92

1

C. proc. civ. (lipsa oricărei persoane

de la sediul său) și obligația afișării citației, în condițiile art. 92 C.

proc. civ.

Prin înscrisul depus în recurs, pârâta

a demonstrat că ofițerul de serviciu (agentul de pază) al ansamblului rezidențial

în care își defășoară activitatea nu a primit din partea sa însărcinarea recepționării

corespondenței sale.

În plus, Înalta Curte, constată că la

termenul de judecare a apelului pe calea excepției de netimbrare, pârâta a fost

reprezentată de un apărător ales cu delegație la dosar, însă, dispozițiile art.

89 alin. (2) C. proc. civ. (acoperirea oricăror vicii de procedură prin prezența

în instanță la termen a părții personal sau a mandatar) sunt operante numai în ce

privește funcția principală a citației de a constitui mijlocul procedural de înștiințare

a acesteia cu privire la termenul de judecată acordat, iar nu și pentru celelalte

obligații menționate în actul de procedură, precum cea referitoare la timbraj, obligația

de timbrare apaținând părții înseși, iar nu apărătorului său.

Prin urmare, legalitatea procedurii de

citare a persoanei juridice era singura situație în care se prezuma că cel citat

a luat cunoștință nu numai de termen, ci și de obligațiile procedurale puse în sarcina

sa și cu privire la care era înștiințat prin citație, art. 89 alin. (2) neputând

fi aplicat la alte situații (luarea la cunoștință de anumite obligații procesuale)

decât cele avute în vedere de legiuitor, ca normă de excepție, de strictă interpretare.

În plus, deși partea care inițiază un

demers judiciar (cerere de chemare în judecată sau declararea unei căi de atac,

etc.) are obligaia de achitare anticipată a taxei judiciare de timbru, astfel cum

prevede art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, în organizarea aplicării acestui

text, Normele Metodologice de aplicare a legii aprobate prin ordinul Ministrului

Justiției nr. 760/C/1999 prevăd la art. 35 următoarele:

„Taxele judiciare de timbru se datorează

și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau

eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor.

(2) Instanțele judecătorești - cu totul

excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție - pot reține cereri sau acțiuni

netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la

primul termen de judecată.”

Pe de altă parte, art.

36 alin. (1) din același Ordin dispune

că - instanțele judecătorești au obligația de a încunoștința părțile, odată cu citarea,

despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate, în cazurile în care acțiunile

și cererile au fost trimise prin poștă, cum este și cazul apelului declarat de pârâta

SC V.I. SRL.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

constată a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., astfel că, recursul pârâtei va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) și

(3) C. proc. civ., iar decizia recurată va fi casată, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare acelaiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

V.I. SRL, împotriva deciziei nr. 223A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 septembrie 2012.