ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4044/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantele G.A.M., G.L. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond Garantare, obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri, respectiv diferența până la suma de 30.000 RON, cu titlu de despăgubiri, rezultat din contractul de asigurare obligatorie, încheiat potrivit Legii nr. 32/2000. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin Sentința penală nr. 1323/2005, pronunțată în Dosarul penal nr. 7858/2005, inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.

la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat, în solidar cu asigurătorul, la plata sumei de 7800 RON daune materiale și 50.000 RON daune morale în favoarea fiecăreia dintre reclamante. Se mai arată că, întrucât societatea la care inculpatul era asigurat a fost lichidată, pe parcursul procesului penal, aceasta a fost reprezentată de lichidatorul SC C.C. SRL, astfel că reclamantele s-au adresat Fondului de Garantare care are ca destinație plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare obligatorie, în condițiile legii, cu societatea de asigurare față de care s-a constatat starea de insolvabilitate. Prin Decizia nr. 60196 din 2007, Departamentul Fond de Garantare a respins, în parte, cererea reclamantelor cu privire la cuantumul sumei de 158.800 RON, în sensul că a admis cererea acestora doar cu privire la plata sumei de 10.000 RON, din disponibilitatea fondului de garantare.

Prin Sentința nr. 28 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, având în vedere dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, art. 8 din același act normativ și art. 3 C. com. Prin Decizia nr. 3052 din 24 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond de Garantare, a casat sentința recurată și a trimis cauza la aceeași instanță, pentru continuarea judecății, având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 503/2004. Prin Sentința nr. 79 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență că, din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 503/2004, precum și ale Legii nr. 32/2000, reiese că la stabilirea cuantumului despăgubirii, se are în vedere doar plafonul de 100.000.000 lei pentru fiecare persoană vătămată sau decedată, ca urmare a unui accident rutier, legea necondiționând acordarea despăgubirilor, de numărul părților civile sau ale moștenitorilor unei persoane decedate ca urmare a unui eveniment rutier. Împotriva Sentinței nr. 79 din 13 ianuarie 2009, au declarat recurs reclamantele criticând sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din 19 iunie 2009, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 – 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același Cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de G.A.M., G.L. și G.M. împotriva Sentinței nr. 79 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2010.