ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5449/2009

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1038/PI din 30 martie 2009, Tribunalul Timiș, secția civilă, a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind pe P.V., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Timiș și M.A.I., în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta P.V. a solicitat să se constate caracterul politic al condamnărilor autorilor acesteia, respectiv B.D. și B.V. Tribunalul a avut în vedere că prin O.U.G.

nr. 214/1999 modificată prin Legea nr. 173/2006, a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989. O astfel de pricină, izvorâtă din temporizarea ori refuzul de finalizare a procedurii necontencioase la care face referire O.U.G. nr. 214/1999 este atribuită spre soluționare instanței de contencios administrativ competente să soluționeze calea de atac împotriva deciziei emise de instituția competentă să soluționeze cereri în faza necontencioasă. Cum prin art. 4 din O.U.G.

nr. 214/1999 modificată prin Legea nr. 173/2006, a fost înființată „Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă", care este un organism central al administrației publice, și a fost instituită o procedură specială pe care persoanele interesate trebuie să o parcurgă, rezultă că acțiunea în contencios administrativ prevăzută la art. 6 din O.U.G. nr. 214/1999 modificată, este de competența Curților de Apel, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Învestită prin declinare, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 229 din 25 iunie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara; a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza spre soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că acțiunea reclamantei are natură civilă, în cauză nefiind atacat vreun act administrativ ori refuzul pentru emiterea unui act, care să atragă incidența normelor speciale în materia contenciosului administrativ. Art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999 prevede într-adevăr competența instanțelor de contencios administrativ însă pentru acțiunile prin care se atacă fie decizia emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, fie refuzul nejustificat al acestei comisii de a rezolva cererea de constatare a calității de luptător.

Constatând așadar că, în cauză, nu se solicită emiterea vreunui act și nici nu este atacat vreun act administrativ ori refuzul vreunei autorități și că, dimpotrivă, se solicită obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri, obiect al acțiunii care se circumscrie de altfel într-o serie de litigii soluționate irevocabil de secțiile civile ale instanțelor judecătorești, inclusiv de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs, Curtea de Apel a constatat că raportat și la valoarea obiectului cererii, competent a soluționa cauza este Tribunalul Timiș, secția civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul conform dispozițiilor art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Or, în cauză, așa cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel, reclamanta nu atacă vreun act administrativ, ori vreun refuz nejustificat pentru emiterea unui act, ci solicită obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri. Prin urmare, simpla încadrare a unor acte normative speciale în justificarea temeiului de drept al actului nu poate să ducă la concluzia că instanța competentă este instanța de contencios administrativ. Având în vedere natura civilă a cauzei, valoarea despăgubirilor solicitate, precum și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., rezultă fără putință de tăgadă că instanța competentă să soluționeze pricina este Tribunalul Timiș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe P.V., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Timiș și M.A.I., în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.