ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2010

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 32 din 16 martie

2010 a Curții de Apel Constanța s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționara N.P. împotriva Ordonanței nr. 439/P/2009 din 22 iulie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că prin ordonanța atacată, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea - avocat S.A., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C.

pen., art. 246 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât faptele

nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru același temei

procedural, prin ordonanța atacată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și

față de numiții B.E.M. și B.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 215 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen.

Ca situație de fapt,

petenta - titulară a plângerii penale și parte vătămată constituită în dosarul

de cercetare penală, a apreciat că făptuitorii au săvârșit infracțiunile mai

sus menționate, prin aceea că au înșelat-o cu ocazia încheierii unui contract

de vânzare-cumpărare a unui imobil și prin promovarea în numele petentei a unui

proces de partaj judiciar.

Curtea a constatat

că, pe de o parte, nu se poate reține vreun prejudiciu în dauna petentei în ce

privește sesizarea instanței civile cu cererea de ieșire din indiviziune

formulată în numele și pe seama numitei N.P. în contradictoriu cu pârâții V.M.

și N.I., întrucât pe de o parte acțiunea introdusă nu este constitutivă de

drepturi, iar pe de altă parte petenta reclamantă a dobândit în proprietate

individuală bunul imobil asupra căruia purta cererea de partaj.

Ulterior, petenta, în

calitate de unic proprietar a vândut printr-un contract de vânzare-cumpărare

acest bun imobil către făptuitorii B.M. și B.N., în schimbul prețului de

120.000.000 ROL, preț care în contractul semnat de părți apare a nu fi fost

plătit până la data încheierii contractului și nu apare ca fiind vădit

neserios.

Întrucât dispozițiile

legale în vigoare permiteau ca avocatul potrivit legii să ateste semnătura și

identitatea părților care au încheiat un contract translativ de proprietate

pentru bunuri imobile altele decât terenurile, părțile au prezentat înscrisul

constatator al tranzacției făptuitoarei A.S., care a atestat elementele

sus-menționate, înscriindu-l în registrul special destinat.

Nu se poate

considera, din analiza probelor și elementelor de fapt sus-menționate, că

petenta a fost pusă vreodată în eroare de către făptuitori sau că aceasta nu

și-a exprimat consimțământul la vânzare.

De altfel, petenta nu

a formulat vreo acțiune de revendicare împotriva vânzătorilor și nici o acțiune

în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, titlul

făptuitorilor B. fiind intabulat în Cartea Funciară.

Nu se poate reține

nici săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sau de fals intelectual și

respectiv uz de fals în sarcina făptuitorilor, întrucât aceștia nu aveau

calitatea de funcționari, înscrisul în cauză nu avea calitatea unui înscris

oficial sau în formă autentică, ci constituia un înscris sub semnătură privată.

Curtea a constatat

că, într-adevăr, temeiul pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de făptuitori, prin ordonanța atacată este greșit, întrucât în mod corect

s-ar fi impus a se reține dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv

faptele făptuitorilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor,

însă aplicarea unui temei greșit al soluției de netrimitere nu poate constitui

un motiv pentru a se reține de către instanță că se impune admiterea plângerii,

infirmarea ordonanței și trimiterea acesteia la procuror în vederea începerii

urmăririi penale câtă vreme în cauză se constată că acțiunea penală nu poate fi

exercitată, fiind incident un alt caz din cele prevăzute de art. 10 C. proc.

pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat recurs petiționara N.P., care solicită

casarea hotărârii, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru

a se efectua cercetări.

Examinând hotărârea

recurată sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Petiționara N.P. a

formulat plângere penală împotriva intimatei avocat S.A., reclamând că aceasta

a înșelat-o în momentul în care a promovat în numele său un proces de partaj

judiciar, fără consimțământul său, a intimaților B.E.M. și B.N., întrucât și

aceștia au înșelat-o cu ocazia încheierii de către S.A. a unui contract de

vânzare-cumpărare, act ce a fost intabulat de către numiții A.R., S.I., B.F.F.

și D.M., cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin

Ordonanța nr. 493/P/2009 din 22 iulie 2009.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul că intimații din

prezenta cauză ar fi comis infracțiunile pentru care au fost reclamați.

Astfel, petiționara,

prin acțiunea formulată de avocata S.A., a solicitat ieșirea din indiviziune

asupra apartamentului situat în Tulcea, chemându-i în judecată pe numiții V.M.

și N.I. (copiii soțului său decedat, proveniți dintr-o căsătorie anterioară).

Acțiunea este

însoțită de împuternicirea avocațială a intimatei S.A., emisă în baza

Contractului de asistență juridică nr. 45 din 24 iunie 2002, petiționara

achitând acesteia un onorariu de 2.000.000 ROL.

Prin Sentința civilă

nr. 4286 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Tulcea s-a dispus ieșirea din

indiviziune, reclamantei i-a fost atribuit apartamentul din Tulcea, fiind

obligată să achite părților suma de 108.091.125 ROL cu titlu de sultă.

La data de 4

februarie 2003, petiționara a vândut apartamentul numiților B.N. și B.M., în

contract fiind stipulată o clauză de habitație viageră în favoarea

petiționarei, iar cumpărătorii obligându-se să-i achite acesteia suma de

120.000.000 ROL.

Actul de

vânzare-cumpărare a fost întocmit de avocat S.A.

Petiționara a

reclamat faptul că intimata S.A. a înșelat-o atunci când a introdus acțiunea de

ieșire din indiviziune în numele său, or din actele dosarului nu rezultă că

prin promovarea unei astfel de acțiuni s-a creat un prejudiciu în patrimoniul

petiționarei, acesteia fiindu-i atribuit bunul care a constituit obiectul

cererii.

Referitor la

contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 4 februarie 2003, intimata S.A. a

respectat toate dispozițiile legale în vigoare la data respectivă, consemnând

voința părților, astfel încât nu se poate reține în sarcina acesteia comiterea

vreunei fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea, în

sarcina intimaților B.N. și B.E.M., ce au cumpărat de la petiționară

apartamentul, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, cu ocazia

încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara N.P. împotriva Sentinței penale nr.

32/P din 16 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 octombrie 2010.