Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2014
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2014

HOTĂRÂRE
02.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 6736 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes ca nefondată și a admis acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului F.D. de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte: Prin cererea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul F.D., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Aserțiunea pârâtului potrivit căreia acțiunea este lipsită de interes, întrucât nu s-a făcut dovada întrunirii în speță a ipotezei reglementate la art. 5 din OUG nr. 24/2008, nu a fost primită având în vedere calitatea pârâtului de luptător al Revoluției române din decembrie 1989, iar nu în raport de aceea de "posibil candidat la una din funcțiile publice", nefiind incidentă, deci, ipoteza reglementată la art. 5 din O.U.G. 24/2008, cum în mod eronat a susținut pârâtul prin întâmpinare. S-a reținut Direcția de specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în urma verificării documentelor și informațiilor deținute în legătură cu pârâtul, întocmind nota de constatare, care conține mențiunile obligatorii prevăzute la alin. (3) al art. 7 din O.U.G.

24/2008. S-a constatat că pârâtul F.D. a fost recrutat în 1984 de Compartimentul X (U.S.L.A. - Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) al I.J. Brăila, în calitate de informator, primind numele conspirativ "P.", pentru cunoașterea și combaterea unor posibile acțiuni cu caracter terorist sau turbulent, precum și pentru identificarea cetățenilor români sau străini pretabili la astfel de acte, ocazie cu care a semnat un angajament prin care s-a obligat să furnizeze informații în mod secret și organizat organelor de Securitate. S-a reținut că între 1986 - 1987 a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru ultraj, iar în perioada petrecută la Penitenciarul Brăila s-a aflat în legătura Biroului C.I.

al respectivei unități, după eliberare fiind scos din rețea, dar reactivat în 1988 și trecut în legătura Serv. 1 al I.J. Brăila, cu numele conspirativ "G.". Din actele aflate la dosar, respectiv din notele informative, s-a constatat că informațiile furnizate de către pârât ating cerința legii de a fi denunțat activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

De asemenea, s-a constatat că notele informative furnizate de pârât denunțau activitățile și atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, cunoscut fiind că erau considerate potrivnice sau ostile regimului totalitar comunist orice critici aduse ideologiei oficiale, a politicii de partid și de stat, elogiul civilizațiilor occidentale, intenția de a părăsi țara, iar informațiile furnizate de către pârât nu concordă cu motivul pentru care a fost recrutat și nici cu specificul activității derulate de către Compartimentul X (USLA), respectiv "prevenirea și contracararea acțiunilor teroriste". S-a constatat că notele informative ale pârâtului au fost de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, furnizarea acestor informații către organele de securitate expunând persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ei, vizând îngrădirea următoarelor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ.

Contrar susținerilor pârâtului, s-a reținut că acesta a acceptat îngrădirea drepturilor persoanelor vizate de delațiunile sale, în ideea de a nu fi tras la răspundere pentru faptele antisociale săvârșite, o atare împrejurare nefiind de natură a nega calitatea acestuia de colaborator. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă Împotriva Sentinței civile nr. 6736 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs F.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond, susținând în esență că instanța de fond a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 potrivit cu care trebuie să se stabilească dacă prin activitatea depusă s-au încălcat drepturile și libertățile unei persoane, instanța făcând o analiză superficială atunci când a constatat că au fost încălcate drepturile și libertățile unei persoane.

De asemenea, recurentul a arătat că a furnizat sub constrângere anumite informații despre persoane care erau suspectate de încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data respectivă. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că persoanele urmărite ar fi suportat sancțiuni sau ar fi fost persecutate politic. În altă ordine de idei, recurentul a susținut că instanța de fond trebuia să analizeze dacă activitatea sa s-a desfășurat în limita legilor în vigoare, potrivit cărora structurile de securitate aveau obligația să înfăptuiască politica Statului în domeniul apărării, securității statului, prevenirii și descoperirii infracțiunilor, a acțiunilor întreprinse de serviciile de spionaj, sabotaj, diversiune, terorism și subminare a economiei naționale.

În opinia recurentului, instanța de fond a analizat situația numai cu privire la existența activității de urmărire nu și cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților unei persoane, condiție necesară conform art. 2 lit. a O.U.G. nr. 24/2008. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, dar și de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În speță, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, recurentul-pârât F.D. fost verificat sub aspectul existenței calității de lucrător sau colaborator al Securității, în virtutea calității sale de deținător al titlului de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989, în baza art. 3 lit. z) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Prima instanță, după analizarea amplului material depus în probațiune de către CNSAS - note informative, rapoarte - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în privința pârâtului F.D. Aceasta este și concluzia instanței de recurs. Reevaluând probele administrate de către prima instanță, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Astfel, din definiția legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Fără a mai evoca conținutul ansamblului probator prezentat în cauză, care include note informative semnate olograf de către recurentul-pârât, note de analiză și rapoarte de informare, Înalta Curte constată că o parte semnificativă din informările pe care acesta le-a făcut au prezentat interes pentru organele de securitate, au fost apreciate și exploatate, aspecte care se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist și, în același timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc. Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, iar informațiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate. În plus, atitudinea adoptată de recurent după semnarea angajamentului, perioada îndelungată de colaborare, informațiile numeroase oferite, sunt de natură a justifica soluția adoptată. În ceea ce privește o pretinsă aplicare retroactivă a legii, în sensul că prin O.U.G.

nr. 24/2008 ar fi sancționate activități ce erau legale și constituționale potrivit legislației existente anterior anului 1989, acest motiv, de asemenea, nu poate fi primit, deoarece astfel de obiecțiuni au făcut inclusiv obiectul unor excepții de neconstituționalitate respinse de Curtea Constituțională, astfel că actul normativ menționat își produce efectele juridice, sancționând încălcările drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Totodată, recurentul nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe punctul de a comite o infracțiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supusă intruziunii în viața sa privată. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Conchizând, Înalta Curte reține că în cauză nu au fost identificate motive de modificare ori casare a sentinței recurate, motiv pentru care, în .temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

D E C I D E: Respinge recursul declarat de F.D. împotriva Sentinței civile nr. 6736 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014. Procesat de GGC - AP

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național p
ÎCCJ 2013-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3503/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios ad
ÎCCJ 2012-07-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3381/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, C.N.S.A
ÎCCJ 2014-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
ÎCCJ 2012-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru St
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă