ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4242/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

a solicitat constatarea existenței calității de lucrător al Securității în privința

pârâtului F.S.

În motivarea acțiunii

a arătat că pârâtul a candidat la funcția de deputat în Parlamentul României, iar

conform art. 3 lit. b) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr.

24/2008, reclamantul verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător

sau colaborator al Securității, persoanele care au candidat în demnitățile sau funcțiile

prev. la art. 3 lit. b)-h

1

).

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția lipsei de interes întrucât a întocmit și semnat o declarație

pe proprie răspundere în care a specificat, fără echivoc, faptul că anterior datei

de 22 decembrie 1989 a deținut calitatea de lucrător în cadrul Securității, iar

promovarea prezentei acțiuni la un moment mult ulterior celui la care a candidat

pentru funcția de deputat, nu justifică un interes născut și actual.

Prin sentința civilă

nr. 267 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei

de interes, a admis acțiunea

formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul F.S., și a constatat existența

calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență că

excepția lipsei de interes

va fi respinsă, având în vedere că scopul O.U.G. nr. 24/2008 este cel de deconspirare

a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate,

a celor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate în art. 3, precum și a celor

care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnități

sau funcții, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora.

Din analiza actelor aflate

la dosar, instanța de fond a constatat că pârâtul a fost angajat al Securității,

având gradele de locotenent la Biroul D. din U.M. A. în anul 1977, locotenent major

la Biroul D. din U.M. B. în anul 1984, U.M. C. în anul 1984 și 1985, gradul de căpitan

în anii 1985-1987, șef al Biroului D. din U.M. D. în anul 1986 și al Biroului D.

din U.M. E. în anul 1987 din cadrul Direcției a IV-a.

Având în vedere activitățile

desfășurate de pârât, respectiv: măsuri informativ-operative cu privire la persoanele

semnalate pentru atitudini denigratoare la adresa regimului comunist și a României,

instruirea informatorilor Securității, dirijarea rețelelor informative, interceptarea

corespondeței cu scopul de a identifica relațiile și discuțiile purtate de persoanele

urmărite, instanța de fond a constatat că aceste activități sunt de natură a îngrădi

drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de legislația internă, cât și de reglementările

internaționale, fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că nu au nicio relevanță susținerile pârâtului referitoare faptul

că aceste activități s-au circumscris atribuțiilor de servici care îi reveneau potrivit

funcției deținute, întrucât dispozițiile legale ce definesc noțiunea de lucrător

al securității nu fac nicio distincție în acest sens, iar existența unui cadru legal

pentru aceste activități nu constituie o împrejurare de natură să facă inaplicabile

disp. art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe,

F.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

s-au arătat, în esență, următoarele:

- În mod eronat instanța

de fond a respins ca nefondată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.

Arată recurentul că deși

a candidat pentru funcția de deputat la alegerile parlamentare desfășurate în anul

2008, nu a fost ales în funcția de deputat și nici nu intenționează să mai candideze

pentru vreuna din funcțiile/demnitățile prevăzute în cuprinsul dispozițiilor

art. 5 din O.U.G. nr. 24/2004.

De asemenea, se arată

că demersul judiciar inițiat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

este lipsit de interes, dat fiind că are ca obiect constatarea unei calități deja

afirmate, recunoscute de recurent, deci interesul nu este actual.

- A arătat recurentul

că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu sunt rezultatul activității desfășurate

de acesta, ci sunt întocmite și semnate de alți lucrători ai Securității.

Consideră recurentul că

aprecierile pe fond ale primei instanțe sunt nefondate deoarece activitatea desfășurată

de recurent s-a circumscris atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer de Securitate,

dar și ordinele primite pe linie ierarhic superioară.

S-a mai arătat că activitățile

desfășurate de subiecții investigați constituiau, anterior momentului 1989, încălcări

ale dispozițiilor legale aplicabile pe teritoriul național în acea perioadă, iar

măsurile specifice de supraveghere și investigare (interceptarea corespondenței)

nu pot fi apreciate ca având caracter agresiv, fiind măsuri reglementate legal pe

teritoriul României, de altfel ca și în prezent.

Înalta Curte analizând

motivele de recurs, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate

cu art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în cele ce urmează:

- În ceea ce privește

excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, se apreciază că nu are relevanță

faptul că recurentul nu a fost ales deputat la alegerile parlamentare la care a

candidat. Acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a

fost în mod corect întemeiată pe dispozițiile art. 3 lit. b) coroborat cu art. 5

alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 28/2008.

Atâta vreme cât procedura

de verificare reglementată de O.U.G. nr. 28/2008 privește atât persoanele care candidează,

cât și pe cele care ocupă unele funcții publice enumerate la art. 3, interesul Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității există prin prisma interesului general

de deconspirare a activității Securității.

- Referitor la „calitatea

de lucrător al Securității” – constatată de instanța de fond, se reține că pe de

o parte recurentul recunoaște această calitate subliniind faptul că documentele

existente în dosarul prezentat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității rezultă din activitatea de supraveghere a altor ofițeri și că activitățile

și măsurile informativ-operative au avut un scop exclusiv preventiv, de protecție

a secretului militar, fiind reglementate de dispozițiile legale aplicabile pe teritoriul

României înainte de 1989.

Instanța de fond a reținut

că pârâtul, prin activitățile desfășurate, a determinat îngrădirea unor drepturi

și libertăți, precum dreptul la viața privată, dreptul la Secretul corespondenței

și al convorbirilor telefonice, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea

opiniilor și dreptul la liberă circulație.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația

de fapt, respectiv prin raportare la activitatea desfășurată de recurent ca ofițer

al Securității.

Astfel, imixtiunile în

viață și conștiința persoanelor în regimul comunist sunt considerate printre cele

mai periculoase acțiuni, încalcă dreptul la viața privată a individului, dreptul

oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale ființei sale,

despre elementele care privesc modul nostru de a gândi și care trebuie să rămână

inaccesibile.

Față de cele arătate mai

sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică,

Înalta Curte va respinge, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.S. împotriva sentinței civile nr. 267 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2010.