ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5661/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5661/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 29 aprilie 2010,
reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat
Tribunalului Dolj,
în contradictoriu cu pârâtul D.A.V.,
să dispună
restrângerea exercitării
dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia, pentru o perioadă de cel
mult 3 ani.
În
motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de
14 aprilie 2010, iar în documentația de returnare
întocmită de autoritățile italiene se
precizează
că acesta se face responsabil de săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul
italian
respectiv posesie și falsificare de cârduri de credit/ plată,
fiind condamnat prin hotărârea Curții din Roma la 1 an și 4 luni închisoare și
amendă de 700,00 euro. S-a
mai arătat că în
documentele de returnare se menționează că infracțiunile săvârșite fac
parte
din cele împotriva vieții și a integrității persoanelor iar pârâtul a avut un
comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa
demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și a
integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul național să fie
incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță.
Prin
sentința civilă nr. 222 din 31 mai 2010, Tribunalul Dolj a admis acțiunea și
a dispus restrângerea
exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia,
pentru o perioadă de 3 ani.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a reținut, în baza probelor administrate, că pârâtul a fost expulzat
din Italia în baza decretului Prefectului de Roma din
10 decembrie 2009, decret în care s-a specificat că, în raport de natura
infracțiunii comise,
prezența
pârâtului pe teritoriul Italiei este incompatibilă cu conviețuirea civilizată
și în
siguranță constituind o
amenințare concretă și actuală la adresa siguranței publice. Prin
același decret pârâtului i s-a interzis să intre
în Italia timp de 5 ani.
În pofida
acestei interdicții, în ianuarie 2010, pârâtul a revenit pe teritoriul Italiei
de unde a fost returnat în România pe data de 14
aprilie 2010.
Tribunalul a apreciat
că probatoriul administrat în cauză dovedește că pârâtul
prin comportamentul manifestat pe perioada cât
s-a aflat pe teritoriul statului italian a
desfășurat activități prin
care a adus atingere ordinii și siguranței publice și a
compromis imaginea României în străinătate, a comis infracțiuni grave,
pentru care a fost condamnat și expulzat, a ignorat interdicția de a reveni în
Italia și a pătruns pe teritoriul acestui stat, deși i se interzisese acest
lucru, împrejurări ce configurează o amenințare reală, prezentă și gravă la
adresa intereselor fundamentale ale societății și
justifică astfel
măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulație, măsură
proporțională cu scopul urmărit, și anume
respectarea ordinii publice, în raport de
dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 și art. 27 din Directiva nr.
2004/38/CE.
Cu
privire la perioada de timp pentru care a dispus restrângerea acest drept,
tribunalul, având în vedere că
pârâtul a pătruns pe teritoriul Italiei în condițiile în care
avea interdicție să pătrundă în
acest stat timp de 5 ani, ca urmare a comiterii unei
infracțiuni, a apreciat că o perioadă de 3 ani
(maximul special prevăzut de lege) este în măsură să conducă la atingerea
scopului urmărit de legiuitor.
Împotriva
acestei sentințe, a declarat apel pârâtul D.A.V.
Curtea
de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin
decizia nr. 235 din 7 iulie 2010,
a respins, ca nefondat, apelul pentru aceleași
considerente reținute de tribunal.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
Învestită cu judecarea
recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din
27 mai 2011, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C.
proc. civ.,
ca urmare a neprezentării părților legal citate.
Cauza
a stat în nelucrare până la 12 iunie 2012, când instanța a dispus, din oficiu,
repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen
la data de
21 septembrie 2012.
La acest termen, Înalta Curte
a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, care va fi admisă pentru
următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin.
(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,
recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de
revocare se
perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din
vina părții timp de un an, în materie civilă.
Rezultă
că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de
faza procesuală în care se
află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această
lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei
părții.
Astfel
spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit
în cauză niciun act de procedură în vederea judecării
ei, situație datorată lipsei de
diligentă a
părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în
speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct.
2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din
27 mai 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de
un an fără să fi
săvârșit vreun act
de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.
Astfel,
din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 27 mai 2012,
când s-a împlinit termenul de perimare, calculat
conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ.
,
niciuna dintre părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol
în
vederea continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea
în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art.
248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași
text de lege,
perimarea operează de
drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ.,
ea se poate constata și din oficiu de către
instanță, Înalta Curte urmează să constate
perimat recursul.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D
E
Constată
perimat recursul declarat de pârâtul D.A.V. împotriva
deciziei nr. 235 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel
Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.