ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3113/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 375 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l penală, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 și republicată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, privind persoana solicitată F.D., cetățean român, dispunând predarea acesteia autorităților judiciare italiene pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano - Italia, în vederea efectuării urmăririi penale și judecății cu respectarea regulii specialității și a garanțiilor juridice oferite de Decizia cadru JAI/584/2002, respectiv cu condiția ca, în măsura în care se va dispune o pedeapsă sau o altă măsură privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a dispus ca predarea persoanei solicitate să se realizeze în stare de arest, menținându-se starea de arest a acesteia, până la data predării efective către autoritățile italiene.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată începând cu data de 19 iulie 2012.

În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus comunicarea hotărârii, în termen de 24 de ore de la data pronunțării, către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească internațională din cadrul I.G.P.R.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, la data de 19 iulie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată sesizarea din 11 mai 2012 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano - Italia, precum și predarea persoanei solicitate F.D., cetățean român.

Persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului la data de 19 iulie 2012, procurorul dispunând măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 19 iulie 2012 până la data de 20 iulie 2012, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile italiene și a fost prezentată instanței de judecată, în aceeași zi.

Instanța de fond a adus la cunoștință persoanei solicitate existența și conținutul mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene împotriva sa și dispozițiile art 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată arătând că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile italiene pentru urmărirea penală.

Instanța de fond a procedat la audierea persoanei solicitate, conform art. 103 alin. (7) din lege și a consemnat poziția acesteia aducându-i la cunoștință posibila incidență în cauză a disp. art. 129 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la principiul "ne bis in idem", care are în vedere situația imposibilității de urmărire sau judecată pentru aceleași fapte a persoanei în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru, instanța de fond reținând această împrejurare față de ceea ce persoana solicitată a invocat, fiind obligația sa de a verifica cele invocate, solicitându-se informații suplimentare autorităților italiene.

Reținând posibila incidență a acestei situații, care, fără a constitui motiv opțional sau obligatoriu de refuz prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, reprezintă un impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a apreciat că se impune verificarea susținerilor persoanei solicitate și a cerut instanței emitente date referitoare la data săvârșirii faptelor de către persoana solicitată, eventuala sentință de condamnare pentru ce anume fapte a fost dispusă și modalitatea de executare a acesteia, și a pus în discuție luarea măsurii arestării față de persoana solicitată, dispunând în baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată arestarea persoanei solicitate F.D., pentru o perioadă de 29 zile, respectiv de la 20 iulie 2012 la 17 august 2012 inclusiv, măsură menținută ulterior, apreciind că cererea cu care a fost învestită impune luarea, în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, a uneia dintre măsurile preventive prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată.

Prioritar, reținând că la termenul de astăzi, 27 septembrie 2012, apărătorii aleși ai persoanei solicitate au invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, care se află în conflict cu art. 3 pct. 2 din Decizia cadru JAI/584/2002, și respectiv art. 11 și 20 din Constituția României, instanța de fond a arătat că a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate având în vedere pe de o parte că textul de lege a cărei neconstituționalitate s-a invocat nu este incident în cauza de fată, principiul "ne bis in idem" neavând incidență în speță, iar pe de altă parte arată că interpretarea dată de apărători textelor de lege menționate este doar un artificiu juridic în încercarea de a ocoli de fapt norma constituțională care prevede ce anume dispoziții pot fi atacate cu excepții de neconstituționalitate.

Norma europeană invocată, respectiv Decizia cadru JAI/584/2002, a fost transpusă în legislația internă prin Legea nr. 302/2004 această lege nefiind decât modalitatea în care s-a realizat implementarea acestei decizii a Consiliului Uniunii Europene, la care și România este parte, prin excepția invocată tinzându-se la declanșarea controlului de constituționalitate asupra unui text comunitar, ceea ce nu se poate admite iar potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au caracter obligatoriu.

Instanța de fond a apreciat că nu poate admite, față de cele menționate, cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând că norma internă de transpunere redă fidel norma europeană, textele fiind concordante, cel intern și cel european, iar cererea persoanei solicitate formulată prin apărătorii săi a fost respinsă ca atare, prin aceasta neurmărindu-se de fapt alinierea art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 cu textele constituționale prev. de art. 11 și 20, care se referă la prioritatea dreptului internațional în caz de conflict între cele două norme, ci doar o deturnare a scopului pentru care a fost recunoscut părții dreptul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate.

Au fost depuse la dosar sentința de condamnare a persoanei solicitate, emisă la data de 1 iulie 2009 de Judecătorul din Milano din cadrul Secției Penale Proceduri Rapide de Judecare, sentință prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare și amendă de 400 de euro, pedeapsă suspendată condiționat conform disp. art. 300 alin. (3) C. proc. pen. italian. Din cuprinsul sentinței de condamnare invocată de persoana solicitată în susținerea refuzului său la predare, rezultă că infracțiunile pentru care aceasta a fost condamnată sunt deținerea, împreună cu D.D.l. a 4 cărți de credit donate, și folosirea acestora pentru o retragere de numerar de 250 de euro de la bancomatul aparținând B.P.B., existent în cadrul centrului comercial Esselunga din Lissone, fapta fiind comisă la Lissone la data de 25 iunie 2009. Curtea a mai reținut din cuprinsul acestei sentințe că persoana solicitată F.D. și D.l. au fost arestați la data de 25 iunie 2009 la Milano de către Poliția Poștă și Telecomunicații și au fost prezentați în vederea judecății în regim de urgență, au fost reținuți și arestați preventiv și respectiv și condamnați, F.D. la 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, dispunându-se totodată și eliberarea din starea de arest a acestuia la aceiași dată, 1 iulie 2009, instanța de fond reținând că susținerile persoanei solicitate sub aspectele învederate instanței raportat la această sentință și la această condamnare sunt reale.

Autoritățile italiene au transmis, în format electronic, pe adresa instanței de fond integral ordonanța de arestare a tuturor celor 26 de persoane implicate în cauză (cuprinzând un total de 760 de pagini), care constituie organizația care se ocupa de falsificarea cârdurilor, în cuprinsul ordonanței fiind descrise în amănunt toate faptele care sunt cercetate în legătură cu fiecare dintre cele 26 de persoane, menționându-se distinct care sunt capetele de acuzare față de acestea, inclusiv față de persoana solicitată. Instanța de fond a arătat că a dispus, după lecturarea tuturor acestor pagini, traducerea doar a celor care vizau activitatea persoanei solicitate, apreciind că este excesiv a se dispune traducerea integrală a tuturor celor 760 de pagini care nu aveau legătură cu dosarul de față, cuprinsul mandatului fiind suficient de edificator sub aspectele vizând activitatea concretă a persoanei solicitate prin raportare la mențiunile din cuprinsul ordonanței de arestare.

Instanța de fond a dispus traducerea nu doar a paginilor care indicau capetele de acuzare față de persoana solicitată, ci față de toate persoanele din asociație și a paginilor în care au fost descrise concret activitățile persoanei solicitate și a celor în legătură cu aceasta, a paginilor vizând probatoriul pe care acuzarea se sprijină, inclusiv a celor care redau transcrierea convorbirilor telefonice dintre persoana solicitată și alte persoane din cadrul grupării, susținerile apărătorilor persoanei solicitate în sensul că nu sunt depuse toate paginile relevante referitoare la activitatea persoanei solicitate nefiind fondate. Pretinsa activitate infracțională a persoanei solicitate s-a limitat la ceea ce este menționat în cuprinsul mandatului și toate aspectele consemnate în ordonanța de arestare a acestei persoane au fost depuse în traducere la dosarul cauzei.

Referitor la susținerile persoanei solicitate, în sensul că nu se poate dispune predarea dat fiind că deja a fost condamnat pentru fapta care a atras emiterea mandatului european de arestare, invocându-se principiul "ne bis in idem", prin raportare la aceiași sentință invocată anterior, de condamnarea la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată, instanța de fond a constatat că aceste susțineri sunt nefondate.

S-a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile italiene la data de 18 mai 2012, reținându-se săvârșirea infracțiunilor de asociere cu mai multe persoane în scopul săvârșirii de infracțiuni de obținere ilegală de coduri pin și pan ale cărților de credit/debit precum și donarea și folosirea ilegală a acestora, activitate comisă prin intermediul unei organizații complexe de mijloace și oameni și prin folosirea de echipamente tehnice, printre care s., videocamere, canule, special create în România și aduse de membrii asociației în Italia, aparataj care era montat pe fanta de intrare a ghișeelor automate bancare a numeroase institute de credit italiene, pentru a obține în mod fraudulos datele brute referitoare la fiecare card în parte ca și codurile pin introduse de clienții care nu aveau cunoștință, datele fiind ulterior elaborate pentru a crea clone și folosite ilegal pentru ridicarea de numerar de la ATM și pentru a achiziționa bunuri de la comercianți, acestea fiind transportate ulterior la Craiova cu ajutorul complicilor T.D.R., acesta fiind promotorul absolut al organizației, T.V.C., l.M.A., D.M.C., D.C.M. și respectiv al altor 20 de persoane, din informațiile cuprinse în mandatul european de arestare rezultând toate informațiile obligatorii care sunt necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate pe baza ordonanței de aplicarea măsurii arestării preventive dispuse de judecător la data de 18 mai 2012, în vederea urmăririi penale.

Instanța de fond a reținut că faptele pretins săvârșite, care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită, au fost săvârșite începând cu luna ianuarie 2009 și până în luna septembrie 2010 în orașul Milano și în împrejurimi și au constat, în esență, în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care utiliza dispozitive electronice de citire și donare de carduri pentru a obține și stoca codurile unor carduri de credit care erau instalate pe bancomate, descrierea faptelor fiind menționată anterior așa cum rezultă din mandat.

De asemenea, instanța de fond a reținut, din cuprinsul mandatului, că durata maximă a pedepsei pentru infracțiunea ce constituie obiectul mandatului, respectiv art. 416 alin. (1), (2), (3), (4), (5) art. 3 din Legea nr. 146/2006 (capul de acuzare A) este închisoarea de la 3 la 7 ani pentru cei care promovează, constituie și organizează o asociere, pentru capii organizației și de la 1 la 5 ani pentru cei care participă la asocierea infracțională, prevăzându-se un spor de pedeapsă până la o treime dacă numărul de asociați este de 10 sau mai mare, cazul din speță.

În cuprinsul mandatului sunt arătate care sunt probele pe baza cărora s-a dispus măsura arestării în lipsă la data de 18 mai 2012, menționându-se că nu sunt incidente prescripția sau alte cauze de stingere a răspunderii penale.

Față de aceste mențiuni explicite din cuprinsul mandatului, care sunt perfect concordante cu cele menționate în cuprinsul ordonanței de arestare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, s-a constatat că nu este incident în cauză impedimentul la predare invocat de persoana solicitată, respectiv "ne bis in idem", condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare prin sentința din data de 1 iulie 2009 a Judecătorului din Milano din cadrul Secției Penale Proceduri Rapide de Judecare fiind aplicată pentru o infracțiune precis și concret determinată, aceea de deținere și folosire a cardurilor false R.W., găsit asupra persoanei solicitate, respectiv a 3 suporturi de plastic alb, prevăzute cu bandă magnetică, inscripționate, și R.W., găsite asupra lui D.l., condamnat împreună cu persoana solicitată prin aceiași sentință, fapte săvârșite la data de 25 iunie 2009 la B.P.B. din centrul comercial Esselunga din Lissone.

Instanța de fond a constatat că această faptă nu este descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare, mandatul fiind emis exclusiv pentru capătul de acuzare vizând asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni de falsificare de cârduri și folosire a acestora împreună cu toarte celelalte persoane din grupul organizat. Este adevărat că între cele două infracțiuni există asemănări, însă acestea nu dovedesc decât cel mult preocuparea constantă a persoanei solicitate cu privire la activități referitoare la cârduri, falsificare, donare și alte asemenea activități, însă nu fac dovada că cele două acte ale autorităților italiene se referă la aceiași faptă, nefiind incident în cauză principiul "ne bis in idem".

S-a reținut că, o dovadă în plus în sensul reținut de instanță, o constituie și mențiunea explicită din cuprinsul ordonanței (care se regăsește în traducere la dosarul Curții), că faptele pentru care persoana solicitată și D.l.D. au fost reținute la data de 25 iunie 2009, se procedează în mod separat, fiind astfel evident că mandatul nu are în vedere și acea faptă care a atras arestarea din data de 25 iunie 2009 și condamnarea prin sentința din data de 1 iulie 2009 a Judecătorului din Milano.

S-a constatat că, faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în Codul penal italian în dispozițiile art. 416 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), respectiv art. 3 din Legea nr. 146/2006 și pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 5 ani închisoare, se încadrează în dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 1 cu referire la pct. 24 (participare la un grup criminal organizat și falsificare de mijloace de plată) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea nefiind subordonată în acest caz condiției ca faptele să constituie infracțiuni și potrivit legii române, acestea având însă corespondent și în legislația penală română în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 și respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

Din examinarea actelor dosarului a rezultat că, în raport de aceste infracțiuni pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârșit faptele reținute în cuprinsul mandatului european de arestare și a arătat că nu este de acord cu predarea sa dat fiind că a suferit deja o condamnare pentru acele fapte.

Nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor nu este un motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează fondul cauzei și asupra căreia autoritățile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunța în nici un mod.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Reținând că, în cauză, nu a constatat - în ceea ce privește infracțiunile față de care nu este incident principiul "ne bis in idem" - incidența nici unui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, că mandatul cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din lege și nu se impun alte informații suplimentare, schimbul de informații dintre cele două autorități - de emitere și de executare a mandatului - fiind suficient și extrem de clar sub aspectul chestiunilor ridicate, alte informații suplimentare neimpunându-se, instanța de fond a apreciat că se poate dispune punerea în executare a mandatului european de arestare exclusiv pentru infracțiunile menționate la capătul de acuzare A, pentru care persoana solicitată nu a fost deja condamnată, cu respectarea așadar a principiului specialității și sub condiția ca, dacă persoana va fi găsită vinovată și condamnată la pedeapsa cu privarea de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, dispunând totodată și predarea acesteia în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Împotriva Sentinței penale nr. 375 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția l penală; în termenul legal, recurentul persoană solicitată a declarat recurs.

La termenul de judecată de astăzi, recurentul persoană solicitată a învederat instanței că își retrage recursul.

Față de această declarație și având în vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată F.D. împotriva Sentinței penale nr. 375 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată F.D. împotriva Sentinței penale nr. 375 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 420 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL