ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5661/2012

HOTĂRÂRE
21.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5661/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 29 aprilie 2010,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat

Tribunalului Dolj,

în contradictoriu cu pârâtul D.A.V.,

să dispună

restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia, pentru o perioadă de cel

mult 3 ani.

În

motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de

14 aprilie 2010, iar în documentația de returnare

întocmită de autoritățile italiene se

precizează

că acesta se face responsabil de săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul

italian

respectiv posesie și falsificare de cârduri de credit/ plată,

fiind condamnat prin hotărârea Curții din Roma la 1 an și 4 luni închisoare și

amendă de 700,00 euro. S-a

mai arătat că în

documentele de returnare se menționează că infracțiunile săvârșite fac

parte

din cele împotriva vieții și a integrității persoanelor iar pârâtul a avut un

comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa

demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și a

integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul național să fie

incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță.

Prin

sentința civilă nr. 222 din 31 mai 2010, Tribunalul Dolj a admis acțiunea și

a dispus restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia,

pentru o perioadă de 3 ani.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, în baza probelor administrate, că pârâtul a fost expulzat

din Italia în baza decretului Prefectului de Roma din

10 decembrie 2009, decret în care s-a specificat că, în raport de natura

infracțiunii comise,

prezența

pârâtului pe teritoriul Italiei este incompatibilă cu conviețuirea civilizată

și în

siguranță constituind o

amenințare concretă și actuală la adresa siguranței publice. Prin

același decret pârâtului i s-a interzis să intre

în Italia timp de 5 ani.

În pofida

acestei interdicții, în ianuarie 2010, pârâtul a revenit pe teritoriul Italiei

de unde a fost returnat în România pe data de 14

aprilie 2010.

Tribunalul a apreciat

că probatoriul administrat în cauză dovedește că pârâtul

prin comportamentul manifestat pe perioada cât

s-a aflat pe teritoriul statului italian a

desfășurat activități prin

care a adus atingere ordinii și siguranței publice și a

compromis imaginea României în străinătate, a comis infracțiuni grave,

pentru care a fost condamnat și expulzat, a ignorat interdicția de a reveni în

Italia și a pătruns pe teritoriul acestui stat, deși i se interzisese acest

lucru, împrejurări ce configurează o amenințare reală, prezentă și gravă la

adresa intereselor fundamentale ale societății și

justifică astfel

măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulație, măsură

proporțională cu scopul urmărit, și anume

respectarea ordinii publice, în raport de

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 și art. 27 din Directiva nr.

Cu

privire la perioada de timp pentru care a dispus restrângerea acest drept,

tribunalul, având în vedere că

pârâtul a pătruns pe teritoriul Italiei în condițiile în care

avea interdicție să pătrundă în

acest stat timp de 5 ani, ca urmare a comiterii unei

infracțiuni, a apreciat că o perioadă de 3 ani

(maximul special prevăzut de lege) este în măsură să conducă la atingerea

scopului urmărit de legiuitor.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel pârâtul D.A.V.

Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 235 din 7 iulie 2010,

a respins, ca nefondat, apelul pentru aceleași

considerente reținute de tribunal.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul.

Învestită cu judecarea

recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din

27 mai 2011, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.,

ca urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza

a stat în nelucrare până la 12 iunie 2012, când instanța a dispus, din oficiu,

repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen

la data de

21 septembrie 2012.

La acest termen, Înalta Curte

a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, care va fi admisă pentru

următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se

perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă

că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de

faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei

părții.

Astfel

spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit

în cauză niciun act de procedură în vederea judecării

ei, situație datorată lipsei de

diligentă a

părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în

speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din

27 mai 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de

un an fără să fi

săvârșit vreun act

de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel,

din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 27 mai 2012,

când s-a împlinit termenul de perimare, calculat

conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ.

,

niciuna dintre părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol

în

vederea continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea

în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art.

248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași

text de lege,

perimarea operează de

drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

ea se poate constata și din oficiu de către

instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimat recursul.

ÎN

E

Constată

perimat recursul declarat de pârâtul D.A.V. împotriva

deciziei nr. 235 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2012
că pârâtul, prin conduita sa, constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății care să justifice aplicarea măsurii drastice a limitării exercitării dreptului acestuia la libera c
ÎCCJ 2011-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4533/2011
ordinii și siguranței publice. Din declarația olografă și din Decretul Prefectului de Roma, reiese că pârâtul a fost expulzat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, fiind arestat, judecat și condamnat la o pedeapsă de 3 ani și
ÎCCJ 2010-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5670/2010
pus anumitor limitări, dar că, în cauză, nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri. Instanța nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui ordin de expulzare
ÎCCJ 2009-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8521/2009
perioadă mult mai mare decât cea prevăzută de legislația română și care se suprapune. Aplicarea unei alte sancțiuni în acest context ar fi fără eficiență juridică și pe de altă parte ar însemna o dublă sancționare pentru aceleași fapte, cee
ÎCCJ 2012-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4413/2012
acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/20
Sursă