ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

actelor din dosar constată următoarele:

Prin rezoluția din 15 septembrie

2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații:

- G.S. fost procuror

al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București (18 septembrie 1998

- 01 iunie 2001),

- C.N.D. prim

procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București (1 iunie

2001 - 1 septembrie 2004 și 1 septembrie 2004 - în prezent);

- C.M. prim procuror

adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București (24

septembrie 1998 - 1 octombrie 2000, 1 octombrie 2000 - 1 ianuarie 2004),

- D.C. fost prim

procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București (15

ianuarie 2004 - 5 decembrie 2008), procuror adjunct al secției de urmărire penală

și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție;

- S.Ș. delegat

prim procuror adjunct al Parchetului pe lângă Judecătoria sectorului 1 București

(22 noiembrie 2011 - 13 mai 2002), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de favorizare a infractorului,

prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât fapta nu există.

Totodată s-a stabilit

că cheltuielile judiciare în sumă de 60 RON să fie suportate de partea vătămată

Z.L.

Pentru a se dispune

astfel s-a reținut următoarele:

Din actele premergătoare

efectuate în cauză a rezultat că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1

București, există mai multe plângeri și dosare penale formulate la plângerea persoanei

vătămate Z.L., începând cu anul 1999, printre acestea numărându-se și plângerea

acestuia prin care a solicita cercetarea tuturor procurorilor ce au îndeplinit funcția

de prim procuror și prim procuror adjunct la Parchetului de pe lângă Judecătoria

sector 1 București în perioada 2000-2004 și a tuturor procurorilor care au instrumentat

dosarul cu nr. 372/P/2000.

Memoriul face

referire la activitatea prim procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

sectorul 1 București, „care au tergiversat soluționarea dosarului cu nr. 3272 /P/2000

timp de 10 ani", obiectul dosarului constituindu-l infracțiunea prevăzută de

art. 211 C. pen., iar prejudiciul în valoare de 30.000 dolari SUA", dosar despre

care s-a susținut că ar fi fost pierdut.

Prin referatul

din 14 februarie 2011 a fost acordat termen de reconstituire a Dosarului nr. 3272/P/2000,

iar ulterior din verificările efectuate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

a rezultat că Dosarul nr. 3272/P/2000 a fost înregistrat și cu nr. 542/P/2000, fiind

vorba despre dublă înregistrare în registrul penal, dosar care se afla la acea dată

la Tribunalul București, secția

I

penală, fiind atașat la

Dosarul nr. 46675/3/2011, lucru care i-a fost comunicat petentului Z.L.

Dosarul nr. 542/P/2000

a fost soluționat cu neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de înșelăciune de către numitul Z.V., rezoluție menținută prin sentința penală

nr. 466 din 7 iunie 2011 în Dosar nr. 21193/3/2011 de Tribunalul București.

Din actele dosarului

s-a constatat că numitul Z.L. a formulat numeroase plângeri împotriva tuturor magistraților

judecători sau procurori care au pronunțat vreo soluție în cauzele cale, printre

care s-a numărat și intimații din prezenta cauză G.S., C.N.D., C.M., D.C. și S.Ș.

Plângerea formulată

de petentul Z.L., în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva sus-arătatei rezoluții,

a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 2431/11-2/2011 din 18 octombrie

2011 a Procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că nu

a rezultat că magistrații G.S., C.N.D., C.M., D.C. și S.Ș. ar fi săvârșit infracțiunile

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de favorizare a infractorului,

prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Împotriva celor

două rezoluții - petentul Z.L. a formulat trei plângerii care au fost înregistrate

astfel:

- la 23 noiembrie

2011, formându-se Dosarul nr. 9400/1/2011;

- la 30 noiembrie

2011, formându-se Dosarul nr. 10.065/1/2011;

- la 19 ianuarie

2011 , formându-se Dosarul nr. 705/1/2012.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea de ședință din 16 mai 2012 a

dispus conexarea Dosarului nr. 10065/1/2011 la Dosar nr. 9400/1/2011, iar apoi,

prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2012 s-a dispus conexarea Dosarul

nr. 705/1/2012 la cauza de față (Dosarul nr. 9400/1/2011).

Plângerea nu este

fondată.

Înalta Curte,

procedând la examinarea rezoluțiilor atacate în raport cu motivarea scrisă depusă

la dosar precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie,

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimați este legală

și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element

care să conducă la altă concluzie de cât aceea că faptele reclamate nu există.

Astfel, în mod

corect s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de intimații G.S., C.N.D., C.M., D.C. și S.Ș.

cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 246 și art. 264

C. pen., întrucât fapta nu există.

Împrejurarea că

petiționarul este nemulțumit de soluțiile adoptate în cauză nu poate conduce la

concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta

Ie-a indicat în plângerea sa.

Soluțiile dispuse

de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute

căi de atac specifice.

Cu alte cuvinte,

legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac tocmai pentru

ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano,

posibilitatea ca adoptarea unei soluții să poată fi considerată, prin ea însăși,

o infracțiune.

Dacă s-ar admite

ca, împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o hotărâre judecătorească,

să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute

de lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând cauza

în care petiționarul a fost parte și adoptând o soluție - întâmplător, defavorabilă

acestuia - intimații nu au făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte

date în competența lor prin lege, să dispună o soluție potrivit convingerii lor

obiective și nepărtinitoare, apreciind complet și just probele administrate în cauză,

motiv pentru care în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte

penale.

În consecință,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va

respinge plângerea formulată de petiționarul Z.L. împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale, rezoluție care va fi menținută.

Totodată, potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat, în sumă de 200 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul Z.L. împotriva rezoluției nr. 541/P/2011 din

15 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei

de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 septembrie 2012.