ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5449/2009

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1038/PI din 30 martie 2009,

Tribunalul Timiș, secția civilă, a declinat competența materială de soluționare

a cauzei privind pe P.V., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Timiș și M.A.I., în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ

și fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut că reclamanta P.V. a solicitat să se constate caracterul politic

al condamnărilor autorilor acesteia, respectiv B.D. și B.V.

Tribunalul a avut în vedere

că prin O.U.G. nr. 214/1999 modificată prin Legea nr. 173/2006, a fost recunoscută

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri

administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989.

O astfel de pricină, izvorâtă

din temporizarea ori refuzul de finalizare a procedurii necontencioase la care face

referire O.U.G. nr. 214/1999 este atribuită spre soluționare instanței de contencios

administrativ competente să soluționeze calea de atac împotriva deciziei emise de

instituția competentă să soluționeze cereri în faza necontencioasă.

Cum prin art. 4 din O.U.G.

nr. 214/1999 modificată prin Legea nr. 173/2006, a fost înființată „Comisia pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă", care este un

organism central al administrației publice, și a fost instituită o procedură specială

pe care persoanele interesate trebuie să o parcurgă, rezultă că acțiunea în contencios

administrativ prevăzută la art. 6 din O.U.G. nr. 214/1999 modificată, este de competența

Curților de Apel, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Învestită prin declinare,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 229 din 25 iunie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel Timișoara; a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

Timiș, secția civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis

cauza spre soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că acțiunea reclamantei are natură

civilă, în cauză nefiind atacat vreun act administrativ ori refuzul pentru emiterea

unui act, care să atragă incidența normelor speciale în materia contenciosului administrativ.

Art. 6 alin. (1) din O.G.

nr. 214/1999 prevede într-adevăr competența instanțelor de contencios administrativ

însă pentru acțiunile prin care se atacă fie decizia emisă de Comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă, fie refuzul nejustificat al acestei

comisii de a rezolva cererea de constatare a calității de luptător.

Constatând așadar că,

în cauză, nu se solicită emiterea vreunui act și nici nu este atacat vreun act administrativ

ori refuzul vreunei autorități și că, dimpotrivă, se solicită obligarea Statului

Român la plata unor despăgubiri, obiect al acțiunii care se circumscrie de altfel

într-o serie de litigii soluționate irevocabil de secțiile civile ale instanțelor

judecătorești, inclusiv de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

în recurs, Curtea de Apel a constatat că raportat și la valoarea obiectului cererii,

competent a soluționa cauza este Tribunalul Timiș, secția civilă, în conformitate

cu dispozițiile art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul conform dispozițiilor

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Or, în cauză, așa cum

în mod corect a reținut și Curtea de Apel, reclamanta nu atacă vreun act administrativ,

ori vreun refuz nejustificat pentru emiterea unui act, ci solicită obligarea Statului

Român la plata unor despăgubiri.

Prin urmare, simpla încadrare

a unor acte normative speciale în justificarea temeiului de drept al actului nu

poate să ducă la concluzia că instanța competentă este instanța de contencios administrativ.

Având în vedere natura

civilă a cauzei, valoarea despăgubirilor solicitate, precum și dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., rezultă fără putință de tăgadă că instanța

competentă să soluționeze pricina este Tribunalul Timiș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe P.V., Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, D.G.F.P. Timiș și M.A.I., în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2009.