ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2514/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2514/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 29 din 25 aprilie

2012, Tribunalul Sălaj în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., l-a condamnat pe inculpatul C.R.V., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare

cu executare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de viol asupra

unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În

baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după

terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art.

88 C. pen. deduce, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării

preventive, începând cu data de 13 ianuarie 2012 la zi.

În temeiul art. 112

alin. (1) lit. a) raportat la art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la

tratament medical până la însănătoșire, tratamentul urmând a se efectua în

timpul executării pedepsei, în rețeaua medicală penitenciară .

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul

condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, măsură care se va realiza conform

art. 7 alin. (2) din aceeași lege.

În baza art. 5 alin.

(5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștință inculpatului că probele

biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea, în Sistemul

Național de Date Genetice Judiciare, a profilului său genetic.

S-a constatat că

reprezentanții legali ai părții vătămate nu s-au constituit părți civile în

cauză.

În baza art. 14, art.

17, art. 18, art. 346 C. proc. pen. și a art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă

acțiunea civilă exercitată din oficiu și a obligat inculpatul la plata sumei de

1.000 RON daune morale către D.G.F.

În baza art. 191

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu

avocațial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. P.A., a fost avansată din

fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a reținut că inculpatul C.R.V. locuiește singur în com.

Plopiș, jud. Sălaj într-o încăpere a blocului de locuințe din centrul

localității. Inculpatul îl cunoștea pe partea vătămată D.G.F., minor în vârstă

de 11 ani, de mai mult timp, cunoscând că frecventa cursurile Școlii generale

din com. Plopiș, jud. Sălaj. În cursul lunii noiembrie 2011, în jurul orelor

amiezii, în timp ce victima ieșea de la cursurile școlare și se deplasa pe

trotuarul din apropierea bisericii com. Plopiș, a fost acostat de inculpatul

C.R.V. care a ieșit dintr-un magazin. Inculpatul i-a cerut părții vătămate să

meargă cu el în blocul unde locuiește, pentru a face sex. Partea vătămată,

neștiind ce însemna acest lucru, a refuzat și i-a cerut inculpatului să-l lase

să plece acasă. În acea împrejurare, inculpatul a prins de mână pe partea

vătămată și l-a tras după el circa 30 metri, până pe scările imobilului

respectiv. Acest aspect a fost observat și de martorul F.M.S.A., de la unul din

geamurile clădirii bibliotecii situată în apropiere. Ca să scape, partea

vătămată s-a prins cu mâinile de tocul ușii de acces în imobil, însă nu a

reușit să oprească acțiunea inculpatului care l-a tras după el pe scări în sus,

până la primul etaj, unde au intrat în camera în care se afla un singur pat.

Ajunși în cameră, inculpatul s-a dezbrăcat de pantaloni, rămânând gol până la

bust, după care l-a dezbrăcat pe partea vătămată de pantaloni și chiloți

trăgându-i până la genunchi, spunându-i acestuia să nu se teamă, deoarece a mai

făcut acest lucru și cu alți copii. Partea vătămată a încercat să se îmbrace,

însă inculpatul l-a trântit pe burtă în pat, i-a prins mâinile la spate și s-a

urcat peste el. În continuare, inculpatul și-a introdus penisul în anusul

părții vătămate și l-a frecat între fesele acestuia. Partea vătămată de frică

i-a spus că-l lasă până numără la 10. În scurt timp inculpatul s-a ridicat de

pe partea vătămată și s-a masturbat în fața acestuia până ce a ejaculat. În

continuare inculpatul, l-a lăsat pe partea vătămată, să se îmbrace și i-a spus

că îi dă 10 RON, ca să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Partea vătămată nu a

vrut să ia banii, însă inculpatul i-a spus că, dacă nu-i ia sau dacă povestește

la cineva ce s-a întâmplat, îl omoară.

Partea vătămată nu a

spus nimănui ce s-a întâmplat, fiindu-i frică de inculpat, însă după

aproximativ 2 luni, fiind întrebat de bunica sa, martora D.C., i-a povestit

acesteia ce i-a făcut inculpatul în luna noiembrie 2011. Martora D.C. a aflat

faptul că nepotul său a fost agresat sexual de inculpat, în data de 12 ianuarie

2012, de la martorii F.M.S.A. și F.M.M., cărora inculpatul le-a relatat că a

întreținut relații sexuale cu partea vătămată D.G.F.

Din Raportul de

constatare medico-legală nr. 76/II/e/2 din 13 ianuarie 2012 a Serviciului Județean

de Medicină Legală Zalău, reiese că la data consultului medical respectiv 13

ianuarie 2012, partea vătămată D.G.F., nu prezenta leziuni traumatice pe cap,

trunchi, membre și la nivelul regiunii anale.

În cauză a fost

efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică având în vedere antecedentele

inculpatului, acesta fiind o persoană cu dizabilități psihice fiind încadrat în

gradul nr. 1 de handicap.

Potrivit Raportului

de expertiză medico-legală psihiatrică al Institutului Național de Medicină

Legală „M.M." București, inculpatul C.R.V. prezintă diagnosticul: retard

mental ușor cu tulburări severe de comportament. Are discernământul scăzut în

comparație cu fapta pentru care este cercetat (în luna noiembrie 2011).

Măsura arestării

preventive a inculpatului C.R.V. a fost dispusă de către Tribunalul Sălaj, la

data de 14 ianuarie 2012, prin Încheierea penală nr. 3/C/2012, după ce, în data

de 13 ianuarie 2012 inculpatul a fost reținut pe timp de 24 de ore. Măsura

arestării preventive s-a dispus, inițial, pe o durată de 15 zile, fiind pusă în

executare prin Mandatul de arestare preventivă din 14 ianuarie 2012. Prin

Încheierea penală nr. 4/C din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus

prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe timp de 30 de zile,

începând cu data de 28 ianuarie 2012 până la data de 26 februarie 2012, iar

prin Încheierea penală nr. 6/C din 21 februarie 2012 a Tribunalului Sălaj, s-a

dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe timp de 30 de

zile, începând cu data de 26 februarie 2012 până la data de 26 martie 2012.

În data de 12 martie

2012, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive,

fiind menținută starea de arest a inculpatului C.R.V.

La termenul din data

de 25 aprilie 2012, inculpatului i s-au adus la cunoștință prevederile art. 320

1

C. proc. pen. și consecințele care decurg din alegerea procedurii simplificate,

C.R.V. declarând că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare

a instanței, nu formulează cereri privind administrarea de probe și solicită ca

judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

pe care le cunoaște și le însușește. De asemenea, inculpatul a arătat că este

de acord să plătească despăgubiri părții civile în ipoteza în care ar fi pus în

libertate.

În cauză,

declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și confirmate în fața

instanței se coroborează cu celelalte probe administrate: declarațiile părții

vătămate; raport de constatare medico-legală;declarațiile martorilor D.C.,

F.M.S.A. și F.M.M.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică probatorii în

baza cărora se reține astfel că situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt

pe deplin dovedite: în cursul lunii noiembrie 2011, prin constrângere, profitând

de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, inculpatul

C.R.V. a întreținut un raport sexual anal cu minorul D.G.F., în vârstă de 11

ani.

Potrivit raportului

de constatare medico-legală nr.  76/II/e/2 din 13 ianuarie 2012 emis de

Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, la data consultului (care a avut

loc la aproximativ 2 luni după consumarea violului), partea vătămată nu

prezenta leziuni traumatice pe cap, pe trunchi, membre ori la nivelul regiunii

anale.

În drept, fapta inculpatului

recidivist postexecutoriu C.R.V. de a întreține un raport sexual anal cu

minorul D.G.F., în vârstă de 11 ani, profitând de imposibilitatea acestuia de a

se apăra și de a-și exprima voința, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii

obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de întreținere

a unui raport sexual cu o persoană ce nu a împlinit vârsta de 15 ani,

inculpatul profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și

exprima voința, dată fiind vârsta fragedă a acesteia. Urmarea imediată, ca

element component al laturii obiective, se caracterizează prin încălcarea

libertății și inviolabilității sexuale a părții vătămate. Legătura de

cauzalitate dintre acțiunea de întreținere a raportului sexual și încălcarea

libertății și inviolabilității sexuale a părții vătămate rezultă din

împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii

subiective, inculpatul C.R.V. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în

accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. l lit. a) C. pen., din probele administrate

reieșind că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare

asupra inviolabilității sexuale a părții vătămate, asupra dezvoltării ei

ulterioare, fizice și psihice, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea

lui. Astfel, se reține că, după consumarea actului sexual, inculpatul a cerut

minorului să nu spună vreunei persoane despre cele întâmplate și, ca să se

asigure că D.G.F. va acționa astfel după cum i-a cerut, C.R.V. i-a oferit

acestuia suma de 10 RON. Mai mult, inculpatul l-a amenințat cu moartea pe

D.G.F., în cazul în care acesta spunea cuiva despre cele întâmplate. Modul în

care a acționat inculpatul dovedește fără urmă de îndoială faptul că acesta a

acționat cu discernământ, conștientizând că a comis o infracțiune.

Fapta săvârșită de

inculpat este viol în condițiile art. 197 alin. (3) C. pen. Forma agravată a

infracțiunii există întrucât fapta a fost săvârșită asupra unui minor care nu a

împlinit vârsta de 15 ani, inculpatul declarând că a cunoscut faptul că D.G.F.

avea vârsta de 10 sau 11 ani.

Totodată, fapta a

fost comisă în stare de recidivă postexecutorie, întrucât prin Sentința penală

nr. 83 din 05 martie 2008 a Judecătoriei Zalău, C.R.V. a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare pentru comiterea

infracțiunii continuate de furt calificat. A fost arestat la data de 21 martie

2008, eliberat condiționat la data de 25 ianuarie 2010, cu un rest neexecutat

de 349 de zile. Fapta cercetată în prezenta cauză fiind comisă în cursul lunii

noiembrie 2011, se constată că față de inculpat sunt aplicabile prevederile

art. 37 lit. b) C. pen.

Reținând vinovăția

inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea

infracțiunii de viol asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

La individualizarea

pedepsei în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., instanța a avut în

vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana

inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și

limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Gradul de pericol

social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 18

1

alin. (2)

C. pen., urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei,

scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea

produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste

criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei reținute în

sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere faptul că infracțiunea a fost

săvârșită cu intenție directă și a avut ca urmare lezarea integrității fizice

și psihice a victimei.

Instanța a avut în

vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului.

Acesta este în vârstă de 26 ani, este cunoscut cu multiple antecedente penale

(a fost condamnat de cinci ori până în prezent pentru comiterea de infracțiuni

de furt calificat și violare de domiciliu), i-au fost aplicate sancțiuni cu

caracter administrativ în alte trei dosare penale, pentru comiterea de

infracțiuni de furt calificat și distrugere. În prezenta cauză, inculpatul a

recunoscut cele reținute în sarcina sa, însă nu conștientizează gravitatea

celor comise.

Potrivit concluziilor

Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 01 noiembrie 2011 emis de

Institutul de Medicină Legală „M.M." București, inculpatul prezintă

diagnosticul: retard mintal ușor cu tulburări severe de comportament. Are

discernământul scăzut în raport de fapta pentru care este cercetat. Se

recomandă măsuri de siguranță medicală conform art. 113 C. pen.

Potrivit prevederilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în caz de recunoaștere a faptei

reținute în actul de sesizare și solicitare ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul

pedepsei închisorii și de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Instanța a avut în vedere aceste

prevederi, urmând să aplice inculpatului o pedeapsă cu închisoarea între aceste

limite. Instanța a apreciat că în favoarea inculpatului nu pot fi reținute

circumstanțe atenuante, având în vedere periculozitatea sporită a faptei,

comportamentul anterior al inculpatului, precum și faptul că, urmare a

recunoașterii vinovăției sale, C.R.V. va beneficia de reducerea cu 1/3 a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă (de la 10 la 25 de ani

și interzicerea unor drepturi).

În ceea ce privește

cuantumul pedepsei închisorii, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu

închisoarea de 8 ani pentru comiterea infracțiunii de viol va fi de natură să

asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., fiind deopotrivă un

mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Sub aspectul

modalității de executare, instanța consideră că, date fiind cele mai sus

expuse, se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție,

întrucât fapta comisă de C.R.V. prezintă un grad de pericol social deosebit de

sporit, aplicarea unei astfel de pedepse fiind în măsură să determine

prevenirea săvârșirii unei noi infracțiuni și reeducarea inculpatului. În

același timp, nu poate fi ignorată funcția de exemplaritate pe care trebuie să

o aibă pedeapsa aplicată în raport de gravitatea faptei comise, de persoana

infractorului, de comportamentul anterior al acestuia, de atitudinea

inculpatului după comiterea infracțiunii.

În ceea ce privește

pedepsele accesorii, instanța a reținut că natura și gravitatea infracțiunii

săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, duc la concluzia existenței

unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electivă prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., fiind justificată

îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori

exercițiul autorității. La aplicarea pedepselor accesorii s-au avut în vedere

criteriile de apreciere prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., precum și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Sabou și Pîrcălab c.

României și Hirst c. Marii Britanii) și Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 74 din 05 noiembrie 2007. Totodată, instanța a apreciat că nu se

impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I,

c), d) și e) C. pen., deoarece astfel de interdicții ar constitui măsuri

disproporționate față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de

persoana acestuia.

În baza art. 350 C.

proc. pen., instanța a menținut arestul preventiv al inculpatului și, în

temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului

preventiv din data de 13 ianuarie 2012 la zi.

În temeiul art. 112

alin. (1) lit. a) raportat la art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la

tratament medical, până la însănătoșire, având în vedere concluziile Raportului

de expertiză medico-legală psihiatrică din 24 februarie 2012 întocmit de

Institutul Național de Medicină Legală „M.M.", din care rezultă că

inculpatul a avut discernământ scăzut în raport cu fapta pentru care este

cercetat, având o structură psihică instabilă, cu tulburări severe de

comportament, măsura de siguranță putând fi aplicată cu succes în rețeaua

medicală penitenciară și a fost solicitată și de apărătorul inculpatului.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a), teza a II-a din C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În

baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după

terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul

condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, măsură care s-a realizat conform

art. 7 alin. (2) din aceeași lege.

În baza art. 5 alin.

(5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștință inculpatului că probele

biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea, în Sistemul

Național de Date Genetice Judiciare, a profilului său genetic.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța a constatat că reprezentanții legali ai părții

vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

Potrivit prevederilor

art. 17 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă se pornește și se exercită din

oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, iar

potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) C. proc. pen., când cel vătămat este o

persoană lipsită de capacitate de exercițiu, procurorul este obligat să susțină

interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.

În cauză s-a pornit

și exercitat acțiunea civilă din oficiu, interesele părții vătămate fiind

susținute de procuror.

Răspunderea civilă

delictuală este incidență în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiții:

existența unui prejudiciu de natură materială sau morală ce rezultă din

probatoriul administrat, existența unei fapte ilicite, în speță săvârșirea de

către inculpat a infracțiunii pentru care a fost condamnat, fiind dovedită

vinovăția acestuia și, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta ilicită

și prejudiciu. Față de cele precizate, instanța a apreciat că, în contextul

dat, se impune obligarea inculpatului la plata unor daune morale către partea

vătămată, date fiind traumele fizice și psihice suferite de minorul D.G.F. în

urma comiterii infracțiunii de viol asupra sa.

În consecință, în

baza art. 14, art. 17, art. 18, art. 346 C. proc. pen. și a art. 998 - 999 C.

civ., instanța a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu și va obliga

inculpatul la plata sumei de 1.000 RON daune morale către D.G.F.

În baza art. 191

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei 1.000 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu

avocațial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. P.A., a fost avansată din

fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel inculpatul C.R.V. prin care a solicitat admiterea

apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea

unei noi hotărâri prin care să fie redusă pedeapsa aplicată acestuia, față de

circumstanțele personale ale inculpatului.

În motivele de apel,

inculpatul, prin apărătorul acestuia, a arătat că din raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică rezultă că acesta prezintă diagnosticul de retard

mintal ușor, cu tulburări severe de comportament, iar răspunderea penală

presupune capacitatea persoanei de a-și da seama de acțiunile sau inacțiunile

sale, precum și de urmările acestora.

Orice alterare a

facultății psihice a unui inculpat trebuie să se regăsească din punct de vedere

juridic în opera de individualizare a pedepsei și a modului de executare.

Pentru aceste motive

a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, care s-a prelevat de

disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 98/A/2012 din 24 mai 2012, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 29 din 25 aprilie

2012 a Tribunalului Sălaj.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt

conformă cu realitatea, în sensul că în cursul lunii noiembrie 2011 când partea

vătămată D.G.F. în vârstă de 11 ani ieșea de la școală și se deplasa pe

trotuarul din apropierea bisericii din localitatea Plopiș, a fost acostat de

inculpatul C.R.V., solicitându-i părții vătămate să meargă cu acesta în blocul

unde locuiește, pentru a face sex.

Fapta comisă de

inculpat a primit o corectă încadrare juridică, iar pedeapsa aplicată acestuia

a fost stabilită în limitele prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina

acestuia, ținându-se seama de disp. art. 72 C. pen.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a disp.

art. 320

1

C. proc. pen. referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă

cu o treime în situația în care acesta a solicitat judecarea cauzei doar în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Din expertiza

medico-legală psihiatrică întocmită de Institutul Național de Medicină Legală

"M.M." rezultă că inculpatul suferă de retard mintal ușor cu

tulburări severe de comportament și că are discernământul scăzut în raport cu

fapta pentru care este cercetat, recomandându-se măsuri de siguranță medicală

conform art. 113 C. pen.

Potrivit conținutului

expertizei medico-legale psihiatrice rezultă că inculpatul nu știe să scrie și

să citească, nu-și cunoaște părinții provenind dintr-o familie dezorganizată, a

crescut la orfelinat, că răspunde, în mod intenționat, greșit la anumite

întrebări, afirmând că zăpada este zahăr, că este dulce și caldă, deși nu

fusese întrebat ce temperatură are și că nu răspunde la alte întrebări simple

care i se pun.

Solicitarea

inculpatului de reducere a pedepsei aplicate acestuia, nu este întemeiată

raportat la fapta comisă de inculpat, modalitatea de săvârșire a infracțiunii

și urmările acesteia.

Curtea a constatat

că, instanța de fond a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea

pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și modalitatea de

executare, în sensul evaluării concrete a criteriilor stabilite în dispozițiile

art. 72 C. pen., evidențiind gravitatea faptei comise prin prisma

circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale

inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a

celor care vizează strict persoana acestuia, respectiv starea sănătății

inculpatului care are un retard mental.

Curtea a considerat

că nu se impune a se da curs celor solicitate, deoarece nu s-ar putea da

eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu

celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepselor, apreciind că pedeapsa principală de 8

ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă

proporțională cu gravitatea efectivă a faptei, cu periculozitatea excesivă a

modului de operare, dar și cu gradul de pericol pe care îl prezintă lăsarea în

libertate a inculpatului pentru societate.

Pedeapsa prevăzută de

lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului este de la 10 la 25 de ani

închisoare și interzicerea unor drepturi, însă inculpatul prevalând-se de disp.

art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond i-a aplicat pedeapsa de 8

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. iar potrivit art. 112 alin. (1) lit. a)

raportat la art. 113 C. pen. inculpatul a fost obligat la tratament medical

până la însănătoșire, acesta urmând să fie efectuat în rețeaua medicală

penitenciară pe perioada executării pedepsei.

Față de modalitatea

concretă de săvârșire a faptei prezentată în detaliu mai sus, cuantumul

pedepsei principale de 8 ani închisoare, asigură realizarea concretă a

scopurilor pedepsei, iar executarea acesteia prin privare de libertate, va da

posibilitatea inculpatului ca prin programele educaționale desfășurate în mediu

închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin

restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la

conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale

reale a acestuia.

Cuantumul pedepsei nu

se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia,

rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele

judiciare trebuie să o aibă față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni.

În raport de cele

menționate, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub toate

aspectele, iar în apel nu s-a constatat existența vreunui caz de desființare,

care s-ar fi putut invoca din oficiu.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea deciziei

penale și rejudecând, să se procedeze la o reindividualizare, motivele fiind

deja expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri astfel că ele nu vor

mai fi reluate.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen., Înalta Curte

constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile judecătorești sunt supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 C.

pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte constată

că, în cauză, s-a făcut de către instanțele de fond și de apel o interpretare

judicioasă a probelor administrate și o analiză corespunzătoare a acestora,

reținându-se corect situația de fapt, vinovăția inculpatului cât și încadrarea

juridică a faptei penale săvârșite.

Vinovăția

inculpatului a fost pe deplin dovedită de întreg materialul probator

administrat în cauză, relevantă fiind declarația dată în fața instanței de fond

prin care solicita să fie judecat pe baza acordului de vinovăție în procedura

simplificată reglementată de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În conformitate cu

dispozițiile art. 52 C. pen. pedeapsa este deopotrivă un mijloc de

constrângere, dar și de reeducare a celui condamnat, având un rol

preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere pedeapsa pe lângă scopul represiv

trebuie să reflecte dezaprobarea legală și judiciară, atât cu privire la

faptele penale, cât și în ceea ce privește comportamentul inculpatului.

Prin urmare,

pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare,

trebuie individualizată astfel încât să îl convingă pe inculpat de necesitatea

respectării legii penale și să-l determine pe viitor să nu comită fapte penale.

Astfel, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să țină seama

atât de elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, cât și de datele

referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte

putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe

care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Sub acest aspect,

Înalta Curte constată că elementele legate de fapta și persoana inculpatului au

fost corect valorificate de instanțele anterioare în procesul de

individualizare a sancțiunii penale. Faptul că apărarea a invocat împrejurarea

că inculpatul suferă de un retard mintal, confirmat de altfel, prin raportul de

expertiză medico-legală întocmit în prezenta cauză, nu constituie un argument

solid pentru reindividualizarea pedepsei.

Fapta pentru care

inculpatul este cercetat și condamnat în primă instanță, condamnare menținută

și de instanța de apel, este extrem de gravă putând fi comisă sub aspect

subiectiv numai cu intenție ceea ce înseamnă că inculpatul are reprezentarea

faptei sale precum și a consecințelor pe care le urmărește și dorește să le

producă.

De altfel, sub

aspectul modalității concrete de comitere a faptei, precum și din împrejurarea

că după întreținerea raportului sexual i-a cerut victimei să nu spună nimănui,

amenințându-l că, în caz contrar, îl va omorî, denotă faptul că inculpatul a

avut reprezentarea clară a gravității faptei sale, precum și a consecințelor pe

care va trebui să le suporte în cazul în care va fi denunțat.

Astfel că, față de

cele arătate, Înalta Curte nu identifică nici un motiv pertinent pentru

redozarea pedepsei în sensul solicitat de inculpat.

În acord cu instanța

de fond și cu cea de apel, Înalta Curte constată că raportat la persoana

inculpatului, natura și împrejurările comiterii faptei, cât și gradul de

pericol social al acesteia, numai executarea pedepsei în regim de detenție

asigură realizarea scopului preventiv educativ astfel cum este prevăzut de art.

52 C. pen. dând posibilitatea inculpatului de a-și schimba atitudinea în raport

de valorile sociale ocrotite de norma penală.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarate în cauză.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.V. împotriva Deciziei penale nr.

98/A din data de 24 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13

ianuarie 2012 la 8 august 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 8 august 2012.

Procesat de GGC - N