ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3734/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 117 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul lași s-a dispus condamnarea inculpatului H.F., în prezent aflat în Penitenciarul lași, pentru săvârșirea infracțiunii de „viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani”, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., [prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de „loviri sau alte violențe”, prevăzută de art

.

180 alin. (2) C. pen.], Ia pedeapsa principală de 18 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 7 ani.

Pe durata și în condițiile prev.de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, respectiv de la 27 iulie 2012 Ia zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul H.F., în condițiile art. 7 alin. (2) din același act normativ.

în baza art. 17, art. 346, art. 348 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile minore D.I., suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 189, art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.500 RON cheltuieli judiciare, din care: suma de 200 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat în faza de urmărire penală, ce urmează a fi achitat către Baroul lași din fondurile speciale ale Ministerului Public; suma de 400 RON reprezintă onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpat și partea vătămată minoră în cursul cercetării judecătorești, ce urmează a fi achitată către Baroul lași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: „lnculpatul H.F. locuiește fără forme legale la sora sa, într-o casă construită în lași, are 34 de ani. Astfel cum rezultă din referatul de evaluare, potrivit informațiilor obținute din dosar, corelate cu informațiile oferite de sursele intervievate, caracteristica principală a relațiilor intrafamiliale este cea de sprijin reciproc.Tânărul este caracterizat prin prisma accidentului pe care l-ar fi suferit în Franța în mai 2010; astfel, sursele apropiate afirmă că ar avea pierderi de memorie (atât referitoare la memoria de lungă durată, dar mai ales la cea de scurtă durată); sechelele accidentului se concretizează în dureri de cap insuportabile (potrivit afirmațiilor inculpatului) și acesta este motivul pentru care consumă excesiv alcool și cafea. Comportamentul impulsiv al acestuia nu este asociat, potrivit declarațiilor concubinei (și mama părți vătămate minore), cu partea sexuală, în sensul întreținerii de relații intime. Cu ocazia interviului făcut de consilierul de probațiune a menționat că nu-și amintește ce s-a întâmplat, dar are încredere în sora sa, martora P.E., care i-a spus că a lovit minora pentru că nu l-a ascultat. Rolul adoptat de inculpat în relația cu a sa concubină și cu fiica acesteia (parte vătămată în cauză) a fost cel de protecție, predispoziție declanșată și alimentată încă din familia de origine prin imaginea surorii mai mari. Pe fondul consumului de alcool a agresat-o pe minoră, de mai multe ori. Din sursele intervievate rezultă că este perceput ca o persoană care se manifestă violent atunci când consumă băuturi alcoolice. De altfel, fapta dedusă judecății a fost comisă în astfel de circumstanțe.”

Cu privire la fapta dedusă judecății, s-au reținut următoarele: începând din luna august 2011, inculpatul H.F. ( în vârstă de 33 ani la acel moment) a instituit o relație de concubinaj cu numita D.M.G. (în vârstă de 34 de ani), pe care a cunoscut-o în Italia. Cei doi și-au stabilit domiciliul în orașul O., județul C.S., în locuința numitei G.V. (mama numitei D.M.G.), însă în cea mai mare parte a timpului au fost plecați la muncă în străinătate, în Franța și Italia.

În această situație, fiica numitei D.M.G., partea vătămata D.I. în vârstă de 13 ani, a fost lăsată în grija bunicii materne G.V., în orașul O. Cu încuviințarea mamei, în luna mai 2012, minora D.I. a fost adusă în municipiul lași, unde a fost lăsată în grija surorii inculpatului, respectiv martora P.E., domiciliată în zona dezvoltată pe șesul râului B., str. A.B. În luna iulie 2012 inculpatul H.F. a revenit în țară și s-a cazat în lași, la sora sa P.E. În seara zilei de 26 iulie 2012, inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu membrii familiei și, pe fondul stării de ebrietate, a luat hotărârea de a întreține relații sexuale cu partea vătămată minoră, D.I.

În realizarea acestei rezoluții infracționale, urmărind atragerea minorei în afara sferei de ocrotire oferită de căminul familial, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată în oraș, cu promisiunea că îi face cinste cu o pizza. Având încredere în inculpat, pe care îl percepea ca pe un tată, minora D.I. a acceptat invitația, astfel că,în jurul orei 03:00, cei doi au plecat de la domiciliu, îndreptându-se către cartierul D. Înainte de a ajunge la puntea peste râul B., inculpatul s-a oprit într-o zonă ferită și a așternut pe sol o pătură pe care o luase de acasă, de pe un fotoliu. Inculpatul s-a așezat pe pătură și i-a spus minorei să i se alăture, însă aceasta I-a refuzat. Atunci inculpatul a prins-o pe partea vătămată de mână și a tras-o lângă el, după care a întrebat-o dacă este virgină. Deși minora i-a spus că este virgină, inculpatul i-a cerut să se dezbrace, iar în urma refuzului acesteia, autorul a lovit victima în mod repetat, cu palmele peste ceafă, dar și peste față. În pofida acestor violențe, partea vătămată a continuat să se opună, dar a cedat în fața inculpatului atunci când acesta i-a spus că o va arunca în râul B. Sub amenințările cu moartea partea vătămată s-a dezbrăcat de pantaloni și de chiloți, iar inculpatul s-a urcat deasupra victimei minore, cu care a întreținut un raport sexual normal și complet, care a durat circa 5-8 minute. Evident că în tot acest timp partea vătămată s-a opus actului sexual și a țipat, strigătele sale de ajutor fiind auzite de mai mulți locuitori ai blocurilor de peste râul B. În această situație, realizând că o persoană de sex feminin se află în primejdie, martora C.A.R. a sunat la Serviciul 112, solicitând intervenția poliției. Din adresa din 27 iulie 2012 a Inspectoratului de Poliție Județean lași rezultă că S.N.U.A.U. 112 a fost apelat Ia data de 27 iulie 2012 ora 03:41, de către o persoană care s-a prezentat a fi C.A.R.

Mai departe, patrula a fost sesizată la ora 03:45 și s-a deplasat de îndată în zona indicată prin dispecerat. În acea zonă a fost descoperit și o altă persoană, respectiv, martorul M.N.D., care a confirmat că a auzit strigăte de ajutor. Organele de poliție s-au deplasat către zona de unde fuseseră auzite țipetele și, pe șesul râului B. au depistat pe inculpat (identificat ulterior), care era complet dezbrăcat, alături de minoră, care prezenta urme de sânge în zona gurii și a nasului. Din procesul-verbal întocmit urmare a sesizării, ca și din procesul-verbal de cercetare la fața locului (împreună cu planșele fotografice anexă) a rezultat faptul că, pe malul râului B., pe o pătură de culoare verde, a fost găsită o persoană de sex masculin de aproximativ 32 de ani, dezbrăcată complet, și o persoană de sex feminin,de aproximativ 13-14 ani, îmbrăcată cu un hanorac de culoare negru, lângă ea fiind o pereche de pantaloni de culoare roz. Minora prezenta urme de sânge în zona gurii și a nasului. Aceasta a declarat verbal (deci, imediat după comiterea faptei) că a fost lovită de cel care era lângă ea pentru a întreține raporturi sexuale. Agenții de ordine publică au cerut inculpatului să îi însoțească Ia sediul Secției 1, însă acesta a refuzat, i-a spus minorei să fugă și s-a împotrivit cu agresivitate măsurilor dispune de polițiști. În această situație agenții au trecut la imobilizarea lui și l-au condus la sediul poliției în vederea identificării.

La sediul poliției, minora a declarat că, inculpatul i-a propus să meargă la o pizza, însă, când a ajuns pe malul râului B., folosind forța, H.F. „m-a obligat să întrețin raporturi sexuale cu el, am opus rezistență, dar m-a lovit în zona gurii, după care m-a violat”.

Mai departe, minora a fost transportată la Institutul de Medicină Legală lași, unde a fost examinată. Din procesul-verbal întocmit cu această ocazie rezultă că minora D.I. prezenta echimoze, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente și care pot data din 27 iulie 2012. De asemenea, prezenta o deflorare recentă care putea avea aceeași dată. Aceste constatări provizorii au fost ulterior transformate în concluzii. Din raportul de constatare medico-legală din 9 august 2012 a rezultat inclusiv faptul că leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Erau situate pe piramida nazală.

În legătură cu aceste fapte ale inculpatului, s-au menționat următoarele: din declarațiile victimei date în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul a folosit atât constrângerea fizică, dar și constrângerea psihică; a recurs la forță pentru a anihila împotrivirea copiIei: „m-a prins de mână și m-a tras după el pe pătură”; „m-a întrebat dacă sunt virgină (...) după care mi-a cerut să mă dezbrac, dar eu l-am refuzat, moment în care acesta m-a lovit de două ori cu palma peste cap în zona cefei, după care m-a lovit de două ori cu palma în zona feței”; „m-a amenințat că mă va arunca în râul B. și mă va îneca”; de asemenea, a recurs nu numai la ascendentul dat de statutul pe care îl avea în ochi minorei, aceasta considerându-l tată, dar și la constituția sa fizică, la frica imprimată minorei imediat după ce a tras-o lângă el, a lovit-o și amenințat-o; pe parcursul procesului penal, minora D.I. în vârstă de 13 ani la momentul agresiunii, nu a avut constanță în declarațiile date; în faza de urmărire penală, a precizat în mod constant că inculpatul H.F. a agresat-o sexual; a descris modalitatea în care acesta a acționat; declarațiile victimei minore în faza de urmărire penală au constanță, atât cele date cu ocazia audierii propriu-zise, cât și cele date cu ocazia desfășurării altor acte procedurale (cercetarea la fața locului, examinarea medico-legală, consilierea psihologică; din analiza fișei de examinare psihologice, rezultă că, în fața psihologului, în cadrul aceleiași faze procesuale, a precizat în mod indubitabil faptul că, a fost „lovită de către H.F. cu palmele în zona feței, amenințată, „mi-a spus că mă strânge de gât și că mă aruncă în B.”, după care a întreținut cu ea un act sexual forțat); mai mult, persoanele din anturajul apropiat, cu care a vorbit după comiterea agresiunii, precizează că minora a făcut trimitere la inculpat ca fiind cel care a agresat-o sexual; astfel, martora H.A.D., sora inculpatului, a declarat în data de 27 iulie 2012 că, minora i-a relatat faptul că, „în jurul orei 03:00 a fost trezită din somn de către H.F. și au ieșit din curte pentru a merge în oraș. În zona șes B. a fost agresată fizic de către acesta și a dezbrăcat-o și a încercat să întrețină raporturi sexuale „martora P.E. a declarat în data de 27 iulie 2012 că, nepoata ei vitregă, respectiv D.I. i-a spus că, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 03:00, în timp ce se odihnea, la un moment dat a fost trezită de către tatăl ei vitreg, respectiv, inculpatul H.F., care i-a spus să meargă cu el în oraș pentru a cumpăra pizza, lucru cu care ea a fost de acord. Acestei martore, victima i-a relatat în detaliu ce s-a întâmplat, cu atât mai mult cu cât această martoră a asistat și la audierea victimei, în calitate de tutore. Minora I-a indicat în mod clar pe inculpat ca fiind persoana ce a obligat-o să întrețină relații sexuale cu el. Mama victimei, chemată din Italia de una din surorile inculpatului, după declanșarea cercetărilor, a afirmat că, a găsit-o pe fiica ei internată în Centrul de Primiri în Regim de Urgență lași. Aceasta i-a povestit în detaliu ce s-a întâmplat, aspecte care coincid cu cele anterior menționate și care dovedesc constanță în declarațiile victimei în faza de urmărire penală; toate relatările minorei îl plasează pe inculpat ca agresor. Însă declarațiile și relatările părții vătămate din faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe la care instanța a făcut deja referire. Mai mult, analiza procesului-verbal de cercetare la fața locului este edificatoare în a-I considera pe inculpat ca fiind autorul agresiunii sexuale (astfel, partea vătămată minorăjn prezența martorului asistent M.N.D., a declarat, la doar câteva minute de la obligarea Ia întreținerea de relații sexuale de către inculpat, ce i s-a întâmplat; cu această ocazie a precizat clar că inculpatul, la adresa căruia folosea apelativul tată, a fost cel care a forțat-o; mai mult, din procesul-verbal de efectuare de verificări, în baza sesizării telefonice, rezultă că a fost găsită, în zona menționată, pe o pătură de culoare verde, o persoană de sex masculin de aproximativ 32 de ani, dezbrăcată complet, persoană identificată ulterior ca fiind inculpatul H.F., care a început să aibă un comportament agresiv, spunându-i tinerei în cauză să fugă. Tânăra era partea vătămată minoră D.I., care prezenta urme de sânge în zona gurii și a nasului și care a declarat verbal, imediat după comiterea faptei, că a fost lovită de cel care se afla lângă ea pentru a întreține raporturi sexuale); în cursul cercetării judecătorești, au intervenit o serie de modificări în declarații, urmare a mai multor factori. Astfel, deși mama victimei, D.M.G., a solicitat externarea minorei din Centrul de Primire în Regim de Urgență cu obligația de a se stabili la domiciliul din orașul O., județul C.S., atât aceasta cât și minora au continuat să locuiască la familia inculpatului, mai precis la martora P.E. Ca atare, minora nu a mai continuat ședințele de consiliere psihologică, deși, din prima fisă de examinare psihologică făcută victimei la data de 6 august 2012 în cursul urmăririi penale rezulta că tabloul clinic indica simptome de traumă, specifice unei situații de criză, de punere în pericol a propriei existențe; stare de depersonalizare și depreciere; tensiune interioară cu ruminații și flashback-uri. Mai mult, după externarea minorei, mama a considerat necesar să îl viziteze pe inculpat în Penitenciarul lași, unde a fost însoțită de minoră de patru ori. Urmare a acestor vizite, coroborat cu împrejurarea că cele două au continuat să locuiască la familia agresorului, care au exercitat influențe asupra mamei și minorei, aceasta din urmă și-a modificat declarațiile și a vorbit, pentru prima dată de când au fost declanșate cercetările în cauză, despre o nouă persoană, un băiat pe nume D., pe care l-ar fi cunoscut pe net. Din declarația victimei date în fața instanței rezultă că ea și mama ei locuiesc la sora inculpatului, respectiv la P.E., și „inculpatul nu a încercat să întrețină relații sexuale” cu ea, ci doar „m-a găsit la jumătatea câmpului, iar D. era peste mine. Eram dezbrăcată de la jumătate în jos. Și D. Era (...) nu am țipat ci, doar atunci când tatăl meu m-a oprit să alerg după D., am strigat D., D., ia-mă cu tine. Tata m-a luat acasă, m-a certat ca un părinte, am început să plâng și, când a venit poliția, eram aproape de casă. Eram îmbrăcată.” Această susținere, ca și cea potrivit cu care D. ar fi lovit-o peste nas sunt lipsite de realism și de suport probatoriu. Nu sunt altceva decât rodul influențelor exercitate de inculpat și familia acestuia. Aceștia au profitat de faptul că mama victimei nu obține venituri în România și nu câștigă nici un ban. Martorul asistent M.N.D. a declarat pe întreg parcursul procesului penal, inclusiv în fața instanței, că minora a țipat și, fără a folosi vreun nume sau apelativ, a spus „dă-mi drumul să mă duc acasă”. Martora C.A.R., care a apelat serviciul 112, a precizat că se auzeau țipete, fata țipa oprește-te, oprește-te și zgomote ca și cum cineva lovea cu palma. Aceasta a văzut „o fată, care era îmbrăcată, plângea, dar am văzut că era plină de sânge în jurul gurii și spunea polițiștilor că a fost luată din casă, că a fost bătută, că a fost violată (...)”. Imediat după comiterea agresiunii, victima a precizat că a fost luată din casă. Nu a vorbit nici un moment despre faptul că și-ar fi dat întâlnire cu cineva în acea zonă. Ori, din casă nu putea a fi luată decât de cineva foarte apropiat, care a și fost găsit la locul faptei, respectiv inculpatul. Susține minora că polițiștii au țipat la ea și i-au cerut să semneze niște hârtii. Însă, astfel cum rezultă din declarația dată în faza de urmărire penală, la audiere a participat inclusiv martora P.E., sora inculpatului trecută ca și tutore. Aceasta nu a susținut, în același moment procesual, deși a dat declarație, că s-ar fi exercitat vreo presiune asupra minorei sau chiar asupra ei. În plus, la audiere a participat inclusiv un asistent social. În cursul cercetării judecătorești, martora P.E. a susținut nu numai că nu a participat în mod efectiv la audierea minorei de către organele de poliție, dar susținerile făcute de ea sunt diferite de cele consemnate în declarația dată la 27 iulie 2012, declarație pe care nu a mai citit-o, ci doar semnată. A încercat să contureze varianta susținută de minoră în fața instanței și a afirmat că D.I. mai pierdea timpul pe calcuIator. Martora H.A.D., cealaltă soră a inculpatului, a făcut trimitere, în cursul cercetării judecătorești, la o persoană D. cu care minora mai comunica pe net. Despre acest băiat s-a vorbit pentru prima dată abia când mama victimei a ajuns în lași, la familia inculpatului și au avut loc vizitele la penitenciar, împreună cu minora. Chiar și în astfel de circumstanțe, surprinderea inculpatului dezbrăcat lângă minora D.I., de asemenea dezbrăcată de la brâu în jos, împrejurare coroborată cu celelalte probe directe (declarația martorei C.A.R., procesele-verbale de consemnare a împrejurărilor surprinse de organele de poliție alertate, raportul de constatare medico-legală ce atestă o deflorare ce poate data din 27 iulie 2012) sunt edificatoare pentru a concluziona că agresiunea sexuală a fost comisă de către H.F. Având în vedere declarațiile contradictorii ale victimei minore, instanța a dispus audierea doamnei psiholog L.B.; aceasta a desfășurat ședințele de consiliere a victimei pe perioada prezentei ei în Centrul de Primiri în Regim de Urgență. Din declarația acesteia rezultă că primele declarații date de minoră sunt veridice, ca și cea dată de victimă în prezența mamei ei, la momentul la care aceasta din urmă a ajuns în lași, prin care îl prezintă pe inculpat ca și agresor. Pe de altă parte, prezența mamei, la acel moment inițial, a constituit un real sprijin pentru copil, care nu avea o persoană de suport. Odată cu reintegrarea minorei Ia mamă, respectiv la data de 6 august 2012, dat fiind și angajamentul acesteia de a se stabili în orașul de domiciliu, respectiv O., încălcat, de altfel, ca și faptul că au continuat să locuiască la familia inculpatului și să-l viziteze pe acesta din urmă la locul de deținere, au apărut declarații contradictorii și primele referiri la o persoană de sex masculin pe nume D.; din raportul psihologic de evaluare a situației copilului D.I., întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul de Urgență, județul Caraș-Severin rezultă că minora este avidă de stabilitate, securitate emoțională și de un mediu care să-i confere liniște și mai puține probleme; manifestă susceptibilitate față de stimuli externi; a prezentat trăiri specifice, coșmaruri, reamintiri intruzive (flashback-uri), tulburări de concentrare a atenției, senzație de teamă, hipervigilență, irascibilitate, tulburări de somn; de asemenea, victima a precizat că, pe durata procesului, mama sa, la îndemnul inculpatului, i-a sugerat să-și schimbe declarația în sensul favorizării acestuia; odată revenită în orașul de domiciliu, minora a început să frecventeze școala, s-a integrat în colectivitate, are un grup de prieteni; mai trebuie subliniat că, din același raport psihologic de evaluare rezultă că, în viața victimei este implicată o persoană cu prenumele de D., respectiv, D.D.D., care este fratele minorei, în prezent beneficiind de o măsură de protecție specială, respectiv cea a plasamentului la un asistent maternal profesionist, de pe raza județului Caraș-Severin; în faza judecății, inculpatul a negat întreținerea de relații sexuale cu minora; mai mult, a negat și conținutul referatului de evaluare psiho-socială, precizând că nu este adevărat că ar fi Iovit-o pe minoră peste față pentru că nu l-a ascultat. Cu toate acestea în faza de urmărire penală, precizează: „nu-mi aduc aminte motivul, dar știu că m-am enervat, i-am aplicat două-trei palme peste față D.I., aceasta a început să țipe și să fugă, am fugit după ea, m-am împiedicat, am căzut jos, în acel moment au venit organele de poliție”; din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 14 februarie 2013, întocmit de Institutul de Medicină Legală lași, rezultă că inculpatul este în evidența Spitalului S. lași cu două internări, cu diagnosticul de „tulburări de comportament”; trebuie menționat că raportul a fost întocmit cu luarea în considerare a documentelor medicale primite la solicitarea instanței de la unitățile spitalicești din Italia, unde, în 2007 figurează cu o intervenție neurochirurgicală pentru „traumatism cranian și fractură craniană înfundată”; ulterior, a mai fost înregistrat cu cefalee ușoară, amețeli și deranjarea vederii; s-a constatat o tendință de simulare a unei afecțiuni neurologice neconfirmată de documentele medicale din Italia și de examenele complementare actuale; s-a concluzionat că, inculpatul a prezentat la data comiterii agresiunii sexuale diagnosticul de „tulburare de personalitate emoțional-instabilă cu agravări onirofile”, a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-negative ale faptei, acționând cu discernământ; legat de vârsta victimei, s-a menționat că, inculpatul știa foarte bine că minora nu a împlinit 15 ani, dată fiind tocmai relația apropiată existentă între cei doi; mai trebuie amintit faptul că minora îl apela pe inculpat cu tată.

După cum s-a precizat mai sus, inculpatul H.F. a adoptat o poziție procesuală necorespunzătoare, atât în fața instanței de judecată, cât și în faza de urmărire penală. La început a admis doar că a lovit-o, descoperind-o cu un băiat pe malul B.ului. Ulterior, a precizat că nu își mai amintește nimic din ce s-a întâmplat în noaptea de 26 din 27 iulie 2012. Episodul agresiunii fizice asupra minorei i l-ar fi povestit sora sa, martora P.E. și l-a acceptat, dar nu își amintește nimic. Mai mult în fața instanței a negat inclusiv consemnările din referatul de evaluare psiho-socială; unde, a susținut că ar fi lovit-o pe victimă pentru că nu l-a ascultat.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul lași rezultă (pe lângă cele deja subliniate la începutul prezentei hotărâri) că, întreaga evoluție a inculpatului, din copilărie până în prezent, a fost marcată de debutul timpuriu în comportamentul infracțional și conturarea unei mentalități infracționale puternice, ca urmare a numeroaselor sale condamnări.

De asemenea, în cazul inculpatului s-au constatat existența unor probleme legate de consumul de alcool și de gestionarea furiei. S-a concluzionat prin referat că reabilitarea inculpatului trebuie susținută printr-o intervenție de specialitate psiho-terapeutică, în scopul restructurării cognitiv-comportamentale a acestuia. S-a considerat în mod imperios necesar includerea inculpatului în programe specializate de terapie comportamentală adaptate etapei în care se află, în scopul reducerii consumului de alcool și identificării de strategii propriile prevenire și intervenție în situațiile de criză.

În drept: Fapta inculpatului H.F. care, în noaptea de 26 din 27 iulie 2012, mai exact în data de 27 iulie 2012, în jurul orei 03:00, prin exercitarea unor acte de violență fizică (aplicarea de lovituri repetate în zona feței) și a unor constrângeri morale (amenințări cu moartea prin înecare în râul B.), profitând și de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe partea vătămată D.I., minoră în vârstă de 13 ani, să suporte un raport sexual normal, cu penetrare intra-vaginală completă și deflorare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani”, prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen.

În cauza de față, după cum s-a arătat mai sus, nu există nici un dubiu cu privire la faptul că inculpatul este autorul agresiunii sexuale. Din procesul-verbal întocmit urmare a sesizării de către martora C.A.R., ca și din procesul-verbal de cercetare la fața locului (împreună cu planșele fotografice anexă) a rezultat faptul că, pe malul râului B., pe o pătură de culoare verde, a fost găsită o persoană de sex masculin de aproximativ 32 de ani, dezbrăcată complet și o persoană de sex feminin, de aproximativ 13-14 ani, îmbrăcată cu un hanorac de culoare negru, lângă ea fiind o pereche de pantaloni de culoare roz. Minora prezenta urme de sânge în zona gurii și a nasului. Aceasta a declarat verbal (deci, imediat după comiterea faptei) că a fost lovită de cel care era lângă ea pentru a întreține raporturi sexuale (respectiv, de către inculpatul H.F.). Agenții de ordine publică au cerut inculpatului să îi însoțească la sediul Secției 1, însă acesta a refuzat, i-a spus minorei să fugă și s-a împotrivit cu agresivitate măsurilor dispuse de polițiști. În această situație agenții au trecut la imobilizarea lui și l-au condus la sediul poliției în vederea identificării. Acolo a și fost identificat. Mai mult, la sediul poliției, minora a declarat că, inculpatul i-a propus să meargă la o pizza, însă, când a ajuns pe malul, râului B., folosind forța, H.F. „m-a obligat să întrețin raporturi sexuale cu el, am opus rezistentă, dar m-a lovit în zona gurii, după care m-a violat!”. Martorii asistenți nu au văzut altă persoană de sex masculin în afara inculpatului Ia locul comiterii agresiunii. Rudele inculpatului au aflat în acea zi de la partea vătămată ce i s-a întâmplat și cum H.F., prin constrângere fizică și psihică, morală, recurgând nu numai la ascendentul dat de statutul său (era apelat cu tată), dar și la constituția sa fizică, a obligat-o la întreținerea unui raport sexual (a se vedea în acest sens precizările instanței de mai sus, cu trimitere la declarațiile părții vătămate date în faza de urmărire penală, ale martorilor H.A.D., P.E., M.N.D., la toate înscrisurile care reliefează profilul psihic și psihologic al minorei, inclusiv cel comunicat instanței de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul de Urgență, județul Caraș-Severin. Prin urmare, nu poate fi reținută încadrarea juridică prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., respectiv loviri sau alte violențe, astfel că solicitarea formulată de inculpat prin apărător în această privință, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen. urmează a fi respinsă. De altfel, lovirea victimei a fost recunoscută de inculpat doar în faza de urmărire penală, în cursul judecății precizând că a aflat despre faptul că ar fi lovit victima de la sora sa P.E., care la rândul său aflase de la partea vătămată minoră, dar el nu-și amintește acest lucru.

Față de aspectele de fapt și de drept expuse s-a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei principale ce va fi aplicată și a modului ei de executare, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertății de mișcare, a libertății sexuale și a integrității corporale a unei fetițe de doar 13 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, pe care trebuie să se sprijine familia lărgită sau acceptată, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a victimei minore. Prin raportare mai ales la vârsta părții vătămate, la împrejurarea că aceasta era virgină, la faptul că minora a avut încredere deplină în inculpat, pe care îl considera drept tată, acesta din urmă profitând de ascendentul asupra ei, dat atât de acest statut, cât și de relațiile anterioare derulate în mod firesc tocmai urmare a acestei percepții, trebuie subliniat faptul că agresiunea sexuală și-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echilibrului socio-afectiv al acestuia, astfel cum rezultă din fișele de examinare psihologică analizate mai sus. Modul de desfășurare a infracțiunii a fost unul foarte agresiv: amenințată cu înecul în râul B., folosind forța fizică, lovind-o în mod repetat în zona feței și a capului (din raportul de constatare medico legală rezultă că minora prezenta echimoze și excoriații în zona nasului, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale; martorii asistenți au declarat că fetei îi curgea sânge din nas și din zona gurii). Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice copil la această vârstă, a fost unul puternic; astfel, suferințele fizice și psihice pricinuite ca urmare a agresiunii sexuale la care a fost supusă au conturat, Ia prima evaluare psihologică, un tablou clinic care indica simptome de traumă, specifice unei situații de criză, de punere în pericol a propriei existențe; stare de depersonalizare și depreciere; tensiune interioară cu ruminații și flashback-uri. La rândul său inculpatul prezintă un pericol social ridicat fapt dovedit de modalitatea și împrejurările în care a comis infracțiunea (pe fondul consumului de alcool, prin amenințare și prin violență fizică).

În plus, atitudinea acestuia de după comiterea faptei, a fost caracterizată prin detașare emoțională. Încă de la început, de la momentul la care a fost surprins de organele de poliție, a încercat să scape de responsabilitate, cerându-i minorei să fugă, iar el devenind suficient de agresiv pentru a trebui să fie imobilizat.

Ulterior, nu numai că nu a manifestat empatie pentru minoră, dar, odată cu apariția mamei minorei, prin intermediul acesteia, a încercat să denatureze mersul procesului, și a convins minora (care a fost adusă în vizită la penitenciar de mama sa tocmai pentru acest lucru) să-și schimbe declarațiile și să facă vorbire despre o altă persoană de sex masculin. Cum am analizat această împrejurare, fac trimitere la cele mai sus menționate. De altfel, chiar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 14 februarie 2013, întocmit de Institutul de Medicină Legală lași, rezultă că s-a constatat la inculpat o tendință de simulare. lmportante sunt și concluziile referatului de evaluare, analizate mai sus, dar care evidențiază faptul că reabilitarea inculpatului trebuie susținută prin includerea acestuia în programe structurate, care să vizeze sprijinirea lui în stoparea consumului de alcool, dar și în adoptarea de noi abilități personale. De asemenea, trebuie menționat că profilul inculpatului este unul agresiv, pe fondul consumului de alcool.

De asemenea inculpatul este recidivist postexecutoriu, în cauză fiind reținute dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. În antecedență, inculpatul a suferit mai multe condamnări definitive pentru infracțiuni contra patrimoniului, în special.

În funcție de aceste criterii, cât și de dispozițiile părții generale ale C. pen., precum și de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpatului, instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea orientată înspre maxim.

Alăturat de pedeapsa principală, instanța, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. îi va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de șapte ani, ținând cont de împrejurările evidențiate în considerentele prezentei hotărâri. În cauză s-a putut aplica pedeapsa complementară a degradării militare, prevăzută de art. 67 C. pen., întrucât inculpatul nu are stagiul militar satisfăcut. La individualizarea, în această modalitate, a pedepselor complementare, instanța a avut în vedere tocmai comportamentul ilicit și nedemn al inculpatului, atitudinea lui în relațiile cu persoanele de sex opus, în relațiile de familie, consumul excesiv de alcool și violențele fizice și psihice, relevate de probele menționate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu calitatea de tutore sau curator.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., existând identitate de rațiune în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii acelorași drepturi, astfel că, motivele care au determinat și au impus aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen. sunt aceleași cu cele care reclamă incidența art. 71 C. pen.

Constatând că temeiurile ce au stat la baza luării, și ulterior menținerii stării de arest preventiv a inculpatului nu s-au modificat, ci, din contră, s-au consolidat, mai ales că s-a dispus condamnarea acestuia, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța a menținut această măsură preventivă.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, respectiv de la 27 iulie 2012 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul H.F., în condițiile art. 7 alin. (2) din același act normativ.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, la termenul din 17 septembrie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (1) C. proc. pen. a fost pornită și exercitată din oficiu acțiunea civilă pentru partea civilă minoră, iar în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) C. proc. pen.s-a pus în vedere reprezentanților legali ai părții vătămate să prezinte întinderea daunelor materiale și morale suferite de minoră, toate datele necesare și cheltuielile făcute cu însănătoșirea acesteia; de precizat că, nu au fost oferite instanței date cu privire la prejudiciul material presupus cauzat victimei minore.

În ceea ce privește prejudiciul moral, s-a arătat că este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial și, deși s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparații, neputându-se stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, totuși prezența acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, și-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară. Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală și nu se stabilesc în raport cu posibilitățile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esențială, s-a reținut a fi stabilirea concordanței dintre întinderea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferență în plus, și nici o diferență în minus. În cazul lezării relațiilor sociale referitoare la libertatea de mișcare, la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, Ia desfășurarea vieții sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, Ia conviețuirea socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, a integrității fizice și psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral, nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultățile în adaptare, carențele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fișele de evaluare psihologică.

Astfel, s-a reținut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanța a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunile exercitate de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părții civile minore. S-a reținut că sunt evidente consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viața socială (minora vrea să fie lăsată în pace, să nu mai fie tulburată de prezență diverselor autorități și să își vadă liniștită de cursul firesc al vieții), traumele psihice (puse în evidență nu numai de constrângerea fizică și morală și de impactul acțiunilor agresive, dar și de atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei, i-a cerut să fugă; ulterior, în cursul cercetării judecătorești, a determinat-o să-și schimbe declarațiile; s-a subliniat că victima era virgină, că a fost violentată fizic într-un mod degradant, lovită peste cap, peste față de mai multe ori, suficient de tare cât să-i producă leziuni, a fost trasă de mână pentru a o imobiliza în poziția culcat; după comiterea agresiunii, victima a suferit un șoc posttraumatic, manifestat inclusiv prin stări fizice deplorabile; acest șoc a fost accentuat prin faptul că a fost dusă să-l viziteze la penitenciar, tocmai pentru a o determina să-și schimbe declarația; a fost șantajată sufletește, precizându-i, astfel cum rezultă din ultimul raport de evaluare, că trebuie să se comporte ca o familie, și să aibă grijă de el,ca tată). În urma programelor de consiliere, minora a reușit să depășească perioada în care nu dorea să comunice cu nimeni și a continuat cursurile școlare. Toate aceste împrejurări, de asemene, au fost avute în vedere la cuantificarea despăgubirilor morale ce vor fi acordate.

Față de cele arătate instanța a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă, suma de 50.000 RON este necesară și echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victima minoră.

În consecință.în baza art. 17, art. 346, art. 348 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească părții civile minore D.I. suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

Văzând și dispozițiile art. 189 C. proc. pen., precum și pe cele ale art. 191 alin. (1) C. proc. pen. în ceea ce privește onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, precum și cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe penale, în termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul H.F. a declarat apel solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate pe care îl consideră prea mare, raportat la poziția sa de recunoaștere în fața instanței de apel și a problemelor sale de sănătate, care l-au împiedicat să-și dea seama de gravitatea faptei în momentul comiterii ei.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele: Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.

Astfel, au fost valorificate mijloacele de probă strânse în faza de urmărire penală și constând în procesul-verbal de sesizare prin Serviciul 112, procesul-verbal de cercetare la fața locului și de ridicare a unor mijloace materiale de probă, declarațiile părții vătămate D.I., copia certificatului de naștere a părții vătămate, raportul de constatare medico-Iegală, fișa de examinare psihologică a victimei, relații anchete sociale, declarațiile martorilor H.A.D., M.N.D., B.M., C.A.R., P.E., D.M.G., declarațiile inculpatului care au fost coroborate în sensul art. 69 C. proc. pen. cu dovezile administrate la instanța de fond.

Curtea a constatat că pentru prima dată, exclusiv în fața instanței de apel, inculpatul a declarat că recunoaște în integralitatea ei infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Față de poziția de recunoaștere a inculpatului în fața instanței de apel și a problemelor reale medicale care rezultă din actele depuse la dosar, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată acestuia este prea mare. S-a reținut că este de netăgăduit că fapta comisă de inculpat are o gravitate sporită, confirmată generic și de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și în concret, de circumstanțele de fapt efective în care acțiunea cu caracter, infracțional a fost desfășurată de făptuitor.

Individualizarea pedepselor presupune însă atât analizarea aspectelor defavorabile cât și cele favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea acesteia, dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

Pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta săvârșită și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Aplicarea unei pedepse de 18 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de „viol”, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3), teza I C. pen., s-a apreciat că este prea mare în condițiile în care acesta a recunoscut fapta și la data comiterii agresiunii inculpatul a prezentat diagnosticul de „tulburare de personalitate emoțional-instabilă cu agravări onirofiie”.

Curtea a considerat că pedeapsa de 16 ani închisoare ce a aplicat-o inculpatului, respectă principiul proporționalității și justei echilibrări între natura valorilor sociale lezate și sancțiunea penală, deoarece ca mijloc de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și referitor la comportamentul infractorului care trebuie astfel să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa și să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.

Drept consecință,pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelul inculpatului conform art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desființat în parte, în latură penală sentința, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de prima instanță, fiind menținute toate celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Raportat la gravitatea faptei comise, Curtea a apreciat de asemenea, că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului, deducând arestarea preventivă la zi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul H.F.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a susținut motivele scrise de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând următoarele:

- achitarea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 48 C. pen.

- reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și 76 C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul H.F. prin raportare Ia dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ei doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, Ia data de 18 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul în termen, respectiv la data de 29 octombrie 2013 și la data de 21 noiembrie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În speța de față, instanța de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., întrucât, reindividualizarea pedepsei era prevăzută în cazul de casare prevăzut de pct. 14 teza I al art. 385

9

C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.

Cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat Ia art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 48 C. pen., de asemenea se constată