ÎCCJ, decizie (scj.ro #81782)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81782) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Încălcarea normelor de procedură privind

legalitatea citării persoanei juridice. Semnarea procesului-verbal

de comunicare a citației de către o

persoană care nu avea atribuția primirii corespondenței.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Acte de procedură.

Citarea și comunicarea actelor procedurale.

Index alfabetic :

citație

-

persoană juridică

-

taxă de timbru

-

nulitate

C.proc.civ., art.

87, art. 91, art.

92, art.92

1

, art. 100

Legea nr. 146/1997, art. 20

Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr.

146/1997

Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1999

Din conținutul art. 87 pct. 2 C.proc.civ.

reiese că persoana care poate recepționa citația în numele unei

persoane juridice, trebuia să fie cea însărcinată cu primirea

corespondenței (care trebui să își indice numele în clar și

calitatea în care primește actul, aplicarea ștampilei nefiind o

condiție prevăzută de norma de procedură), pentru a fi

permisă concluzia legalității procedurii de citare, în caz

contrar, fiind incidente dispozițiile privind afișarea citației,

în termenii reglementați de art. 92 C.proc.civ.

În situația în care din procesul-verbal de

îndeplinire a procedurii de citare, s-a constatat că a semnat de primirea

citației o persoană care și-a declinat calitatea de agent de

pază, persoană care nu a primit însărcinarea

recepționării corespondenței adresată persoanei juridice, legalitatea

procedurii de citare nu este îndeplinită.

În consecință, prezența unei

persoane fizice la sediul persoanei juridice, dacă aceasta nu are ca

sarcină primirea corespondenței în numele celei citate prin

reprezentant legal, atrage constatarea de către agentul procedural uneia

dintre ipotezele de excepție prevăzute de art. 92

1

C.proc.civ.

(lipsa oricărei persoane de la sediul său) și obligația

afișării citației, în condițiile art. 92 C.proc.civ.

Secția I

civilă, decizia nr. 5642

din 21

septembrie 2012

C7

Prin cererea

înregistrată

la data de 6.11.2009 pe rolul Tribunalului București, reclamantul L.C. a

chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL și, pentru opozabilitate

și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică,

solicitând să se constate încălcarea dreptului reclamantului de

folosire exclusivă a mărcilor „L.”, să se constate că

numele de domeniu încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor

reclamantului, să se dispună interzicerea folosirii și încetarea

înregistrării numelui de domeniu pe numele pârâtei SC V.I. SRL și

să fie obligat Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică

să opereze această modificare, să se dispună obligarea

acestuia din urmă a efectua transferul numelui de domeniu către

reclamant, să se dispună publicarea într-un ziar cu tiraj

național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii în cel

mult 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.

Cererea a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 35 alin.(2), art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 5

alin.(1) lit. b), art. 9 din Legea nr. 11/1991, art. 998 C.civ., art. 11 alin.

(1) lit.c) din O.U.G. nr. 100/2005, art.112 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr.1379 din

28.10.2010, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis în

parte acțiunea, a dispus încetarea înregistrării numelui de domeniu

pe numele pârâtei SC V.I. SRL și transferul acestui nume de domeniu

către reclamant, a obligat pârâta SC V.I. SRL să înceteze folosirea

numelui de domeniu, a respins celelalte cereri ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâta SC V.I. SRL.

La termenul de judecată din 29.09.2011

instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția

părților excepția de netimbrare a cererii de apel.

Prin decizia civilă nr. 223A din 29 septembrie 2011,

Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale a admis excepția invocată din oficiu și a

anulat apelul ca netimbrat.

Instanța de apel a constatat că pentru

termenul de judecată din 29.09.2011 apelanta-pârâtă a fost legal

citată, cu mențiunea că are obligația de a achita până

la primul termen de judecată taxa judiciară de timbru aferentă

căii de atac declarate, stabilită conform art. 11 alin.(1) coroborat

cu art.13 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată și

timbru judiciar conform art.3 din O.G. nr. 32/1995; până la termenul din

29.09.2011, apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit această

obligație.

Cu privire la legalitatea procedurii de

înștiințare a apelantei pârâte asupra termenului de judecată

acordat și asupra obligației stabilite în sarcina sa, instanța

de apel s-a pronunțat în cadrul dezbaterilor din ședința

publică, în sensul că citarea părții s-a făcut cu

respectarea prevederilor art. 87 pct. 2 și art. 92 alin. (3) C.proc.civ.

Prin urmare, în baza art.20 din Legea nr. 146/1997, care

impune plata anticipată a taxelor de timbru, instanța de apel a admis

excepția netimbrării și a dispus anularea cererii de apel ca

netimbrată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs,

prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, a învederat că decizia atacată este

nelegală întrucât instanța de apel în mod greșit a apreciat

valabilitatea procedurii de citare, astfel că, excepția de netimbrare

a fost admisă în mod nelegal.

Se susține că mențiunile privind

obligația de a timbra calea de atac nu pot fi opozabile pârâtei decât

dacă din dovada îndeplinirii procedurii de citare rezultă că au

fost respectate prevederile legale incidente materia comunicării actelor

de procedură.

Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare reiese

că au fost încălcate dispozițiile art. 87 – 92 C.proc.civ.,

întrucât din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii rezultă că

lipsește semnătura persoanei însărcinate în mod oficial de

către pârâtă cu primirea corespondenței, precum și

ștampila pârâtei.

Or, agentul procedural a dat dovadă de lipsă de

interes în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a procedat la

înscrierea în procesul-verbal a datelor de identitate a unei persoane care este

străină de recurentă, care nu are și nici nu a avut

calitatea de portar sau administrator al societății ori clădirii

în care recurența își desfășoară activitatea, ceea ce

nu echivalează cu îndeplinirea procedurii de citare și luării la

cunoștință a obligației privind timbrajul.

Pe de altă parte, agentul procedural nu a făcut

dovada lipsei pârâtei de la adresa de citare și nici nu a procedat la

identificarea în mod complet (prin cod numeric personal) a persoanei are a

procedat la primirea citației în numele său.

Recurenta arată, totodată, că poate

demonstra că niciodată nu a avut încadrată (ca salariat sau sub

o altă formă de colaborare) nicio persoană cu datele de

identificare consemnate de agentul procedural, ceea ce constituie dovada

că citația emisă de instanța de apel nu a ajuns niciodată

la cunoștința sa.

În aceste condiții, lipsa semnăturii unei

persoane autorizate de către recurentă, precum și lipsa

ștampilei sale de pe dovada comunicării - în condițiile în care

agentul procedural nu face dovada lipsei sale de la sediul social – conduc la

concluzia că singura modalitate legală de îndeplinire a procedurii de

citare ar fi fost cea prin afișare pe ușa imobilului, iar nu prin

încredințarea citației unei persoane care nu se află în niciun

raport cu recurenta, persoană incomplet identificată de către

agentul procedural.

Recurenta pârâtă a depus în fața instanței

de recurs, fișa postului ofițerului de serviciu (agentului de

pază) al ansamblului rezidențial în care își

desfășoară activitatea, probă încuviințată de

instanță în condițiile art. 305 C.proc.civ.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce

urmează :

Deși recurenta pârâtă și-a încadrat

criticile formulate prin motivele de recurs în dispozițiile art. 304 pct.

9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat din dezvoltarea acestora că

vătămarea reclamată este una procedurală, astfel că,

acestea au fost evaluate din perspectiva art. 304 pct. 5 C.proc.civ., ipoteza

de nelegalitate de la pct. 9 nefiind compatibilă cu aplicarea

greșită a unei norme de procedură, ci a uneia de drept

substanțial, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât recurenta

a susținut încălcarea normelor de procedură privind legalitatea

citării sale pentru termenul de judecare a apelului pe calea

excepției de netimbrare.

Recurenta pârâtă este o persoană juridică

de drept privat, iar pentru legalitatea citării sale trebuie respectate

dispozițiile art. 87 pct. 2, art. 91, 92

1

și, consecutiv,

art. 92 C.proc.civ.

În consecință, aceasta trebuie citată

prin reprezentant legal la sediul său principal sau la cel al sucursale

sau reprezentanței (art. 87 pct. 2), însă art. 92

1

C.proc.civ. nu permite aplicarea dispozițiilor privind legalitatea

citării procedurii de citare a unei persoane juridice prin afișare,

decât dacă agentul procedural constată refuzul primirii citației

sau lipsa oricărei persoane de la sediul social; pe de altă parte,

art. 91 C.proc.civ. dispune, între altele, că înmânarea citației în

cazul art. 87 pct. 2 se poate face funcționarului sau persoanei

însărcinate cu primirea corespondenței, care își va arăta

în clar numele și prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna

dovada.

În raport de cea din urmă normă de

procedură, instanța de apel a constatat legalitatea îndeplinirii

procedurii de citare a apelantei pârâte, reținând că procesul-verbal

de comunicare a citației a fost semnat de persoana însărcinată

cu primirea corespondenței, mențiune a cărei lipsă este

sancționată cu nulitatea actului de procedură, astfel cum

dispune art. 100 alin. (3) rap. la art. 100 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ.

Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare

din dosarul de apel, s-a constatat că a semnat de primirea citației o

persoană care și-a declinat calitatea de agent de pază,

persoană care a fost identificată prin menționarea unui nume

și inițiala unui prenume, precum și a seriei și

numărului unui act de identitate.

Or, astfel cum art. 87 pct. 2 C.proc.civ. prevede, reiese

că persoana care poate recepționa citația în numele unei

persoane juridice, trebuia să fie cea însărcinată cu primirea

corespondenței (care trebui să își indice numele în clar și

calitatea în care primește actul, aplicarea ștampilei nefiind o

condiție prevăzută de norma de procedură), pentru a fi

permisă concluzia legalității procedurii de citare, în caz contrar,

fiind incidente dispozițiile privind afișarea citației, în

termenii reglementați de art. 92 C.proc.civ.

Concluzia anterioară se impune întrucât, chiar

prezența unei persoane fizice la sediul persoanei juridice, dacă

aceasta nu are ca sarcină primirea corespondenței în numele celei

citate prin reprezentant legal, atrage constatarea de către agentul

procedural uneia dintre ipotezele de excepție prevăzute de art. 92

1

C.proc.civ. (lipsa oricărei persoane de la sediul său) și

obligația afișării citației, în condițiile art. 92

C.proc.civ.

Prin înscrisul depus în recurs, pârâta a demonstrat

că ofițerul de serviciu (agentul de pază) al ansamblului

rezidențial în care își desfășoară activitatea nu a

primit din partea sa însărcinarea recepționării corespondenței

sale.

În plus, Înalta Curte a constatat că la termenul de

judecare a apelului pe calea excepției de netimbrare, pârâta a fost

reprezentată de un apărător ales cu delegație la dosar,

însă, dispozițiile art. 89 alin.(2) C.proc.civ. (acoperirea

oricăror vicii de procedură prin prezența în instanță

la termen a părții personal sau a mandatar) sunt operante numai în ce

privește funcția principală a citației de a constitui

mijlocul procedural de înștiințare a acesteia cu privire la termenul

de judecată acordat, iar nu și pentru celelalte obligații

menționate în actul de procedură, precum cea referitoare la timbraj,

obligația de timbrare aparținând părții înseși, iar nu

apărătorului său.

Prin urmare, legalitatea procedurii de citare a persoanei

juridice era singura situație în care se prezuma că cel citat a luat

cunoștință nu numai de termen, ci și de obligațiile

procedurale puse în sarcina sa și cu privire la care era

înștiințat prin citație, art. 89 alin. (2) neputând fi aplicat

la alte situații (luarea la cunoștință de anumite

obligații procesuale) decât cele avute în vedere de legiuitor, ca

normă de excepție, de strictă interpretare.

În plus, deși partea care inițiază un

demers judiciar (cerere de chemare în judecată sau declararea unei

căi de atac, etc.) are obligația de achitare anticipată a taxei

judiciare de timbru, astfel cum prevede art. 20 alin. (1) din Legea nr.

146/1997, în organizarea aplicării acestui text, Normele Metodologice de

aplicare a legii aprobate prin ordinul Ministrului Justiției nr.

760/C/1999 prevăd la art. 35 următoarele:

„Taxele judiciare de timbru se datorează și se

plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea),

efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea

serviciilor.

(2) Instanțele judecătorești - cu totul excepțional, pentru

motivele menționate în rezoluție - pot reține cereri sau

acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să

plătească taxele până la primul termen de judecată.”

Pe de altă parte, art.

36 alin. (1) din același Ordin dispune că -

instanțele judecătorești au obligația de a

încunoștința părțile, odată cu citarea, despre taxele

judiciare de timbru ce trebuie achitate, în cazurile în care acțiunile

și cererile au fost trimise prin poștă, cum este și cazul

apelului declarat de pârâta

SC V.I.

SRL.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a

constatat a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5

C.proc.civ., astfel că, recursul pârâtei a fost admis în temeiul art. 312

alin. (1) și (3) C.proc.civ., iar decizia recurată a fost

casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe

de apel.