ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4617/2010

Asupra recursului de

față

În baza actelor și

lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 439/F din 17

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București. S-a dispus punerea în executare a mandatului

european de arestare emis la data de 28 aprilie 2010 de către Tribunalul

Perugia privind pe cetățeanul român D.C.

Totodată, s-a dispus

arestarea persoanei solicitate D.C. cetățean român, în vederea predării către

autoritățile italiene pentru o durată de 25 de zile, începând cu data de 19

decembrie 2010 și până la data de 12 ianuarie 2011 inclusiv.

A fost dispusă

predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene cu condiția

respectării regulii specialității și a dreptului de a fi transferat în România

pentru executarea pedepsei în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de

libertate.

S-a constatat că față

de persoana solicitată s-a luat măsura reținerii și arestării preventive de la

14 decembrie 2010 și până la 18 decembrie 2010 inclusiv.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarea situație de

fapt:

Prin Adresa nr.

2230/II-5/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a învestit

Curtea de Apel București cu soluționarea solicitării de a se pune în executare

mandatul european de arestare emis de Tribunalul din Perugia - Italia față de

cetățeanul român D.C.

Prin Încheierea din

data de 14 decembrie 2010 în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a

dispus arestarea persoanei solicitate pentru 5 zile, de la 14 decembrie 2010

până la data de 18 decembrie 2010 inclusiv, astfel încât să se poată realiza cu

celeritate procedura judiciară a punerii în executare a mandatului european de

arestare.

Recursul declarat

împotriva Încheierii din data de 14 decembrie 2010 de arestare a persoanei

solicitate a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală

(Decizia penală nr. 4580 din 16 decembrie 2010, Dosar nr. 10323/1/2010).

La data de 17

decembrie 2010 a fost transmis mandatul european de arestare emis de către

Tribunalul Perugia din data de 28 aprilie 2010 împotriva cetățeanului român

D.C. împreună cu traducerea acestuia în limba română.

Din cuprinsul acestui

act rezultă că față de persoana solicitată autoritățile italiene desfășoară

cercetări penale sub aspectul comiterii infracțiunii de îndemn la prostituție

cu circumstanțe agravante prin uz de violență și amenințări, prevăzute de art.

3 alin. (2) art. 4 și 8 din Legea nr. 75/1958, constând în faptul că aflându-se

pe teritoriul Italiei a convins-o pe Ș.C. să vină în Italia pentru a lucra ca

și croitoreasă, iar apoi cu ajutorul lui M.C. și a altor complici a obligat-o

să se prostitueze prin folosirea de violențe și amenințări.

Examinând actele

dosarului în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, Curtea a

constatat că nu există niciun motiv de refuz, în sensul art. 88 din aceeași

lege, astfel că în baza art. 94 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european

de arestare emis la data de 28 aprilie 2010 de către Tribunalul Perugia privind

pe cetățeanul român D.C.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat recurs persoana solicitată D.C., care a

criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea

recursului, casarea încheierii atacate, și în rejudecare, respingerea cererii

de punere în executare a mandatului european de arestare.

Concluziile

apărătorului recurentului persoană solicitată, ale reprezentantului

Ministerului Public, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Verificând

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care urmează.

Din mandatul emis de

autoritățile italiene rezultă gradul de participare al numitei D.C. care,

acționând împreună cu M.C., a determinat-o pe Ș.C., cunoștință de-a sa, să vină

din România în Italia, promițându-i în mod mincinos că îi va găsi de muncă

într-o croitorie, în timp ce știa foarte bine că fata îi era destinată lui M.C.

pentru prostituție.

Fiind audiată în

condițiile prevăzute de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, persoana

solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităților italiene, deși a

recunoscut că a fost o singură dată în Italia în cursul anului 2009; a mai

menționat că dorește să lămurească acest dosar, dar nu poate fi de acord cu

predarea către autoritățile italiene, având în vedere că are un copil de 10 ani

în România.

Revenind la

legislația aplicabilă în prezenta cauză, se reține că potrivit art. 77 din

Legea nr. 302/2004, completată și modificată, mandatul european de arestare se

execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

În cauză, România

este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile

judiciare competente din Italia pentru fapte săvârșite pe teritoriul statului

respectiv.

Faptele pentru care s-a

emis mandatul european de arestare constituie infracțiuni și potrivit legii

române.

Rezultă așadar că

instanța învestită cu o cerere de executare a unui mandat european de arestare

nu este abilitată să-l cenzureze din perspectiva existenței probelor de

vinovăție împotriva persoanei indicate la comiterea infracțiunii, limitându-se

să verifice dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de refuz al

executării prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004, ori dacă există vreo

obiecție în ce privește identitatea persoanei solicitate (în sensul că persoana

indicată în mandat nu este una și aceeași cu cea care urmează a fi predată).

În speță, persoana

solicitată și-a motivat refuzul de a fi predată autorităților italiene prin

aceea că are un copil de 10 ani în România.

Or, o asemenea

susținere nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de refuz al executării

dintre cele menționate anterior.

Prin urmare,

neexistând niciun motiv de neexecutare dintre cele prevăzute de lege și nefiind

formulată nicio obiecție privind identitatea, având în vedere că fapta

menționată în mandat constituie infracțiune și potrivit legii române, urmează a

se dispune predarea persoanei solicitate D.C.

Față de aceste

considerente, urmează a se constata că recursul declarat de persoana solicitată

D.C. împotriva Sentinței nr. 439/F din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva Sentinței nr.

439/F din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 RON, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 decembrie 2010.