ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4359/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 iunie

2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând obligarea acestuia la soluționarea

dosarului de redobândire a cetățeniei române nr. 242/2003, într-un termen rezonabil,

scurt, obligarea pârâtului la plata sumei de 600 RON, reprezentând prejudiciul moral

cauzat prin nesoluționarea în termen rezonabil a dosarului, și la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a depus, personal, la Secția Consulară a Ambasadei României

din Chișinău, cererea de redobândire a cetățenie române și actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor legale.

Reclamantul a mai arătat

că de la data de 12 aprilie 2003, când în M. Of. nr. 423/12.04.2003 a fost publicat

extrasul cererii sale, nu s-a mai întocmit niciun act care să ducă la finalizarea

dosarului și său și redobândirea cetățeniei.

A arătat reclamantul că,

deși Legea nr. 21/1991 nu stabilea, până la modificările aduse prin O.U.G. nr.

259/2009, un termen în care trebuie soluționate cererile de redobândire a cetățeniei

române, această circumstanță nu poate constitui temei pentru ca o cerere să rămână

în nelucrare o perioadă de timp foarte mare (în speță, aproximativ 6 ani), situație

ce are ca urmare imposibilitatea pentru solicitanți de a-și valorifica drepturile

prevăzute de Legea nr. 21/1991.

În drept, acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 8, art. 10-12, art. 18 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, art. 2, art. 8 și art. 9 din O.G. nr. 27/2002, art.

8, art. 10

1

, art. 12 și art. 14 din Legea cetățeniei nr. 21/1991,

art. 4 art. 5 și art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei din 1997, ratificată

prin Legea nr. 396/2002, art. 67, 68, 82, 83, 112 și 113 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 12 octombrie 2009, pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești

a solicitat să se constate că acțiunea a rămas fără obiect, arătând că urmare a

completării dosarului reclamantului cu actele necesare, cererea de redobândire a

cetățeniei române de către reclamant a fost înaintată la Comisia pentru cetățenie,

care, în ședința din 25 septembrie 2009, a avizat-o pozitiv, propunând prin raportul

întocmit aprobarea cererii de acordare a cetățeniei române, raport ce a fost înaintat

Ministrului Justiției și Libertăților Cetățenești.

La termenul din 10 decembrie

2010, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind acordarea de daune morale.

Prin sentința civilă

nr. 4415 din data de 10

decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești să soluționeze cererea acestuia de redobândire

a cetățeniei române prin emiterea în acest sens a ordinului Ministrului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Curtea a mai obligat pârâtul

la plata către reclamant a sumei de 4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că, potrivit adresei din 30 septembrie 2009 emisă de Ministerul

Justiției, cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant a fost

examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din 25

septembrie 2009.

Emiterea avizului de către

Comisia pentru cetățenie reprezintă o etapă în procedura de soluționare a cererii

de redobândire a cetățeniei române, procedură ce se finalizează cu emiterea ordinului

Ministrului Justiției și Libertăților Cetățenești de redobândire a cetățeniei române,

care se publică în M. Of. al României, Partea I, în conformitate cu dispozițiile

art. 13-18 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările

ulterioare.

Curtea a constatat că

acțiunea promovată de reclamant nu a rămas fără obiect, întrucât procedura de soluționare

a cererii nu a fost finalizată, motiv pentru care a respins excepția rămânerii fără

obiect a acțiunii, invocată de pârât, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând

modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect,

pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut că intimatul, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat

soluționarea dosarului de redobândire a cetățeniei române nr. 242/2003, soluționare

materializată în speță prin avizul pozitiv acordat de Comisia pentru cetățenie în

ședința din 25 septembrie 2009.

A arătat recurentul că,

prin obligarea sa la emiterea ordinului Ministrului Justiției și Libertăților Cetățenești

privind redobândirea de către reclamant a cetățeniei române, prima instanță a acordat,

practic, mai mult decât s-a cerut.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Astfel, potrivit adresei

din 02 februarie 2010 emisă de Ministerul Justiției, cererea de redobândire a cetățeniei

române formulată de intimatul-reclamant a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia

pentru cetățenie în ședința din 25 septembrie 2009.

Comisia pentru cetățenie

a întocmit un raport în care a menționat îndeplinirea condițiilor legale privind

redobândirea cetățeniei române, raport ce urmează a fi înaintat Ministrului Justiției,

potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 21/1991.

Potrivit adresei depuse

de către recurent, cererea intimatului de redobândire a cetățeniei române a fost

inclusă într-un ordin de redobândire a cetățeniei române, ordin ce urma a fi înaintat

Ministrului Justiției pentru semnat.

Dispozițiile Legii

nr. 21/1991 prevedeau că „a

probarea cererilor de acordare ori de redobândire

a cetățeniei române se face prin ordin al Ministrului Justiției, care apreciază,

în acest sens, asupra propunerilor Comisiei pentru cetățenie” (art. 11 din lege).

„Comisia pentru cetățenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate

juridică din cadrul Ministerului Justiției, verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute

de lege” (art. 13). „Comisia va întocmi un raport în care va

menționa întrunirea condițiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea

cetățeniei. Raportul însoțit de cererea de acordare ori de redobândire a cetățeniei

va fi înaintat Ministrului Justiției” (art. 17). „Ministrul Justiției, constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege, emite în termen de 30 de zile

calendaristice ordinul de redobândire a cetățeniei române” (art. 18).

Potrivit dispozițiilor

legale astfel indicate și detaliate, „soluționarea dosarului” solicitată de reclamantul-intimat

Comisiei pentru cetățenie constă în analizarea de către Comisie a cererii și documentelor

depuse și se finalizează cu întocmirea raportului de avizare care este înaintat

Ministrului Justiției pentru emiterea ordinului.

Astfel, față de conținutul

adresei din 30 septembrie 2009 depusă de către recurent, este evident că înainte

de a se pronunța instanța de fond dosarul intimatului-reclamant fusese deja „soluționat”

în sensul ce rezultă din interpretarea dispozițiilor legale arătate mai sus și în

condițiile în care acesta nu solicitase obligarea pârâtului Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române.

Față de cele arătate mai

sus, Înalta Curte apreciază că dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâtului

Ministrului Justiției și Libertăților Cetățenești la emiterea ordinului de redobândire

a cetățeniei române de către reclamantul-intimat excede limitelor învestirii sale

prin capătul principal de cerere formulat de către acesta.

Înalta Curtea constată

și că, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010, aprobată cu modificări de Legea

nr. 112/2010, Ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești nu mai are în prezent

competența de a emite ordinul de redobândire a cetățeniei române, acestea revenind

Autorității pentru Cetățenie, aspect de natură a pune în imposibilitate de executare

o atare obligație stabilită prin hotărâre judecătorească.

În aceste condiții, constatând

că prima instanță în mod eronat a respins excepția rămânerii fără obiect a cauzei

și a dispus

obligarea

pârâtului Ministrului Justiției și Libertăților Cetățenești la emiterea ordinului

de redobândire a cetățeniei române cu excederea limitelor învestirii sale, în temeiul

art. 304

1

și 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin (3)

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a admite recursul formulat de către

recurentul-pârât, modificând sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului

ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței civile nr. 4415 din data de 10 decembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul respingerii acțiunii reclamantului C.P. ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.