ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2102/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 216/F din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului B.O. împotriva Rezoluției nr. 1055/11/2009 din data de 10 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care a confirmat Rezoluția nr. 677/P/2009 din 22 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. A fost obligat petentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin plângerea adresată procurorului, petentul a solicitat să se efectueze cercetări față de judecătorul V.M.L. de la Tribunalul Brăila pentru infracțiunile de fals în declarații și abuz în serviciu în formă calificată.

În fapt, petentul a susținut că, în Dosarul nr. 481/113/2009 al Tribunalului Brăila, judecătorul sus-menționat și-a exercitat necorespunzător atribuțiile de serviciu și a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului în hotărârea pronunțată. În urma cercetărilor efectuate urmare plângerii, prin Rezoluția nr. 677/P/2009, din 22 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul V.M.L. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. în referire la art. 248 1 C. pen. și fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. Soluția a fost dată în baza disp. art. 228 alin. (4) în ref.

la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. s-a motivat, în esență, că faptele sesizate de petent nu există. Împotriva acestei rezoluții s-a plâns petentul, în baza art. 278 C. proc. pen., în termen legal. A susținut că rezoluția este nelegală și nu este motivată; citarea sa în cauză a fost formală. Prin Rezoluția nr. 1055/11/2/2009 din 10 septembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a respins plângerea petentului ca nefondată.

Dosarul la care acesta a făcut referire în plângere, nr. 481/113/2009 al Tribunalului Brăila, are ca obiect acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ de către petent în contradictoriu cu Curtea de Apel Galați, prin care petentul a solicitat obligarea Curții de Apel Galați la plata de daune-interese pentru nesoluționarea în termenul legal a unei cereri din 17 decembrie 2008. Prin Sentința civilă nr. 182/F din 26 martie 2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată de judecătorul V.M.L., s-a dispus anularea ca netimbrată a cererii petentului. Împotriva acestei hotărâri, petentul a declarat recurs. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat indicii privind exercitarea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul V.M.L.

Simpla nemulțumire a petentului cu privire la hotărârea pronunțată de judecător nu atrage răspunderea penală a acestuia; nemulțumirile petentului pot fi analizate de instanța superioară, în calea de atac promovată de petent, respectiv a recursului. În plângerea penală, petentul nu a precizat care sunt afirmațiile necorespunzătoare adevărului făcute de judecător în hotărârea pronunțată. Deși a fost legal citat, în calitate de persoană vătămată în Dosarul nr. 677/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, petentul nu s-a prezentat pentru a fi audiat de procuror. Întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența faptelor sesizate de petent, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul V.M.L., prin Rezoluția nr. 677/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Din actele și lucrările dosarului nu există indicii privind exercitarea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul V.M.L., eventualele nemulțumiri ale petentului pot fi analizate de către o instanță superioară într-o eventuală cale de atac promovată de petent. Având în vedere faptul că petentul nu a indicat care sunt faptele și probele ce le confirmă, pentru a dovedi încălcările legii de care se face vinovată persoana împotriva căreia a formulat plângere, instanța de fond a respins plângerea acestuia ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul B.O., susținând că dispozitivul hotărârii este incomplet și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor fapte și asupra unor cereri esențiale de natură să influențeze soluționarea cauzei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Referitor la motivele de recurs, Curtea constată că sentința atacată cuprinde mențiunile prevăzute de lege, prin raportare la obiectul cauzei și soluția adoptată. Pe fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 246 C. pen. constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu. În sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care a(u) soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, plângerea penală pe care petentul a formulat-o împotriva intimatei judecător M.L.V. cuprinde în realitate critici ce se circumscriu căii de atac pe care acesta le putea exercita împotriva sentinței pronunțate de către intimată în condițiile legii. În același timp, motivarea unei hotărâri judecătorești fundamentează soluția pronunțată de judecător, fiind rezultatul analizării probatoriului administrat în cauză și al interpretării dispozițiilor legale aplicabile în cauză; argumentația judecătorului nu poate constitui un element material al infracțiunii de fals în declarații.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală formulată de petent, respectiv de procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de către instanța de fond că în cauză nu faptele reclamate de petent și încadrate de acesta în infracțiunea de abuz în serviciu și fals în declarații nu există, astfel încât recursul este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar B.O. împotriva Sentinței penale nr. 216/F din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2010.