ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4044/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantele G.A.M., G.L. și G.M. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul

Fond Garantare, obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de

despăgubiri, respectiv diferența până la suma de 30.000 RON, cu titlu de

despăgubiri, rezultat din contractul de asigurare obligatorie, încheiat

potrivit Legii nr. 32/2000.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au arătat că prin Sentința penală nr. 1323/2005,

pronunțată în Dosarul penal nr. 7858/2005, inculpatul C.G. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.

la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen.,

a fost obligat, în solidar cu asigurătorul, la plata sumei de 7800 RON daune

materiale și 50.000 RON daune morale în favoarea fiecăreia dintre reclamante.

Se mai arată că,

întrucât societatea la care inculpatul era asigurat a fost lichidată, pe parcursul

procesului penal, aceasta a fost reprezentată de lichidatorul SC C.C. SRL,

astfel că reclamantele s-au adresat Fondului de Garantare care are ca

destinație plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare

obligatorie, în condițiile legii, cu societatea de asigurare față de care s-a

constatat starea de insolvabilitate.

Prin Decizia nr.

60196 din 2007, Departamentul Fond de Garantare a respins, în parte, cererea

reclamantelor cu privire la cuantumul sumei de 158.800 RON, în sensul că a

admis cererea acestora doar cu privire la plata sumei de 10.000 RON, din

disponibilitatea fondului de garantare.

Prin Sentința nr. 28

din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția comercială, având în vedere dispozițiile art. 40

alin. (1) din Legea nr. 32/2000, art. 8 din același act normativ și art. 3 C.

com.

Prin Decizia nr. 3052

din 24 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul

declarat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond de

Garantare, a casat sentința recurată și a trimis cauza la aceeași instanță,

pentru continuarea judecății, având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 503/2004.

Prin Sentința nr. 79

din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de

reclamante ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut, în esență că, din interpretarea

dispozițiilor Legii nr. 503/2004, precum și ale Legii nr. 32/2000, reiese că la

stabilirea cuantumului despăgubirii, se are în vedere doar plafonul de

100.000.000 lei pentru fiecare persoană vătămată sau decedată, ca urmare a unui

accident rutier, legea necondiționând acordarea despăgubirilor, de numărul

părților civile sau ale moștenitorilor unei persoane decedate ca urmare a unui

eveniment rutier.

Împotriva Sentinței

nr. 79 din 13 ianuarie 2009, au declarat recurs reclamantele criticând sentința

recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de

judecată din 19 iunie 2009, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus

suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

Cauza a fost repusă

pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză, nu

s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea,

potrivit prevederilor art. 249 – 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea

dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același Cod, constatându-se din oficiu

perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de G.A.M., G.L. și G.M. împotriva Sentinței nr. 79 din 13

ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2010.