ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 32 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Constanța s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara N.P. împotriva Ordonanței nr. 439/P/2009 din 22 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin ordonanța atacată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea - avocat S.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Pentru același temei procedural, prin ordonanța atacată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de numiții B.E.M.

și B.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen. Ca situație de fapt, petenta - titulară a plângerii penale și parte vătămată constituită în dosarul de cercetare penală, a apreciat că făptuitorii au săvârșit infracțiunile mai sus menționate, prin aceea că au înșelat-o cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil și prin promovarea în numele petentei a unui proces de partaj judiciar. Curtea a constatat că, pe de o parte, nu se poate reține vreun prejudiciu în dauna petentei în ce privește sesizarea instanței civile cu cererea de ieșire din indiviziune formulată în numele și pe seama numitei N.P. în contradictoriu cu pârâții V.M.

și N.I., întrucât pe de o parte acțiunea introdusă nu este constitutivă de drepturi, iar pe de altă parte petenta reclamantă a dobândit în proprietate individuală bunul imobil asupra căruia purta cererea de partaj. Ulterior, petenta, în calitate de unic proprietar a vândut printr-un contract de vânzare-cumpărare acest bun imobil către făptuitorii B.M. și B.N., în schimbul prețului de 120.000.000 ROL, preț care în contractul semnat de părți apare a nu fi fost plătit până la data încheierii contractului și nu apare ca fiind vădit neserios. Întrucât dispozițiile legale în vigoare permiteau ca avocatul potrivit legii să ateste semnătura și identitatea părților care au încheiat un contract translativ de proprietate pentru bunuri imobile altele decât terenurile, părțile au prezentat înscrisul constatator al tranzacției făptuitoarei A.S., care a atestat elementele sus-menționate, înscriindu-l în registrul special destinat.

Nu se poate considera, din analiza probelor și elementelor de fapt sus-menționate, că petenta a fost pusă vreodată în eroare de către făptuitori sau că aceasta nu și-a exprimat consimțământul la vânzare. De altfel, petenta nu a formulat vreo acțiune de revendicare împotriva vânzătorilor și nici o acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, titlul făptuitorilor B. fiind intabulat în Cartea Funciară. Nu se poate reține nici săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sau de fals intelectual și respectiv uz de fals în sarcina făptuitorilor, întrucât aceștia nu aveau calitatea de funcționari, înscrisul în cauză nu avea calitatea unui înscris oficial sau în formă autentică, ci constituia un înscris sub semnătură privată.

Curtea a constatat că, într-adevăr, temeiul pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, prin ordonanța atacată este greșit, întrucât în mod corect s-ar fi impus a se reține dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv faptele făptuitorilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor, însă aplicarea unui temei greșit al soluției de netrimitere nu poate constitui un motiv pentru a se reține de către instanță că se impune admiterea plângerii, infirmarea ordonanței și trimiterea acesteia la procuror în vederea începerii urmăririi penale câtă vreme în cauză se constată că acțiunea penală nu poate fi exercitată, fiind incident un alt caz din cele prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petiționara N.P., care solicită casarea hotărârii, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru a se efectua cercetări. Examinând hotărârea recurată sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Petiționara N.P. a formulat plângere penală împotriva intimatei avocat S.A., reclamând că aceasta a înșelat-o în momentul în care a promovat în numele său un proces de partaj judiciar, fără consimțământul său, a intimaților B.E.M. și B.N., întrucât și aceștia au înșelat-o cu ocazia încheierii de către S.A. a unui contract de vânzare-cumpărare, act ce a fost intabulat de către numiții A.R., S.I., B.F.F.

și D.M., cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin Ordonanța nr. 493/P/2009 din 22 iulie 2009. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul că intimații din prezenta cauză ar fi comis infracțiunile pentru care au fost reclamați. Astfel, petiționara, prin acțiunea formulată de avocata S.A., a solicitat ieșirea din indiviziune asupra apartamentului situat în Tulcea, chemându-i în judecată pe numiții V.M. și N.I. (copiii soțului său decedat, proveniți dintr-o căsătorie anterioară). Acțiunea este însoțită de împuternicirea avocațială a intimatei S.A., emisă în baza Contractului de asistență juridică nr. 45 din 24 iunie 2002, petiționara achitând acesteia un onorariu de 2.000.000 ROL.

Prin Sentința civilă nr. 4286 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Tulcea s-a dispus ieșirea din indiviziune, reclamantei i-a fost atribuit apartamentul din Tulcea, fiind obligată să achite părților suma de 108.091.125 ROL cu titlu de sultă. La data de 4 februarie 2003, petiționara a vândut apartamentul numiților B.N. și B.M., în contract fiind stipulată o clauză de habitație viageră în favoarea petiționarei, iar cumpărătorii obligându-se să-i achite acesteia suma de 120.000.000 ROL. Actul de vânzare-cumpărare a fost întocmit de avocat S.A. Petiționara a reclamat faptul că intimata S.A. a înșelat-o atunci când a introdus acțiunea de ieșire din indiviziune în numele său, or din actele dosarului nu rezultă că prin promovarea unei astfel de acțiuni s-a creat un prejudiciu în patrimoniul petiționarei, acesteia fiindu-i atribuit bunul care a constituit obiectul cererii.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 4 februarie 2003, intimata S.A. a respectat toate dispozițiile legale în vigoare la data respectivă, consemnând voința părților, astfel încât nu se poate reține în sarcina acesteia comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, în sarcina intimaților B.N. și B.E.M., ce au cumpărat de la petiționară apartamentul, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara N.P. împotriva Sentinței penale nr. 32/P din 16 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2010.