ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2733/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2733/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând,

în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Covasna

la data de 20 octombrie 2009, reclamanta Comuna Comandău a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC B. SA Brașov prin lichidator judiciar C.S.P.R.L.

Bacău, a se constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate privată

asupra terenului înscris în C.F. Păpăuți, și întabularea în cartea funciară a

dreptului de proprietate asupra terenului menționat, pe numele Comunei

Comandău.

Prin sentința civilă nr.

1789 din 3 decembrie 2010, Tribunalul Covasna

a admis cererea formulată de reclamantă;

a admis în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtă în

contradictoriu cu reclamanta; a constatat că Comuna Comandău, în temeiul art. art.

4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 834/1991, modificat prin H.G. nr. 468/1998, a

dobândit dreptul de proprietate privată asupra terenului înscris în CF Păpăuți,

teren în suprafață de 298.202 mp; a dispus întabularea dreptului de proprietate

asupra terenului sus-menționat pe numele reclamantei Comuna Comandău;.a constatat

că SC B. SA este succesoarea legală a I.P.E.I.L. Brașov; a respins restul

pretențiilor; a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de

39.114 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că denumirea proprietarului tabular

de sub B1 este Întreprinderea de stat pentru exploatarea și industrializarea

lemnului din Brașov, persoană juridica ce a luat naștere în anul 1948,

înființată fiind de Ministerul Silviculturii și Industriei Lemnului.

În anul 1953 a avut

loc o primă modificare a denumirii acestei persoane juridice, aceasta devenind

Întreprinderea forestiera de exploatare si transport Brașov.

În aplicarea Legii nr.

15/1990, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 34 din 14 ianuarie 1991,

prin care, printre altele, a înființat și Regia Autonomă V. Brașov, care

încorpora, potrivit Anexei 2 b pct. 4 și I.F.E.T. Brașov, iar în art. 1 alin.

(2) din acest H.G. se arată expres că regiile autonome înființate pe baza

acestui act normativ se organizează și funcționează în conformitate cu

prevederile Legii nr. 15/1990.

Această reorganizare

a ținut până în anul 1994, când în urma H.G. nr. 15/1994 Regia autonomă V.

Brașov a fost transformată în societate comercială pe acțiuni sub denumirea actuală

SC B. SA Brașov.

Prin urmare, instanța

de fond a admis în parte cererea reconvențională și a constatat că pârâta SC B.

SA este succesoarea legală a I.P.E.I.L. Brașov.

Cu toate acestea,

instanța de fond a apreciat că, fiind o societate comercială cu capital

integral de stat, SC B. SA Brașov, în mod obligatoriu deveneau aplicabile

prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, care arată că „Terenurile aflate în

patrimonial societăților comerciale cu capital de stat la data înființării

acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de

activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin

hotărâre a Guvernului, de către organele care potrivit legii îndeplinesc atribuțiunile

ministerului de resort“.

În aplicarea dispozițiilor legale menționate,

directorul general al pârâtei a adoptat Decizia nr. 200 din 20 septembrie 1994,

depusă de intimată, unde se arată că „având în vedere prevederile H.G. nr. 834/1991.”

Se înființează comisia pentru pregătirea documentațiilor necesare emiterii

certificatelor de atestare a proprietății, iar în urma lucrărilor efectuate au

fost eliberate cele trei certificate, în niciuna dintre ele nefiind cuprins

terenul obiect al procesului.

Cele trei certificate

menționate în acțiune care vizează zona Comandău au fost emise la data de 29

ianuarie 1998, iar după aceea nu s-a mai pregătit nicio documentație pentru

terenul în cauză, context în care cu privire la acest teren sunt aplicabile

prevederile art. 4 din H.G. nr. 834/1991, astfel cum au fost modificate prin H.G.

nr. 468/1998, și anume:

- (1) “Terenurile

disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 aparțin proprietății

private a comunelor”;

- (2) Societățile

prevăzute la art. 1 vor preda terenurile disponibilizate, care nu au făcut

obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, consiliilor

locale, pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data eliberării

certificatului de atestare a dreptului de proprietate “.

Deci, terenurile

obiect al procesului au devenit proprietatea reclamantei, ope legis, în baza

dispozițiilor legale citate mai înainte.

Instanța de fond a

apreciat ca temeinice susținerile reclamantei conform cărora prin Legea nr. 15/1990

nu se creează un drept de proprietate nimănui, ci se confirmă dreptul prealabil

existent, iar HG nr. 834/1991, la fel, nu creează proprietăți asupra

terenurilor care nu erau deținute cu titlu de proprietar, ci acesta cenzurează

terenurile aflate în proprietatea societăților de stat și permite acestora

menținerea numai a suprafețelor necesare desfășurării activității, care

trebuiau confirmate prin certificate de atestare a dreptului de proprietate,

iar surplusul de teren aflat în proprietatea lor - ope legis - trece la

subiectele de drept expres indicate în art. 4.

Faptul că începând cu

2001, în urma apariției Legii nr. 10/2001, Comuna Comandău a făcut numeroase

tentative de a obține aceste terenuri nu are relevanță juridică în prezenta

cauză, iar împotriva H.G. nr. 14 din 11 august 2003 a Consiliului de

Administrație al SC B. SA, prin care s-au respins Notificările 23-28/N/2001, în

baza art. 3 alin. (2) din Legii nr. 10/2001, reclamanta are deschise căi legale

ce nu pot face obiectul analizei prezentei instanțe.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC B. SA Brașov, solicitând schimbarea în tot a

acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 24/ AP

din data de 18 februarie 2011, Curtea de Apel Brașov

, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a r

espins

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței Tribunalului Covasna, pe care a

păstrat-o.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă SC B. SA invocă existența

dreptului său de proprietate asupra terenului înscris în CF Păpăuți, în baza art.

20 din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

H.G. nr. 834 din 14

decembrie 1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de

societățile comerciale cu capital de stat a fost emisă tocmai în aplicarea

prevederilor art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990.

Potrivit art. 1 din H.G.

nr. 834 din 14 decembrie 1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare

desfășurării activității conform obiectului lor de activitate se determină

pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către

organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile Ministerului de resort.

Societatea comercială

apelantă a fost înființată prin H.G. nr. 15/1994, când Regia Autonomă V. Brașov

a fost transformată în societate comercială pe acțiuni sub denumirea de SC B.

SA Brașov, devenind aplicabile prevederile art. 1 din H.G. nr. 834 din 14

decembrie 1991.

Prin decizia nr. 200

din 20 septembrie 1994 emisă de SC B. SA, în temeiul prevederilor H.G. nr. 834/1991,

s-a dispus înființarea Comisiei pentru pregătirea documentațiilor necesare

emiterii certificatelor de atestare a proprietății. În urma activității acestei

comisii au fost eliberate trei certificate de atestare a dreptului de

proprietate, care nu cuprind însă imobilul în litigiu.

Curtea de apel a

arătat că apelanta-pârâtă SC B. SA nu a făcut dovada că a fost întocmit un

certificat de atestare a dreptului de proprietate care să cuprinsă și terenul

în litigiu.

Ca urmare, devin

aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 834 din 14 decembrie

1991, potrivit cărora terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării

prevederilor art. 1 aparțin proprietății private a comunelor, orașelor sau

județelor și se constituie într-un fond special destinat realizării de

investiții sau desfășurării de activități economice. Societățile comerciale

prevăzute la art. 1 din același act normativ au obligația de a preda terenurile

disponibilizate, care nu au făcut obiectul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, consiliilor locale.

Înscrierea în cartea

funciară a dreptului de proprietate al fostei Întreprinderi de Stat pentru

Exploatarea și Industrializarea Lemnului asupra imobilului în litigiu nu

creează un drept de proprietate în patrimoniul apelantei - pârâte, căreia îi

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 15/1990, completate prin H.G. nr. 834

din 14 decembrie 1991.

Împotriva acestei decizii, a depus declarație

de recurs la data de 22 martie 2011, pârâta SC B. SA Brașov

prin Lichidator

Judiciar C.I.S.P.R.L. Brașov, arătând că motivele de recurs le va depune

printr-o cerere separată, înlăuntrul termenului de recurs.

Ulterior, la data de

26 mai 2011, pârâta a depus motivele de recurs, invocând în drept dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare, pârâta-recurentă a făcut

o prezentare a situației de fapt și un istoric al litigiului, solicitând ca

instanța să constate dacă, în regimul reglementărilor legale de la data

dobândirii bunului (terenurile și supra edificatele), acestea au trecut legal

în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea

dobândire a proprietății n-a avut loc niciodată.

De asemenea, recurenta - pârâtă a

cerut instanței să constate dacă Statul Român putea trece în mod legal dreptul

de proprietate asupra terenurilor în cauză la data înființării I.P.E.I.L.

Brașov.

La termenul de

judecată din data de 24 aprilie 2012, Înalta Curte

a pus în discuția

părților excepția nulității recursului, invocată din oficiu și, având în vedere

dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această

excepție.

Decizia nr. 24/ AP din

data de 18 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, a fost comunicată

pârâtei-apelante la data de 4 aprilie 2011, la sediul procesual indicat, la

mandatarul special Maria Badea, numit în procedura insolvenței voluntare (fila

35 dosar apel).

Așadar,

reprezentantul legal al părții a ales sediul procesual al societății, pe care

l-a indicat înainte de comunicarea deciziei și unde s-a realizat comunicarea

hotărârii recurate.

Pârâta

SC B. SA Brașov a

depus declarația de recurs la data de 22 martie 2011, însă motivele de recurs

le-a depus la data de 26 mai 2011, după împlinirea termenului de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și care se împlinea

la data de 20 aprilie 2011.

Dispozițiile art. 303

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „recursul se va motiva prin însăși cererea de

recurs sau înlăuntrul termenului de recurs”, iar alin. (2) dispune „termenul

pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă

recursul s-a făcut mai înainte.”

Ca urmare, recursul

este nul, întrucât înlăuntrul termenului prevăzut de lege, pârâta a depus numai

declarația de recurs, nu și motivele de recurs, așa cum prevăd în mod expres

dispozițiile legale mai sus enunțate.

Pe de altă parte, nulitatea

recursului rezultă și din considerentele ce succed:

Modificarea sau

casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în

condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a

părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea

unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă

parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță,

pârâta SC B. SA

Brașov prin Lichidator Judiciar C.I.S.P.R.L. Brașov

nu s-a conformat

exigențelor cerute de art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., pentru

că, deși partea a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., susținerile acesteia nu se încadrează în motivul indicat.

Mai mult, criticile

nu sunt structurate din punct de vedere juridic, pârâta neconformându-se

obligației de a

indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii.

Așadar, în motivarea

recursului partea a invocat în mod formal incidența dispozițiilor art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., deoarece a formulat numai susțineri

cu caracter general

care nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Ca urmare, Înalta Curte va aplica

sancțiunea nulității recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. cu referire

la art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta SC B. SA Brașov prin Lichidator Judiciar C.I.S.P.R.L. Brașov

împotriva deciziei nr. 24/ AP din data de 18 februarie 2011 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2012.