ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ sub nr.

349/42/2011 reclamantul B.G. a chemat în judecată Adjunctul Avocatului

Poporului, doamna E.D., solicitând: a) anularea răspunsurilor emise de pârâtă

asupra plângerilor și memoriilor adresate de reclamant Avocatului Poporului, ca

fiind potrivnice prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituția României și ale

art. 1 din Legea nr. 35/1997; b) anularea răspunsului Ministerului Educației,

Cercetării și Inovării nr. 10753/F din 4 august 2009 ca și a celui cu nr. 17285

din 4 decembrie 2007; c) obligarea Instituției Avocatului Poporului să

declanșeze o anchetă proprie în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 35/1997, având ca bază de analiză atât plângerea formulată în

luna februarie 2010 cât și memoriul adresat Președintelui României; d)

obligarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării la plata unei

despăgubiri, pentru imensele prejudicii și suferințe morale și materiale ce au

fost aduse reclamantului, în sumă de 50.000 lei; e) obligarea Adjunctului

Avocatului Poporului, doamna E.D., la plata – în situația în care nu se va

stabili obligația de despăgubiri a Ministerului Cercetării, Tineretului și

Inovării – la plata de daune în cuantum de 55000 lei.

Prin sentința nr. 177 din 2 iunie

2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu de

instanță și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B.G. în

contradictoriu cu pârâta E.D., chemată în judecată în nume propriu, la sediul

Instituției Avocatului Poporului din București.

Instanța de contencios administrativ

a arătat, în considerentele hotărârii pronunțate, următoarele:

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, ”Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare,

dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte a acestuia”.

Totodată, art. 16 din același act

normativ reglementează modul de introducere în cauză al funcționarului public;

astfel, conform alin. (1), cererile în justiție prevăzute de legea

contenciosului administrativ pot fi formulate și personal împotriva persoanei

care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, ori, după

caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un

drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care

acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata

despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

Așadar, textele legale mai sus

menționate conferă calitate procesuală pasivă funcționarului public numai dacă

sunt îndeplinite două condiții, și anume: - cererea de chemare în judecată să

aibă ca obiect, pe lângă anularea actului sau obligarea autorității la

rezolvarea unei cereri și plata de despăgubiri pentru repararea pagubei produse

prin actul administrativ; - funcționarul public nu poate fi acționat în

contencios administrativ singur, ci numai împreună cu autoritatea publică,

răspunderea lor fiind solidară.

Potrivit art. 1 alin. (1), art. 8 și

art. 18 din Legea nr. 554/2004, capătul de cerere principal vizând actul

administrativ nelegal, tipic sau asimilat, se formulează întotdeauna în

contradictoriu cu autoritatea sau instituția publică, raportul de drept

administrativ stabilindu-se între petent și aceasta, obligația de formulare a

răspunsului revenindu-i autorității publice, iar nu persoanei fizice.

Or, în speță, reclamantul, la

solicitarea instanței, atât la termenul de judecată din data de 5 mai 2011, cât

și prin precizările scrise depuse la dosar la data de 11 mai 2011 și

concluziile scrise, și-a precizat cererea în sensul că nu înțelege să se judece

decât cu adjunctul Avocatului Poporului, doamna E.D., împotriva căreia este

îndreptată plângerea, iar nu cu Instituția Avocatul Poporului, invocându-se

drept temei de drept art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste precizări, în temeiul

disponibilității care guvernează procesul civil, reclamantul vizând cadrul

procesual, curtea nu poate introduce din oficiu în proces instituția publică

mai sus arătată. În această împrejurare, reclamantul stăruind în soluționarea

cererii sale numai în contradictoriu cu funcționarul public, instanța a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de exercițiu ale acțiunii civile

reglementate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

neîndeplinire care atrage inadmisibilitatea acțiunii.

A concluzionat instanța de

contencios administrativ că admiterea excepției face de prisos cercetarea

excepției de nelegalitate invocate de reclamant precum și celelalte capete de

cerere, accesorii.

Împotriva sentinței nr. 177 din 2

iunie 2011, precum și a încheierilor de ședință din datele de 5 și 26 mai 2011,

toate pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 349/42/2011 a declarat recurs în termen

legal reclamantul B.G., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de

atac, casarea sentinței nr. 177 din 2 iunie 2011 și admiterea plângerii

formulate de reclamant împotriva doamnei E.D., cu consecința anulării

răspunsurilor pe care pârâta intimată le-a trimis urmare memoriilor

recurentului, a obligării Instituției Avocatului Poporului, personal a doamnei E.D.,

în baza art. 22 din Legea nr. 35/1997, la declanșarea unei anchete proprii care

să asigure înlăturarea aspectelor și a consecințelor negative, existente încă,

ale gravelor nelegalități și infracțiuni săvârșite la Universitatea de Petrol

Gaze din Ploiești – Facultatea de Litere și Științe, Specializarea

Administrație Publică, și a anulării răspunsurilor Ministerului Educației,

Cercetării și Inovării date cu adresele din 4 decembrie 2007 și din 4 august

dispune obligarea conducerii Ministerului Educației, Cercetării și Inovării la

plata de despăgubiri în sumă de 20.000 lei, și, în subsidiar, în situația în

care nu se reține culpa M.E.C.I., obligarea intimatei E.D. la plata de

despăgubiri în cuantum de 22.500 lei.

Recurentul a contestat, prin

motivele de recurs, realitatea unor consemnări din cuprinsul încheierilor de

ședință din datele de 5 și 26 mai 2011, și a considerat că în mod eronat

instanța de fond nu a comunicat pârâtei E.D. elementele de nelegalitate

cuprinse în materialele transmise instanței de către Instituția Avocatului

Poporului. Procesul, precum și sentința pronunțată, a relevat reclamantul, sunt

lovite de nulitate absolută, în condițiile în care prima instanță a primit la

dosar o întâmpinare formulată și semnată nelegal, pârâta E.D. a lipsit de la

proces și nu și-a exprimat nici poziția față de pretențiile recurentului, iar

judecătorul cauzei a soluționat de unul singur excepția de inadmisibilitate pe

care a invocat-o din oficiu.

În ceea ce privește invocarea din

oficiu de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii în

contencios administrativ, recurentul B.G. a susținut că au fost încălcate

prevederile art. 136, precum și dispozițiile art. 137 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. De asemenea, reclamantul a susținut că instanța de fond a făcut trimitere

eronată la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, care nu au nicio legătură cu prevederile art. 16 din același act

normativ, în temeiul cărora recurentul a formulat plângerea împotriva pârâtei E.D.

Recurentul a precizat că, judecătorul fondului a dat în litigiu o interpretare

greșită, contrară textului art. 16 din Legea nr. 554/2004, de natură să

înlăture temeiul legal al acțiunii în contencios administrativ. Toate cele

menționate în argumentarea instanței de fond, a adăugat reclamantul,

demonstrează inexistența unei adevărate judecăți, corespunzător exigențelor,

valorilor și principiilor constituționale și legale, ale moralității și

demnității umane.

Recurentul B.G. a depus, la data de

11 mai 2012, direct la instanța de recurs, cu depășirea termenului de declarare

și motivare a recursului, prevăzut de art. 303 C. proc. civ., o serie de

precizări și completări la motivele de recurs formulate în termenul legal, prin

care nu au fost relevate însă aspecte de ordine publică.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub aspectul susținerilor

reclamantului referitoare la nerealitatea unor consemnări din cuprinsul

încheierilor de ședință din data de 5 mai 2011 și, respectiv, din data de 26

mai 2011, se constată că, potrivit legii, hotărârea judecătorească în materie

civilă (încheiere de ședință, sentință sau decizie), constituind un înscris

autentic, are forța probantă a unui act autentic. Prin urmare, mențiunile din

cuprinsul celor două încheieri de ședință, semnate de judecător și de grefier

astfel cum dispune art. 147 C. proc. civ., fac dovadă, după caz, până la

înscrierea în fals sau până la proba contrarie, dar o asemenea probă contrarie

nu a fost făcută de recurent.

Critica recurentului privitoare la

necomunicarea către intimata E.D., adjunct al Avocatului Poporului, a

întâmpinării depuse la dosarul pricinii de către Instituția Avocatului

Poporului, nu poate fi primită, o asemenea împrejurare putând fi invocată ca

motiv de recurs numai în situația în care actul procedural sus menționat nu i

s-ar fi comunicat reclamantului. De asemenea, nu sunt întemeiate nici

argumentele reclamantului folosite ca temei al motivului de recurs constând în

nulitatea absolută a procesului și a sentinței, în condițiile în care

întâmpinarea formulată în litigiu de Instituția Avocatului Poporului întrunește

cerințele art. 115 C. proc. civ., iar pârâta E.D. nu poate fi sancționată

procesual pentru faptul că nu s-a prezentat la proces și nici nu a exprimat

poziția sa față de cele solicitate prin acțiunea reclamantului.

În același timp, se reține că

invocarea, din oficiu, de către judecătorul fondului a excepției

inadmisibilității acțiunii reclamantului, excepție absolută, s-a făcut potrivit

prevederilor art. 136 și art. 137 C. proc. civ., cu respectarea principiului

contradictorialității și după prealabila punere a acestei excepții în discuția

părților.

Cât privește motivul de recurs

invocat de reclamant și constând în interpretarea și aplicarea greșită, de

către prima instanță, a prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Înalta Curte constată că în mod corect, prin sentința recurată, a fost admisă

excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului B.G., cu consecința

respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată

împotriva pârâtei E.D., adjunct al Avocatului Poporului.

Ca regulă generală, potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public”.

În mod particular, art. 16 din Legea

nr. 554/2004, denumit marginal ”Introducerea în cauză a funcționarului public”,

prevede, la alin. (1), că ”Cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot

fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea,

emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul

de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes

legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori

pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă

poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică

pârâtă”.

În mod incontestabil, art. 16 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conferă calitate procesuală

pasivă funcționarului public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau

încheierea actului ori, după caz, care se face vinovat de refuzul de a rezolva

cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, numai dacă

sunt îndeplinite două condiții: - cererea de chemare în judecată trebuie să

aibă ca obiect, pe lângă anularea actului sau obligarea autorității la

rezolvarea unei cereri și plata de despăgubiri pentru repararea pagubei produse

prin actul administrativ tipic sau asimilat; - funcționarul public nu poate fi

acționat în contencios administrativ singur, ci numai împreună cu autoritatea

publică, răspunderea lor fiind solidară.

În cauză, cum corect a reținut prima

instanță, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, recurentul înțelegând să

cheme în judecată, în nume propriu, numai pe doamna E.D., în calitatea sa de

adjunct al Avocatului Poporului, nu și, în prealabil, autoritatea publică cu

care s-a stabilit raportul de drept administrativ, anume Instituția Avocatului

Poporului. Pe cale de consecință, în mod justificat instanța de fond, după

invocarea din oficiu a excepției și după punerea acesteia în discuția

contradictorie a părților, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de

reclamant, în condițiile legii contenciosului administrativ, în contradictoriu

cu pârâta E.D., chemată singular în judecată și nu alături de Instituția

Avocatului Poporului.

În raport de cele mai sus arătate,

constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și să

hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul prevederilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefundat a recursului declarat

de B.G. împotriva sentinței nr. 177 din data de 2 iunie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.G.

împotriva sentinței civile nr. 177 din 2 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2012