ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 349/42/2011 reclamantul B.G.

a chemat în judecată Adjunctul Avocatului Poporului, doamna E.D., solicitând: a) anularea răspunsurilor emise de pârâtă asupra plângerilor și memoriilor adresate de reclamant Avocatului Poporului, ca fiind potrivnice prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituția României și ale art. 1 din Legea nr. 35/1997; b) anularea răspunsului Ministerului Educației, Cercetării și Inovării nr. 10753/F din 4 august 2009 ca și a celui cu nr. 17285 din 4 decembrie 2007; c) obligarea Instituției Avocatului Poporului să declanșeze o anchetă proprie în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, având ca bază de analiză atât plângerea formulată în luna februarie 2010 cât și memoriul adresat Președintelui României; d) obligarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării la plata unei despăgubiri, pentru imensele prejudicii și suferințe morale și materiale ce au fost aduse reclamantului, în sumă de 50.000 lei; e) obligarea Adjunctului Avocatului Poporului, doamna E.D., la plata – în situația în care nu se va stabili obligația de despăgubiri a Ministerului Cercetării, Tineretului și Inovării – la plata de daune în cuantum de 55000 lei.

Prin sentința nr. 177 din 2 iunie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu de instanță și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu pârâta E.D., chemată în judecată în nume propriu, la sediul Instituției Avocatului Poporului din București. Instanța de contencios administrativ a arătat, în considerentele hotărârii pronunțate, următoarele: Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ”Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia”.

Totodată, art. 16 din același act normativ reglementează modul de introducere în cauză al funcționarului public; astfel, conform alin. (1), cererile în justiție prevăzute de legea contenciosului administrativ pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

Așadar, textele legale mai sus menționate conferă calitate procesuală pasivă funcționarului public numai dacă sunt îndeplinite două condiții, și anume: - cererea de chemare în judecată să aibă ca obiect, pe lângă anularea actului sau obligarea autorității la rezolvarea unei cereri și plata de despăgubiri pentru repararea pagubei produse prin actul administrativ; - funcționarul public nu poate fi acționat în contencios administrativ singur, ci numai împreună cu autoritatea publică, răspunderea lor fiind solidară. Potrivit art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, capătul de cerere principal vizând actul administrativ nelegal, tipic sau asimilat, se formulează întotdeauna în contradictoriu cu autoritatea sau instituția publică, raportul de drept administrativ stabilindu-se între petent și aceasta, obligația de formulare a răspunsului revenindu-i autorității publice, iar nu persoanei fizice.

Or, în speță, reclamantul, la solicitarea instanței, atât la termenul de judecată din data de 5 mai 2011, cât și prin precizările scrise depuse la dosar la data de 11 mai 2011 și concluziile scrise, și-a precizat cererea în sensul că nu înțelege să se judece decât cu adjunctul Avocatului Poporului, doamna E.D., împotriva căreia este îndreptată plângerea, iar nu cu Instituția Avocatul Poporului, invocându-se drept temei de drept art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Față de aceste precizări, în temeiul disponibilității care guvernează procesul civil, reclamantul vizând cadrul procesual, curtea nu poate introduce din oficiu în proces instituția publică mai sus arătată.

În această împrejurare, reclamantul stăruind în soluționarea cererii sale numai în contradictoriu cu funcționarul public, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de exercițiu ale acțiunii civile reglementate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, neîndeplinire care atrage inadmisibilitatea acțiunii. A concluzionat instanța de contencios administrativ că admiterea excepției face de prisos cercetarea excepției de nelegalitate invocate de reclamant precum și celelalte capete de cerere, accesorii.

Împotriva sentinței nr. 177 din 2 iunie 2011, precum și a încheierilor de ședință din datele de 5 și 26 mai 2011, toate pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 349/42/2011 a declarat recurs în termen legal reclamantul B.G., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței nr. 177 din 2 iunie 2011 și admiterea plângerii formulate de reclamant împotriva doamnei E.D., cu consecința anulării răspunsurilor pe care pârâta intimată le-a trimis urmare memoriilor recurentului, a obligării Instituției Avocatului Poporului, personal a doamnei E.D., în baza art. 22 din Legea nr. 35/1997, la declanșarea unei anchete proprii care să asigure înlăturarea aspectelor și a consecințelor negative, existente încă, ale gravelor nelegalități și infracțiuni săvârșite la Universitatea de Petrol Gaze din Ploiești – Facultatea de Litere și Științe, Specializarea Administrație Publică, și a anulării răspunsurilor Ministerului Educației, Cercetării și Inovării date cu adresele din 4 decembrie 2007 și din 4 august 2009. Cu privire la daunele morale și materiale, recurentul a solicitat a se dispune obligarea conducerii Ministerului Educației, Cercetării și Inovării la plata de despăgubiri în sumă de 20.000 lei, și, în subsidiar, în situația în care nu se reține culpa M.E.C.I., obligarea intimatei E.D.

la plata de despăgubiri în cuantum de 22.500 lei. Recurentul a contestat, prin motivele de recurs, realitatea unor consemnări din cuprinsul încheierilor de ședință din datele de 5 și 26 mai 2011, și a considerat că în mod eronat instanța de fond nu a comunicat pârâtei E.D. elementele de nelegalitate cuprinse în materialele transmise instanței de către Instituția Avocatului Poporului. Procesul, precum și sentința pronunțată, a relevat reclamantul, sunt lovite de nulitate absolută, în condițiile în care prima instanță a primit la dosar o întâmpinare formulată și semnată nelegal, pârâta E.D. a lipsit de la proces și nu și-a exprimat nici poziția față de pretențiile recurentului, iar judecătorul cauzei a soluționat de unul singur excepția de inadmisibilitate pe care a invocat-o din oficiu.

În ceea ce privește invocarea din oficiu de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, recurentul B.G. a susținut că au fost încălcate prevederile art. 136, precum și dispozițiile art. 137 alin. (1) și (2) C. proc. civ. De asemenea, reclamantul a susținut că instanța de fond a făcut trimitere eronată la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care nu au nicio legătură cu prevederile art. 16 din același act normativ, în temeiul cărora recurentul a formulat plângerea împotriva pârâtei E.D. Recurentul a precizat că, judecătorul fondului a dat în litigiu o interpretare greșită, contrară textului art. 16 din Legea nr. 554/2004, de natură să înlăture temeiul legal al acțiunii în contencios administrativ.

Toate cele menționate în argumentarea instanței de fond, a adăugat reclamantul, demonstrează inexistența unei adevărate judecăți, corespunzător exigențelor, valorilor și principiilor constituționale și legale, ale moralității și demnității umane. Recurentul B.G. a depus, la data de 11 mai 2012, direct la instanța de recurs, cu depășirea termenului de declarare și motivare a recursului, prevăzut de art. 303 C. proc. civ., o serie de precizări și completări la motivele de recurs formulate în termenul legal, prin care nu au fost relevate însă aspecte de ordine publică. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub aspectul susținerilor reclamantului referitoare la nerealitatea unor consemnări din cuprinsul încheierilor de ședință din data de 5 mai 2011 și, respectiv, din data de 26 mai 2011, se constată că, potrivit legii, hotărârea judecătorească în materie civilă (încheiere de ședință, sentință sau decizie), constituind un înscris autentic, are forța probantă a unui act autentic. Prin urmare, mențiunile din cuprinsul celor două încheieri de ședință, semnate de judecător și de grefier astfel cum dispune art. 147 C. proc. civ., fac dovadă, după caz, până la înscrierea în fals sau până la proba contrarie, dar o asemenea probă contrarie nu a fost făcută de recurent.

Critica recurentului privitoare la necomunicarea către intimata E.D., adjunct al Avocatului Poporului, a întâmpinării depuse la dosarul pricinii de către Instituția Avocatului Poporului, nu poate fi primită, o asemenea împrejurare putând fi invocată ca motiv de recurs numai în situația în care actul procedural sus menționat nu i s-ar fi comunicat reclamantului. De asemenea, nu sunt întemeiate nici argumentele reclamantului folosite ca temei al motivului de recurs constând în nulitatea absolută a procesului și a sentinței, în condițiile în care întâmpinarea formulată în litigiu de Instituția Avocatului Poporului întrunește cerințele art. 115 C. proc. civ., iar pârâta E.D. nu poate fi sancționată procesual pentru faptul că nu s-a prezentat la proces și nici nu a exprimat poziția sa față de cele solicitate prin acțiunea reclamantului.

În același timp, se reține că invocarea, din oficiu, de către judecătorul fondului a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, excepție absolută, s-a făcut potrivit prevederilor art. 136 și art. 137 C. proc. civ., cu respectarea principiului contradictorialității și după prealabila punere a acestei excepții în discuția părților. Cât privește motivul de recurs invocat de reclamant și constând în interpretarea și aplicarea greșită, de către prima instanță, a prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că în mod corect, prin sentința recurată, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului B.G., cu consecința respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei E.D., adjunct al Avocatului Poporului.

Ca regulă generală, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

În mod particular, art. 16 din Legea nr. 554/2004, denumit marginal ”Introducerea în cauză a funcționarului public”, prevede, la alin. (1), că ”Cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă”.

În mod incontestabil, art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conferă calitate procesuală pasivă funcționarului public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovat de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, numai dacă sunt îndeplinite două condiții: - cererea de chemare în judecată trebuie să aibă ca obiect, pe lângă anularea actului sau obligarea autorității la rezolvarea unei cereri și plata de despăgubiri pentru repararea pagubei produse prin actul administrativ tipic sau asimilat; - funcționarul public nu poate fi acționat în contencios administrativ singur, ci numai împreună cu autoritatea publică, răspunderea lor fiind solidară.

În cauză, cum corect a reținut prima instanță, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, recurentul înțelegând să cheme în judecată, în nume propriu, numai pe doamna E.D., în calitatea sa de adjunct al Avocatului Poporului, nu și, în prealabil, autoritatea publică cu care s-a stabilit raportul de drept administrativ, anume Instituția Avocatului Poporului. Pe cale de consecință, în mod justificat instanța de fond, după invocarea din oficiu a excepției și după punerea acesteia în discuția contradictorie a părților, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant, în condițiile legii contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâta E.D., chemată singular în judecată și nu alături de Instituția Avocatului Poporului.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și să hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefundat a recursului declarat de B.G. împotriva sentinței nr. 177 din data de 2 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.G. împotriva sentinței civile nr. 177 din 2 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2012