Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2254/2009

HOTĂRÂRE
15.06.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2254/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 740 din 11 decembrie 2008 Tribunalul Gorj, a condamnat pe inculpatul P.V., fiul lui I. și G, născut în Bumbești Pițic, județul Gorj, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani și interzicerea drepturilor, conform art. 71 alin. (5) C. pen. Inculpatul a fost obligat la 5.000 RON despăgubiri civile către partea vătămată V.M.I. Tribunalul a reținut următoarele: La data de 3 martie - 14 martie 2008, inculpatul a fost internat la Secția Fizioterapie a Spitalului orășenesc Novaci, județul Gorj, iar la Secția de pediatrie minori, V.M.I.

în vârstă de 11 ani. În această perioadă, prin intermediul unor pacienți, inculpatul a cunoscut-o pe minoră, ocazie cu care a aflat că aceasta este clasa a V-a și are 11 ani. A purtat apoi o serie de discuții cu minora, nepotrivite cu vârsta acesteia și i-a oferit diverse sume de bani pentru a-și cumpăra dulciuri, iar la externare a căutat-o în mai multe rânduri la școală. La 28 martie 2008, a mers la școala la care învață minora V.M., apoi a mers cu aceasta peste râul Gilort, stăruind să intre cu el într-o baracă metalică. Minora a cedat stăruințelor inculpatului, a intrat în baracă iar acesta a încercat să aibă un raport sexual cu ea, moment în care a fost surprins de martorul L.I. Fapta inculpatului constituie infracțiunea de tentativă la viol și formă agravată, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) teza I C. pen.

și a fost probată cu declarațiile martorului, ale părții vătămate V.M. și declarația inculpatului. Apelurile inculpatului P.V. și părții civile V.I. au fost admise de Curtea de Apel Craiova și, în consecință, s-a revocat măsura preventivă constând în obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea, luată prin Încheierea din 30 iunie 2008 a Tribunalului Gorj, iar daunele morale au fost majorate la 10.000 RON. Recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei nr. 66 din 30 martie 2009 a Curții de Apel Craiova este tardiv. La data judecării cauzei în fond, inculpatul fost prezent, situație în care, conform dispozițiilor art. 385 3 și art. 363 - 365 C. proc. pen. termenul de declarare a recursului este de 10 zile de la pronunțare.

În speță, inculpatul a declarat recurs la data de 15 aprilie 2009, peste termenul prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 10 aprilie 2009, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., acesta va fi respins ca tardiv. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 66 din 30 martie 3009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 15 iunie 2009

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2008
lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, iar cel care le pretinde îi revine sarcina să producă un minimum de argumen
ÎCCJ 2011-09-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3101/2011
ă legală a părții vătămate minore, declarația părții vătămate L.E.L., Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, declarațiile inculpatului G.G., care recunoaște fapta comisă, Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 201
ÎCCJ 2012-08-08
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2514/2012
a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, fiind menținută starea de arest a inculpatului C.R.V. La termenul din data de 25 aprilie 2012, inculpatului i s-au adus la cunoștință prevederile art. 320 1 C. proc. pen. ș
ÎCCJ 2010-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 592/2010
ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 350 alin. (1), art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. i-a fost computat din pedeapsa inculpat
ÎCCJ 2009-01-27
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2097/2012
rbirilor și comunicațiilor telefonice purtate de martorul M.V. de la postul telefonic cu mai multe persoane, printre care cu petentul condamnat, acesta apelând de la postul telefonic la datele de 10 iulie 2007, 15 iulie 2007, 08 august 2007
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă