ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2102/2010

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 216/F din 16

noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea petentului B.O. împotriva Rezoluției nr. 1055/11/2009 din

data de 10 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați prin care a confirmat Rezoluția nr. 677/P/2009 din 22

iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

A fost obligat

petentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin

plângerea adresată procurorului, petentul a solicitat să se efectueze cercetări

față de judecătorul V.M.L. de la Tribunalul Brăila pentru infracțiunile de fals

în declarații și abuz în serviciu în formă calificată.

În fapt, petentul a

susținut că, în Dosarul nr. 481/113/2009 al Tribunalului Brăila, judecătorul

sus-menționat și-a exercitat necorespunzător atribuțiile de serviciu și a făcut

afirmații necorespunzătoare adevărului în hotărârea pronunțată.

În urma cercetărilor

efectuate urmare plângerii, prin Rezoluția nr. 677/P/2009, din 22 iulie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de judecătorul V.M.L. pentru infracțiunile de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 246 C.

pen. în referire la art. 248

1

C. pen. și fals în declarații, prev.

de art. 292 C. pen.

Soluția a fost dată în baza disp. art. 228 alin. (4)

în ref. la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. s-a motivat, în esență, că faptele

sesizate de petent nu există.

Împotriva acestei

rezoluții s-a plâns petentul, în baza art. 278 C. proc. pen., în termen legal.

A susținut că

rezoluția este nelegală și nu este motivată; citarea sa în cauză a fost

formală.

Prin Rezoluția nr.

1055/11/2/2009 din 10 septembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați a respins plângerea petentului ca nefondată.

Dosarul la care

acesta a făcut referire în plângere, nr. 481/113/2009 al Tribunalului Brăila,

are ca obiect acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ de către

petent în contradictoriu cu Curtea de Apel Galați, prin care petentul a

solicitat obligarea Curții de Apel Galați la plata de daune-interese pentru

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri din 17 decembrie 2008.

Prin Sentința civilă

nr. 182/F din 26 martie 2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată de judecătorul

V.M.L., s-a dispus anularea ca netimbrată a cererii petentului.

Împotriva acestei

hotărâri, petentul a declarat recurs.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat indicii privind exercitarea în

mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul V.M.L.

Simpla nemulțumire a

petentului cu privire la hotărârea pronunțată de judecător nu atrage

răspunderea penală a acestuia; nemulțumirile petentului pot fi analizate de

instanța superioară, în calea de atac promovată de petent, respectiv a

recursului.

În plângerea penală,

petentul nu a precizat care sunt afirmațiile necorespunzătoare adevărului

făcute de judecător în hotărârea pronunțată.

Deși a fost legal

citat, în calitate de persoană vătămată în Dosarul nr. 677/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, petentul nu s-a prezentat pentru

a fi audiat de procuror.

Întrucât actele

premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența faptelor sesizate de

petent, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

judecătorul V.M.L., prin Rezoluția nr. 677/P/2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați.

Din actele și

lucrările dosarului nu există indicii privind exercitarea în mod defectuos a

atribuțiilor de serviciu de către judecătorul V.M.L., eventualele nemulțumiri

ale petentului pot fi analizate de către o instanță superioară într-o eventuală

cale de atac promovată de petent.

Având în vedere

faptul că petentul nu a indicat care sunt faptele și probele ce le confirmă,

pentru a dovedi încălcările legii de care se face vinovată persoana împotriva

căreia a formulat plângere, instanța de fond a respins plângerea acestuia ca

nefondată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petentul B.O., susținând că dispozitivul hotărârii

este incomplet și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor fapte și

asupra unor cereri esențiale de natură să influențeze soluționarea cauzei.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la motivele

de recurs, Curtea constată că sentința atacată cuprinde mențiunile prevăzute de

lege, prin raportare la obiectul cauzei și soluția adoptată.

Pe fondul cauzei,

Curtea reține că potrivit art. 246 C. pen. constituie infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în

exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act

ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare

intereselor legale ale unei persoane.

În ce privește

activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt învestiți respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial

și ale celui procedural.

Eventualele erori

apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o

exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu. În sensul legii penale, ele putând

fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare

caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context,

nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care a(u) soluționat cauza.

Răspunderea penală a

magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată,

numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință,

adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau

acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, plângerea

penală pe care petentul a formulat-o împotriva intimatei judecător M.L.V.

cuprinde în realitate critici ce se circumscriu căii de atac pe care acesta le

putea exercita împotriva sentinței pronunțate de către intimată în condițiile

legii.

În același timp,

motivarea unei hotărâri judecătorești fundamentează soluția pronunțată de

judecător, fiind rezultatul analizării probatoriului administrat în cauză și al

interpretării dispozițiilor legale aplicabile în cauză; argumentația

judecătorului nu poate constitui un element material al infracțiunii de fals în

declarații.

În concluzie, Înalta

Curte constată că în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a

instrumentat plângerea penală formulată de petent, respectiv de procurorul

ierarhic superior acestuia, cât și de către instanța de fond că în cauză nu

faptele reclamate de petent și încadrate de acesta în infracțiunea de abuz în

serviciu și fals în declarații nu există, astfel încât recursul este nefondat

și urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul petiționar B.O. împotriva Sentinței penale nr. 216/F din 16

noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2010.