ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3483/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 69/P din 9 iunie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., modif., a respins excepția tardivității formulării plângerii invocată prin apărător de intimatele O.F.N. și B.L.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., modif, a respins plângerea formulată de către petentul G.V. împotriva Rezoluțiilor nr. 333/P/2009 din data de 20 ianuarie 2010 și nr. 49/11/2/2010 din data de 22 martie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ca nefondată, menținând rezoluția atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele :

Petentul G.V. a sesizat, la 25 februarie 2009, 16 martie 2009 și 20 martie 2009 Parlamentul României cu 3 „MEMORII", înregistrate la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții prin care a reclamat, pe de o parte „legalitatea raporturilor de cesiune de creanțe și recuperare de creanțe de V. România SA și SC „M.C." SRL Constanța în raport cu respectarea obligațiilor de plată la bugetul statului a impozitării sumelor rezultate din facturarea debitelor cedate" și, pe de altă parte, reprezentanții unei cesionare intimatele O.F.N., P.E.C. și B.L. pentru a fi cercetate sub aspectul infracțiunii de „înșelăciune" prev. de art. 215 C. pen.

Cu Adresa nr. 34/13961 din 6 mai 2009, Parlamentul a înaintat cele 3 plângeri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța unde au fost înregistrat Dosarul penal nr. 333/P/2009; în completarea acestor plângeri, petentul a depus la procuror „PETIȚIA NR. 2" din 10 iunie 2009 prin care a precizat obiectul, persoanele reclamate, încadrările juridice pentru care a solicitat efectuare cercetări penale.

Prin Rezoluția nr. 333/P/2009 din 22 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și (6) raportat la lit. a), b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata O.F.N., N.C., B.L. și P.E.C. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) cod pe art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, art. 109 din Legea nr. 58/1998, republicată și art. 32 din Legea nr. 677/2001 motivând că „demersurile efectuate de reprezentanții SC M.C. SRL Constanța în recuperarea unor creanțe obținute în mod legal, precum și activitățile desfășurate de către avocata acestei societăți judecătoarea care a soluționat cauza, având ca obiect acele creanțe, nu circumscriu în nici un mod conținuturilor constitutive ale infracțiunilor".

Prin Rezoluția nr. 49/11/2/2010 din 22 martie 2010, s-a respins plângerea formulată de petent conform art. 278 C. proc. pen. împotriva Rezoluției nr. 333/P/2009 din 22 ianuarie 2010 ca neîntemeiată.

Nemulțumit de soluție, la data de 19 aprilie 2010 (data poștei), petentul G.V. s-a adresat Curții cu plângere împotriva Rezoluției nr. 333/P/2009 din 22 ianuarie 2010 și a soluției procurorului general de respingere a plângerii sale motivând că sunt probe împotriva intimatelor O.F.N., N.C., B.L. și P.E.C. pentru comiterea infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, art. 109 din Lege nr. 58/1998, republicată și art. 32 din Legea nr. 677/2001.

Pentru intimatele O.F.N. și B.L., apărarea a invocat excepția tardivității introducerii plângerii de către petentul G.V., având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 277 C. proc. pen., în situația în care procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termen de 20 de zile, termenul pentru formularea plângerii la instanță se calculează după expirarea termenului de 20 de zile.

În condițiile în care Procurorul General al Curții a respins plângerea ca neîntemeiată, neconstatând depășirea termenului de soluționare conform art. 277 C. proc. pen., iar rezoluția nici nu a fost comunicată petentului (art. 278 alin. (3) C. proc. pen.), excepția tardivității invocată în cauză a fost considerată nefondată, fiind respinsă. Pe fond, cu ocazia examinării actelor dosarului, Curtea a constatat netemeinicia plângerii formulate de petentul G.V. împotriva soluției de netrimitere în judecată a celor 4 intimate pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, pe parcursul cercetărilor penale, s-au administrat următoarele probe: înscrisuri privind firma cesionară M.C. SRL (extras de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ordin de plată nr. 1472 din 5 octombrie 2006, Ordin de plată din 30 octombrie 2006, contracte pentru serviciile C. prestate de M. SA, Contract de cesiune de creanțe, Ordine de plată nr. 3143 din 2 februarie 2007 și 3142 din 2 februarie 2007), și debitul petentului la V. - fostă M. (calculul penalităților petentului G.V. pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și data de 15 octombrie 2006, fișa personală I.G.P.I. - Direcția Evidența Populației, duplicate facturi fiscale, înștiințare privind soluționarea litigiului pe cale amiabilă, notificări cesiuni, Sentința penală nr. 3388 din 23 noiembrie 2006, audierea intimatelor O.F.N., N.C., B.L., probe pe baza cărora s-a stabilit inexistența temeiurilor pentru tragere la răspundere penală a intimatelor.

Probatoriul s-a apreciat a fi complet; citat atât de către procuror cât și la instanță, petentul nu a propus în susținerea acuzațiilor și, din oficiu, nu a rezultat necesitatea administrării altor probe.

în fapt, pe baza actelor efectuate de procuror, au rezultat următoarele:

La data de 23 decembrie 2005 reprezentată de P.E.C., SC M.C. SRL Constanța a încheiat un contract de cesiune de creanțe cu M. SA (în prezent V.), prin care operatorul de telefonie mobilă i-a cedat societății creanțele ce le avea de încasat, rezultate din serviciile de telefonie mobilă prestate către diverși clienți. Printre aceste creanțe figurau și două debite ale petentului G.V., reprezentând un debit în valoare de 613,42 dolari SUA (plus penalitățile în cuantum de 6.276,17 RON, ulterior calculate până la data de 15 octombrie 2006).

Ulterior, reprezentanta SC M.C. SRL Constanța, intimata B.L. a demarat formalitățile de executare a creanțelor petentului G.V., trimițându-i o notificare a cesiunii creanței la data de 26 septembrie 2006, prin executor judecătoresc, înștiințându-l astfel cu privire la sumele pe care le are de plată. Neprimind nici un fel de răspuns, prin reprezentanta sa B.L., societatea a demarat o procedură de conciliere directă cu petentul, care însă nu a reușit. Ca urmare, reprezentată de avocata O.F.N., societatea a formulat acțiune la Judecătoria Tulcea, prin care a solicitat obligarea petentului G.V. la plata sumelor de 213,42 dolari SUA, cu titlu de preț al serviciilor de telefonie mobilă și 6.276,17 RON penalități convenționale, contravaloarea penalităților convenționale în cuantum de 1% întârziere pentru facturile emise până la data de 27 septembrie 2003 și 0,5% pentru fiecare zi de întârziere pentru facturile emise după 27 septembrie 2003, aferente debitului principal de 711,81 RON și 400 USD taxa reziliere contract. Prin Sentința civilă nr. 3388 din 23 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Tulcea - judecător N.C. la dala de 23 noiembrie 2006, cererea SC M.C. SRL Constanța a fost admisă, petentul fiind somat să achite reclamatei în termen de 30 de zile debilele restante în continuare, s-a învestit cu formulă executorie prin încheierea Judecătoriei Tulcea, dispusă în Dosarul nr. 897/327 din 20 februarie 2007 și s-a demarat procedura de executare a debitelor. În cursul procedurii de executare SC M.C. SRL Constanța a cerut partajarea bunurilor comune deținute de petent împreună cu soția sa pentru a se putea executa debitul. În același timp, petentul a formulat o contestație la executare, formându-se astfel Dosarul nr. 1414/327/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționarul G.V.

Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei petiționarul a reiterat motivele din plângerea inițială, solicitând tragerea la răspundere penală a intimatelor pentru infracțiunile reclamate.

Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.

Înalta Curte, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluția contestată este legală și temeinică, intimatele O.F.N., N.C., B.L. și P.E.C. nu au comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală a acestora.

S-a reținut că înscrisurile depuse de către petent și intimate, declarațiile intimatelor O.F.N. și B.L. au demonstrat existența unei situații litigioase între petent și firma cesionară a debitelor agenției de telefonie cu care petentul a avut un contract de furnizare de servicii telefonice mobile, dar nici susținerile scrise ale petentului în completarea sesizărilor inițiale nu au demonstrat reaua credință a vreuneia dintre intimatele ce au acționat în numele și pentru valorificarea pretențiilor SC M.C. SRL Constanța în condițiile legii, prin învestirea unor instanțe legale și ale căror hotărâri sunt supuse controlului judiciar pe calea promovării căilor de atac sau acțiunilor prevăzute de lege și considerate utile de către petent; nu a existat nicio probă care să indice caracterul neadevărat al documentelor ce au stat la baza Sentinței civile nr. 3388 din 23 noiembrie 2006 de somare a petentului să achite sumele datorate SC M.C. SRL Constanța.

În ceea ce privește fapta prev. de art. 32 din Legea nr. 677/2001, s-a reținut că aceasta este sancționată ca și contravenție situație în care nu se pune problema angajării răspunderii penale a vreunei persoane și deci nici a intimatelor pentru o asemenea faptă. Și, în fine, referitor la infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., s-a constatat că nu există deoarece nu s-a dovedit că înscrisurile sub semnătură privată reclamate (facturi, contracte ș.a.) ar fi false.

Totodată, nu s-a dovedit vreun fapt concret exterior și tendențios care să o fi determinat pe intimata C.N. ca judecător să adopte soluțiile pronunțate; de altfel, prin concluziile trimise instanței (prin email), petentul nu a mai susținut plângerea formulată împotriva acesteia.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulțumire a acestuia, angajează răspunderea penală a intimatei magistrat judecător.

De altfel, criticile recurentului petiționar reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul petiționar la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, nefondat, recursul declarat de petiționarul G.V. împotriva Sentinței penale nr. 69/P din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2010.

Procesat de GGC - LM