ÎCCJ, decizie (scj.ro #81782)

Încălcarea normelor de procedură privind legalitatea citării persoanei juridice. Semnarea procesului-verbal de comunicare a citației de către o persoană care nu avea atribuția primirii corespondenței. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Acte de procedură. Citarea și comunicarea actelor procedurale. Index alfabetic : citație - persoană juridică - taxă de timbru - nulitate C.proc.civ., art. 87, art. 91, art. 92, art.92 1 , art. 100 Legea nr. 146/1997, art. 20 Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1999 Din conținutul art. 87 pct. 2 C.proc.civ.

reiese că persoana care poate recepționa citația în numele unei persoane juridice, trebuia să fie cea însărcinată cu primirea corespondenței (care trebui să își indice numele în clar și calitatea în care primește actul, aplicarea ștampilei nefiind o condiție prevăzută de norma de procedură), pentru a fi permisă concluzia legalității procedurii de citare, în caz contrar, fiind incidente dispozițiile privind afișarea citației, în termenii reglementați de art. 92 C.proc.civ. În situația în care din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, s-a constatat că a semnat de primirea citației o persoană care și-a declinat calitatea de agent de pază, persoană care nu a primit însărcinarea recepționării corespondenței adresată persoanei juridice, legalitatea procedurii de citare nu este îndeplinită.

În consecință, prezența unei persoane fizice la sediul persoanei juridice, dacă aceasta nu are ca sarcină primirea corespondenței în numele celei citate prin reprezentant legal, atrage constatarea de către agentul procedural uneia dintre ipotezele de excepție prevăzute de art. 92 1 C.proc.civ. (lipsa oricărei persoane de la sediul său) și obligația afișării citației, în condițiile art. 92 C.proc.civ. Secția I civilă, decizia nr. 5642 din 21 septembrie 2012 C7 Prin cererea înregistrată la data de 6.11.2009 pe rolul Tribunalului București, reclamantul L.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V.I.

SRL și, pentru opozabilitate și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică, solicitând să se constate încălcarea dreptului reclamantului de folosire exclusivă a mărcilor „L.”, să se constate că numele de domeniu încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor reclamantului, să se dispună interzicerea folosirii și încetarea înregistrării numelui de domeniu pe numele pârâtei SC V.I. SRL și să fie obligat Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică să opereze această modificare, să se dispună obligarea acestuia din urmă a efectua transferul numelui de domeniu către reclamant, să se dispună publicarea într-un ziar cu tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii în cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 alin.(2), art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin.(1) lit. b), art. 9 din Legea nr. 11/1991, art. 998 C.civ., art. 11 alin. (1) lit.c) din O.U.G. nr. 100/2005, art.112 C.proc.civ. Prin sentința civilă nr.1379 din 28.10.2010, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea, a dispus încetarea înregistrării numelui de domeniu pe numele pârâtei SC V.I. SRL și transferul acestui nume de domeniu către reclamant, a obligat pârâta SC V.I. SRL să înceteze folosirea numelui de domeniu, a respins celelalte cereri ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC V.I. SRL. La termenul de judecată din 29.09.2011 instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția de netimbrare a cererii de apel.

Prin decizia civilă nr. 223A din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția invocată din oficiu și a anulat apelul ca netimbrat. Instanța de apel a constatat că pentru termenul de judecată din 29.09.2011 apelanta-pârâtă a fost legal citată, cu mențiunea că are obligația de a achita până la primul termen de judecată taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac declarate, stabilită conform art. 11 alin.(1) coroborat cu art.13 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată și timbru judiciar conform art.3 din O.G. nr. 32/1995; până la termenul din 29.09.2011, apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit această obligație.

Cu privire la legalitatea procedurii de înștiințare a apelantei pârâte asupra termenului de judecată acordat și asupra obligației stabilite în sarcina sa, instanța de apel s-a pronunțat în cadrul dezbaterilor din ședința publică, în sensul că citarea părții s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 87 pct. 2 și art. 92 alin. (3) C.proc.civ. Prin urmare, în baza art.20 din Legea nr. 146/1997, care impune plata anticipată a taxelor de timbru, instanța de apel a admis excepția netimbrării și a dispus anularea cererii de apel ca netimbrată. Împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, a învederat că decizia atacată este nelegală întrucât instanța de apel în mod greșit a apreciat valabilitatea procedurii de citare, astfel că, excepția de netimbrare a fost admisă în mod nelegal.

Se susține că mențiunile privind obligația de a timbra calea de atac nu pot fi opozabile pârâtei decât dacă din dovada îndeplinirii procedurii de citare rezultă că au fost respectate prevederile legale incidente materia comunicării actelor de procedură. Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare reiese că au fost încălcate dispozițiile art. 87 – 92 C.proc.civ., întrucât din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii rezultă că lipsește semnătura persoanei însărcinate în mod oficial de către pârâtă cu primirea corespondenței, precum și ștampila pârâtei.

Or, agentul procedural a dat dovadă de lipsă de interes în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a procedat la înscrierea în procesul-verbal a datelor de identitate a unei persoane care este străină de recurentă, care nu are și nici nu a avut calitatea de portar sau administrator al societății ori clădirii în care recurența își desfășoară activitatea, ceea ce nu echivalează cu îndeplinirea procedurii de citare și luării la cunoștință a obligației privind timbrajul. Pe de altă parte, agentul procedural nu a făcut dovada lipsei pârâtei de la adresa de citare și nici nu a procedat la identificarea în mod complet (prin cod numeric personal) a persoanei are a procedat la primirea citației în numele său.

Recurenta arată, totodată, că poate demonstra că niciodată nu a avut încadrată (ca salariat sau sub o altă formă de colaborare) nicio persoană cu datele de identificare consemnate de agentul procedural, ceea ce constituie dovada că citația emisă de instanța de apel nu a ajuns niciodată la cunoștința sa. În aceste condiții, lipsa semnăturii unei persoane autorizate de către recurentă, precum și lipsa ștampilei sale de pe dovada comunicării - în condițiile în care agentul procedural nu face dovada lipsei sale de la sediul social – conduc la concluzia că singura modalitate legală de îndeplinire a procedurii de citare ar fi fost cea prin afișare pe ușa imobilului, iar nu prin încredințarea citației unei persoane care nu se află în niciun raport cu recurenta, persoană incomplet identificată de către agentul procedural.

Recurenta pârâtă a depus în fața instanței de recurs, fișa postului ofițerului de serviciu (agentului de pază) al ansamblului rezidențial în care își desfășoară activitatea, probă încuviințată de instanță în condițiile art. 305 C.proc.civ. Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează : Deși recurenta pârâtă și-a încadrat criticile formulate prin motivele de recurs în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat din dezvoltarea acestora că vătămarea reclamată este una procedurală, astfel că, acestea au fost evaluate din perspectiva art. 304 pct. 5 C.proc.civ., ipoteza de nelegalitate de la pct. 9 nefiind compatibilă cu aplicarea greșită a unei norme de procedură, ci a uneia de drept substanțial, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât recurenta a susținut încălcarea normelor de procedură privind legalitatea citării sale pentru termenul de judecare a apelului pe calea excepției de netimbrare.

Recurenta pârâtă este o persoană juridică de drept privat, iar pentru legalitatea citării sale trebuie respectate dispozițiile art. 87 pct. 2, art. 91, 92 1 și, consecutiv, art. 92 C.proc.civ. În consecință, aceasta trebuie citată prin reprezentant legal la sediul său principal sau la cel al sucursale sau reprezentanței (art. 87 pct. 2), însă art. 92 1 C.proc.civ. nu permite aplicarea dispozițiilor privind legalitatea citării procedurii de citare a unei persoane juridice prin afișare, decât dacă agentul procedural constată refuzul primirii citației sau lipsa oricărei persoane de la sediul social; pe de altă parte, art. 91 C.proc.civ. dispune, între altele, că înmânarea citației în cazul art. 87 pct. 2 se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care își va arăta în clar numele și prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna dovada.

În raport de cea din urmă normă de procedură, instanța de apel a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de citare a apelantei pârâte, reținând că procesul-verbal de comunicare a citației a fost semnat de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, mențiune a cărei lipsă este sancționată cu nulitatea actului de procedură, astfel cum dispune art. 100 alin. (3) rap. la art. 100 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ. Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din dosarul de apel, s-a constatat că a semnat de primirea citației o persoană care și-a declinat calitatea de agent de pază, persoană care a fost identificată prin menționarea unui nume și inițiala unui prenume, precum și a seriei și numărului unui act de identitate.

Or, astfel cum art. 87 pct. 2 C.proc.civ. prevede, reiese că persoana care poate recepționa citația în numele unei persoane juridice, trebuia să fie cea însărcinată cu primirea corespondenței (care trebui să își indice numele în clar și calitatea în care primește actul, aplicarea ștampilei nefiind o condiție prevăzută de norma de procedură), pentru a fi permisă concluzia legalității procedurii de citare, în caz contrar, fiind incidente dispozițiile privind afișarea citației, în termenii reglementați de art. 92 C.proc.civ. Concluzia anterioară se impune întrucât, chiar prezența unei persoane fizice la sediul persoanei juridice, dacă aceasta nu are ca sarcină primirea corespondenței în numele celei citate prin reprezentant legal, atrage constatarea de către agentul procedural uneia dintre ipotezele de excepție prevăzute de art. 92 1 C.proc.civ.

(lipsa oricărei persoane de la sediul său) și obligația afișării citației, în condițiile art. 92 C.proc.civ. Prin înscrisul depus în recurs, pârâta a demonstrat că ofițerul de serviciu (agentul de pază) al ansamblului rezidențial în care își desfășoară activitatea nu a primit din partea sa însărcinarea recepționării corespondenței sale. În plus, Înalta Curte a constatat că la termenul de judecare a apelului pe calea excepției de netimbrare, pârâta a fost reprezentată de un apărător ales cu delegație la dosar, însă, dispozițiile art. 89 alin.(2) C.proc.civ.

(acoperirea oricăror vicii de procedură prin prezența în instanță la termen a părții personal sau a mandatar) sunt operante numai în ce privește funcția principală a citației de a constitui mijlocul procedural de înștiințare a acesteia cu privire la termenul de judecată acordat, iar nu și pentru celelalte obligații menționate în actul de procedură, precum cea referitoare la timbraj, obligația de timbrare aparținând părții înseși, iar nu apărătorului său. Prin urmare, legalitatea procedurii de citare a persoanei juridice era singura situație în care se prezuma că cel citat a luat cunoștință nu numai de termen, ci și de obligațiile procedurale puse în sarcina sa și cu privire la care era înștiințat prin citație, art. 89 alin. (2) neputând fi aplicat la alte situații (luarea la cunoștință de anumite obligații procesuale) decât cele avute în vedere de legiuitor, ca normă de excepție, de strictă interpretare.

În plus, deși partea care inițiază un demers judiciar (cerere de chemare în judecată sau declararea unei căi de atac, etc.) are obligația de achitare anticipată a taxei judiciare de timbru, astfel cum prevede art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, în organizarea aplicării acestui text, Normele Metodologice de aplicare a legii aprobate prin ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1999 prevăd la art. 35 următoarele: „Taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor.

(2) Instanțele judecătorești - cu totul excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție - pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.” Pe de altă parte, art. 36 alin. (1) din același Ordin dispune că - instanțele judecătorești au obligația de a încunoștința părțile, odată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate, în cazurile în care acțiunile și cererile au fost trimise prin poștă, cum este și cazul apelului declarat de pârâta SC V.I. SRL. Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., astfel că, recursul pârâtei a fost admis în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.civ., iar decizia recurată a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.